Ouăle de Paști- simbol, legendă și semnificație

Încă de la începuturile omenirii, oul a fost considerat, datorită formei sale, un simbol al pământului.
Grație asocierii lui evidente cu începuturile vieții, oul a stat la baza multor mituri legate de creația lumii.
Simbol al fertilitații, renașterii și ciclului vieții, el s-a impus de la sine drept o componentă importantă a sărbătorilor primăverii, încă din vremurile precreștine.



Babilonienii vedeau în ou un simbol sacru. Potrivit mitologiei lor, zeița Astarte își făcuse apariția în lume
dintr-un ou uriaș, căzut din cerur,i în fluviul Eufrat. Unii istorici fac o legătură între numele zeiței babiloniene cu Estera, o zeiță saxonă sau nord-europeană, celebrată în perioada primăverii și "Easter", denumirea Paștelui, în limba engleză.
Conceptul oului sacru din Babilon s-a răspândit în numeroase regiuni ale lumii.

În cosmogonia străvechilor perși, soarele, luna și pământul s-au ivit în noaptea haosului dintr-un ou primordial.

În Egiptul antic, într-un mit asemănator, soarele a venit pe lume dintr-un ou.

În Roma antică, oul sfânt preceda procesiunile, desfășurate în onoarea zeiței mamă.
De asemenea, oul era o componentă esențială a misterelor lui Bacchus.

Druizii și-au însușit imaginea oului, drept emblema lor sacră.

În mitologia hindusa, Brahma a creat bolta cerească din coaja unui ou și Pământul din conținutul acestuia.

În întreaga Europă, dar și în Asia, ouăle erau colorate în vederea unor festivități religioase importante.
În nordul Europei, ouăle, simboluri ale fertilității, erau utilizate în ritualuri de întărire a unei femei, în scopul purtării cu succes a sarcinii.

Oul joacă un rol important și în Paștele evreiesc, ocazie cu care, este amplasat pe o tavă speciala, semnificând pierderea și sacrificiul.

În China, ouăle roșii sunt dăruite la o lună după nașterea unui copil, cu prilejul unei "petreceri a oului sau ghimberului",  înca o altă exemplificare a simbolismului oului, legat de fertilitate și ivirea unei noi vieși.

Ouăle colorate, în general, cele roșii, în particular, își au originea în vremurile străvechi din Europa și Asia, când anul nou era celebrat cu ocazia echinoxului de primăvară.

Dacă, odată cu trecerea timpului, europenii au ajuns să sărbătorească noul an în preajma solstițiului de iarnă, multe popoare asiatice au păstrat tradiția de a-l marca în perioada solstițiului solar, ocazie cu care exista obiceiul de a se dărui ouă multicolore.
De altfel, în unele zone din Rusia, există încă tradiția de a se face cadou ouă colorate, chiar și cu ocazia anului nou, din perioada iernii.

În creștinism, ouăle simbolizează stânca, care închidea mormântului lui Iisus, dar și învierea și reînnoirea vieții prilejuită de înlăturarea acesteia, de către îngerul Domnului.
Culoarea roșie semnifică sângele vărsat de Christos, pentru lumea reprezentată sub forma oului și mântuirea adusă omenirii, odată cu acest eveniment.
Însuși oul este un simbol al Învierii, întrucât, în el sălășuiește o nouă viață, gata să iasă la iveală.

Potrivit unei legende răspândite în Europa Centrala, Maria Magdalena, sosită la Roma, pentru a predica Evanghelia, i-a dăruit împăratului Tiberius un ou roșu, a cărui culoare simboliza sângele vărsat de Iisus, dar și bucuria prilejuită de învierea Lui.

Într-o altă variantă a acestei legende, Maria Magdalena l-a salutat pe împăratul Romei, cu cuvintele "Christos a inviat !", iar acesta, după ce i-a arătat câteva ouă de  la masa sa, i-a replicat : "Dacă Christos ar fi înviat, aceste ouă ar trebui să fie roșii". Dupa acest răspuns neîncrezător, ouăle s-au colorat într-o clipită, în roș .

O povestire anonima româneasca istorisește că, Maria Magdalena a vindecat orbirea soției împăratului roman, atingându-i ochii cu oăa roșii, vopsite în amintirea învierii Lui Iisus.

