9 noiembrie: Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina

 Comemorat pe 9 octombrie, Sfântul Nectarie, cel mai mare lucrător de minuni din timpurile moderne, s-a născut cu numele de Anastasius Kephalas la Selebria, Tracia, pe 1 octombrie 1846.

Întrucât familia sa era săracă, Anastasius a mers la Constantinopol când avea 14 ani pentru a-și găsi un loc de muncă. Deși nu avea nici un ban, i-a cerut comandantului unui vas să-l ia la bord. Căpitanul i-a spus să facă o plimbare și, apoi, să vină înapoi. Anstasius a înțeles cuvintele acestuia și, întristat, a plecat de acolo.        

                                                 

Căpitanul a dat ordin să se pornească motoarele, dar acestea nu s-au clintit. După mai multe încercări nereușite, s-a uitat în ochii lui Anastasius, care stătea pe doc. Făcându-i-se milă de el, căpitanul i-a zis să vină pe vapor. Imediat, motoarele au pornit și vasul a început să se deplaseze. 

Anstasius a găsit de lucru la un negustor de tabac din Constantinopol, care nu îl plătea prea mult. În dorința să de a împărtăși informații folositoare altora, Anastasius a scris scurte maxime din cărți spirituale pe pe pungile de hârtie și pachetele magazinului de tutun. Clienții urmau să le citească din curiozitate și, poate, să obțină niște beneficii din acestea. 

Băiatul umblă în picioarele goale și în haine zdrențuite, dar se incredea în Dumnezeu. Văzând că negustorul primea multe scrisori, a vrut să scrie și el o epistolă. Dar, cui îi putea scrie? În nici un caz părinților săi, căci aceștia nu aveau livrări poștale în satul lor. Nici prietenilor săi, deoarecee nu avea nici unul. De aceea, s-a hotărât să-i scrie lui Hristos și să-i spună de nevoile sale. "Micul meu Hristos", a scris el, "nu am un șorț și nici încălțări. Mi le-ai putea trimite Tu? Știi cât de mult te iubesc". 

Anastasius a lipit plicul și a scris pe el: "Către Domnul Iisus Hristos din Ceruri". Pe drumul său de a expedia scrisoarea, s-a ciocnit de omul care deținea magazinul de vizavi de cel în care lucra. Omul l-a întrebat unde se ducea, iar Anastasius i-a șoptit destinația să. Zărind scrisoarea din mâinile sale, omul s-a oferit să i-o trimită el, de vreme ce avea cale spre oficiul poștal. 

Neguțătorul a pus scrisoarea în buzunarul său și l-a asigurat pe Anastasius că o va expedia odată cu scrisorile sale. Băiatul a revenit la magazinul de tutun, plin de fericire. Când a luat scrisoarea în buzunarul său, s-a întâmplat ca neguțătorul să vadă adresa. Uluit și curios, omul nu s-a putut opri să deschidă plicul și să citească scrisoarea. Impresionat de credința simplă a băiatului, , acesta a pus niște bani într-un plic și i-a trimis anonim lui Anastasius. Când i-a primit, Anastasius i-a mulțumit din inimă lui Dumnezeu. 

Câteva zile mai târziu, văzându-l pe Anastasius îmbrăcât cumva mai bine decât de obicei, stăpânul lui s-a gândit că furase bani de la el și a început să-l bată. Anastasius a strigat, "Nu am furat nimic. Micul meu Hristos mi-a trimis banii!"

Auzind confruntarea, celălalt neguțător a venit, l-a luat deoparte pe vânzătorul de tutun, și i-a explicat situația.

Când era încă tânăr, Anastasius a făcut un pelerinaj în Țara Sfântă. În timpul voiajului, vasul său a fost în pericol să se scufunde din pricina unei furtuni. S-a dus alături de căpitan, și a luat cârma, rugându-se lui Dumnezeu să-i salveze. Apoi, a luat crucea pe care i-o dăduse biserica sa (conținând o bucățică din Crucea lui Hristos) și și-a legat-o de centura sa. Aplecându-se la marginea vasului, a cufundat de trei ori crucea în apă și a poruncit mării: "Liniște! Fii liniștită!" Dintr-o dată, vântul s-a oprit și marea a devenit lînă. 

Anastasius s-a întristat, totuși, fiindcă crucea îi căzuse în apă și era pierdută. Pe când vaporul naviga, au părut să se audă sunete de ciocănit din chilă, de sub suprafață apei. Când nava a ajuns la mal, tânărul a pășit pe pământ și a început să se îndepărteze. 

Deodată, căpitanul a început să strige, "Kephalas, Kephalas, vino înapoi aici". Căpitanul le-a ordonat unor marinari dintr-o barcă să examineze chila pentru a descoperi sursa ciocănitului, iar aceștia au găsit crucea, prinsă de chilă. Anastasius a fost fericit să-și primească "comoara" și, de atunci, a purtat-o mereu la el. Există și o fotografie făcută mulți ani mai târziu, arătându-l pe Sfânt în straiul său monahal. Crucea este clar vizibilă în fotografie. 

Pe 7 noiembrie 1875, Anastasius a primit tonsura monahală la mănăstirea Nea Moni din Chios și un nou nume. După doi ani, a fost hirotonisit ca diacon. Cu această ocazie, numele său a fost schimbat în Nectarie. 

După aceea, când era preot, părintele Nectarie a părăsit Chios și a mers în Egipt. Acolo a fost ales episcop al Pentapolis. Unii dintre colegii lui au devenit invidioși din cauza marilor sale virtuți, a predicilor sale inspirate și a orice altceva prin care se evidenția Sfântul spre deosebire de ei. 

Alți mitropoliți și episcopi ai Alexandriei au fost cuprinși de răutate față de Sfânt, așa că i-au spus patriarhului Sofronie că Nectarie complota să îi ia locul. I-au zis patriarhului că mitropolitul de Pentapolis făcea un spectacol de pietate pentru a câstiga favoarea oamenilor. 

Drept urmare, patriarhi și sinodul său l-au dat jos pe Sfântul Nectarie din scaunul său de mitropolit. Patriarhul Sofronie a scris o scrisoare ambiguă de suspendare, care a provocat scandal și speculații despre adevăratul motiv al îndepărtării Sfântului. 

Sfântul Nectarie nu a fost, totuși, lipsit de rangul său. I-a fost încă permis să-și îndeplinească îndatoriri de episcop. Dacă era invitat de oricine pentru a sluji la o căsătorie sau un botez, putea face aceste lucruri, atâta timp cât obținea permisiunea de la episcopul local. 

Sfântul Nectarie a trecut prin aceste încercări cu răbdare, dar cei care-l iubeau au început să ceară să se știe motivul îndepărtării sale. Văzând că acest lucru determina tulburare în biserica Alexandriei, el a decis să meargă în Grecia. Când a ajuns la Atena, a aflat de zvonuri false despre el că ajunsese deja în acest oraș. Scrisoarea sa de suspendare spunea numai că fusese îndepărtat "din motive știute de patriarhat", așa că unele calomnii despre el erau crezute. 

Întrucât statul și autoritățile ecleziastice nu îi dădeau nici un post, fostul mitropolit era lăsat fără mijloace de a se întreține, fără un loc în care să trăiască. În fiecare zi, se ducea la Ministerul Religiei, cerând ajutor. Cei de acolo au devenit curând sătui de el și au început să-l trateze rău. 

Într-o zi, pe când părăsea ministerul, Sfântul Nectarie a întâlnit un prieten pe care-l ajutase în Egipt. Surprins să afle că iubitul episcop ajunsese într-un astfel de necaz, omul a vorbit la minister și a cerut să-i fie găsit un post. În acest fel, Sfântul Nectarie a fost numit ca preot umil în diocezele Vitineia și Euboea. Sfântul nu a văzut asta ca ceva umilitor pentru el, deși chiar și un simplu călugăr putea ocupa această poziție. A mers la Euboea pentru a predica în biserici, preluându-și cu entuziasm îndatoririle. 

Totuși, chiar și aici a fost urmărit de zvonuri scandaloase. Uneori, când predica, oamenii începeau să râdă și să șușotească. De aceea, cel fără de vină a renunțat la poziția sa și s-a întors la Atena. În acea vreme, unii oameni au început să realizeze că zvonurile nu erau adevărate, întrucât nu observaseră nimic în viața sa sau conversațiile sale care să sugreze că era vinovat de vreo ceva. Cu sprijinul și influența lor, Sfântul Nectarie a fost numit director al Seminarului Rizarios din Atena, pe 8 martie 1894. A rămas în această funcție până în decembrie 1908. 

Sfântul se ocupă de slujbele din biserica seminarului, le dădea învățătură elevilor și a scris mai multe cărți edificatoare și folositoare. Fiindcă era un om liniștit, Sfântului Nectarie nu-i pasă de vâlva din Atena. A vrut să se retragă undeva pentru a se ruga. A găsit pe insula Egina (Aegina) o mănăstire abandonată, dedicată Sfantei Treimi, pe care a increput să o repare cu propriile sale mâini. 

A adunat o comunitate de măicuțe, numind-o pe călugărița oarbă Xenia ca stareață, în vreme ce el a servit ca părinte confesor. Deoarece avea un dar de îndrumare spirituală, mulți oameni au venit la Aegina pentru a se confensa lui. În cele din urmă, comunitatea a crescut la 30 de măicuțe. El obișnuia să le spună "Eu clădesc un far pentru voi, iar Dumnezeu va pune o lumină în acesta, care va străluci spre lume. Mulți vor zări această lumină și vor sosi la Aegina". Ele nu au înțeles ce le spunea, că el va fi acel far, și că oamenii vor veni pentru a-i venera sfintele moaște. 

Pe 20 septembrie 1920, călugărița Eufemia a adus un bătrân în veștminte negre, care era evident cuprins de dureri, la spitalul Aretaieion din Atena, un spital pentru săraci. Doctorul a întrebat măicuța de informații despre pacient...

"Este un călugăr?", a întrebat el.

"Nu, este episcop". 

Doctorul a râs și a zis, "Nu mai glumi și spune-mi adevărul, maică, ca să-l pot trece în registru". 

"El este cu adevărat un episcop, copilul meu. Este cel mai respectat mitropolit din Pentapolis". 

Internul a bâguit, "Pentru prima dată în viața mea văd un episcop fără panaghie sau cruce și, mai semnificativ, fără bani".

Apoi, călugărița i-a arătat acreditarile Sfântului internului uluit, care le-a recunoscut. Timp de două luni, Sfântul Nectarie a suferit din cauza unei boli a vezicii urinare. La ora zece și un sfert, în seara de 8 noiembrie 1920, el și-a dat ultima suflare. Infirmiera și călugărița care stăteau lângă el au început să-l îmbrace în haine curate pentru a-l pregăti pentru înmormântarea de la Eghina. Ele au dat deoparte puloverul său și l-au pus pe patul unui om paralizat. Imediat, acest paralizat s-a ridicat din patul său, slăvindu-l pe Dumnezeu. 

Sfântul Nectarie a fost îngropat la mănăstirea Sfintei Treimi din Eghina. Mulți ani mai târziu, mormântul său a fost deschis și trupul lui a fost găsit intact, nestricat, ca și cum ar fi fost îngropat chiar în acea zi. 

Vestea despre asta s-a trimis arhiepiscopului Atenei, care a venit să vadă cu ochii lui moaștele. Arhiepiscopul le-a zis călugărițelor să le lase în soare câteva zile și, apoi, să le reingroape pentru a putrezi. O luna sau două luni după asta, mormântul lui a fost iarăși deschis, și Sfântul a fost aflat intact. Moaștele sale au fost puse intr-un sarcofag din marmură. 

La mai mulți ani după aceea, sfintele moaște s-au dizolvat, lăsând numai oasele. Capul Sfântul a fost amplasat în mitra episcopului, iar partea superioară a trupului lui a fost deschisă pentru a permite oamenilor să o sărute. 

Sfântul Nectarie a fost slăvit de Dumnezeu. Atât în decursul vieții sale cât, și după moarte, Sfântul Nectarie a făcut mii de minuni, îndeosebi pentru cei suferinzi de cancer. 

8 noiembrie: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri