Mitul despre Atlantida

 Potrivit grecilor antici, Atlantida a  fost o insulă sau un continent ce se afla în Oceanul Atlantic, dincolo de strâmtoarea Gibraltar. Era un paradis insular care s-a scufundat odată în ape. Din vremuri străvechi, mulți oameni au încercat să explice legendele Atlantidei sau să găsească rămășițe ale insulei. 

Povestea despre Atlantidă provine de la filosoful grec Platon, care a trăit în anii 300 î.Hr. În două din operele sale, "Timaeus" și "Cristias", el a relatat că  vestitul creator de legi Solon auzise despre povestea Atlantidei când vizitase Egiptul. În trecutul foarte îndepărtat, exista, se pare, în Oceanul Atlantic, o mare insulă, cu o mărime cât a Africii de Nord și Orientului Apropiat laolaltă. Insula aparținea lui Poseidon (Neptun), care se îndrăgostise de o tânără femeie de aici, numită Cleito, cu care s-a căsătorit. Poseidon a clădit pe insulă un oraș și un mare munte in centrul orașului, construind aici și un palat pentru Cleito. Cuplul a avut 10 copii și, în timp, Poseidon a împărțit insula între ei, dăruindu-i fiecăruia câte o parte pe care să o conducă.    

                                                 

Atlantida era, pare-se, un paradis. Nimeni nu trebuia să muncească din greu, creșteau acolo orice fel de hrană minunată și animale din belșug. Poseidon crease pe insulă un izvor de apă fierbinte, și unul de apă rece. De asemeni, o înzestrase  cu minutate palate și temple. Regii de aici posedau o mulțime de aur, argint și alte metale prețioase. Cei din Atlantida trăiau într-o Epocă de Aur a armoniei și abundenței. 

Apoi, lucrurile au început să se schimbe. Zeii au pornit să se intermedieze cu muritorii. Oamenii din Atlantida au încercat să obțină mai mult decât aveau. S-au hotărât să cucerească pământuri din jurul Mditeranei. Mâniat de puterea lor, Zeus a trimis un cutremur sau, poate, o serie de cutremure, care au făcut Atlanida să se scufunde în mare timp de o zi și o noapte. 

Atlantida: O legendă de durată

Învățați din Evul Mediu și Renaștere au crezut că Platon vorbea despre un eveniment real. Ei erau curioși în privința locației Atlantidei. După descoperirea celor două Americi, unii europeni a făcut o conexiune între noile gasitele pământuri și Atlantida. S-au gandt chiar că americanii nativi ar fost descendeniți direcți ai oamenilor din Atlantida, care fugiseră de pe insulalor distrusă. Legenda Atlantidei a inspirat numeroși scriitori și gânditori. Sir Francis Bacon, un filosof englez din anii 1600, a scris o fabulă politică numită "Nouă Atlantidă", pe care a descris-o ca o lume ideală. 

În anii 1800, mitul a câștigat popularitate. Învățați și scriitori populari au încercat să folosească dovezi științifice pentru a sprijini existența Atlatidei. Mulți, totuși, au folosit numai dovezi care le susțineau ideile, și au ignorat restul acestora. Deși studiile geologice ale fundului Oceanului Atlantic nu au revelat vreo insulă sau vreun continent scufundat în Atlatic, legenda a persistat. De fapt, oameni din din zone diverse din Scoția, regiunea bască a Spaniei  și Scandinavia au pretins că atlantizii au fost strămoșii lor. 

Paradisul pierdut

Numeroase culturi au povești despre "o epocă de aur" din trecutul îndepărtat, când oamenii erau fericiți și trăiau fără a munci. De obicei, acest paradis pământean era pierdut ca rezultat al lăcomiei. Epoca de Aur a Greciei antice era guvernată de Cronus (numit Saturn de romani). Când Zeus a ajuns la conducere, au urmat epocile de argint, bronz și fier, fiecare mai puțin fericită și mai puțin prosperă decât cea anterioară. În mitologia din Persia, Mashavi și Mashyoi și-au pierdut paradisul când au fost inselati de spirtul rău. Un mit mayaș vorbește despre oameni perfecți, făcuți din făină de porumb, care au devenit prea mândri. Zeii au pus o ceață asupra ochilor lor pentru a le slăbi înțelepciunea. 

Dezvoltări moderne ale mitului Atlantidei

Începând cu anii 1960, studii geologie, meteorologice și astrologice au tins să sprijine legenda, deși nu nu în forma sa originară. Mulți oameni de știință au avut ideea că Atlantida a fost, de fapt, insula Thera din Marea Mediterana, din apropiere de Creta. Thera (numită în prezent Thirai) a fost una din coloniile bogatei civilizații minionene a Cretei. Minoinenii au construit aici temple și palate luxoase, făcând comerț în toată Mediterana. Geologi și metereologi au stabilit că în preajma anului 1470 î.Hr., vulcanul din Thera a erupt și o parte a insulei s-a scufundat în mare . Arheologii au explorat Thera și au găsit rămășițe ale unui mare oraș minonian, construit în apropiere de de vulcan. Orașul avea un palat și canale pentru apă ce păreau să corespundă cu planul general descris de Platon. 

Floarea Vieții - Simbol și semnificație