Culoarea aurei umane si personalitatea

In practicile spirituale si in parapsihologie, aura reprezinta un camp energetic subtil, manifestat sub forma unei radiatii luminoase care inconjoara o fiinta sau un obiect (vizibile prin intermediul celui de-al treilea ochi). Nu intamplator, aureola din arta religioasa (nu numai crestina) marturiseste despre fiinte inzestrate cu sfintenie sau posedand puteri supranaturale ori paranormale.

Dupa ce am vorbit intr-un articol precedent despre o metoda de vizualizare a aurei umane, apare, in mod firesc, necesitatea de a afla ce semnificatie se ascunde in culorile aurei specifice unor diversi oameni.

Aura este interpretata, in principal, ca o reflectie a adevaratei noastre naturi. Societatea subliniaza obsesiv si incearca sa ne impuna anumite simboluri, stereotipuri, practici, obiceiuri sau valori care tind sa ne omogenizeze si sa ne faca sa subscriem in mod “liber” la cateva directii principale sau la anumiti lideri de opinie. Educatia noastra pare sa se bazeze pe referintele si asteptarile oamenilor din jur sau tendintelor care incearca sa controleze “turma”.

Adevarata noastra natura este tot ceea ce ramane din persoana noastra atunci cand recunoastem si renuntam la traditii, obiceiuri si stereotipuri, devenind intru totul constienti de noi insine, naturali si spontani intru totul.Trebuie mentionat ca unii oameni sunt atat de atasati de ceea ce li s-a impus din afara incat este foarte greu sau chiar imposibil sa se descopere in adevarata lor fiinta. In acest caz, singurul mijloc de a avea o cunoastere reala a personalitatii lor originare consta in observarea aurei lor, intrucat aceasta le inlatura poliala superficialului, dand la iveala adevarata lor natura.

In general, cu cat o aura cuprinde mai multe culori, sau cu cat este mai curata si mai stralucitoare, cu atat este mai avansata spiritual persoana care o emana. De asemeni, cu cat energia dezvaluita de culori este mai uniforma sau omogena, cu atat mai sanatoasa si mai echilibrata este persoana respectiva.

Distributia energiei aurei pare a avea potentialul unui instrument de diagnosticare medicala, acest tip de vizualizare / interpretare necesitand insa o foarte mare cunoastere si experienta.

Aura ne inconjoara intreg corpul, dar, in interpretarea culorilor din acest articol, ma voi rezuma numai la aura corespunzatoare capului. De obicei, oamenii poseda numai una sau doua culori dominante ale aurei ( perechi aurice de culori), reprezentand culorile lor preferate.

Pe langa culorile dominante, aura reflecta ganduri, dorinte sau sentimente care apar sub forma unor “strafulgerari”, “nori” sau “flacari”. De exemplu, o strafulgerare de portocaliu indica gandul sau dorinta de a stapani sau a exercita controlul. Ca si culoare dominanta, portocaliul este un insemn al puterii si capacitatii de a controla oamenii.
Strafulgerarile de culoare extrem de frecvente dintr-o aura sunt o dovada a unor ganduri care se schimba cu rapiditate.


Semnificatia culorilor pure ale aurei


Culoarea violeta

Semnifica o gandire spirituala / spiritualizata. Violetul nu este de obicei o culoare dominanta a aurei, el aparand mai cu seama sub forma de “nori” sau “flacari”, indicand ganduri cu adevarat spirituale.

Culoarea albastra

Existenta echilibrata, viata intensa, sistem nervos foarte operational, transmitere de forta si energie. Oamenii avand albstrul drept culoare dominanta a aurei lor sunt linistiti, ponderati, echilibrati, gata sa treaca cu seninatate si curaj peste orice incercare a vietii. Ei sunt supravietuitori innascuti. Un gand “albastru” denota relaxarea sistemului nervos, pregatit sa isi implineasca starea de echilibru a mintii sau a gandirii despre viata. Albastrul “electric” poate sa depaseasca in intensitate orice alta culoare atunci cand o persoana transmite sau receptioneaza un mesaj telepatic.

