Biografia lui Thomas Mann | Viața și opera

 Thomas Mann (născut pe 6 iunie 1875, la Lubeck, Germania, decedat pe 12 august 1955, în apropiere de Zurich, Elveția) a fost un scriitor și eseist german ale cărui scrieri timpurii "Casa Buddenbrook" (1900), "Moarte la Veneția" (1912) și "Muntele vrăjit" (1924), i-au adus Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1929. 


Demersurile literare timpurii ale lui Thomas Mann


Tatăl lui Mann a murit în 1891, și Thomas s-a mutat la Munchen, un centru al artei și literaturii, unde a locuit până în 1933. După o muncă superficială într-un birou de asigurări și în echipa editorială a "Simplicissimus", un săptămânal satiric, s-a dedicat scrisului, așa cum fratele său mai mare făcuse deja. Povestirile sale timpurii, adunate în cartea "Micul domn Friedmann" (1898) reflectă estetismul anilor 1890, dar au profunzime grație filosofilor Schopenhauer și Nietzsche și compozitorului Wagner, cărora Mann le-a rămas întotdeauna dator.          

                                                                   

Biografia lui Thomas Mann | Viața și opera

Cele mai multe din primele povestiri ale lui Thomas Mann se centrează pe problema artistului creator, în devoțiunea lui de a forma contestări ale lipsei de înțeles a existenței, o antiteză pe care Mann a extins-o în cea dintre Spirit (Geist) și Viață (Leben). Dar, în vreme ce a arătat simpatie pentru indaptabilitățile artistice pe care le-a descris, Mann a fost, de asemeni, conștient că lumea imaginației este o lume "a face să creadă", și apropierea artistului de un șarlatan a fost deja o temă a sa în devenire. În același timp, în opera sa apare o anumită nostalgie pentru viață obișnuită, neproblematică. 


Această ambivalență și-a găsit expresia în primul lui roman, "Casa Buddenbrook", care fusese intenționată mai întâi să fie o nuvelă, în care experiența realităților transcedentale ale muzicii lui Wagner ar fi atins voința de a trăi pentru fiul unei familii burgheze. Cu acest început, romanul clădește povestea familiei și a casei sale de afaceri de-a lungul a patru generațîi, arătând cum o orientare artistică nu numai că nu se potrivește membrilor mai târzii ai familiei pentru demersul practic al vieții de afaceri, ci ii subminează, totodată, vitalitatea. Însă, aproape împotriva voinței sale, în "Casa Buddenbrook", Mann a scris o tandră elegie pentru vechile virtuți burgheze. 


În anul 1905, Thomas Mann s-a căsătorit cu Katja Pringsheim. Din mariajul lor fericit au rezultat șase copii. Poate că această fericire l-a determinat Mann, în " Alteță regală" (1909) să furnizeze o reconciliere de basm a "formei" cu "viața", a unei autorități feudale degenerate odată cu vigoarea capitalismului american modern. 


În 1912, a revenit, totuși, la dilema tragică a artistului, cu lucrarea sa "Moarte în Veneția", o capodoperă cumva sumbră. În această poveste, personajul principal, un scriitor distins a cărui sensibilitate nervoasă și "decadență" este controlată de disciplina stilului și compoziției, caută relaxare din suprasolicitare în Veneția, unde, pe când o boală se răspândește în oraș, cedează  iluziei și dorinței de a muri. Simboluri ale erosului și morții se împletesc într-un model subtil în opulența senzuală a acestei povești, care închide o epocă din opera lui Mann.


Primul război mondial și criza politică


Izbucnirea primului război mondial a infuzat patriotismul ardent al lui Thomas Mann și, totodată, o conștientizare a dedicării sale sociale. Fratele lui, Heinrich, a fost unul din puținii scriitori germani care au pus sub semnul întrebării țelurile din război ale Germaniei și critica lui asupra autoritarismului german i-a stârnit lui Thomas un atac amar asupra literaților cosmopolitani. În 1918, el a publicat un mare tratat politic, "Considerațiile unui apolitic", în care toată ingenuitatea minții sale s-a focalizat pentru justificarea statului autoritar față de democrație, a iraționalismului ca opus raționalismului "plat" și a culturii interne ca fiind împotriva civilizației moraliste. Această lucrare aparține tradiției "conservatorismului revoluționar" care a fost condus, din secolul al XIX-lea,  de gânditori germani naționaliști și antidemocratici ca Paul Anton de Legarde și Houston Stewart Chamberlain, apostolul superiorității rasei "germanice", către socialismul național, iar Mann a repudiat, mai târziu, aceste idei. 


