16 noiembrie: Sfântul Apostol și Evanghelist Matei
Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, numit și Levi (Marcu 2:14, Luca 5:27) a fost unul din cei 12 Apostoli (Marcu 3:18, Luca 6:45) și a fost fratele Apostolului Iacob Alfeu (Marcu 2:14). A fost colector de taxe pentru Roma, în vremea când evreii erau sub stăpânirea Imperiului Roman. A trăit în orașul Capernaum din Galileea. Când Matei a auzit glasul lui Iisus Hristos: "Vino după Mine" (Matei 9:9), el a părăsit totul și l-a urmat pe Mântuitor. Hristos și ucenicii Săi nu au refuzat invitația lui Matei și i-au vizitat casa, în care au stat la masă cu prietenii și cunoștiințele lui Matei. Asemeni gazdei, erau colectori de taxe și cunoscuți ca păcătoși. Acest eveniment a tulburat foarte mult fariseii și scribii.
Cei care adunau taxe de la compatrioțîi lor nu aveau un mare profit pentru ei înșiși. De obicei, lacomi și cruzi, evreii ii considerau trădători pernicioși ai țării și religiei lor. Chiar și a vorbi despre un colector de taxe era văzut ca un păcat, și era asociat cu pângarirea cuiva. Însă, învățătorii evrei nu erau capabili să înțeleagă de ce Domnul nu venise să-i cheme "la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi" (Matei 9 :13).
Matei, recunoscându-și păcătoșenia, l-a răsplătit de patru ori pe cine îl înșelase și a distribuit bunurile sale rămase săracilor, și a fost împreună cu Hristos cu ceilalți Apostoli. Sfântul Matei a fost foarte atent la învățăturile lui Iisus Hristos, a fost martor al numeroaselor Sale minuni, și a mers alături de Apostoli, propăvăduind "la oile pierdute ale casei lui Israel" (Matei 10:6). A fost de față la la suferința, moartea, Învierea și Înălțarea Mântuitorului.
Primind slava Sfântului Duh, care a pogorat peste Apostoli în Ziua Rusaliilor, Sfântul Matei a propăvăduit mulți ani în Palestina. La cererea evreilor convertiți din Ierusalim, Sfântul Apostol Matei a scris o Evanghelie descriind viața pământeană a Mântuitorului, înainte de a răspândi Evanghelia pe tărâmuri îndepărtate.
În ordinea cărților din Noul Testament, Evanghelia după Matei este cea dintâi. Se spune că a scris-o în Palestina. Sfântul Matei a creat-o în aramaică și, apoi, a tradus-o în limba greacă. Textul aramaic a supraviețuit dar, multe dintre particularitățile lingvistice și cultural-istorice ale traducerii în grecește dau indicații despre aceste aspecte.
Apostolul Matei a propăvăduit printre oameni care-l așteptau pe Mesia. Evanghelia sa a constatat o dovadă vividă că Iisus Hristos era Mesia prezis de proroci și nu un altul (Matei 11:3).
Predicile și faptele Mântuitorului sunt prezentate de Evanghelist în trei diviziuni, reprezentând trei aspecte ale serviciului lui Mesia: ca Proroc și Dătător de legi, Domn pestelumea vizibilă și cea invizibilă și ca Înalt Preot oferit ca Sacrificiu pentru păcatele întregii omeniri.
Conținutul teologic al Evangheliei, pe lângă temele asociate cu Hristos, include și învățăturile despre Împărăția lui Dumnezeu și despre biserică, pe care Domnul le-a expus în parabole despre pregătirea interioară în vederea intrării în Împărăție, despre valoarea servitorilor bisericii în lume, despre semnele Împărăției și creșterea sa în sufletele oamenilor, despre umilința și simplitatea moștenitorilor Împărăției (Matei 18:1-35, 19:13-30, 20: 1-16, 25-27, 23: 1-28) și despre revelațiile escatologice ale Împărăției la a Doua Venire a lui Hristos în cadrul vieții spirituale a bisericii.