Într-o altă povestire tradițională europeană, se spune că atunci când creștinii au susținut că Iisus va învia din morți, evreii au replicat că așa ceva se va întâmpla doar atunci când o gaină va face oua roșii. Odată cu învierea Domnului, toate găinile au slobozit ouă roșii , confirmând adevărul credinței creștine.
De aici, a apărut obiceiul sârbesc, ca cel dintâi ou pentru Paști să fie colorat în roșu și numit "oul gospodarului",  fiind păstrat până la Paștele din următorul an.

În folclorul românesc, se povestește că Maica Domnului adusese un coș cu ouă, la poalele crucii, pentru a-i îmbuna pe cei care îi chinuiau Fiul răstignit.
În loc să fie înduplecați de gestul acesta, soldații romani i-au dat să bea însetatului Iisus oțet amestecat cu zeamă de urzici. Fapta asta a îndurerat-o pe Fecioara Maria, care a lăsat coșul sub cruce și a început să plângă amarnic. În timpul acesta, sângele scurs din trupul Lui Iisus s-a prelins peste ouă, colorându-le pe toate în roșu. Christos a zis atunci:
" Să faceți de acum înainte ouă roșii și împestrițate, care să amintească de răstignirea Mea. de astăzi".
După învierea Domnului, Maica Domnului a fost cea dintâi care a colorat ouă în roșu și le-a dăruit oamenilor zicându-le "Hristos a inviat!".

O legendă populară românescă spune că, după ce Maica Domnului L-a născut pe Isus, jidovii au încercat să îi captureze pe cei doi. În timp ce alerga cu Pruncul în brațe, Fecioara Maria a aruncat în urma ei oua rosii, a căror frumusețe i-a fermecat pe urmăritori. Prigonitorii au cules ouăle și au încremenit în admirația lor, iar Maica Domnului a reușit să scape de ei.

O frumoasă poveste anonimă istorisește că, atunci când îngerul Domnului s-a pogorât la mormântul Lui Iisus, pentru a răsturna stânca ce Îl acoperea, soldații romani au vrut să arunce în el cu pietre, pe care le pregătiseăa dinainte, pentru a-i alunga pe credincioșii crestini.
Când și-au băgat, însă, mâinile în sân, pentru a scoate pietrele, acesteau s-au prefăcut în ouă roșii , iar ei, trupurile lor, s-au transformat în stânci.

Într-o altă legendă românească, se spune că, după înmormântarea lui Iisus, căpeteniile și preoții evrei s-au adunat la un ospăț pentru a se veseli, având pe masă o ciorbă de cocoș și multe ouă fierte.
La un moment dat, unul dintre meseni a amintit că Christos spusese că va învia la trei zile după moarte.
La aceste cuvinte, unul dintre mai marii evreilor a prins a râde și a afirmat în bătaie de joc:
"Christos va învia, atunci când cocoșul din ciorbă va prinde iar viată, iar ouăle astea se vor face roșii".
În câteva clipe, ouăle au căpătat culoarea roșie, iar cocoșul s-a trezit la viață, asurzind adunarea cu cântecul lui. Mesenii au dat să o rupă la fuga, dar cocoșul i-a împroșcat cu ciorba fiartă, împestrițându-le fețele.
De aici, se spune, în legendă, că evreii îți rad părul capului, acolo unde au fost opăriți și își lasă părul să crească, acolo unde nu i-a ajuns opăreala, adică în zona perciunilor.

O altă poveste spune că imediat după învierea lui Christos, o femeie evreică, care ducea pe cap un coș plin cu ouă a fost întâmpinată de un țăran creștin cu cuvintele "Hristos a înviat".
Femeia a zis : "Ba nu-i asa! Că dacă învia, trebuia ca toate ouăle mele albe din coș să se facă roșii."
După ce a rostit aceste cuvinte, femeia a aruncat o privire către ouăle ei și a văzut, mută de uimire, că toate deveniseră roșii.

Nota : Sursa legendelor românești, de mai sus, este cartea "Sărbătorile la români" , de Simion Fl. Marian .

Copyright © diane.ro