14 noiembrie: Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli
Comemorat pe 14 noiembrie, Sfântul Apostol Filip s-a născut în localitatea Betsaida din Galileea. A avut o profundă cunoaștere a Sfintei Scripturi, a înțeles pe drept semnificația prorocilor din Vechiul Testamant, și a așteptat sosirea lui Mesia. La chemarea Mântuitorului (Ioan 1: 43), Filip l-a urmat. Apostolul Filip este pomenit de mai multe ori în Sfânta Evanghelie, și l-a adus la Hristos pe Apostolul Nataniel. Domnul l-a întrebat unde să cumpere pâine pentru cinci mii de oameni (Ioan 6: 5-7). El adus unii greci evrei să-l vadă pe Iisus (Ioan 12: 21-22) și, în fine, la Cina cea de Taină, i-a cerut lui Hristos li-l arate pe Tată (Ioan 14: 8).
După Înălțarea Domnului, Apostolul Filip a propăvăduit Cuvântul lui Dumnezeu, întovărășindu-și predicile cu minuni. Astfel, a readus la viață un prunc în brațele mamei sale. Din Galileea s-a dus în Grecia, și a predicat printre evreii stabiliți acolo. Unii dintre ei au dat veste despre asta la Ierusalim. Drept urmare, au venit din Ierusalim unii scribi, cu unul din preoții evrei de frunte, pentru a-l interoga pe Sfântul Filip.
Apostolul Filip a expus minciunile acelui preot, care spunea că ucenicii lui Hristos îi furaseră și ascunseseră trupul. Sfântul Filip a zis, în schimb, despre fariseii care îi mituiseră pe soldații de pază pentru a împrăștia deliberat acest zvon. Când preotul evreu și tovarășii lui au început să-l insulte pe Hristos și să urle spre Apostolul Filip, aceștia au fost loviți de orbire. Prin rugăciunea Apostolului, ei și-au recăpătat vederea. Văzând acesta minune, mulți au crezut în Hristos. Sfântul Filip a numit un episcop pentru aceștia, pe nume Narcis (unul dintre cei 70 de Apostoli, 4 ianuarie).
Din Grecia, Apostolul Filip a călătorit în Parthia și, apoi, a la orașul Azotus, unde a vindecat o afecțiune a ochiului fiicei localnicului Nikoklides, care l-a primit în casa sa și a acceptat botezul împreună cu întreaga sa familie.
După aceea, Apostolul a pornit spre localitatea siriană Hieropolis, în care, stârniți de farisei, evreii au ars casa lui Heros, care-l găzduia pe Sfântul Filip, și au vrut să-l omoare pe acesta. Apostolul a făcut mai multe minuni, precum vindecarea mâinii uscate a demnitarului Aristarchus, după ce încercase să-l lovească pe Sfânt, și readucerea unui copil la viață. Când oamenii au văzut aceste miracole, s-au căit și au acceptat sfântul botez. După ce l-a făcut pe Heros episcop de Hieropolis, Apostolul Filip a mers la Sireia, Asia mică, Lidia și Emesa, și a predicat peste tot Evanghelia. Atât el, cât și sora sa, Sfânta Mariamna (17 februarie) au fost bătuți, aruncați în temniță și izgoniți din sate.
Apoi, Sfântul Filip a sosit în orașul frigian Hieropolis, unde erau multe temple păgâne. Exista acolo, de asemeni, un templu în care oamenii venerau ca zeu un șarpe uriaș. Apostolul Filip, prin puterea rugăciunii sale, a ucis monstrul și a vindecat numeroși oameni mușcați de șerpi.
Printre cei însănătoșiți a fost soția prefectului orașului, Amphipatos. Aflând că nevasta lui îmbrățișase creștinismul, prefectul a ordonat arestarea lui Filip, a sorei sale și a epicopului Bartolomeu, care călătorea cu ei. La imboldul preoților păgâni ai templului șarpelui, Amphipatos a poruncit ca Sfinții Apostoli Filip și Bartolomeu să fie răstigniți.
Dintr-o dată, a avut loc un cutremur puternic, care i-a trântit la pământ pe toți cei prezenți la locul judecății. Stând pe crucea de la templul păgân al șarpelui, Sfântul Apostol Filip s-a rugat pentru cei care fuseseră crucificați împreună cu el, cerându-i lui Dumnezeu să-i salveze de ravagiile cutremurului. Apostolul Bartolomeu a fost încă în viață când a fost dat jos de pe cruce, iar el i-a botezat pe toți cei credincioși și le-a dat un episcop.
Însă, Apostolul Filip, prin ale cărui rugăciuni rămăseseră în viață, cu excepția lui Amphipatos și a preoților săi păgâni, a murit pe cruce.
Sora lui, Mariamna, i-a îngropat trupul și a mers cu Apostolul Bartolomeu să propăvăduiască în Armenia, unde Apostolul Bartolomeu a fost răstignit (11 iunie). Mariamna a predicat până la moartea sa, în Licaonia.
13 noiembrie: Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului
Niciun comentariu: