Dorințele de Anul Nou


Dorinţele mai mult sau mai puţin secrete pe care ţi le afirmi în noaptea de revelion, chiar înainte de a paşi în noul an, întruchipează cele mai intime năzuinţe, speranţe şi idealuri legate de fiinţa ta şi de cei dragi. De obicei, aceste jurăminte intime pe care ni le facem, cu atât mai intime cu cât nu suntem convinşi de capacitatea sau voinţa noastră de a le îndeplini, constau în schimbarea unor aspecte ale stilului nostru de viaţă sau a unor obiceiuri păguboase sau nesănătoase.

În mod ideal, lucrurile pe care ne dorim să le modificăm cu ocazia intrării într-un nou an stau în puterea noastră, dar le resimţim că nişte dependenţe sau obişnuinţe greu de dezbărat. Desigur, pe lângă aceste dorinţe care stau în putiinţa noastră, există comunele idealuri pe care ni le poate aduce doar o soartă prea favorizantă sau un noroc ieşit din comun. În vremurile acestea de criză economică, astfel de dorinţe care sunt sau nu în puterea noastră se pot referi la un loc de muncă, un salariu mai mare sau un câştig substanţial la 6 din 49 ori la bingo. 

Cele mai obişnuite dorinţe de anul nou invocă următoarele obiective: 

Bogăţie, bani la grămadă sau scăparea de datorii; 

Achitarea datoriilor la bănci; 

Posibilitatea de a face noi împrumuturi la bănci; 

Capacitatea de a face economii;

Găsirea unui nou loc de muncă, de preferat în Italia, Spania, Anglia sau Franţa; 

Achiziţionarea unei case, maşini sau amante; 

Renunţarea la fumat, băutură, femei sau bărbaţi; 

Creşterea în înălţime; 

Scăderea în lăţime, slăbirea, ţinerea unui regim sănătos sau diminuarea accentuată a greutăţii şi grăsimii corporale; 

Recăpătarea unei forme fizice sau a unui tonus muscular de invidiat; 

O nouă sau prima operaţie estetică (inclusiv, pentru o minoritate, schimbarea sexului); 

Întâlnirea dragostei perfecte, a prinţului mult visat, a unei femei supermodel sau a unui partener (unei partenere partenere) de cuplu / viaţă; 

Divorţul de un partener de care depinzi cel puţin din punct de vedere material; 

Mărirea independenţei sociale, financiare, sexuale; 

Devenirea peste noapte a unei vedete Pro TV, Click sau măcar OTV..;

O călătorie, de preferat peste hotare, opţional cu posibilitatea de a nu te mai întoarce în ţară;

Posibilitatea de îmbogăţire a educaţiei sau lărgire a cunoştiinţelor,eventual din partidul la guvernare; 

Învăţarea unor lucruri noi; 

Creşterea responsabilităţii faţă de mediul înconjurător; 

Ajutorarea celor defavorizaţi sau săraci(?).

Daca aveți și alte idei, sugestii sau dorințe pentru Noul An sunteți bineveniți la comentarii !


Copyright ©diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Anul nou chinezesc - Simboluri si semnificatii

Anul nou - Simboluri si semnificatii

Urarea "Un an nou fericit / La multi ani " in 70 de limbi ale globului
Dorințele de Anul Nou Dorințele  de Anul Nou Reviewed by Diana Popescu on decembrie 29, 2009 Rating: 5

Un comentariu:

  1. ai uitat sa spui de bautura...... eu sunt un mare gurmand si sunt dezamagit!!!!
    oricum misto faza cu divortul, asta in caz ca iubesti pe cineva, dar in cazul meu??? mai u vrei ma ma transformi in emo???? (glumesc)
    un an nou, sarbatori fericte si multa sanatate in nou an!!!!

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.