Nietzsche: Dumnezeu a murit | Parabola nebunului

Ce a vrut sa spuna Friedrich Nietzsche prin vestita sa declaratie "Dumnezeu a murit," intalnita (si) in Parabola nebunului din a sa carte Die fröhliche Wissenschaft (Stiinta vesela) din 1882? El insista, de fapt, asupra semnificatiei pierderii credintei. Desi oamenii din Parabola nebunului nu cred in Dumnezeu, o mare parte a vietii lor a fost modelata de credinta in El. Nietzsche ne avertizeaza ca daca Dumnezeu a murit, tot ce este in lume trebuie sa se schimbe fundamental.

Nietzsche nu se spune ca Dumnezeu a murit, asa ca hai sa petrecem pana nu mai putem, ci ne atrage atentia ca, daca Dumnezeu a murit, El trebuie sa fie inlocuit cu Altceva. Desi ateist, Nietzsche ne atrage atentia ca omul nu poate duce totusi o viata lipsita de credinta. Daca Dumnezeu ar fi mort, nu ar trebui sa aflam un inteles al vietilor noastre in absenta Lui?

Parabola nebunului de Nietzsche

Nu ati auzit de nebunul care a aprins un felinar in orele stralucitoare ale diminetii, a dat fuga in piata si a strigat: "In caut pe Dumnezeu! Il caut pe Dumnezeu!"? Pentru ca multi oameni de acolo nu credeau in Dumnezeu, el a provocat o larma de rasete. "Nu cumva s-a ratacit?" a intrebat unul. "S-a pierdut de drumul sau la fel ca si un copil?" si-a pus intrebarea un altul. "Sau poate ca ii este frica de noi?" "A plecat intr-o calatorie?" "A emigrat?" In acest fel exclamau si se amuzau cu totii.

Nebunul a sarit in mijlocul lor si i-a tintuit cu ochii sai. "Unde este Dumnezeu?" a strigat el. "Va voi spune. Noi l-am omorat, tu, si tu, si eu. Suntem cu totii ucigasi. Dar cum am facut asta? Cum am putut sa sorbim marea? Cine ne-a dat buretele cu care sa stergem intregul orizont? Ce ne facem dupa ce am descatusat pamantul de soarele sau? Incotro sa ne indreptam? Unde ne ducem? Departe de toti sorii? Nu ne azvarlim noi continuu indarat, intr-o parte, inainte, in toate directiile? Mai exista inca vreun inalt sau vreun hau? Nu cumva peregrinam ca printr-un infinit nimic? Nu simtim respiratia spatiului gol? Nu cumva s-a facut mai frig? Nu napadeste necontenit noaptea in noi insine? Nu cumva avem nevoie de felinare dimineata? Nu mai auzim nimic altceva decat zgomotul groparilor care il inmormanteaza pe Dumnezeu? Zeii se descompun si ei. Dumnezeu a murit. Dumnezeu ramane mort. Si noi l-am omorat."

"Cum ar trebui sa ne alinam pe noi insine, noi, ucigasii ucigasilor? De ce a trebuit ca cel mai sfant si mai puternic din tot ce a avut lumea sa sangereze de moarte sub cutitele noastre? Cine ne va spala de sangele care ne-a patat? Ce apa mai poate exista pentru noi ca sa ne curete? Ce sarbatori de ispasire,  ce jocuri sacre trebuie sa inventam? Nu cumva maretia acestei fapte a fost prea mare pentru noi? Nu ar trebui sa devenim noi insine zei pentru a fi demni de ea? Nu a fost nicicand o fapta mai mare; si, oricine se va naste dupa noi, din cauza acestei fapte, va apartine unei istorii mai inalte decat istoria de pana acum."

Nebunul a tacut si s-a uitat din nou la ascultatorii sai, iar ei, au ramas de asemeni tacuti, si l-au privit cu uimire. In cele din urma, el a aruncat felinarul de pamant, l-a spart in bucati, dupa care a plecat. "Am venit prea devreme," a spus el apoi; "nu este inca timpul meu. Acest eveniment colosal este inca pe drum, rataceste inca; nu a ajuns inca la urechile oamenilor. Fulgerul si tunetul au nevoie de timp; lumina stelelor necesita timp; faptele, desi duse pana la capat, mai au nevoie de timp pentru a fi vazute si auzite. Aceasta fapta este deocamdata mai indepartata de ei decat cele mai indepartate stele; si totusi ei au facut-o."

Se povesteste ca, in continuare, in aceeasi zi, nebunul si-a facut cale cu forta in cateva biserici, in care a inlemnit lumea cu al sau "requiem aeteram Deo" (odihna vesnica lui Dumnezeu). Condus afara si pus sa dea socoteala, se spune ca nu a raspuns nimic altceva decat: "Ce sunt pana la urma aceste biserici decat morminte si cavouri ale lui Dumnezeu?"

Alternativa spirituala a lui Nietzsche fata de credinta in Dumnezeu era fascinatia indreptata catre lumea din jurul nostru. Potrivit lui, putem gasi semnificatia vietilor noastre respingand o falsa notiune despre Dumnezeu si avantandu-ne in lumea inconjuratoare. Pentru Nietzsche, vitalitatea in sine reprezenta semnificatia vietii.

Indiferent de lucrurile in care alegem sa credem, lumea nu se schimba din cauza convingerilor noastre. Oamenii se pot apropia de orice credinta vor, insa trebuie sa traiasca in lumea facuta de Dumnezeu. Este o lume plina de semnificatie, una strabatuta de aprige contradictii, dar plina de har, o lume in care Dumnezeu nu a murit si nu va muri vreodata.


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Vreau sa il vad pe Dumnezeu!

Cum poti sti cand iti vorbeste Dumnezeu? | Ignatiu de Loyola

In cautarea lui Dumnezeu | O poveste cu talc