Marțișorul de 1 martie – Tradiție, simbol și semnificație
Tradiţia mărţişorului de 1 martie, deşi controversată, este legată, în mod invariabil, de soarele care îşi recapătă forţele şi recheamă natura la viaţă, odată cu sosirea primăverii.
Respectul datorat soarelui se îmbină în cultura populară românească cu teama faţă de razele lui stricătoare frumuseţii femeilor şi fetelor. În cele dintâi zile ale primăverii, fetele şi femeile obişnuiau să arunce către ceruri mărţişoare, rostind o rugă rituală:
“Sfinte Soare, sfinte Soare,
Dăruiescu-ţi mărţişoare,
În locul lor mă fereşte
De pistrui ce mă-nnegreste.
Ia-mi toate negrețele
Şi dă-mi albeţele.
Fă-mi faţa ca o floare,
Sfinte Soare, sfinte Soare.”
Sursa: Romulus Vulcănescu – Mitologie romană
Mărţişoarele erau purtate până când primăvara îşi confirma, cu adevărat, sosirea-i statornică, adică până în perioada imediat anterioară sau simultană înfloririi pomilor, ocazie cu care erau agăţate de ramurile acestora, până în ziua când era văzut pe cer cel dintâi stol de berze sau până în ziua de Măcinici, 9 martie, Florii, Armindeni sau Paşte.
Luna martie şi numele de mărţişor, martisug ori mart sunt asociate, în mod direct, cu zeul roman Marte.
Potrivit calendarului roman, 1 martie era întâia zi a noului an, o zi dedicată festivalului Matronalia, în cadrul căruia era celebrat Marte, zeul războiului, dar şi agricultura, naturia şi primăvara.
În imperiul roman, Idele lui Marte, celebrate către finalul iernii, erau considerate vremuri propice începerii campaniilor războinice. Pornind de la acest context, s-a considerat că roşul şnurului mărţişorului semnifică vitalitatea, iar albul victoria, înnoirea sau purificarea.
Simbolicele culori alb şi roşu sunt prezente, în tradiţia populară românescă, în podoabele primului plug dat la arat, a celor dintâi oi intrate în stâna, dar şi în ceremoniile naşterii, nunţii şi înmormântării, din unele regiuni olteneşti.
Într-o altă interpretare, roşul semnificând viaţa este un însemn al femeii, iar albul, înfăţişând limpezimea ori luciditatea, este un simbol al bărbatului. În acest fel, şnurul mărţişorului ar putea reprezenta împletirea şi întrepătrunderea creatoare a principiului feminin şi al celui masculin.
Se pare că, iniţial, şnurul mărţişorului, numit funia anului şi alcătuit din fire de lână răsucite albe şi negre, reprezenta cele 365 de zile ale anului.
Funia anului avea darul de a asigura legătura şi continuitatea dintre vară şi iarnă, albul şi negrul reprezentând opoziţia şi unirea contrariilor: lumină-întuneric, fertilitate– sterilitate, viaţă- moarte, bine- rău.
Dacă romanii obişnuiau să aşeze la gâtul copiilor lor un talisman de deochi, având o formă circulară ce semnifica soarele, în mod asemănător, în vechimea românească, mamele puneau mărţişorul, alcătuit din şnurul bicolor alb cu roşu, de care era agăţată o moneda de aur ori argint la gâtul, piciorul sau mâna copiilor.
Fetele de la ţară obişnuiau să folosească bănuţul de la mărţişor pentru a cumpăra brânză ori caş şi vin roşu, astfel încât, să fie tot anul albe la faţă şi cu buzele roşii.
Având la origine rolul de a proteja împotriva deochiului, frigurilor sau bolilor, în general, mărţişorul a căpătat în timp şi funcţia de talisman norocos, aducător de sănătate, iubire sau bunăstare.
În mitologia populară românească, în ziua de 1 martie moare, an de an, Baba Dochia, pentru a renaşte pe data de 9 martie.
Legendele mărţişorului
Soarele, mereu singur în bolta cerului, privea adesea cu melancolie bucuria oamenilor de a fi împreună.
Într-o zi, nemairezistând tentaţiei, el s-a alăturat unei sărbători a muritorilor, luând înfăţişarea unui tânăr bărbat.
Un dragon sau zmeu l-a răpit din mijlocul oamenilor şi l-a întemniţat într-o peşteră. Văduvită de lumină, lumea a căzut pradă întristării: izvoarele şi-au oprit curgerea, păsările şi-au amuţit cântările, iar copiilor le-a dispărut zâmbetul de pe buze. Nici un muritor nu a îndrăznit să sară în ajutorul soarelui, cu excepţia unui flăcău căruia oamenii i-au împrumutat din puterea lor, în vederea confruntării cu temutul balaur.
Călătoria îndrăzneţului tânăr către castelul dragonului a avut loc în decursul a trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. Înfruntarea lui cu înfricoşătorul balaur a durat vreme de mai multe zile, încheindu-se cu victoria flăcăului, care, deşi moleşit de răni şi vlagă, a eliberat, în cele din urmă, soarele.
Întreaga natură a revenit la viaţă, iar oamenii şi-au regăsit sensul de a trăi. Tânărul bărbat a murit însă, în timp ce sângele i se revărsa înghiţit de zăpada din care răsăreau întâii ghiocei.
Din acea vreme, băieţii dăruiesc fetelor şi celor dragi o împletitură dintr-un ciucure alb şi unul roşu, cel dintâi semnificând culoarea, puritatea şi tăria ghiocelului, cel de-al doilea sângele, dar şi frumuseţea şi vitalitatea flăcăului din legendă.
Pe de altă parte, credinţa populară românească atribuie Babei Dochia zămislirea primului mărţişor.
Se spunea că, în cea dintâi zi a lui martie, în vreme ce umbla cu turma de oi printr-o pădure torcând lână dintr-o furcă, Baba Dochia a dat peste o para, pe care a găurit-o şi prin care a trecut apoi un fir de aţă.
Odată cu răspândirea obiceiului mărţişorului în cadrul citadin, bănuţul originar a început să fie înlocuit cu figuri sau simboluri auspicioase ori norocoase, mai mult sau mai puţin tradiţionale.
Iată câteva din cele mai populare mărţişoare românești:
Cheia este un simbol norocos, semnificând posibilitatea de a-ţi găsi calea către succes sau împlinirea idealurilor.
Un însemn cuprinzând trei chei, se spune că, are darul de a deschide uşile către bogăţie, sănătate şi avere.
Un însemn constând din două chei încrucișate, una de aur şi cealaltă de argint, este o emblemă papală a autorităţii, semnificând Cheile către împărăţia cerurilor.
Coşarul, considerat un personaj norocos, în România, înglobează o simbolistica asemănătoare şi în restul Europei.
În Germania, o figurină reprezentând un coşar era un simbol al norocului şi un cadou popular cu ocazia anului nou.
În Marea Britanie, mireasa era considerată norocoasă dacă avea ocazia să vadă un coşar în ziua nunţii ei. Ea avea o baftă şi mai mare în căsătorie, dacă dădea mâna cu el sau era sărutată de către norocosul curăţitor de hornuri.
În Croaţia, dacă vrei să fii însoţit de noroc, ţi se recomandă să îţi freci cu degetul un nasture de la haină, atunci când întâlneşti pe drum un coşar.
Gărgăriţa este un simbol norocos, dar şi un însemn al maternităţii, fertilităţii şi Mamei Pământ. Mai multe despre simbolismul gărgăriţei în Dicţionarul tatuajelor- simboluri şi semnificaţii)– Litera G.
Vezi articolul Inima, simbol şi semnificaţie
Se spune că, pentru a avea întru totul parte de şansă în viaţă, atunci când găseşti o potcoavă trebuie să o arunci în spate, peste umăr sau să o aşezi pe un perete al casei tale.
Potcoava este un simbol străvechi utilizat în apărarea contra ochiului rău sau deochiului.
În occident, există credinţă că, pentru ca să-şi îndeplinească eficient funcţia norocoasă, potcoava trebuia să fie aşezată cu deschiderea în sus, asemenea unui vas în care este conţinut elixirul” norocului.
Potrivit legendei, steaua este un simbol geometric considerat de către Pitagora a reprezenta perfecţiunea. În Evul Mediu, era populară Steaua Vrăjitorului, un simbol al misterelor universului.
Denumirea de stea norocoasă provine din antichitate, când se considera că norocul oamenilor este scris în stele.
Simbol recunoscut al norocului, trifoiul cu patru foi include o semnificaţie aparte pentru fiecare frunză: faimă, dragoste, bogăţie, sănătate.
Potrivit superstiţiilor, dacă porţi asupra ta un trifoi cu patru foi, cel pe care îl iubeşti va veni la tine sau vei fi apărat de spiritele rele; dacă îl visezi, vei fi fericit toată viaţa.
Copyright © diane.ro.2010
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Simbolurile dragostei | Simbolismul iubirii
Simboluri norocoase, talismane si amulete
Feng Shui – Obiecte si simboluri norocoase
Respectul datorat soarelui se îmbină în cultura populară românească cu teama faţă de razele lui stricătoare frumuseţii femeilor şi fetelor. În cele dintâi zile ale primăverii, fetele şi femeile obişnuiau să arunce către ceruri mărţişoare, rostind o rugă rituală:
“Sfinte Soare, sfinte Soare,
Dăruiescu-ţi mărţişoare,
În locul lor mă fereşte
De pistrui ce mă-nnegreste.
Ia-mi toate negrețele
Şi dă-mi albeţele.
Fă-mi faţa ca o floare,
Sfinte Soare, sfinte Soare.”
Sursa: Romulus Vulcănescu – Mitologie romană
Mărţişoarele erau purtate până când primăvara îşi confirma, cu adevărat, sosirea-i statornică, adică până în perioada imediat anterioară sau simultană înfloririi pomilor, ocazie cu care erau agăţate de ramurile acestora, până în ziua când era văzut pe cer cel dintâi stol de berze sau până în ziua de Măcinici, 9 martie, Florii, Armindeni sau Paşte.
Luna martie şi numele de mărţişor, martisug ori mart sunt asociate, în mod direct, cu zeul roman Marte.
Potrivit calendarului roman, 1 martie era întâia zi a noului an, o zi dedicată festivalului Matronalia, în cadrul căruia era celebrat Marte, zeul războiului, dar şi agricultura, naturia şi primăvara.
În imperiul roman, Idele lui Marte, celebrate către finalul iernii, erau considerate vremuri propice începerii campaniilor războinice. Pornind de la acest context, s-a considerat că roşul şnurului mărţişorului semnifică vitalitatea, iar albul victoria, înnoirea sau purificarea.
Simbolicele culori alb şi roşu sunt prezente, în tradiţia populară românescă, în podoabele primului plug dat la arat, a celor dintâi oi intrate în stâna, dar şi în ceremoniile naşterii, nunţii şi înmormântării, din unele regiuni olteneşti.
Într-o altă interpretare, roşul semnificând viaţa este un însemn al femeii, iar albul, înfăţişând limpezimea ori luciditatea, este un simbol al bărbatului. În acest fel, şnurul mărţişorului ar putea reprezenta împletirea şi întrepătrunderea creatoare a principiului feminin şi al celui masculin.
Se pare că, iniţial, şnurul mărţişorului, numit funia anului şi alcătuit din fire de lână răsucite albe şi negre, reprezenta cele 365 de zile ale anului.
Funia anului avea darul de a asigura legătura şi continuitatea dintre vară şi iarnă, albul şi negrul reprezentând opoziţia şi unirea contrariilor: lumină-întuneric, fertilitate– sterilitate, viaţă- moarte, bine- rău.
Dacă romanii obişnuiau să aşeze la gâtul copiilor lor un talisman de deochi, având o formă circulară ce semnifica soarele, în mod asemănător, în vechimea românească, mamele puneau mărţişorul, alcătuit din şnurul bicolor alb cu roşu, de care era agăţată o moneda de aur ori argint la gâtul, piciorul sau mâna copiilor.
Fetele de la ţară obişnuiau să folosească bănuţul de la mărţişor pentru a cumpăra brânză ori caş şi vin roşu, astfel încât, să fie tot anul albe la faţă şi cu buzele roşii.
Având la origine rolul de a proteja împotriva deochiului, frigurilor sau bolilor, în general, mărţişorul a căpătat în timp şi funcţia de talisman norocos, aducător de sănătate, iubire sau bunăstare.
În mitologia populară românească, în ziua de 1 martie moare, an de an, Baba Dochia, pentru a renaşte pe data de 9 martie.
Legendele mărţişorului
Soarele, mereu singur în bolta cerului, privea adesea cu melancolie bucuria oamenilor de a fi împreună.
Într-o zi, nemairezistând tentaţiei, el s-a alăturat unei sărbători a muritorilor, luând înfăţişarea unui tânăr bărbat.
Un dragon sau zmeu l-a răpit din mijlocul oamenilor şi l-a întemniţat într-o peşteră. Văduvită de lumină, lumea a căzut pradă întristării: izvoarele şi-au oprit curgerea, păsările şi-au amuţit cântările, iar copiilor le-a dispărut zâmbetul de pe buze. Nici un muritor nu a îndrăznit să sară în ajutorul soarelui, cu excepţia unui flăcău căruia oamenii i-au împrumutat din puterea lor, în vederea confruntării cu temutul balaur.
Călătoria îndrăzneţului tânăr către castelul dragonului a avut loc în decursul a trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. Înfruntarea lui cu înfricoşătorul balaur a durat vreme de mai multe zile, încheindu-se cu victoria flăcăului, care, deşi moleşit de răni şi vlagă, a eliberat, în cele din urmă, soarele.
Întreaga natură a revenit la viaţă, iar oamenii şi-au regăsit sensul de a trăi. Tânărul bărbat a murit însă, în timp ce sângele i se revărsa înghiţit de zăpada din care răsăreau întâii ghiocei.
Din acea vreme, băieţii dăruiesc fetelor şi celor dragi o împletitură dintr-un ciucure alb şi unul roşu, cel dintâi semnificând culoarea, puritatea şi tăria ghiocelului, cel de-al doilea sângele, dar şi frumuseţea şi vitalitatea flăcăului din legendă.
Pe de altă parte, credinţa populară românească atribuie Babei Dochia zămislirea primului mărţişor.
Se spunea că, în cea dintâi zi a lui martie, în vreme ce umbla cu turma de oi printr-o pădure torcând lână dintr-o furcă, Baba Dochia a dat peste o para, pe care a găurit-o şi prin care a trecut apoi un fir de aţă.
Simbolurile şi semnificaţia mărţişoarelor
Odată cu răspândirea obiceiului mărţişorului în cadrul citadin, bănuţul originar a început să fie înlocuit cu figuri sau simboluri auspicioase ori norocoase, mai mult sau mai puţin tradiţionale.
Iată câteva din cele mai populare mărţişoare românești:
Mărţişor cheie
Cheia este un simbol norocos, semnificând posibilitatea de a-ţi găsi calea către succes sau împlinirea idealurilor.
Un însemn cuprinzând trei chei, se spune că, are darul de a deschide uşile către bogăţie, sănătate şi avere.
Un însemn constând din două chei încrucișate, una de aur şi cealaltă de argint, este o emblemă papală a autorităţii, semnificând Cheile către împărăţia cerurilor.
Mărţişor coşar
“Ţi-a ieşit coşaru-n drum, o să ai noroc de-acum…”
Coşarul, considerat un personaj norocos, în România, înglobează o simbolistica asemănătoare şi în restul Europei.
În Germania, o figurină reprezentând un coşar era un simbol al norocului şi un cadou popular cu ocazia anului nou.
În Marea Britanie, mireasa era considerată norocoasă dacă avea ocazia să vadă un coşar în ziua nunţii ei. Ea avea o baftă şi mai mare în căsătorie, dacă dădea mâna cu el sau era sărutată de către norocosul curăţitor de hornuri.
În Croaţia, dacă vrei să fii însoţit de noroc, ţi se recomandă să îţi freci cu degetul un nasture de la haină, atunci când întâlneşti pe drum un coşar.
Mărţişor gărgăriţă- buburuză
Gărgăriţa este un simbol norocos, dar şi un însemn al maternităţii, fertilităţii şi Mamei Pământ. Mai multe despre simbolismul gărgăriţei în Dicţionarul tatuajelor- simboluri şi semnificaţii)– Litera G.
Mărţişor inimă
Vezi articolul Inima, simbol şi semnificaţie
Mărţişor potcoavă
Se spune că, pentru a avea întru totul parte de şansă în viaţă, atunci când găseşti o potcoavă trebuie să o arunci în spate, peste umăr sau să o aşezi pe un perete al casei tale.
Potcoava este un simbol străvechi utilizat în apărarea contra ochiului rău sau deochiului.
În occident, există credinţă că, pentru ca să-şi îndeplinească eficient funcţia norocoasă, potcoava trebuia să fie aşezată cu deschiderea în sus, asemenea unui vas în care este conţinut elixirul” norocului.
Mărţişor stea
Potrivit legendei, steaua este un simbol geometric considerat de către Pitagora a reprezenta perfecţiunea. În Evul Mediu, era populară Steaua Vrăjitorului, un simbol al misterelor universului.
Denumirea de stea norocoasă provine din antichitate, când se considera că norocul oamenilor este scris în stele.
Mărţişor trifoiul cu patru foi
Simbol recunoscut al norocului, trifoiul cu patru foi include o semnificaţie aparte pentru fiecare frunză: faimă, dragoste, bogăţie, sănătate.
Potrivit superstiţiilor, dacă porţi asupra ta un trifoi cu patru foi, cel pe care îl iubeşti va veni la tine sau vei fi apărat de spiritele rele; dacă îl visezi, vei fi fericit toată viaţa.
Copyright © diane.ro.2010
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Simbolurile dragostei | Simbolismul iubirii
Simboluri norocoase, talismane si amulete
Feng Shui – Obiecte si simboluri norocoase
Marțișorul de 1 martie – Tradiție, simbol și semnificație
Reviewed by Diana Popescu
on
februarie 22, 2010
Rating:
folositor;)
RăspundețiȘtergere