7 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului

 Comemorat pe 7 martie, Sfântul mucenic Efrem, a fost cel de-al doilea episcop cunoscut al Tomisului, ce a fost pe scaunul de pastor al Daciei Pontice. S-a născut în sudul Dunării, având părinți creștini, care l-au educat conform credinței în Dumnezeu. 


A mers în Țara Sfântă și, acolo, a fost hirotonisit preot într-o biserică. A fost discipol al patriarhului Hermon din Ierusalim, și a fost instruit să aducă propăvăduirea Evangheliei printre oamenii din preajma Dunării și a Mării Negre. La debutul secolului al IV-lea a fost însărcinat de Hermon să propăvăduiască creștinismul în acea regiune, unde a convertit la Hristos mulți romani, daci, sciți și goți.      

           

7 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului

În vreme ce a preluat această însărcinare, au trecut prin chinurile muceniciei mulți sciți, daco-romani, greci, capadocieni ce fuseseră exilați în Dacia Pontică. Sfântul Efrem a răscumpărat moaștele lor și le-a înmormântat în locuri ascunse, și a clădit peste acestea biserici în care preoți își slujeau liturghia. 


6 martie: Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea


În decursul persecuțiilor puse la cale de păcătosul împărat Dioclețian, între anii 304 și 305, Sfântul Efrem a fost capturat de păgâni și supus unor torturi groaznice la Herson, din Crimeea. El nu a cedat, însă, presiunilor, și nu l-a părăsit pe Dumnezeu, nevrând să aducă sacrificii zeilor păgâni. În anul 304 a fost decapitat, dându-și sufletul Domnului.


7 martie: Sfinții Vasilievs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador și Elpidie, episcopi de Herson


7 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului 7 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului Reviewed by Diana Popescu on martie 06, 2025 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.