Odată cu stabilirea Republicii Germane de la Weimer, în 1919, Thomas Mann și-a revizuit, treptat, perspectiva. Eseurile sale "Goethe și Tolstoi" și "Republca Germană" arată aderarea sa cumva ezitantă la principiile democratice. Noua lui poziție a fost clarificată de romanul "Muntele vrăjit". Tema sa s-a dezvoltat dintr-un motiv mai timpuriu. Un tânăr inginer, Hans Castorp, vizitând un văr la un sanatoriu din Davos, abandonează viața practică pentru a se supune seducțiilor bolii, naturii lăuntrice și morții. Însă, sanatoriul ajunge să fie reflectarea spirituală a posibilităților și pericolului lumii sale. La final, cumva sceptic, dar omenesc, Castorp se hotărăște să se dedice vieții și slujirii oamenilor, o decizie pe care Mann o numește "o îndepărtare de multe periculoase simpatii, încântări și tentații către care sufletul european fusese înclinat". În această mare operă, Mann formulează, cu o pătrundere remarcabilă, alegerile sorții confruntând Europa. 


Al doilea război mondial și exilul lui Thomas Mann


Începând cu această vreme, efortul imaginativ al lui Mann s-a direcționat către romane, întrerupt puțin de fermecătoarea sa nuvelă "Întristare timpurie" sau de nuvela "Mario și vrăjitorul" care, în persoana unui iluzionist indispus, simbolizează caracterul fascismului. Eseurile sale culturale și literare au început să aibă un rol crescând în elucidarea și comunicarea conștientizării lui despre fragilitatea umanității, toleranței și rațiunii în fața crizei politice. Eseurile sale despre Freud (1929) și Wagner (1933) au fost orientate în acest sens, la fel ca cel despre Goethe (1932), care a devenit tot mai mult pentru el o figură exemplară prin înțelepciunea și echilibrul său. 


În 1930, a transmis un mesaj curajos către Berlin, "Un apel la rațiune", îndemnând la formarea unui front comun al burgheziei culturalizate și clasei sociale muncitoare contra fanatismului inuman al național-socialiștilor. În eseuri și în tururi de prelegeri din Germania, Paris, Viena, Varșovia, Amsterdam și alte locuri, din decursul anilor 1930, Thomas Mann, în vreme ce a atacat cu tărie politică nazistă, și-a exprimat frecvent simpatia pentru principiile socialiste și comuniste, susțînând, în general, că acestea garantau umanitatea și libertatea (un lucru care s-a dovedit, mai apoi, a fi greșit). 


La începutul anului 1933, când Hitler a devenit cancelar, Mann și soția sa, în vizită în Elveția, au fost avertizați de fiul și fiica lor din Munchen să nu se mai întoarcă. Pentru câțiva ani, Mann și-a stabilit reședința în Elveția, în apropiere de Zurich, dar a călătorit adeseori, vizitând SUA pentru turnee de conferențiere și, în fine, în anul 1938, s-a mutat la Princeton iar, în intervalul 1941-1952, în California de sud. În 1936, i-a fost retrasă cetățenia germană. În același an, Universitatea din Bonn i-a retras doctoratul onorific acordat în anul 1919 (care i-a fost redat în anul 1949). Din 1930 până în 1944, Mann a fost cetățean al Cehoslovaciei. În 1944, a devenit cetățean american. 


După război, Thomas Mann a vizitat atât Germania de Est, cât și cea de Vest, de mai multe ori, și a primit multe onoruri publice, dar a refuzat să revină în Germania. În 1952 s-a stabilit iarăși aproape de Zurich. Ultmele sale eseuri majore ( despre Goethe (1949) , Cehov (1954) și Schiller (1955)) sunt evocări impresionante ale responsabilităților morale și sociale ale scriitorilor. 


