Sfantul Dumitru - Poveste si legenda


Dincolo de povestea oficială a Sfântului Dumitru, aşa cum o aflăm în "Vieţile Sfinţilor", există o încântătoare legendă românească, care îl înfăţişează ca un cioban, trăind izolat de lume, neştiutor de faptul că ar mai exista şi alţi oameni în afara sa.


Într-o noapte, Dumitru a avut un vis în care i s-a dezvăluit că sunt şi alte făpturi pe pământ asemeni lui, aşa că, dimineaţa, a pornit fără zăbavă, departe de locurile sale familiare şi a ajuns, în cele din urmă, într-un sat. Cel dintâi lucru care i-a atras atenţia era că oamenii intrau, unul după altul, într-o casă mare, fără a mai ieşi apoi afară.


Era o zi de duminică şi toţi creştinii se duceau la biserică. Nevrând să rămână mai prejos, a luat şi el drumul bisericii, dar, observând că toţi oamenii duceau câte un sac în spate, nu a stat mult pe gânduri, şi-a umplut un sac cu paie şi l-a aruncat pe spinare. Când a intrat în biserica, toată lumea i-a zis, cu mustrare, să lase sacul jos, însă, el a întrebat nedumerit, de ce nu şi-l leapădă şi cei din jurul său.
De fapt, ceea ce zarea Dumitru în cârca semenilor săi nu erau altceva decât păcatele lor.


Toţi oamenii din locaşul sfânt şuşoteau şi radeau fără vreo ruşine, iar dracul, proţăpit într-o strană, îi însemna pe necuvincioși în cartea lui cu păcate. Furios că Dumitru se arată prea evlavios, necuratul şi-a înfipt dinții într-o piele de bivol şi a tras de ea până când a slobozit un pârț cutremurător. Nimeni nu a văzut şi nu a auzit fapta asta scârboasă, cu excepţia lui Dumitru, care n-a putut rezistă ispitei şi început să hohotească.. Diavolul a respirat uşurat: omul râsese în biserică şi avea acum motiv să îl treacă şi pe el la catastif.  Amărât de greşeală lui faţă de Dumnezeu, Dumitru s-a întors fără preget la turma lui, hotărât să nu mai păşească niciodată în lumea păcătoasă din preajma sa. Au trecut ani după ani şi, într-o zi, oamenii l-au găsit în bătătura sa, mort de multă vreme, dar fără nici o urmă de putreziciune.

Aşa s-a făcut că i-au recunoscut sfinţenia şi au ridicat pe locul stânei sale o biserica care să aducă aminte de smerenia şi curăţenia celui numit de atunci încoace Sfântul Dumitru.


Sursa : Antoaneta Olteanu - "Calendarele poporului român"


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Sfantul Nicolae in superstitii si traditii romanesti

Legenda Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfantul Ilie in superstitii, traditii si obiceiuri
Sfantul Dumitru - Poveste si legenda Sfantul Dumitru - Poveste si legenda Reviewed by Diana Popescu on octombrie 25, 2011 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Interesanta povestea. Sunt totusi curios de un lucru: cate din lucrurile astea sunt adevarate(la modul general, nu doar referitor la Sf Dumitru).

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.