9 iulie: Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei

 Sfântul Sfințit Pangratie (Pancratius), episcop al Tavromeniei (Taorminiei) din Sicilia, s-a născut când Domnul nostru Iisus Hristos trăia încă pe pământ. 


Părinții lui Pangratie au fost nativi din Antiohia. Auzind veștile bune despre Iisus Hristos, tatăl lui Pangratie și-a luat tânărul fiu cu el, și au mers la Ierusalim pentru a-l vedea cu ochii lor pe Mântuitor. Miracolele lui l-au minunat pe Pangratie ș i, când a auzit învățătura sa divină, a ajuns să creadă în Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, și a devenit apropiat de ucenicii Domnului, în special de Sfântul Apostol Petru.                 

                                                              

9 iulie: Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei

După Înălțarea Mântuitorului, unul dintre apostoli a venit în Antiohia și i-a botezat pe părinții lui Pangratie, împreună cu toți cei din gospodăria lor. Când părinții săi au murit, Pangratie și-a lăsat posesiunile moștenite sărmanilor, a mers la Pontus și a început să trăiască într-o peșteră, petrecându-și zilele în rugăciune și adâncă contemplare divină. Sfântul Apostol Petru, în vreme ce trecea pe aceste meleaguri, l-a vizitat pe Pangratie la Pontus. L-a luat cu el în Antiohia și, apoi, în Sicilia, de unde era Sfântul Pavel. Acolo, Sfinții Apostoli Petru și Pavel l-au numit pe Sfântul Pangratie episcop al Tavrominiei (Taorminiei) din Sicilia. 


Sfântul Pangratie a trudit cu zel pentru iluminarea creștină a oamenilor. Într-o singură lună, a construit o biserică unde celebra slujbele divine. Numărul de credincioși a crescut repede și, curând, aproape toți locuitorii din Tavrominia și localitățile înconjurătoare au acceptat credința creștină. 


Sfântul Pangratie și-a condus în pace credincioșii mulți ani. Oricum, păgânii au complotat contra Sfântului și, profitând de clipa potrivită, l-au prins și l-au bătut cu pietre. Astfel, Sfântul Pangratie și-a sfârșit viața ca mucenic. 


Sfintele sale moaște se află în biserica numită după el din Roma. 


8 iulie: Sfântul Mare Mucenic Procopie și mama sa, Sfânta Muceniță Teodosia


9 iulie: Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei 9 iulie: Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei Reviewed by Diana Popescu on iulie 08, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.