24 noiembrie: Sfântul Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Romei
Prăznuit pe 24 noiembrie, Sfântul Clement s-a născut la Roma, într-o familie împărătească. , și a fost contemporan al Sfinților Apostoli. Mama sa și doi frați, călătorind pe mare, au fost purtați de o furtună în locuri diferite. Apoi, tatăl său a mers să-și caute familia, și a dispărut și el. Clement, având 24 de ani, a pornit către est pentru a-și afla părinții și frații.
La Alexandria, l-a cunoscut pe Apostolul Barnaba și, după aceea, s-a alăturat Apostolului Petru, pe care-l urmau deja cei doi frați ai săi, Faust și Faustinian. Prin providența lui Dumnezeu, Apostolul Petru a găsit mama lui Clement și, totodată pe tatăl său. Astfel, întreaga familie a fost reunită și, cu toții s-au întors la Roma, ca și creștini. Clement nu s-a separat de marele Apostol, care l-a numit episcop înainte de moartea sa.
După moartea prin mucenicie a Sfântului Petru, episcop al Romei a fost Lin, apoi Anaclet, amândoi pentru scurt timp, și, apoi, Clement. Acesta a guvernat biserica lui Dumnezeu cu zel arzător și, de la o zi la alta, a adus un mare număr de oameni la credința în Hristos. În plus, a ordonat unor șapte scribi să scrie viețile mucenicilor creștini care suferiseră în acea vreme pentru Domnul.
Împăratul Traian l-a alungat la Cherson, unde a găsit circa două mii de creștini exilați. Cu toții erau ocupați cu munca dificilă de a sparge pietre într-un loc arid. Creștinii l-au primit cu mare bucurie pe Sfântul Clement, și el le-a fost o sursă constantă de alinare. Prin rugăciunea sa, a adus la iveală apă din pământ și a convertit atât de mulți necredincioși la creștinism într-un singur an, încât s-au clădit 75 de biserici. Pentru a nu mai răspândi pe mai departe credința în Hristos, a fost condamnat la moarte și a fost înecat cu o piatră legată la gâtul său în anul 101. Moaștele sale făcătoare de minuni au fost scoase din mare în vremea Sfinților Chiril și Metodie.
23 noiembrie: Sfântul Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei
Niciun comentariu: