Dictionarul tatuajelor (simboluri si semnificatii) , Litera F

-TATUAJELE FLACARILOR / FOCULUI



Ca modele de tatuaje , flacara si focul pot semnifica transformarea , distrugerea , pasiunea , farul calauzitor al cunoasterii , sau pot servi ca un avertisment afisat de catre o persoana care le poarta.Flacarile , focurile si arderea au fost utilizate adesea in riturile religioase si in simbolismul sacru.De exemplu, fumul eliberat de jertfele arse pe rug era imaginat ca purtator al rugilor si dorintelor celor credinciosi.

Puterea distructiva a focului a facut ca acesta sa fie temut si respectat.Un element distrugator incontrolabil , focul era privit si ca un aparator impotriva frigului , dar si ca o sursa de imprastiere a intunericului.Focul si flacarile din torte , lumanari , ruguri si candele reprezinta simboluri ale sperantei , luminii spirituale si cunoasterii.

Focul este unul dintre cele 4 elemente primare ( alaturi de pamant , apa si aer / vant) , si unul din cele 5 elemente primordiale din filozofia chinezeasca.In hinduism , focul este unul din cele 5 forte prin care se manifesta fiintele traitoare si este considerat un simbol esential , care trebuie sa fie prezent in toate ceremoniile religioase sacre.

In crestinism , focul este un simbol al Sfantului Duh , dar si o reprezentare a iadului.Dumnezeu si-a facut cunoscuta prezenta fata de Moise prin intermediul unui tufis in flacari.Totodata , flacarile sunt simboluri ale tentatiei si pacatului , si ale celui care le aduce , Satana.

In mitologia greaca , Prometeu este titanul venerat pentru fapta de a fi furat focul zeilor si a-l fi daruit oamenilor.

In iudaism , focul are , de asemenea , o semnificatie aparte ; lumanarile sunt aprinse cu ocazia sarbatorilor , pentru a separa sabatul de restul zilelor saptamanii , dar si ca o rememorare a mortii atotprezente .Un alt element important este “flacara eterna” , tinuta in cel dintai si cel de-al doilea templu , o flacara despre care se crede ca nu se stinge niciodata.

In mitologie , pasarea Phoenix este distrusa de foc , pentru a reinvia apoi din propria-I cenusa.In acest caz , flacarile sunt un simbol al renasterii si transformarii , si o reprezentare a ciclului vietii.

Desene (modele grafice) de tatuaje ale flacarilor / focului : click aici .

- TATUAJELE “FLEUR-DE-LIS”



Fleur-de –lis este o reprezentarea stilizata a unui crin sau iris , cu o valoare atat decorativa , cat si simbolica , in special in heraldica.Prezenta in nenumarate blazoane auropene , fleur-de-lis este asociata in special cu trecuta monarhie franceza si cu actuala monarhie spaniola , fiind insemnul principal al Casei de Bourbon.

Un simbol stravechi al Frantei , fleur-de-lis apare pe marcile postale din aceasta tara , nefiind insa adoptat oficial de nici una din republicile franceze.Prin contrast , in monarhia constitutionala din Spania , acest simbol este asociat cu regele Juan Carlos si regatul Spaniei.In America de Nord , fleur-de-lis apare in regiunile fondate initial de Franta , precum Quebec si Lousiana , sau este asociata cu francofonii din diferite provincii canadiene.Fleur-de-lis este , de asemenea , emblema provinciei italiene Florenta (intemeiata in secolul XV de catre familia Medici) , si municipalitatii elvetiene Schlieren , Zurich.

Ca simbol religios , fleur-de-lis reprezinta Trinitatea si este un atribut iconografic al arhanghelului Gabriel , aparut adesea in scenele picturale infatisand vestirea sarcinii fecioarei Maria.

Diverse variante de tatuaje cu fleur-de-lis : click aici.

