Femeia Alfa - O pradă sau un prădator ?



“Încă de când eram mică, am aruncat-o dezgustată pe Barbie într-un colţ al camerei şi am încetat să mai visez la un prinţ fermecat care să mă trezească cu un sărut pe buze. În schimb, mi-am instaurat o împărăţie peste lumea animalelor mele de plus, un imperiu al cărei singură şi tiranică stăpânitoare eram eu însumi. Zi de zi, conduceam ursuleţii, iepuraşii, câinii şi pisicuţele mele pufoase către noi aventuri, poruncindu-le ce şi cum să facă. Animăluţele mele nu îmi punea niciodată la îndoială deciziile ci, din contra, îmi erau recunoscătoare. Nu se plângeau deloc şi nici măcar nu le trecea prin minte că le oblig la supunere.
Din contra, mă adorau şi mă venerau şi nu încercau să aducă aducă vorba despre ce şi-ar fi dorit ele cu adevărat.
Dorinţa mea era plăcerea lor!”

Cam aşa ar putea să îşi descrie copilăria o femeie Alfa, o fiică a Evei care reuşeşte, de obicei, în viaţă, avand tendinţa de a deveni “cocoşul” şi principalul finanţator într-o relaţie de cuplu sau o familie,stârnind invidie altor femei, prin cuceririle facile ale masculilor şi felul de a-i avea mereu pe bărbaţi la degetul mic.
O adevărată femeie Alfa este independentă, mândră şi greu de prins în plasa unui bărbat, lucru ce o poate face şi mai dorită de masculii din jur. Ea posedă un autentic talent de a se lăsa vânată de sexul opus. Spre deosebire de masculul Alfa, al cărui instinct de a vâna femeile este extrem de fin, femeia Alfa este o pradă care se poate transformă în prădător, fapt ce poate transformă “vânătoarea” ei într-un joc palpitant şi periculos.
Un bărbat care se aventurează să cucerească o astfel de femeie trebuie să îşi păstreze sângele rece.
Nu de alta, dar femeia Alfa poate mirosi frica !


Pentru bărbaţii care se încumetă să pornească în riscanta întreprindere de a asedia o astfel de femeie, am evidenţiat în rândurile de mai jos câteva caracteristici de baza ale “femelei Alfa”.


Femeia Alfa nu este impresionată de gesturile romantice 


Ea este obişnuită ca bărbaţii să o vâneze, aşa că un Don Juan de ocazie nu poate să o surprindă prin clişee precum florile sau bomboanele de ciocolată.
Aşteptările ei sunt mai înalte, iar un bărbat trebuie să dea, cu adevărat,dovadă de originalitate pentru a-i capta atenţia.

O manevră eficientă ar fi ca bărbatul care aspiră la inima ei să o ia prin suprindere şi să o facă să îşi coboare garda! De exemplu, prin intermediul unei scrisori personalizate sau a unui prânz gătit cu mânuţele lui şi adus încă aburind la serviciul ei... Dacă astfel de strategii nu dau roade, bărbatul trebuie să îşi continue gesturile tandre fără a exagera însă.
O astfel de femeie este obişnuită ca bărbaţii să îşi piardă capul din cauza ei, astfel încât, menţinerea calmului este extrem de importantă.


Femeia Alfa continuă să se întâlnească cu alţi bărbaţi 


În mod clar, femeia Alfa nu vrea să se dedice cu totul unei relaţii serioase.
Ea are mereu la îndemână câţiva bărbaţi cu care să iasă în oraş şi îi place să îşi ofere cât mai multe opţiuni.
Singurul mod ca un bărbat să facă faţă acestei provocări este că el să facă acelaşi lucru.
Cu alte cuvinte, el trebuie să răspundă la foc cu văpaie şi să continue să se întâlnească cu alte femei, până când “regina Alfa” împreună cu el hotărăsc altfel.


Femeia Alfa este aproape inaccesibilă 


Femeia Alfa este mereu ocupată sau cel puţin, aş ii lasă să creadă pe bărbaţi.
Nu le răspunde la telefon, îşi doreşte mereu să îi aibă la îndemână cum şi când vrea ea şi le sugerează să îşi facă un program în funcţie de treburile ei.
Pentru ca un bărbat să îi câştige respectul, el nu trebuie să ajungă umbrela de vreme rea sau ultima variantă a ei pentru a ieşi în oraş. Ea trebuie să se convingă că bărbatul are propriile lui responsabilităţi şi obligaţii, nefiind dispus să îşi plieze întru totul activitatea în funcţie de orarul ei.
Bărbatul, dacă întrezăreşte vreo speranţă, trebuie să fie cât mai degajat şi mai independent atunci când o întâlneşte sau îi telefonează. Dacă o sună o dată, nu trebuie să facă greseala de a-i telefona imediat şi a doua oară.


Femeia Alfa insistă să îşi plătească partea din notă de plată 


Dacă doreşte mereu să se plătească nemţeşte, femeia poate face, de fapt, o tentativă de a apela la unul din trucurile ei de tip Alfa. De ce? Pentru că, dacă nu acceptă să i se facă cinste, ea simte că nu rămâne datoare cu nimic.
În acest caz, bărbatul ar trebui să insiste să plătească el nota de plata cu ocazia unei întâlniri, dar nu trebuie să devină prea insistent. Dacă îşi doreşte să evite clipa stânjenitoare a achitării notei de plata, el ar putea să îi promită femeii ceva tentant, precum dezvăluirea locului său ţinut secret faţă de ceilalţi oameni.


Femeia Alfa are standarde înalte 


De multe ori, femeia de tip Alfa îi cere partenerului ei favoruri pe care acesta abia aşteaptă să i le împlinească.
O astfel de femeie este obişnuită să fie servită de bărbaţii gata de a-i satisface orice capriciu, oricât de absurd.
Dacă un bărbat se coboară însă la o poziţie constant servilă, el nu ajunge decât o jucărie în mâinile femeii Alfa şi nu are nici o şansă să acceadă la inima ei.
Bărbatul ar trebui să îşi păstreze intactă demnitatea şi să îşi asculte cât mai des glasul raţiunii. Dacă nu se transformă într-un căţeluş dresat, el are mai multe şanse de a câştigă respectul pe termen lung al femeii.


Femeia Alfa este sarcastică şi dispreţuitoare faţă de bărbaţi 


Dacă o astfel de femeie obişnuieşte să vorbească cu condescendenţă unui bărbat, tratandu-l de pe o poziţie superioară şi făcând remarci crude sau grosolane la adresa lui, bărbatul trebuie să îşi apere onoarea şi dea replici pe măsură. De fapt, el ar trebui să fie mereu cu garda pusă, gata de a reacţiona cu egală forţă, întrucât femeia Alfa este capabilă să atace verbal în orice clipă.

Folosirea metodei “ochi pentru ochi” poate să zdruncine echilibrul interior al femeii Alfa, ameninţându-i sentimentul că poate controla totul.


Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


10 femei fatale pentru un barbat

Efectul “printesa” sau fite de pitipoance
Femeia Alfa - O pradă sau un prădator ? Femeia Alfa - O pradă sau un prădator ? Reviewed by Diana Popescu on septembrie 11, 2010 Rating: 5

10 comentarii:

  1. Nu stiu daca este bine sau rau dar ma regasesc total in femeia alfa. Am crezut ca e ceva in neregula cu mine cand mi-am dat seama ca ador sa am mai multe optiuni(fara a trece in extrema cealalta) si cand am realizat ca nota de plata impartita in jumatate ma face sa ma simt in siguranta. Nu mi-au placut niciodata gesturile extrem de romantice iar cele mai frumoase relatii le-am avut cu barbatii pe care i-am "vanat" eu. E cam greu sa iti mentii pozitia de femeie alfa fiind in continuare feminina si misterioasa dar se poate. :) incercati ca merita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. o intrebare scurta cu ce vanezi ?
      daca imi place poate ma vanezi si pe mine :O

      Ștergere
  2. Dar daca barbatul ii aduce pranzul gatit de el la serviciu, nu face precum un catelus servil?

    RăspundețiȘtergere
  3. Femeia asta alfa poate sfarsi la balamuc,puscarie sau spital cand o sa se intalneasca cu masculul Omega!

    RăspundețiȘtergere
  4. DRAGILOR<SUNT femeie,nu alfa doamne fereste!nu vi se pare ca tipul asta de fem,,alfa,,fie nu exista,fie trebuie sa existe sub forma unui,,ROBOT,,care executa ,,comenzile,,?nu pot sa cred ca exista genul asta de femeie,cu ,,CALITATILE,,enumerate mai sus,dar sa placa celor din jur atat fem.cat si barbatilor!omul are,,SLABICIUNI,,care oricat de ALFA esti ,la un moment dat,te TRADEAZA,,si s a dus aura de femeie FATALA!nu cred ca exista asa ceva si daca o fi,ACEA FEMEIE VA RAMANE SINGURA<FRUSTRATA,NEIMPLINITA,nebuna,etc.misterul feminin uneori rezida in IMPERFECTIUNE,nicidecum FATALUL,care inhiba eventual!

    RăspundețiȘtergere
  5. femeia alfa,pradator?sper ca nu exista asa ceva si daca exista intr adevar,ma gandesc ca avem de a face cu un soi de fiinta ,,umana,,nicidecum de o femeie!

    RăspundețiȘtergere
  6. ce am inteles eu,de aici este ca,femeiA ALFA SE DESCURCA SINGURA,TRAIESTE SINGURA,NU ESTE USOR DE MINTIT,N ARE NEV,DE BARBAT,DECAT POATE,,OCAZIONAL,,N ARE COPII,N ARE....N ARE...N ARE...BUUUUUUUUUUUUUUUUUN...SI CINE AR VREA O FEMEIE DE ASTA?

    RăspundețiȘtergere
  7. Marea majoritate se cred sau se comporta ca femei alfa in prezent. Insa de la aroganta, infatuare, aere de superioritate si de primadona, tendinte si idei de autonomie sau independenta absoluta pana la existenta unui fundament care sa le jusitfice sau fundamenteze sunt ani-lumina de munca, eforturi prelungite si sustinute, sacrificii imense si dedicare intru pregatire profesionala si sociala, totodata. Insa o femeie de genul celi mentionate anterior nu va fi o "femeie alfa", ci va sti ce doreste de la viata si de la barbatul pe care il cauta sau asteapta, nu isi va face un scop din a-l supune la teste, joculete psihologice idioate si nejustificate, duplicitate, fatarnicie si nici nu va iesi cu alti barbati. Insa, realitatea e alta, o femeie realizata e o exceptie, ca si barbatul de altfel; pe cand "femei alfa" sunt la tot pasul, cucerite instant de o masina pseudoluxoasa, a carei valoare reala nu o constientizeaza, de "tupeu si vrajeala de borfas", care crede ca i se cuvine si i se accepta totul prin simplul fapt al nasterii si al existentei ei feminine; si, fata de toate astea, va luata si lasata, si iar luata si lasata, iar la 30 si ceva de anisori o va cuprinde teama si frica "nemaritisului" si se va agata cu disperare de orice barbat va prinde, ca o fi el alfa, beta, gamma sau omega.

    RăspundețiȘtergere
  8. Hmm Femeia Alfa , da poate ca exista sau cel.putin unele.persoane se cred pentru ca isi fac o istorie in creierul lor de zapacite si atunci incearca sa duca in erroare barbati sau pe cei din jur , cunosc o persoana care se crede Alfa ..si da intradevarbvarbati Îi stau la picioare cu cadouri scumpe dar doar atata nu e Alfa pe deplin femeile Alfa sunt de alta natura dar cea ce pretinde respectiva e mai bine spus îngâmfare .

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.