19 noiembrie: Sfântul Proroc Avdie / Obadia

 Prăznuit pe 19 noiembrie, Sfântul Proroc Avdie / Obadia este cel de-al patrulea dintre cei 12 proroci mai mici, și a trăit în secolul al IX-lea î.Hr. A fost din satul Vitaharam, din apropiere de Sihem, și a fost servitoul păcătosului rege israelit Ahab. În acele zile, întreg Israelul se întorsese de la Dumnezeu și începuse să ofere sacrificii lui Baal, însă Sfântul Avdie l-a slujit în secret pe Domnul lui Avram, Isaac și Iacob. 


Când soția lui Ahab, Isabela a vânat toți prorocii Domnului (din cauza unei certe cu prorocul Ilie), Sfântul Avdie le-a dat acestora adăpost și hrană (1 Împărați 18: 3-4). Succesorul lui Ahab, regele Ohozia, a trimis trei de detașamente de soldați pentru a-l aresta pe prorocul Ilie (20 iulie). Unul din acesta a fost condus de Sfântul Proroc Avdie. Prin rugăciunea prorocului Ilie, două din detașamente au fost arse de foc ceresc, însă Sfântul Avdie și detașamentul său au fost cruțați de Domnul.   

                   

19 noiembrie: Sfântul Proroc Avdie / Obadia

Din acea clipă, Sfântul Avdie a părăsit serviciul militar și a devenit un adept al prorocului Ilie. După aceea, el însuși a primit darul prorocirii. Lucrarea inspirată de Dumnezeu a Sfântului Avdie este a în a patra din cărțile celor 12 proroci mai mici din Biblie, și conține preziceri despre mântuirea viitoare a neevreilor (versetul 15) și că Mântuitorul se va ivi din Sion (Versetul 17). Sfântul Proroc Avdie / Obadia, al cărui nume înseamnă servitor (sau venerator al Domnului), a fost îngropat la Samaria. 


În iconografie, Prorocul Avdie este înfățișat ca un bătrân cu păr cărunt, cu o barbă rotunjită. Pe sulul său scrie: "Nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înţelepţi din Edom şi priceperea din muntele lui Esau?" (Avdie 8). 


18 noiembrie: Sfântul Mucenic Platon


19 noiembrie: Sfântul Proroc Avdie / Obadia 19 noiembrie: Sfântul Proroc Avdie / Obadia Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 18, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.