Verigheta in superstitii si traditii

Simbol consacrat al uniunii dintr-un cuplu, verigheta a dat prilejul izvodirii a numeroase superstiţii, obiceiuri, ritualuri magice şi interpretări divinatorii.
Potrivit tradiţiei, inelul de cununie se poartă pe degetul inelar, cel de-al patrulea deget al mâinii stângi, o superstiţie provenind din antichitate, când se spunea că de la acest deget porneşte o venă a dragostei,"venă amoris", ce ducea direct către inima.
Într-un alt obicei, rar întâlnit în România, verigheta îşi are locul pe cel de-al patrulea deget al mâinii drepte, considerându-se că primele trei degete, incluzând policarul, sunt reprezentări pure ale Sfintei Treimi.

În Roma antică, inelele de aur simbolizau eternitatea, dragostea nepieritoare şi loialitatea în căsătorie. Inelele de cununie romane erau făurite sub forma a două mâini încleştate una de cealaltă. Pe de altă parte, unele femei purtau inelele de căsătorie pe care era gravată o cheie, astfel încât, să aibă puterea de a deschide inima soţilor lor.

Prezentă mai ales în ceremoniile de nuntă occidentale, verigheta avea o atât de mare importanță încât pierderea sau ruperea ei reprezenta un semn rău, prevestind eşecul căsătoriei, moartea soţului sau pierderea afecţiunii acestuia.

  • Exista credinţa că aduce ghinion să îţi scoţi verigheta odată ce ţi-a fost pusă pe deget în biserică.
  • Dacă inelul de cununie cadea pe pământ sau alunecă în mod accidental de pe deget, se spunea că soţul trebuie să ia pe o alta, astfel încât să să împiedice insinuarea forţelor răului în viaţa sa. În unele regiuni, se putea scoate verigheta de pe deget după naşterea primului copil, dar în nici un caz înainte de acest eveniment. 

Regulă strictă de a nu îţi extrage de pe deget inelul de cununie nu era respectată întru totul în trecut, verigheta fiind folosită adeseori în ghicit, farmece de dragoste şi de sănătate, fără a se presupune că ar avea astfel vreun efect malefic.
De altfel, într-o superstiţie din Marea Britanie, se recomanda ca verigheta să fie scoasă de pe deget numai în cazul când cineva trebuie să se lupte cu o vrăjitoare.
Extrema sărăcie putea sili un tânăr cuplu să se căsătorească cu verighete împrumutate, ce trebuiau , desigur, să fie returnate după oficierea nunţii. În secolul XIX , în unele parohii din vestul Europei exista obiceiul ca preotul să aibă întotdeuna o pereche de verighete în biserică, pentru a le da cu împrumut cu ocazia nunţii unor tineri lipsiți de posibilităţi financiare.


Superstiții, credințe, tradiții cu verighete

  • Cu toate acestea, în zilele noastre se spune că nu este deloc bine să porţi verighetă altuia. 
  • Căderea verighetei în timpul slujbei de cununie era considerată a fi un semn foarte rău. Acela dintre miri care scăpa inelul pe jos era văzut ca cel dintâi partener al cuplului destinat să moară. În acelaşi timp, dacă se întâmplă ca verigheta să cadă, ea nu trebuia să fie luată de pe jos, cu nici un preţ, de nici unul dintre miri. 
  • Se spune că inele de cununie cumpărate într-o zi de vineri sunt de rău augur, neputând aduce decât ghinion. 
  • O verighetă strâmtă poate fi semnul unei viitoare gelozii excesive, în timp ce una prea largă pare a prevesti o despărţire ori o căsătorie lipsită de loialitate şi afecţiune. 
  • Pentru a-şi asigura supremaţia în viitoarea căsnicie, unele femei recurg în ziua nunţii lor, la o metodă oarecum inedită- își privesc mirele prin cercul verighetei şi murmură următoarele cuvinte : "Aşa cum nu îmi ieşi acum din ochi, aşa să nu-mi ieşi din cuvânt vreodată". 
  • Inelul de logodnă este uneori înlocuit cu verigheta , aceasta fiind purtată astfel şi înaintea de căsătorie. În acest caz, verigheta este amplasată pe cel de-al patrulea deget al mâinii drepte, iar la nuntă este schimbată pe inelarul mâinii stângi. 

  • Multe superstiţii asociate cu inelul de cununie provin, în Occident, din obiceiul romano-catolic al primirii binecuvântării preotului. Astfel, în Irlanda, dar şi în Anglia, verigheta frecată peste un neg sau o rană avea darul de a aduce vindecarea. Un alt tratament irlandez tradiţional consta în înţeparea unui neg cu un spin de agriş care trebuia trecut printr-un inel de cununie. 
  • Tradiţionalul tort de nuntă nu avea , se pare, cum să nu fie conectat , împreună cu verigheta , în practici divinatorii.Domnişoarele de onoare sau fetele necăsătorite obişnuiau să treacă bucăţele din tortul de nuntă prin verigheta miresei de nouă ori, aceste fărâme vrăjite fiind aşezate apoi sub pernă , pentru ca tinerele femei să îşi poată visa bărbatul sortit. 
  • Într-un alt ritual magic, verigheta era introdusă într-un tort, în timp ce acesta era preparat. Atunci când se tăia tortul de nuntă, persoana care nimerea felia conţinând inelul era binecuvântată de noroc în cursul respectivului an, putându-se aştepta la întâlnirea sufletului pereche şi la o nuntă fericită.
  • În mod asemănător, în Anglia, se strecura verigheta într-o băutură groasă şi fierbinte, alcătuită din lapte, vin şi mirodenii, norocosul sau norocoasa care se nimerea să aibă în pahar inelul fiind cea dintâi persoană din acel anturaj ce urma să se căsătorească. 
  • Un alt obicei englezesc consta din înglobarea unei verighete şi a unei mici monede într-o prăjitură. Înainte ca nuntaşii să se retragă spre casele lor, prăjitură este ruptă în bucăţi şi împărţită femeilor nemăritate. Acea dintre ele, care găsea inelul în porţia sa, urma să se căsătorească în curând, în vreme ce aceea ce descoperea bănuţul era, pare-se, sortită unei morţi premature sau unei vieţi de fată bătrână. 
  • O binecunoscută practică magică sau băbească este ghicirea sexului unui copil nenăscut prin atârnarea unei inel de cununie deasupra burţii unei femei gravide. Verigheta trebuia să fie suspendată de un fir de păr al femeii sau de o aţă .Dacă inelul se rotea în sensul acelor de ceasornic , era de aşteptat să se dea naştere unui băiat, iar dacă se învârtea în sens invers, nou născutul nu putea fi, desigur, decât o fetiţă. 



Semnificația visului unei verighete

Visul unei verighete reprezintă, se spune , dragostea atotcuprinzătoare şi eternă. Atunci când o femeie îşi vede în vis verigheta sub o aparenţă foarte strălucitoare , înseamnă că ea va fi ferită de necazuri şi infidelitate în căsătorie. Dacă inelul este visat deteriorat ori fiind pierdut, se anunţă durere şi probleme în căsnicie sau chiar o despărţire ori un divorţ.
Dacă nu eşti căsătorit şi visezi un inel de cununie, înseamnă că actuală ta relaţie de cuplu a ajuns la un nivel superior.
În cazul când îţi visezi verighetă în mâna unui prieten sau a altei persoane , acest lucru poate semnifica că te-ai abătut uşor de la jurămintele căsătoriei sau că eşti stăpânit de ispita de a fi infidel.



Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Inelul de logodna in superstitii si traditii

Semnificatia degetelor mainii si inelele potrivite acestora

Inelul prieteniei si inelul Claddagh
Verigheta in superstitii si traditii Verigheta in superstitii si traditii Reviewed by Diana Popescu on septembrie 04, 2011 Rating: 5

23 de comentarii:

  1. Eu stiam de faptul ca nu e bine sa porti verigheta altei persoane, vei avea ulterior probleme in gasirea perechii tale si pot spune ca as inclina sa dau dreptate acestei superstitii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum adica sa o porti? Sa o probezi sau cum?

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca gasesti o verigheta si o pui pe deget desi esti casatorita ce se intampla?

    RăspundețiȘtergere
  4. Am visat veregheta pe mina unui fost prieten care imi spunea ca este obligat de sotia lui s-o poarte dar el in schimb era cu mine ne tineam de mina si ne sarutam. Ce inseamna.

    RăspundețiȘtergere
  5. Va rog sa-mi sp.si mie ce inseamna cind
    visezi un fost prieten ca poarta verigheta pe dejet iar eu in schimb eram cu el si ma sarutam. Se facea ca sotia lui il obliga sa poarte acea veregheta pe dejet iar el nu avea nici o bucurie avind veregheta pe dejet. Mihaela.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Mihaela. Visul tau poate avea doua intelesuri:
      1- Inca mai tii, in strafundul inimii tale (fara sa recunosti asta pe plan constient) la fostul tau prieten, si iti poate fi teama ca se va lega pe viata cu o alta femeie.
      2 - Desi vrei sa renunti la un aspect trecut al vietii tale, pari sa nu reusesti sa faci asta pe plan afectiv.

      Ștergere
  6. buna, am avut 2 vise legate de cununie si verigheta. in unul ma cununam civil, eram imbracata intr-o rochie maro si un pulover cu nasturi, pantofi urati. iar in cel de-al doilea vis era cununia religioasa, nu m-am vazut mireasa, dar aveam verighetele gaurite si erau tinute in mana de un prieten, mentionez ca nu sunt casatorita acum. imi puteti spune ce inseamna aceste vise? multumesc

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna,am vazut pe site ca te pricepi la interpretarea viselor.Ai putea,te rog sa imi spui cam ce semnificatie ar putea avea urmatorul vis?
    Am cumparat doua verghete de aur,una pentru mine si una pentru actualul meu prieten,un model simplu,clasic,foarte groase.Prietenul meu a luat la radul lui,o verigheta foarte finuta dintr-un aur alb cu multe diamante.Mi-a oferit-o iar pe deget mi-a pus verigheta pe care am luat-o eu iar eu am pus-o si pe cealalta.Doua verghete erau deja prea mult asa ca am dat-o jos pe cea de-a doua.In vis eram casatoriti,insa am facut acest pas fara ca parintii mei sa stie.Asa ca,de fiecare data cand trebuia sa ma vad cu ei, ne scoteam verghetele si le puneam in geanta.Intr-un final,pierdusem(nu imi gaseam in geanta vergheta primita de la el).Multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce înseamnă cand verigheta se schimba de pe o mână pe alta ?

    RăspundețiȘtergere
  9. Am visat ca mi au căzut pietricelele de la inelul de logodna . Doar ca inelul meu are doar o piatra . Îmi puteți spune și mie ce înseamnă acest vis ? Mulțumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Poate fi vorba despre senzatia subconstienta ca partenerul tau (logodnicul tau, daca este cazul) nu iti pare promitator, nu iti ofera pe atat de mult pe cat ti-ai dori. Este un raspusn scurt, dar, de obicei, nu raspund celor care nu sunt inscrisi pe site-ul meu.

      Ștergere
  10. Daca eu asi cumpara verighete si mi-as cere iubitul e de rau?

    RăspundețiȘtergere
  11. am visat ca cineva mi-a luat cu forta verighetele de pe degete . eu port cele doua verighete pentru ca sotul me nu mai este printre noi . imi poate spune cineva ce inseamna?

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna ziua am visat pe fosta sotie ca tinea o verigheta la deget la mana dreapta nu va suparati ce inseamna !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum am mentionat de nenumarate ori, nu ofer intrepretari ale viselor anonimilor. Te poti inscrie pe site-ul meu (in subsolul blogului)....

      Ștergere
  13. Salut asi dori sa stiu si eu ce inseamna cand o visezi pe actuala iubitului meu in mireasa

    RăspundețiȘtergere
  14. Am gasit o verigheta la malul dunarii in apa, am luat-o, am anlizat-o dar am aruncat-o inapoi. Credeti ca nu trebuia sa o ating?

    RăspundețiȘtergere
  15. Bună Diana
    Am și eu o rugăminte. A-și vrea să știu ce înseamnă și ce trebuie făcut când unul din soți pierde verigheta.Suntem căsătoriți de 34 de ani.Sotul meu și-a pierdut verigheta intr-un lac I-a alunecat de pe mână când se juca in apă cu băiețelul nostru. Începuse să o poarte pe mâna stângă unde ii era cam largă căci pe dreapta nu-i mai încăpea.In aceeași noapte m-am visat cu el împreună cum ne priveam verighetele pe deget amândoi.Ereau întregi și frumoase.Tot in acel vis m-am visat că am sărit dintr-un tren in mers , și dintr-un ascensor in mers .Am avut un vis bizar.Parcă era război.Eu și soțul meu ne-am târât pe brânci până la adversari pentru a cere pacea .Faptul că ne-a văzut verighetele pe mână ( pe care le-am arătat cu mândrie ) ne-a ajutat să fim aceptati și ascultați de către adversari. Părereata ta mă interesează in mod deosebit.Iti mulțumesc mult Diana !

    RăspundețiȘtergere
  16. Soțul meu,s a trezit pt a doua oară cu vergheta strânsă , îndoită pe deget😵O vergheta nu o poți îndoi așa ușor.Cum de se trezește peste noapte cu vergheta aplatizata pe deget?

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna ziua d na Diana.Sunt casatorita si de un an vaduva!Acum cateva zile am primit de la un nene in varsta (fara nicio intentie ascunsa)o verigheta din argint
    AM VOIE SA O PORT CA PE UN INEL PE MANA DREAPTA?

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna as putea sa aflu ce inseamna cind iti visezi inelul de cununie va sa inegrit foarte tare...sunt casatorita de doua saptamini

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna dimineata,am visat ca sotul meu si-a scos verigheta dupa ce se sarutase cu o femeie....mi-a dat mie verigheta lui,eu dupa ce am luat-o si am plecat pe un drum unde mergind am gasit vreo 4,5 verighete subtiri si aurii infipte in pamint in sensul ca stateau ridicate (nu culcate)..Va rog frumos sa-mi raspundeti 😔😔😔

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.