Salcia – Legende, mituri, simboluri

Salcia, cu denumirea stiintifica de Salix spp., din familia Salicaceae, poreclita “copacul incantarii” sau “copacul suspinului," cuprinde peste 500 de specii. In traditia occidentala, salcia este un simbol al jalei, doliului si dragostei nefericite. Numele latin al salciei plangatoare se refera la psalmul in care evreii isi deplangeau, la adapostul salciilor, soarta amara a captivitatii in Babilon.

Salcia este asociata cu elementul apei, cu luna si zeitatile Artemis, Hecate, Ceres, Hera, Persephone, Circe, Mercur, Belili si Belenos. Salcia simbolizeza moartea, feminitatea, iubirea si vindecarea. Ea este un arbore al visarii, intuitiei si sentimentelor profunde. In mod traditional, salcia un simbol al inceperii primaverii, atunci cand viata porneste sa se trezeasca in adancurile Fiintei si isi face aparitia in muguri si plantele fragede.

Intr-o legenda crestina, salcia plangatoare si-a capatat forma-i caracteristica din vinovatia si rusinea resimtita fata de folosirea ramurilor ei pentru lovirea si chinuirea lui Iisus de catre soldatii romani ai lui Pilat.

Intr-o varianta populara romaneasca, in versuri, a legendei salciei pletoase, desi ramurile nu ii sunt folosite pentru a-l tortura pe Iisus, salcia isi pleaca, totusi, crengile, plangandu-l pe Mantuitor…

“Langa o salcie pletoasa
Maica Sfanta se ruga,
Si cu vocea ei miloasa
Catre salcie graia:
Daca imi cunosti durerea
Si voiesti sa mi-o alini,
Da-mi din ramurile tale
O cununa fara spini.
Fiul meu e sus pe cruce,
Insangerat si–n mare chin
Si cu ea la El m-oi duce
Durerea sa I-o alin.
Atunci salcia înalta
Catre Maica se-apleca
Maica I-a facut cununa
Si s-a dus la Golgota.
Dar, iudeii n-o lasara
Cu-o cununa fara spini
Si voia ca El sa moara
Insangerat si-n mare chin.
De-atunci salcia înalta
Nu s-a mai uitat în sus
Si-a ramas asa plecata
Ca sa-L planga pe Iisus.”

De altfel, ramurile de salcie, sfintite in biserica, sunt parte a unei traditii respectate de crestinii ortodocsi cu ocazia sarbatorilor Floriilor. Vezi Simbolismul salciei de Florii

Sarbatorirea primaverii timpurii din traditia Wicca sau a religiei neopagane, numita Imbolc, Oimelc sau Imolg, reprezinta unul din cele doua mari festivaluri ale focului feminin. Imbolc este celebrat in luna februarie si este, asemeni salciei, sacru pentru zeita Brigit, Brigantia, sau Mireasa, fiind aspectul de fata/virgina al triplei zeite.
In credinta Wicca, adastarea, cat mai mult timp, in compania salciilor, folosirea lemnului lor pentru faurirea unui talisman sau o bagheta magica (a lunii) sau utilizarea salciilor ca remedii de vindecare naturala, ne poate potenta intelegerea naturii noastre feminine.

Stravechii celti foloseau un alfabet al arborilor, in care fiecarui copac i se atribuia un rol in cadrul rotii anului, specific sistemului lor astrologic. Asociatiile magice celtice ale salciei cuprind dragostea romantica, vindecarea, protectia, fertilitatea si misterioasa putere a femeii. Sub acest aspect, “luna salciei” era considerata “luna vrajitoarelor” sau “luna echilibrului."

Druizii respectau salcia si o vedeau drept sacra, intrucat, in credinta lor, ea era un arbore primordial, in ramurile caruia fusesera tainuite doua oua stacojii, continand soarele si luna. Salcia a protejat cele doua oua pana cand acestea au fost clocite indeajuns. Din aceasta perspectiva, salcia este asociata cu “arborele vietii” sau creatiei. Totodata, celtii considerau ca viata este strans conectata cu acest copac, intrucat credeau ca ea este localizata in sira spinarii, formata, conform unor legende, din trunchiul unei salcii.

Povestea “salciei albastre," de sorginte chinezeasca, istoriseste despre o frumoasa fata, numita Koong-shee, si iubitul ei, Chang, a caror dragoste s-a infiripat sub ramurile unei salcii. Tatal fetei dezaproba legatura ei cu Chang, fiindca acesta nu era de vita nobila, astfel incat si-a trimis slujitorii sa il asasineze. Martora la uciderea iubitului ei, Koong-shee s-a sinucis. Legenda spune ca zeilor le-au fost mila de cei doi indragostiti si le-au transformat sufletele in nemuritoare pasari ale dragostei, care colinda cerurile fara a se desparti vreodata.

O alta legenda, de origine engleza (dupa unii, poloneza), porneste de la denumirea populara pentru “Salix discolor," aceea de “salcia pisicii” (“pussywillow”). Potrivit povestii, pisica unui taran adusese pe lume, intr-o primavara, o gramada de pui, atat de multi incat mama nu avea cum sa ii hraneasca pe toti. Taranul s-a hotarat sa arunce pisoii intr-un rau, iar mama-pisica a alergat la malul apei pentru a-si salva progeniturile. Ea nu era, totusi, indeajuns de puternica pentru a-i scapa pe toti de la inec, asa ca a inceput sa se tanguie amarnic, mieunatul ei fiind insotit de cel al puilor care se luptau cu valurile. Salciile de pe mal au auzit aceste strigate de disperare, asa ca si-au intins crengile peste ape si i-au salvat pe micutii pisoi. Fiecare primavara ne aduce aminte de aceasta fapta, asezand “matisorii” in ramurile fragede ale salciilor.

Salcia plangatoare este legata si de unul din marile mituri ale lumii, cel al “Sfantului Graal." In aceasta legenda, o tanara fata si logodnicul ei si-au jurat dragoste eterna, ascunsi de crengile unei salcii.
Cei doi au fost fericiti luni de-a randul, dar tanarul, visand la glorie si la o mai mare pretuire din partea iubitei, a pornit in cautarea Sfantului Graal, care, odata baut, putea aduce darul nemuririi. El a jurat ca nu se va intoarce pana ce nu va ajunge in stapanirea pretiosului lucru , iar fata a promis ca il va astepta, credincioasa, pana cand el va reveni , astfel incat sa bea amandoi din cupa imortalitatii. Vremea a trecut, nemiloasa, iar fata venea in fiecare noapte sub ramurile salciei, plangand de dor si iubire. In cele din urma, lacrimile si durerea i-au provocat moartea. Salcia, martora la tot ceea ce se intamplase, plina de compatimire fata de tanara femeie, a absorbit spiritul si lacrimile fetei, astfel incat frumusetea si dragostea ei sa dainuie pentru vecie. In acest fel, salcia a putut simti adevarata intensitate a durerii si afectiunii fetei, s-a aplecat si si-a lasat ramurile sa coboare, pentru a proteja locul unde cei doi tineri isi facusera legamantul de iubire. Din aceasta cauza, se spune ca salcia “plange” si isi lasa sa atarne crengile, in semn de suferinta si onorare a pamantului de sub ea.

O legenda japoneza a salciei pletoase se refera, nici mai mult, nici mai putin, la artele martiale , respectiv la scoala Yoshin Ryu (şcoala inimii de salcie). Vezi budomartialart

Salcia era utilizata in incheierea unor pacturi de prietenie si aliante, dar si in atragerea dragostei, prin adunarea in mici saculeti a frunzelor ei magice. Combinata cu santalul, salcia era folosita pentru invocarea spiritelor, iar atunci cand ramurile ii erau tinute in casa, se spunea ca locuinta va fi ferita de vraji si spirite rele. Purtat asupra cuiva, lemnul de salcie avea darul de a proteja impotriva temerii de moarte. Daca cineva era apasat de o taina pe care nu o putea destainui nimanui, el trebuia sa se confeseze unei salcii, usurandu-si astfel sufletul si incredintandu-se ca secretul sau nu va fi descoperit lumii.

Daca cineva voia sa afle de se va casatori, trebuia sa arunce, in ajunul Anului Nou, cu un pantof sau cu o cizma inspre o salcie, de noua ori la rand; daca una dintre aceste aruncari nimerea salcia, urma sa se cunune in decursul anului urmator.


In magie sau vrajitorie, bagheta creata dintr-o ramura de salcie contine toate calitatile acestui arbore, la care se pot adauga, unele caracteristici, legate de uzul ei personal. Baghetele sau nuielele din salcie sunt utilizate ori de cate ori este nevoie de o conectare cu intuitia, visurile, viziunile, sau poezia, ori cand avem de a face cu o imobilizare emotionala sau un exces sentimental, sau cu simtaminte negative care trebuiesc inlaturate.



Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Zodiacul celtic al arborilor

Simbolurile crestine ale plantelor si copacilor