Ultimele romane ale lui Thomas Mann


Romanele la care Mann a lucrat în această perioadă reflectă variat crizele culturale ale vremii. În 1933, a publicat "Iosif și frații săi", prima parte a romanului său în patru părți  despre biblicul Iosif, continuând în anul următor cu "Tânărul Iosif" și, doi ani mai târziu, cu "Iosif în Egipt", și încheiat cu "Iosif Hrănitorul" în 1943. În opera completă, Thomas Mann a reinterpretat povestea biblică drept una a unui individualități mobile, responsabile din afara colectivului tribal, a istoriei ca mit și a unui Dumnezeu uman din afara recogniscibilului. În primul volum, un mit ieșit din timp pare să readucă la viață traiul evreilor. Iosif, totuși, deși este scos din "colectivul atemporal" din Egipt și adus în lumea schimbărilor și istoriei, învață și acolo cum să se confrunte cu evenimente, idei și cu sine însuși. Deși bazată pe un studiu amplu și erudit al istoriei, lucrarea nu este un roman istoric, și "istoria" să este plină de ironie și umor, de o modernizare conștientizată. Preocuparea lui Thomas Mann a fost să furnizeze un mit pentru propriul său timp, capabil să susțină și să direcționeze generația lui și să restaureze credința în rațiunea umană. 


În afară acestei lucrări, Mann și-a rezervat timp pentru a scrie, în același spirit, "Lotte la Weimar" (1939). Lotte Kestner, eroina lui Goethe din "Suferințele tânărului Werther", a sa poveste semiautobiografică despre dragoste neîmpărtășită și disperare romantică, vizitează Weimar la o vârstă înaintată pentru a a-și vedea iarăși vechiul iubit, acum vestit. Însă Goethe rămâne distant și refuză să se întoarcă în trecut. Ea află de la acesta că adevăratul respect pentru om înseamnă și acceptarea unui respect pentru schimbare, o activitate inteligentă direcționată către "cererea zilei". În această operă , la fel că în romanele despre Iosif, Thomas Mann a căutat să definească principiile esențiale ale civilizație umane. În astfel de lucrări, serenitatea lor amplă și frecvent umoristică a scrierii se împotrivește naționalismului inuman al naziștilor. 


În "Doctor Faustus", început în 1943, în cea mai întunecată perioadă a războiului, a scris cel mai direct mesaj politic din romanele sale. Este povestea unui compozitor german, Adrian Leverkuhn, născut în 1885, care moare în 1940, după zece ani de alienare mintală. Un personaj solitar, înstrăinat, el "vorbește" despre experiențele vremii sale în muzică, iar relatarea compozițiilor lui Leverkuhn este, de fapt, cea a culturii germane în cele două decenii dinaintea anilor 1930, mai specific, despre colapsul umanismului tradițional, mixtarea de nihilism sofisticat și primitivismul care l-a subminat. Cu o pătrundere imaginativă, Mann a interpretat formele și temele muzicale ale compozițiilor lui Leverkuhn până la lucrarea sa finală, o translație a lamentației doctorului Faust din secolul al XVI-lea care speră să facă un pact cu Diavolul dar, care, în cele din urmă, se încheie cu reducerea la o lipsă totală de speranță. 


Crearea romanului a fost deplin documentată de Thomas Mann, în 1949, în "Geneza unui roman". "Doctor Faust" l-a epuizat într-o mai mare măsură decât alte lucrări, iar "Alesul" (Sfântul păcătos) și "Lebădă neagră", publicate în 1951, respectiv în 1953, arată o relaxare a intensitățîi în pofida împlinirilor lor într-un stil mai virtuos. Mann și-a încheiat munca imaginativă în 1954, cu "Mărturisirile escrocului Felix Krull", povestea adesea extrem de umoristică a unui om de încredere care câștigă favoarea și dragostea altora prin asumarea rolurilor pe care aceștia și-l doreau de la el. 


Stilul lui Thomas Mann este fin întrețesut și plin de resurse, îmbogățit de umor, ironie și parodie. Scrierea sa este subtilț și multifațetatț, realistț și strălucitoare la un nivel și, totuși, atingând straturi adânci de simbolism. Operei sale îi lipsește simplitatea, și tendința lui de a se distanța de personaje prin perspectiva sa ironică aupra lor, l-a făcut să pară, uneori, lipsit de inimă. A fost, totuși, conștient că simplicitatea și sentimentele duc la manipulare prin puteri ideologice și politice și, câteodată, sofisticarea deliberată a lucrărilor sale nu poate ascunde de cititorul său cu discernământ substratul simțământului sâu pasionat și tandru pentru omenire. 


Biografia lui Heinrich Böll | Viața și opera


Biografia lui Thomas Mann | Viața și opera Biografia lui Thomas Mann | Viața și opera Reviewed by Diana Popescu on martie 25, 2025 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.