11 iulie: Sfânta Mare Muceniță Eufimia

 Sfânta Mare Muceniță Eufimia (16 septembrie) a trecut prin mucenicie în orașul Calcedon, în anul 304, în decursul persecuției împotriva creștinilor a împăratului Dioclețian (284-305). Un secol și jumătate mai târziu, în vreme când biserica creștină grecească ajunsese victorioasă în imperiul roman, Dumnezeu a hotărât că Eufimia să fie din nou martoră și mărturisitoare a purității învățăturii ortodoxe. 

În anul 451, în orașul Calcedon, chiar în biserica unde erau slăvite moaștele Sfintei Eufimia, a avut loc al Patrulea Sinod Ecumenic. Sinodul a fost convocat  pentru a determina formula dogmatică precisă a bisericii ortodoxe în privința Domnului Dumnezeu IIsus Hristos. Acest lucru a fost necesar din cauza răspândirii ereziei monofiziților ("mono-physis", insemnând "o singură natură"), care se opunea învățăturii ortodoxe a celor două naturi ale lui Iisus Hristos, natura divină și cea umană (într-o singură manifestare).                

                                                    

Monofoziții afirmau că Hristos avusese o singură natură, cea divină, dumnezeiască, și nu și una omenească. La Sinod au fost prezenți 630 de reprezentanți din toate bisericile locale creștine. 

Din partea ortodoxă au participat la lucrări Sfântul Anatolie, patriarh al Constantinopolului (3 iulie), Iuvenal, patriarhul Ierusalimului și trimiși ca Sfântul Leon, papa Romei (18 februarie). Monofiziții au fost prezenți în număr mare, conduși de Dioscorus și arhimandritul Eutihie al Constantinopolului. 

După discuții prelungite, cele două părți nu au putut ajunge la un aranjament decisiv. Sfântul patriarh Anatolie a propus ca Sinodul să se supună hotărârii bisericii Sfântului Duh, prin neîndoielnică sa purtătoare Sfânta Eufimia, ale căror moaște făcătoare de minuni fuseseră descoperite în timpul dezbaterilor Sinodului. Ierarhii ortodocși și oponenții lor au scris mărturisirile despre credință pe suluri separate și le-au pus sigiliile lor, au deschis mormântul Sfintei Eufimia și au amplasat amândouă sulurile pe pieptul ei. Apoi, în prezența împăratului Marcian (450-451), participanții la Sinod au sigilat cu sigiliile împăratului mormântul și au stabilit ca un gardian să-l păzească timp de trei zile. 

În acest interval, ambele părți și-au impus un post sacru și au făcut rugăciuni intense. După cele trei zile, patriarhul, împăratul și Sinodul au deschis mormântul cu moaștele: sulul cu mărturisirea ortodoxă era ținut în mâna dreaptă a Sfintei, iar cel al ereticilor se găsea la picioarele sale. Sfânta Eufimia și-a ridicat mâna ca și cum ar fi fost încă în viață și a dat sulul din mâna să patriarhului. După această minune, mulți din cei care ezitau au acceptat mărturisirea ortodoxă, în vreme ce acei care au rămas încăpățânați în erezie au fost excomunicați de Sinod.

După o invazie a perșilor din secolul al VII-lea, moaștele Sfintei Eufimia au fost mutate de la Calcedon la Constantinopol, într-o nouă biserică dedicată ei. Mulți ani mai târziu, în decursul ereziei iconoclaste, relicvariul cu moaștele sfintei a fost aruncat în mare, din porunca împăratului iconoclast Leon Isaurianul (716-741). Acesta a fost salvat din ape de frații navigatori Sergius și Sergonos, care l-au înmânat episcopului local. Sfântul episcop a dat porunca ca moaștele să fie păstrate în secret, sub o criptă, întrucât erezia iconoclastă continua să fie înverșunată. 

O mică biserică a fost clădită peste moaște, iar peste relicvariu s-a așezat o placă cu o inscripție despre ale cui relicve se odihneau înăuntru. Când, în cele din urmă, erezia iconoclastă a fost condamnată la al Șaptelea Sinod Ecumenic (787), în timpul Sfântului Tarasie, patriarhul Constantinopolului (784-806),  împăratului Constantin al VI-lea (780-797) și a mamei sale, Sfânta Irina (797-802), moaștele Sfintei mucenițe Eufimia au fost mutate solemn la Constantinopol. 

10 iulie: Sfinții 45 de mucenici din Nicopolea Armeniei