- TATUAJE CU FLORI



Florile sunt modele de tatuaje mai mult decat potrivite fetelor si femeilor.Florile sunt intrupari subtile ale naturii si simboluri expresive ale ciclului nasterii , vietii, procrearii , mortii si reinvierii.Aproape fiecare floare are o semnificatie sacra sau simbolica in diferitele culturi ale lumii.In mod similar , diversitatea culorilor florei a inspirat un simbolism spiritual specific .

Forma florii, cupa ei cu o deschidere receptiva si rolul ei pasiv in fertilizare , a fost asimilata din timpuri stravechi ca un simbol al feminitatii.

Simbolismul florilor si-a piedut multe din valentele metaforice aparute inca din antichitate.El poate fi regasit in arta , folclor , literatura , si mitologie , dar si in vechile remedii ale tamaduitorilor si botanistilor.

Imediat dupa atotprezentul trandafir , irisul este floarea cu cea mai mare incarcatura simbolica.Intruchipat in zeita greaca a curcubeului , irisul purta sufletele femeilor catre lumea subpamanteana , devenind astfel o floare asociata cu moartea.De asemeni, zeita Iris era considerata un mesager al zeilor , fiind asociata cu vestile bune.Cele trei petale ale irisului simbolizau credinta, valoarea si intelepciunea.

In crestinism , irisul a devenit un simbol al Sfintei Treimi .Culorile sale , albastru si violet , au fost asociate cu fecioara Maria.Arhanghelul Gabriel este reprezentat adesea puratand aceasta floare atunci cand ii anunta Fecioarei vestea misiunii sale sfinte.
In Anglia medievala , nobilii au inzestrat irisul cu calitatea virtutii si l-au inglobat in sigiliile lor personale.

Violeta , hiacintul (zambila) si narcisa , toate sunt flori ale caror nume deriva din mitologia greaca.Violeta , de exemplu, si-a luat numele de la o nimfa indragita de catre Zeus.Pentru a se feri de gelozia sotiei lui , Zeus a preschimbat-o intr-o juninca si a plasat-o in mijlocul unui camp de violete (singurele flori cu care se putea hrani nimfa).In perioada Romei antice , violeta era o floare funerara si un simbol al pacii sufletesti.In epoca medievala , violeta a devenit o reprezentare a iubirii credincioase , modestiei si castitatii.

Anemona si macul sunt flori asociate cu moartea si somnul adanc.Cea de-a doua a fost instaurata ca un simbol al soldatilor cazuti la datorie in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Anemona apare in mitul Aphroditei plangand moartea lui Adonis , floarea rasarind , conform legendei , din lacrimile varsate de zeita frumusetii.Intr-o alta credinta populara , zanele se culca in petalele inchise ale anemonei , anuntandu-le sa se deschida odata cu sosirea diminetii.Totodata , in folclorul din Evul Mediu, anemonele constituiau o protectie impotriva raului.

Simplitatea si puritatea margaretei, ghiocelului si clopoteilor au inspirat pictorii si poetii in laude purtand totusi un avertisment.Desi un simbol al inocentei , margareta poate trage un semnal de alarma asupra unui curtezan infidel.Clopotelul , semnificand iubirea constanta si nemuritoare , este considerat o floare nenorocoasa atunci cand este cules.Asemeni ghiocelului , simbolizand speranta si revenirea la viata ulterioara iernii , dar considerat a aduce ghinionul atunci cand este introdus intr-o casa.

Florile au reprezentat la un moment dat o arma delicata a indragostitului , un mod subtil de comunicare intr-o perioada in care declararea fatisa a pasiunii iubirii nu era permisa.Un buchet putea contine un mesaj codat , epoca victoriana fiind vestita pentru punerea la punct al unui astfel de limbaj tainic al florilor.Garoafa , caprifoiul si primula aveau, fiecare dintre ele , o semnificatie aparte , atunci cand faceau parte dintr-un buchet.Garoafa alba era considerata un afrodisiac si un simbol al logodnei , dragostei, si fertilitatii, fiind o floare traditionala de nunta.Garoafa galbena semnifica respingerea unui curtezan , iar cea rosie , o inima ranita de iubire.
Caprifoiul insemna dragoste nemuritoare , parfumul sau provocand vise pline de pasiune.
Oferirea micutei primule era un simbol al iubirii dintai , aceasta floare fiind , de altfel , un insemn sacru al lui Freya, zeita norvegiana a dragostei.

Diferite tipuri (poze) de tatuaje tribale cu flori : click aici.

-TATUAJELE FLORII DE LOTUS / NUFARULUI




Floarea favorita a zeilor , lotusul este un simbol central in miturile religioase ale creatiei de pe cuprinsul intregii lumi.Cu petalele sale radiante , floarea de lotus era considerata drept “vulva divina” din care s-au nascut zeii si zeitele unor vechi mitologii.Lotusul este un simbol sacru al frumusetii pamantene , o reflectie a divinitatii, puritatii si eternitatii.

Lotusul este la fel de popular in orient , precum este trandafirul in ocident.Trandafirul si floarea de lotus sunt cele mai semnificative motive florale utilizate in tatuajele din intreaga lume.

In India , “lotusul cu o mie de petale” (padma) era o reprezentare vizuala a gurii sau portii catre univers .Zeitatile primare din panteonul hindus sunt reprezentate adesea alaturi de un lotus.Vishnu , unul din cei 3 zei a triadei hinduse (trimurti) , este descris cu un lotus rasarind din buric , lotus din care s-a nascut Brahma.Krishna era supranumit “cel cu ochii precum lotusul” , o referinta la frumusetea sa divina.

Perfectiunea florii de lotus a inspirat cateva din cele mai inalte idealuri ale umanitatii.Imaginea florii de lotus plutind deasupra apei , cu petalele deschise catre soare este asemuita cu sufletul uman deschis catre lumina divinului.Aparitia lotusului din mal parea un adevarat miracol , cu atat mai mult cu cat petalele sale sunt curate si pure.

Sub forma bobocului , lotusul este vazut ca o inima comprimata , gata sa se deschida spre lume si sa atinga spatiul divin prin practica spirituala si devotiune. El se constitua intr-un simbol al celei mai inalte realizari umane , calatoria de la ignoranta la cunoastere.

In filozofia Tantra si Yoga , corpul uman avand 7 centri energetice (“chakre”) este incoronat in partea superioara a craniului de catre “lotusul cu o mie de petale” , simbol al atingerii stadiului iluminarii.

Atat in religia Hindu , cat si in cea Buddhista , lotusul este un simbol al eliberarii de toate legaturile materiale ..Scripturile hinduse descriu “lotusul din inima” ca fiind locul de odihna al lui Atman , sufletul.Din acest centru , asemeni petalelor lotusului deschizandu-se catre lumina soarelui , tasnesc razele luminii sufletului.

In mitologia egipteana , lotusul era un simbol solar.Deschiderea petalelor sale era asimilata razelor soarelui , sursa luminii si a vietii.Petalele care se inchid la apus pentru a se redeschide odata cu rasaritul intruchipau renasterea si reinnoirea.Lotusul albastru ( numit si crinul albastru de Nil) era floarea cea mai sacra a egiptenilor , un simbol al modestiei si puritatii.
Intrucat semintele lotusului pot ramane “adormite” timp de 200 de ani in asteptarea ploilor , lotusul era considerat de egipteni drept un simbol al reinvierii si vietii eterne.

Lotusul sub forma de boboc era un insemn al regatului egiptean superior.Coroanele din flori de lotus erau utilizate in ritualurile funerare ca simboluri ale renasterii.In temple si morminte , zeii si regii erau infatisati purtand in maini flori de lotus.

In multe religii estice , lotusul este incarcat de acelasi simbolism ca si trandafirul in crestinism.Asemeni “trandafirului din Sharon” ( care infloreste in desert si este un simbol al Hristos ) , lotusul rasarind din namol este un insemn al lui Buddha.

Buddhistii vad lotusul ca pe un “tron al lui Buddha”.Cele opt petale reprezinta calea inoptita a legii lui Buddha , adica dharma.Lotusul poate fi regasit in mandala buddhista , ca un simbol al embrionului lumii.Diferitele culori ale lotusului semnifica diversele aspecte ale evolutiei umane : albul reprezinta puritatea mentala ; rosul , compasiunea si inima ; albastrul , inteligenta si intelepciunea ; violetul , patrundera sau gandirea mistica.

In codul indian al culorilor , lotusul alb este recomandat pentru puritate , cel albastru pentru bunatate , iar cel rosu , pentru iluminare.

In China , lotusul a fost , de asemenea , un simbol religios si un izvor de inspiratie pentru poeti si pictori.Numai simpla contemplare a unui lotus era considerata a atrage spiritul unei persoane in adancul perfectiunii.Daca era suficient de inspirat , privitorul putea sa isi gaseasca potentialul spiritual interior.
Intrucat tulpina fibroasa a lotusului este greu de rupt , aceasta floare a devenit pentru chinezi o reprezentare a fidelitatii si armoniei maritale.
Totodata , lotusul era asociat cu frumusetea feminina.Floarea ivita din apa era asemuita cu “o femeie frumoasa care se ridica cu gratie din baia ei”.Lotusul mai era considerat si “omul delicat care isi mentine curatenia”.

Lotusul si nufarul sunt motive traditionale ale artei grafice japoneze , motiv pentru care au patruns cu succes in arta tatuajelor din aceasta tara.


Templul contemporan al lotusului din credinta Bahai , aflat in sudul orasului Delhi , este o alta dovada a popularitatii simbolului acestei flori.Templul este construit sub forma unei flori de lotus semi-deschise .

Poze cu diferite modele de tatuaje ale florii de lotus / nufarului : click aici.

-TATUAJELE FLORII SOARELUI



Floarea soarelui este o planta care isi manifesta in mod evident adoratia fata de soare.Genul din care face parte aceasta planta , “helianthus” , este o referire directa la zeul grecesc al soarelui , Helios.Insasi forma florii soarelui , cu marile petale radiale , este o reprezentare a soarelui.Caracteristica florii soarelui de a-si urma “orbeste” obiectul adoratiei poate fi o metafora a lipsei de prevedere si a infatuarii specifice unei pasiuni nebunesti.

In lumea artei, cele mai vestite si expresive flori ale soarelui sunt , desigur, cele ale pictorului olandez Vincent Van Gogh.

Floarea soarelui este orginara din America , primele dovezi ale cultivarii acesteia , gasite in Mexic, datand din anii 2600 ien.In imperiul incas , floarea soarelui era obiectul adorarii soarelui.Preotii incasi aveau vestmintele impodobite cu desene circulare aurii infatisand aceasta floare.
Diferite popoare indigene din America aveau obiceiul de a amplasa vase cu seminte de floarea soarelui in mormintele rudelor decedate.

La inceputul anilor 1500 , spaniolii au adus pentru intaia oara floarea soarelui in Europa.Planta a fost privita cu respect dar si cu teama de catre biserica catolica , care vedea in ea potentialul reinitierii unor culturi solare pagane.

Floarea soarelui este floarea reprezentativa statului american Kansas si una din emblemele Rusiei.De asemenea , ea este un simbol al Societatii Vegetariene si a ideologiei ecologice.
Floarea soarelui este daruita cu ocazia celei de-a treia aniversari a nuntii.

Explicatia stiintifica a dependentei florii soarelui fata de discul solar se numeste heliotropism , un proces descris pentru intaia oara de catre Leonardo da Vinci.Un segment flexibil pozitionat chiar dedesuptul florii se contracta sau se dilata ca raspuns fata de zona albastra a spectrului luminii solare.

Diferite modele de tatuaje cu floarea soarelui : click aici.


-TATUAJUL FLORILOR DE CIRES



In Japonia , florile de cires (sakura) sunt o metafora a vietii.O inflorire brusca , stralucitoare , urmata de inevitabila cadere.

Florile de cires sunt un simbol al frumusetii si sexualitatii feminine .In plus , ele sunt un insemn chinezesc al principiului feminin si un simbol al iubirii in limbajul florilor.

Un simbol comun in pictura japoneza traditionala pe lemn , florile de cires au devenit si un element esential in arta japoneza a tatuajelor.

Bushido , codul samurailor , are ca emblema florile de cires.Inflorirea ciresilor reprezinta in Japonia cea mai pura manifestare a frumusetii.Vestejirea ulterioara si risipirea florilor de catre vant era considerata ca o reprezentare a mortii perfecte a adevaratului razboinic , care a trait in permanenta cu constiinta precaritatii si naturii tranzitorii a existentei sale.Esenta Bushido , sau “ Calea razboinicului” , consta in credinta samuraiului autentic conform careia orice zi poate fi ziua lui cea din urma.Deviza samuraiului era :”Aceasta este o zi buna pentru murit”.

Tatuajele florilor de cires evoca tocmai aceasta credinta a fragilitatii vieti , dar si necesitatea de a ne bucura de fiecare zi de viata ca si cum ar putea fi ultima dinaintea mortii.

Alte tatuaje cu flori de cires : click aici.


-TATUAJE CU FLUTURI



Unul din cele mai populare motive ale tatuajelor pentru femei , fluturele releveaza influenta feminina in arta tatuajelor.

Datorita vietii scurte a fluturilor , anticii ii vedeau ca pe niste simboluri ai efemerului.Frumusetea fizica si zborul din floare in floare in cautarea nectarului , a transformat fluturele intr-o reprezentare a celor mai instabile si mai superficiale trasaturi ale sufletului omenesc.

In mitologia greaca , Psyche era reprezentata ca avand aripi de fluture.Sufletul de zburator al fluturelui , transformarea lui din larva din cocon intr-o fiinta zburatoare , evolutia dintr-o faptura legata de pamant intr-una inaripata , constitue o metafora clasica.Pentru grecii antici, un nou suflet uman se nastea odata cu iesirea din cocon a unui nou fluture.
In diverse culturi, fluturele este un simbol al transformarii , regenerarii si zborului.In unele mitologii , sufletele celor morti erau transportate de pe pamant in ceruri de catre fluturi ; in altele , sufletele reveneau pe pamant sub forma unor fluturi.

Zeitele-fluturi au aparut in diverse traditii , precum cea din Creta minoana si cea din Mexicul toltec.Unele din aceste divinitati , personificari ale unor anumiti fluturi, erau vazute ca simbolizand frumusetea, dragostea , sau spiritul celor morti.Altele , erau protectoare ale femeilor moarte in chinurile facerii sau a luptatorilor cazuti in razboaie.
Una din zeitatile-fluture din Mexicul antic era zeita razboiului si a sacrificiilor umane.

Fluturele nu este intru totul un simbol specific femeilor.Imparatul roman Augustus l-a adoptat ca simbol personal , iar preotii razboinici din poporul Populucas din Mexic foloseau fluturele ca un motiv de impodobire a platoselor pentru piept.

In Japonia , fluturele , nerabdator sa zboare dupa poposirea lunga din cocon , este un simbol al tinerelor femei.El reprezinta frumusetea si gratia abia aparute , in urma unei transformari fericite.
Americanii nativi considera fluturele o calauza in calea schimbarii.
In China , fluturele este un simbol popular al fericirii maritale si al armoniei conjugale.

Inca inainte de perioada de aur a heraldicii japoneze , fluturele a fost un simbol popular al razboinicilor si samurailor japonezi.
Fluturele era reprezentat atat pe blazonul de clan , cat si pe cel de familie , fiind , in acelasi timp , o emblema a armurii samurailor.Fluturele era preferat datorita naturii sale duale , a delicatetii si simetriei elegante , dar si a evolutiei sale transcendente dintr-o larva intr-un zburator.

Incantator , magic si inzestrat cu darul transformarii , fluturele reprezinta misterele naturii si bogatia imaginatiei umane.

Diverse modele grafice de tatuaje cu fluturi : click aici.


-TATUAJELE FULGERULUI



Un simbol extrem de potent , fulgerul evoca suprematia si impredictibilitatea naturii.

Pentru oamenii primitivi , fulgerele si tunetele simbolizau puterea si suprematia zeilor.

In antichitatea greaca , fulgerele erau aruncate de catre Zeus , parintele tuturor zeilor si principala divinitate de pe muntele Olimp.Fulgerul era un simbol al puterii si , datorita impredictibilitatii sale , o reprezentare a naturii capricioase a zeilor , dar si a lumii muritorilor.
Intrucat fulgerul era acompaniat de ploaie , el era vazut si ca un simbol al fertilitatii .In unele culturi , fulgerul , asemeni soarelui era de natura masculina , in timp ce pamantul avea o natura feminina.

Pentru romani , fulgerul era un simbol al zeului lor suprem , Jupiter.

In legendele norvegiene , zeul fulgerelor era Thor , iar fulgerele rau considerate a aparea atunci cand securea sa de razboi lovea craniul unui gigant al ghetii.

In Biblie , fulgerul insotind aparitia lui Dumnezeu in perioada exodului , simbolizeaza lumina adevarului.

In multe mitologii asiatice , dragonii de aer sau ai cerului sunt responsabili pentru aparitia fulgerelor , ele fiind provocate de solzii si aripile lor in timpul zborului lor prin ceruri.
Fulgerele sunt motive folosite in tatuajele japoneze pentru a reprezenta tocmai acest zbor al dragonului prin vazduh.

In timpurile contemporane , imaginea stlizata a unui fulger este folosita pentru a configura puterea sau pericolul electricitatii .

Doua fulgere stilizate erau utilizate ca simbol al trupelor germane SS , considerate a fi elita armatei germane in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Asemeni simbolului zvasticii, fulgerul dublu este folosit in tatuajele din occident in exprimarea statutului de “outsider” de catre membrii gruparilor de motociclisti (bikeri) sau bandelor din penitenciare .

Mai multe reprezentari (poze) ale tatuajelor cu fulgere : click aici.


Dictionarul tatuajelor (simboluri si semnificatii) :

Litera C (II)

Litera D

Litera E
Dictionarul tatuajelor (simboluri si semnificatii) , Litera F Dictionarul tatuajelor (simboluri si semnificatii) , Litera F Reviewed by Diana Popescu on iulie 19, 2009 Rating: 5

9 comentarii:

  1. http://talismanul-flacarii-violet.blogspot.com/
    foarte interesant, documentat si exact !Q

    RăspundețiȘtergere
  2. forte naspa !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. FIECARE ISI FACE CEI PLACE ................................................................................................

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant mi se pare mie
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. fluturele reprezinta si libertatea...nevoia de libertate

    RăspundețiȘtergere
  6. flamingo ce ar putea insemna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Semnificatia simbolica a pasarii flamingo cuprinde vindecarea afectiva, echilibrul, renasterea, inaltarea dupa o cadere, discernamantul, mentinerea individualitatii in cadrul unui grup, creativitatea, frumusetea, viziunea.

      Ștergere

  7. Ce inseamna tattoo ku foarfece?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tatuajele cu foarfeci au o varietate de semnificatii. Ele pot simboliza ascutimea mintii sau gandirii cuiva, dar au si intelesuri particulare pentru oamenii care lucreaza in croitorie sau ca hair stilisti. De asemeni, foarfecele poate semnifica taierea in doua a ceva din viata, un destin, un aspect al existentei, etc.

      Ștergere

Un produs Blogger.