Culoarea turcoaz

Semnifica calitatea vitala a trairii, o personalitate foarte energica, capabila sa se impuna si sa influenteze pe altii. Oamenii avand turcoazul drept culoare dominanta in aura sunt buni organizatori si pot face mai multe lucruri deodata. Plictiseala ii poate coplesi in cazul in care sunt siliti sa se concentreze asupra unui singur lucru. In genere, oamenii sunt atasati fata de liderii sau sefii cu o aura de turcoaz, intrucat acestia sunt capabili sa isi explice obiectivele si sa isi influenteze carismatic subordonatii sau adeptii, in loc de a le impune sa execute niste simple ordine.
Gandul “turcoaz” este unul concentrat asupra organizarii si manipularii oamenilor.

Culoarea verde

Relaxare, abilitate de a transforma energiile, capacitate naturala de a vindeca oamenii. Un adevarat doctor sau lecuitor are intotdeuna verdele drept culoare dominanta a aurei. Astfel de persoane iubesc gradinaritul si natura, si au o “mana de aur” in cazurile in care planteaza sau ingrijesc o floare sau un arbore. Prezenta cuiva care poseda o aura verde puternica este foarte linistitoare si relaxanta.

Culoarea galbena

Bucurie, libertate, detasare, eliberare sau izvorare de forte vitale. Oamenii cu o aura galbena sunt caracterizati de o voiosie naturala, generozitate si lipsa de atasament fata de orice. Ei dau dovada, de obicei, de o inalta evolutie spirituala fiind, uneori, autentici invatatori spirituali. Se spune ca atat Hristos, cat si Buddha erau inconjurati de o aura galbena cu un mare diametru, care se extindea pana in zona bratelor lor.
Galbenul aurei apare drept rezultat al unei foarte active chakre a fruntii.  Persoanele extrem de dezvoltate din punct de vedere spiritual isi stimuleaza, in mod continuu, chakra fruntii vreme de multi ani .
Galbenul aurei indica o gandire si o atitudine de bucurie in fata vietii.

Culoarea portocalie

Inspiratie, inaltare spirituala si acumulare sau absorbire a mediului inconjurator. Un semn al puterii, sugerand abilitatea si/sau dorinta de a controla oamenii. In cazul in care portocaliul este o culoare dominanta a aurei, el impulsioneaza si amplifica galbenul, care devine astfel auriu si indica nu numai un profesor spiritual ci si un adevarat maestru, capabil oricand sa isi demonstreze capacitatile unice.

Culoarea rosie

Gandire materialista, orientata catre corpul fizic. O aura in care predomina rosul semnifica o personalitate care ignora latura spirituala a vietii, cautandu-si implinirea doar din punct de vedere material, mercantil sau senzorial.

Culoarea roz

Dragoste precumpanitor spirituala. Pentru a obtine un roz pur, este necesar sa combini violetul (cea mai inalta frecventa pe care o putem percepe) cu rosul ( cea mai joasa frecventa perceptibila). Aura roz este caracteristica unei persoane care a atins un echilibru perfect intre constiinta spirituala si existenta materiala. Cei mai avansati oameni din punct de vedere spiritual au nu numai un halou de galben in imediata apropiere a capului, ci si o aura roza care se extinde mult dincolo de cap.
Rozul se intalneste destul de rar intr-o aura, el aparand intermitent si nefiind vreodata o culoare dominanta a unei aure.


Semnificatia culorilor impure ale aurei


Culoarea maro: Nestatornicie, neatentie, distragere, materialism, spirit de negare.

Culoarea gri: Ganduri intunecate, depresive, intentii sau obiective confuze, existenta unei laturi intunecate a personalitatii.

Culoarea sulfurii ( verde de mustar): Neliniste, incordare, grija, sentiment de inadecvare, iritare, manie.

Culoarea alba: Boala grava, stimulare artificiala ( prin droguri sau alcool). In componenta unei aure, albul indica mai curand stridenta sau lipsa de armonie a mintii ori spiritului.
Se pare ca, cu cateva ore inainte de moarte, aura devina de un alb din ce in ce mai intens. O posibila explicatie a albului drept culoare a doliului si mortii din unele culturi.


Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Vizualizarea aurei umane

Semnificatia si simbolurile culorilor
Culoarea aurei umane si personalitatea Culoarea aurei umane si personalitatea Reviewed by Diana Popescu on martie 23, 2010 Rating: 5

15 comentarii:

  1. aura mea are culoarea violet nuanta orhideelor violete stralucitoare cu scintilatii. stilpul central este auriu stralucitor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Todeauna primesc o energie,care no pot controla,cum sa procedez?acea energie ma face sa fac lucruri care nu vreau sa le fac.

    RăspundețiȘtergere
  3. eu am vazut in partea stiga a capului un rosu rozat mai mult roz decit rosu

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ! Nu stiu in ce masura un om isi poate vedea aura, nici nu m-ar interesa sa incerc asta, pot spune, insa ca eu am vazut de 2 ori noaptea, dupa o buna perioada de timp, in care nu dormeam si ma lasam prinsa cu tot felul de ganduri, emotii,dupa vreo ora jumatate, pot spune cu exactitate ca am deschis ochii, eram perfect constienta, perfect treaza si am vazut in dreapta mea o pata destul de mare, de indigo, un indigo clar, puternic. Intr-o alta noapte, am vazut in exact aceasi directie ( in dreapta mea) acelasi indigo, poate putin-putin mai deschis, dar mai restrans ca voulum. Alte culori nu pot vedea nicicum, dar indigo-ul sunt sigura ca i-l voi mai vedea..

    RăspundețiȘtergere
  5. Albul este deseori vizibil în aură, ca o umbră diafană, ca un substrat pentru celelalte culori. Albul conţine în el toate culorile, şi când apare cu forţă în aură, aceasta se petrece în corelaţie cu alte culori. Acesta este criteriul după care ne dăm seama dacă este vorba de o percepţie reală sau doar de o slabă percepţie a aurei. Atunci când albul este o culoare de sine stătătoare în aură, reflectă spiritualitate, adevăr şi puritate. Arată faptul că energia persoanei respective se purifică. De multe ori reflectă şi o extraordinară creativitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cineva mi-a spus ca am aura albă , am toata încrederea in acea persona , si chiar sunt creativ (sculptez desenez si pictez f bine) credeți ca imi puteți da mai multe detalii?

      Ștergere
  6. buna,de doua zile tot gasesc infrormatii pe blogul asta, mi se pare uimitor si in special ce ai scris despre scorpion si data de 8 iunie. chiar s-a intamplat si sufar dar intrebarea mea este legata de aura roz. O prietena poate vedea aura oamenilor si mi-a zis ca eu o am roz cu tenta de portocaliu si ca o sa devina sau o sa fie mai mult portocalie atunci cand o sa incep sa invat sa imi folosesc puterile. Ideea este ca stiu ca sunt un om special, am fost chemata si de un preot, mi-a zis ca voia sa ma cunoasca,pentru ca sunt un om special. Acum intrebarea mea este ce pot face cu aceste puteri si care este menirea oamenilor de acest tip, ce trebuie ei sa faca pentru ca mi se pare absurd sa merg la servici si atat in timp ce ignor pntru ce am fost facuta. Nici nu stiu cum sa zic, dar vreau sa aflu ce este cu mine. Multumesc si astept raspuns

    RăspundețiȘtergere
  7. De obicei culoarea aurei marturiseste despre personalitatea sau starea de purificare a unui om. Ea poate, totodata, sugera marile puteri ale unei persoane, puteri ce pot fi folosite numai numai in scopuri bune.

    RăspundețiȘtergere
  8. e un pic cam ciudat pentru mine,mi-am vazut o (urma)nu stiu cum sa-i spun ,ceva aproape transparent,

    RăspundețiȘtergere
  9. chiar as vrea sa vorbesccu cineva mai in domeeniu caci am de spus unele lucruri,sunt un pic cam speriat........va rog,doar cei care se pricep sa trimiteti e-mail....adi_ico2008@yahoo.com,multumesc

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna! nu stiu daca ce am vazut e vorba de aura, dar un pic m-a speriat. am cautat pe google "vad culori in intuneric" nu, am gasit ceva satisfacator, abia mi-am inceput cautarile. Poate o fi vreo tensiune intraoculara, poate trebuie sa ma duc la oftalmolog, poate ma poate lamuri cineva. Stateam intinsa in pat, in camera aproape intuneric :cateva leduri de la televizor si laptop. Nu imi era somn asa ca ma uitam in tavan, dupa un timp, au inceput sa vad niste culori fluide care cresteau dintr-un punct apoi dispareau. culorile erau: verde, indigo/mov, nu stiu exact, si cu cat incercam sa ma concentrez sa le vad mai clar simteam o "prezenta", nu ma puneti sa explic chiar nu stiu, poate era doar din cauza ca incepuse sa-mi fie frica. Mi-ar placea sa aud ceva pareri, multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna,
    Am nevoie de o lamurire, prietenul meu a visat azi noapte urmatorul vis pe care il voi descrie, in timp ce eu visam ca el a murit si urma sa mor si eu dar m-am salvat pentru ca am realizat ca sunt in vis si ca ma pot salva. Sper sa ma puteti ajuta cu cateva informatii deoarece noua ni se pare un vis important, speram sa aiba un mesaj pe care sa il poata descifra cineva. Dupa vis s-a trezit cu o stare buna.

    Visul:

    Eram intr-un parc si ma intreaba un nene ce e cu un copac. Am inceput sa-i explic si in timp ce-i explicam, nu stiu m-a atras copacul in el si am intrat in lumea spiritelor. M-am uitat la nenea ala si l-am intrebat "eu ce fac acum, ca vreau sa traiesc in corpul fizic?". Trebuie sa astepti evolutia asta, poate dura milioane de ani, pentru ca e nevoie de milioane de incercari, pana natura gaseste reteta perfecta, mi-a raspuns el. Si au trecut 2 incercari si la a treia incercare m-am intors in corp. Si zic "uite ce noroc pe mine. Arata foarte bine nenea ala, inalt, solid, la costum cu palarie, impecabil, boem si cu baston."

    Astept nerabdatoare raspunsul si va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Am si eu o întrebare: De unde îmi dau seama care e culoarea aurei mele? Le citesc pe toate si îmi aleg una care mi se potrivește? Cum fac? Va rog ajutatima! Am încercat asa si sunt mai multe cu care seamăn. Ce mă fac, Diana? Eu nu stiu de astea cas blonda. Putin ajutor, te rog?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Irisz. Imi place ca esti foarte activa pe blogul meu. Imi esti tare simpatica, dar trebuie sa fie sa te inscrii pe blogul meu, fie sa iti faci un cont Google+, astfel incat sa nu mai apari ca anonima. Este foarte simplu, si nu trebuie sa-ti dezvalui identitatea, semnand ca si mai inainte cu numele de Irisz. Deja, unii cititori ai blogului si-au exprimat nemultumirea ca iti raspund cu toate ca nu esti inregistrata. Te rog, fa un mic efort!

      Ștergere
  13. OK! Iti mulțumesc sa ai fost sincera si miai spus acest lucru. Acum iti scriu de pe telefon, iar mâine, când voi avea timp o sa încerc sa mă înscriu pe siteul tău. Ceau!😊

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.