Împărăția Cerurilor și biserica sunt strâns interconectate în experiența spirituală a creștinismului: biserica este întruchiparea istorică a Împărăției Cerurilor în lume, iar Împărăția Cerurilor din Ceruri este biserica lui Dumnezeu în perfecțiunea sa escatologică (Matei 16:18-19; 28:18-20).
Sfântul Apostol Matei a dus Evanghelia lui Hristos în Siria, Media, Partia, și și-a încheiat propăvăduirea în Etiopia, cu o moarte de mucenic. Această regiune era locuită de triburi cu obiceiuri și credințe păgâne. Sfântul Apostol Matei a convertit unii dintre idolatri la credința în Hristos. A fondat biserica și a clădit un templu în orașul Mirmena, numindu-l aici, ca episcop, pe tovarășul său, Platon.
Când Sfântul Apostol se ruga cu ardoare lui Dumnezeu pentru convertirea etiopienilor, Însuși Domnul i-a apărut sub forma unui tânăr. El i-a dat un toiag și i-a poruncit să-l "planteze" la ușile bisericii. Domnul i-a spus că acest toiag va crește ca un arbore care va purta fructe și că din rădăcinile sale se va ivi un izvor de apă. Când etiopienii s-au spălat în acea apă și au mâncat fructele pomului, și-au pierdut căile sălbatice de trăi și au devenit buni și blânzi.
În vreme ce Sfântul Apostol purta toiagul către biserică, s-a întâlnit cu soția și fiul unui conducător al regiunii, care erau afectați de spirite necurate. Sfântul i-a vindecat în numele lui Hristos. Această minune a convertit mulți păgâni la Domnul. Însă, conducătorul nu voia ca supușii lui să devină creștini și să înceteze să slujească zeii păgâni. L-a acuzat pe Apostol de vrăjitorie s a dat poruncă să fie executat.
Sfântul Matei a fost atârnat cu capul în jos, acoperit o grămadă de lemne și i s-a dat foc. Când flăcările s-au aprins, toată lumea a văzut că nu-i făceau rău Sfântului Matei. Conducătorul, Fulvian, a ordonat să se adauge mai multe lemne focului și, străbătut de îndrăzneală, a pus să fie așezați 12 idoli în jurul focului. Însă, flăcările au topit idolii și s-au îndreptat către Fulvian. Infricoșatul etiopian s-a rugat Sfântului să aibă milă de el, și, la rugăciunea lui, flăcările s-au stins. Trupul Sfântului Apostol a rămas nevătămat, și el a plecat la Domnul.
Fulvian s-a căit adânc pentru faptele sale dar a avut încă îndoieli. La porunca lui, trupul Sfântului Matei a fost pus într-un sicriu din fier și aruncat în mare. Făcând asta, Fulvian a zis că Dumnezeul lui Matei va prezerva corpul Apostolului în apă. Dumnezeu îl prezervase în foc, așa că acesta era un motiv întemeiat pentru a fi venerat Unicul Adevărat Dumnezeu.
În acea noapte, Apostolul Matei i-a apărut în vis episcopului Platon și i-a poruncit să meargă la malul mării, cu clerul său, și să-i afle trupul acolo. Flavian și escorta să au mers cu episcopul pe țărmul mării. Sicriul, purtat de valuri, a fost purtat la biserica clădită de către Apostol. Apoi, Fulvian și-a cerut iertare Sfântului Apostol Matei, după care, episcopul Platon l-a botezat, dându-i numele de Matei în supunere față de porunca lui Dumnezeu.
Curând după aceea, Sfântul Fulvian Matei a devenit preot. După moartea episcopului Platon, i-a apărut Apostolul Matei și l-a îndemnat să conducă biserica etiopiană. Ajungând episcop, Sfântul Fulvian - Matei, s-a străduit să propăvăduiasca Cuvântul lui Dumnezeu, creștinând numeroși oameni.
15 noiembrie: Sfinții Mucenici și Mărturisitori Gurie, Samona și Aviv diaconul
Niciun comentariu: