6 februarie: Sfântul Ierarh Fotie, Patriarhul Constantinopolului

 Comemorat pe 6 februarie, împreună cu  Sfântul Ierarh Vucol, Sfântul Ierarh Fotie, Patriarhul Constantinopolului, "Aurul strălucind departe al bisericii", a trăit în secolul al IX-lea, și a provenit dintr-o familie de zeloși creștini. Sfântul Fotie a primit o educație excelență și, întrucât familia sa era înrudită cu casa imperială, a ocupat poziția de prim secretar de stat în senat. Contemporanii săi au spus despre el, "S-a distins prin cunoasterea să în aproape toate științele laice, așa că este, pe bună dreptate, să fie luată în seamă gloria vârstei sale și să fie comparat cu anticii". 

Mihail, tânărul succesor la tron, și Sfântul Chiril, viitorul luminător al slavilor, au fost învățați de el. Adânca sa pietate creștină l-a protejat pe Sfântul Fotie de a fi sedus de farmecele trecătoare ale vieții. A tânjit, din tot sufletul, la traiul monahal.      

                                                   

În anul 857, Bardas, care era la conducere împreună cu împăratul Mihail, l-a înlăturat pe patriarhul Ignațiu (23 octombrie) de pe Scaunul de la Constantinopol. Episcopul, cunoscând pietatea și marea cunoaștere a lui Fotie, l-a informat pe împărat că era un om vrednic de a ocupa Scaunul arhiepiscopal. Sfântul Fotie a acceptat propunerea cu umilință. A trecut prin toate rangurile clerice în șase zile. În ziua nașterii lui Hristos, a fost consacrat ca episcop și înălțat pe Scaunul patriarhal. 

Curând, totuși, discordia din biserica a fost întețită de îndepărtarea patriarhului Ignațiu. Sinodul din 861 a fost convocat pentru a se pune capăt tulburării, confirmând plecarea lui Ignațiu și instalarea lui Fotie. 

Papa Nicolae I, ai cărui trimiși au fost prezenți la acest Sinod, spera că recunoașterea lui Fotie ca patriarh îl putea subordona lui. Când nou patriarh s-a dovedit a fi nesupus, Nicolae l-a anatemizat. 

Până la sfârșitul vieții sale, Sfântul Fotie a fost aparent, formal, adept al întregilor planuri papale îndreptate către biserica ortodoxă din Orient. În anul 864, Bulgaria s-a convertit voluntar la creștinism. Prințul bulgar, Boris, a fost botezat de însuși patriarhul Fotie. Mai târziu, Sfântul Fotie trimis un arhiepiscop și preoți pentru botezarea poporului bulgar. În anul 865, Sfinții Chiril și Metodie au fost însărcinați să-l propăvăduiască pe Hristos în limba slavonă. Oricum, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodoxiei. 

Situația din Bulgaria s-a agravat din cauza unei invazii a germanilor, iar conducătorul bulgar i-a cerut papei să-i trimită episcopii săi. Când au sosit în Bulgaria, legații papali au început să înlocuiască credința și practica ortodoxă cu învățăturile latinești și alte obiceiuri ale lor. Sfântul Fotie, ca dârz apărător al adevărului și denunțător al falsității, a scris o enclicică informând episcopii orientali despre despre acțiunile papei, indicând că plecarea bisericii romane din ortodoxie s-a petrecut nu numai în ritual, ci și în mărturisirea credinței. A fost convocat un Sinod care a cenzurat aroganța occidentală. 

În anul 867, Vasile I Macedoneanul a ocupat tronul imperial după ce-l omorâse pe împăratul Mihail. Sfântul Fotie a denunțat crima și nu i-a permis acestuia să se împărtășească din Sfintele Taine ale lui Hristos. De aceea, a fost îndepărtat de pe scaunul episcopal și a fost închis într-o mănăstire, sub pază, iar patriarhul Ignațiu și-a reluat poziția. 

Sinodul din anul 869 s-a reunit pentru a investiga comportamentul Sfântului Fotie. Sinodul a avut loc cu  legații papali, care au cerut ca participanții să semneze un document (Libellus) condamnându-l pe Fotie și recunoscând supremația papei. Episcopii orientali nu au fost de acord cu asta, și s-au contrazis cu legații. Chemat la Sinod, Sfântul Fotie a întâmpinat toate acuzațiile legaților cu o tăcere demnă. Numai când judecătorii l-au întrebat dacă voia să se căiască, el le-a răspuns, "De ce vă considerați pe voi înșivă, judecători?" După lungi dispute, oponenții lui Fotie au ieșit victorioși. Deși judecata lor a fost fără temei, ei l-au anatemizat pe Fotie și pe episcopii care-l apăraseră. Sfântul a fost trimis la închisoare pentru șapte ani, iar acesta i-a mulțumit Domnului că-i dăduse puterea de a-și suporta cu răbdare judecătorii. 

În această vreme, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria și Ignațiu și-a trimis preoții acolo. În anul 879, după moartea lui Ignațiu, a fost întrunit un alt Sinod (mulți îl consideră al Optulea Sinod Ecumenic) și, din nou, Sfântul Fotie a fost recunoscut ca arhipastor de drept al bisericii Constantinopolului. Papa Ioan VIII, care-l cunoastea personal pe Fotie, a declarat prin trimișii săi că deciziile anterioare în privința lui fuseseră anulate. Sinodul a recunoscut caracterul de neschimbat al Crezului Niceean-Constantinopol, respingând distorsiunea romană și adeverind independența și egalitatea ambelor tronuri ale celor două biserici (occidentală și răsăriteană). Sinodul a decis abolirea utilizărilor și ritualurilor romane în biserica bulgară, introduse de clerul roman, care-și încheiase activitatea acolo. 

5 februarie: Sfânta Muceniță Teodula

Sub domnia succesorului împăratului Vasile, Leon, Sfântul Fotie a îndurat iarăși false denunțuri, și a fost acuzat că vorbise împotriva împăratului. Înlăturat din nou din scaunul său, în 886, Sfântul a părăsit viața lumească în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea din Eremia.

Biserica ortodoxă îl comemorează pe Sfântul Fotie ca "stâlp și fundație a bisericii", ca o "călăuză inspirată pentru ortodocși", și ca un teolog înțelept. A lăsat în  urmă mai multe lucrări, expunând eroarea romanilor, respingând erezii distrugătoare ale sufletului, explicând Sfânta Scriptură, și explorând multe aspecte ale credinței. 

6 februarie: Sfântul Ierarh Vucol, Episcopul Smirnei