Sânzienele în farmece de dragoste, vrăji și superstiții

Bătrâna vrăjitoare se pierde tiptil prin noapte, în straiele-i smolite. Doar sclipirea fierbinte a ochilor ei o poate da de gol, dar şi aceasta dă să se amestece printre acele de jar ale stelelor şi puzderia de licurici iviţi întâia oară, anul asta. 
Suratele ei, purtate pe aripi de lilieci sau mături zburătoare, o aşteaptă deja, în tăinuită poiana. Numai în noaptea asta şi-n cea a Sfântului Andrei, se desferecă porţile nevăzute ale lumii de apoi. 
E cel mai prielnic timp de adunat ierburi şi flori, iar farmecele de dragoste şi de ursită sunt învrednicite de o putere mai mare că oricând... 
Cotoroanţa îşi stăpâneşte cu greu chicotele croncănitoare şi se uită pieziş în jur. N-are de gând să să se lege la cap fără să o doară. Zânele Sânziene pot fi pitite în fiecare vâlcea, după fiecare copac, iar cobitul lor are harul de a o lăsa damblagită: cu gura strâmbată şi ochii zbanghii. Dacă se mişcă cu grijă, pe furiş, poate da peste jivinile adunate la sfat şi, cu urechile ciulite, poate avea norocul să audă niscaiva taine de leac sau locuri cu comori ascunse, căci, numai în vremea asta, ele prind glas omenesc. 
Da, este timpul de minune al Sânzienelor, iar nevestele şi fecioarele, muşterii ei aşteaptă de la ea multe să înfaptuiască şi să împlinească, să lege ori să dezlege… 

Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaicelor, respectată an de an, în ziua de 24 iunie , este o tradiţie păgână, cu origini geto-dacice sau romane  care a reuşit să străbată secole şi să supravieţuiască influenţelor sau reprimărilor creştine. Nu întâmplător, Sânzienele sunt celebrate în preajma solstiţiului de vară, începutul verii astrologice,fiind  marcat de cea mai lungă zi a anului.

Ziua de Drăgaică desemnează un sfârşit şi un început de ciclu, atât agricol, cât şi omenesc sau magic.

Din ziua de Sângeorz şi până de Sânziene cerurile sunt stăpânite de zânele rele sau Rusalcele, iar de la echinocţiul de primăvară sau Buna Vestire ("Ziua Cucului") şi doar până la solstiţiul de vară sau Sânziene, cucul îşi face auzită cântarea.

Sânzienele, numite şi Drăgaice, sunt fie zâne fecioare sau fiinţe magice, fie florile galbene şi parfumate purtând acelaşi nume.

Sub aspect floral, în România, se întâlnesc două varietăţi de astfel de plante: sânzienele galbene (Galuim verum L.) şi cele albe (Galium mollugo L.), ambele folosite în ritualuri magice sau în prepararea unor leacuri băbeşti .

Potrivit mitologiei populare, Sânzienele sau Drăgaicele sunt zeiţe ori zâne virgine, de o frumuseţe sclipitoare, care trăiesc ascunse de ochiul omenesc în desişurile nepătrunse ale pădurilor şi se fac simţite de pământeni doar în noaptea de 23 spre 24 iunie, odată cu deschiderea cerurilor, când încep a umbla pe pământ sau a pluti prin aer, sărbătorind miezul verii prin dansuri, cântece şi desfătări, atât pe câmpuri, cât şi în poiene. După unele legende, Sânzienele se prind în hora dezbrăcate în mijlocul pădurilor, iar oamenii care, curioşi din fire, îndrăznesc să tragă cu ochiul către ele, sunt blestemaţi să rămână muţi sau damblagiţi.
În funcţie de zonele geografice, Sânziana sau Drăgaica este numită şi Împărăteasa, Ileana Sâmziana,  Regina holdelor, Dărdaica, Doamna zânelor, Mireasa , Doamna căluşarilor  Stăpâna surorilor .


Sânzienele binecuvântează oamenii prin felurite vrăji

Ele aduc boabe în spicele de grâu, parfum şi dar de vindecare plantelor şi florilor, lecuiesc bolile, în special pe cele ale copiilor, alină suferinţele, protejează ogoarele faţă de vijelii , furtuni şi grindină , dăruiesc rod în pântece femeilor , aduc ursită fetelor de măritat , înmulţesc păsările cerului şi blagoslovesc cu pui animalele. Molimele sunt alungate de la copii prin stropirea cu apă, iar oamenilor reumatici li se recomandă să să se ducă cu noaptea în cap la un râu şi să se cufunde în el, până la vremea răsăritului, având învoirea de a privi soarele numai în reflectarea lui din apă şi nu pe bolta cerească.
Odată cu sărbătoarea Drăgaicelor se respectă şi tradiţia Moşilor de Sânziene, ocazie de aducere aminte a morţilor şi pomenire a lor, mai ales, cu daruri de fructe şi legume.

În ziua de Sânziene, cine matură, coase sau spală riscă să se trezească fulgerat. Oamenii care nu onorează cum se cuvine ziua de 24 iunie aduc năpasta pe capul lor, căci sunt bătuţi cu "lanţul Sânzienelor" în diverse feluri: femeile rămân cu gura strâmbă, iar bărbaţii, mai ales dacă se dovedesc mincinoşi ori răuvoitori cu semenii, sunt lăsaţi fără vedere sau fără vlagă în oase. Stârnite de faptele rele ale pământenilor, Sânzienele pot întoarce în rău farmecele lor, răpind florilor proprietăţile lecuitoare şi mirosul, blestemând pământul cu secetă, lipsă de roade, furtuni sau furându-le femeilor măritate fertilitatea.


Florile de Sânziene 

Florile culese în noaptea de Sânziene sunt înzestrate cu proprietăţi magice.
Fetele de măritat se culcau, în seara din ajunul sărbătorii, cu flori de sânziene sub pernă, astfel încâ să îşi întrevadă în vis ursitul sau mergeau dis-de-dimineaţă pe câmp pentru a culege florile galbene şi a împleti din ele cununite sau cingători.
Florile de sânziene nu trebuiau să fie rupte ori smulse, ci culese la prima rouă, prin tăierea dintr-o singură mişcare cu un cuţit, în vreme ce se rostea o incantaţie magică.
Odată ajunse în sat, fetele aruncau cununile pe case, într-un ritual de ghicire a sorţii. Dacă coroniţele rămâneau pe acoperiş, agăţate de hornuri sau de uluce, însemna că se vor mărita în acel an, dacă nu, mai aveau de aşteptat până să le iasă în cale ursitul.
Mai târziu, în aceeaşi zi, feciorii se preumblau prin sat, cu struţuri de flori la pălărie, dând de înţeles că acestea sunt din cununile căzute (neursite) de pe acoperiş ale fecioarelor pe care le îndrăgeau.
Ei chiuiau şi strigau sfidători :

„Du-te soare, vino luna,
Sânzaienele îmbună ,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să o adune,
Să le prindă în cunune,
Să le prindă-n pălărie
Struţuri pentru cununie,
Boabele să le răstească,
Până-n toamna să nuntească”.


„Du-te lună, vino soare,
Că tragem la-nsurătoare,
Cununile neursite,
Zac sub hornuri azvârlite,
Hai, frumoaselor, ce staţi,
Zâne vreţi să rămâneţi,
Că venim după peţit,
Până nu v-aţi răzgândit.”

Într-o varianta satirică, versurile lor sunau astfel :

„Toate slutele-s grăbite,
Toate vor să se mărite,
Cu-alde unii dintre noi,
Feciori mândri, vai de noi,
Că la nuntă ştim hori,
La praznice ştim prânzi,
Şi la drăgosti şi mai şi...”

Un alt mijloc de predicţie constă în lăsarea de cu noapte a cununilor cu flori în locuri ferite de murdărie sau în grădini, descoperirea lor pline cu rouă, a doua zi de dimineaţă, fiind un semn că măritişul este pe aproape.

În cazul în care într-o casă erau bătrâni sau oameni chinuiţi îndelung de boală, se azvârleau pe acoperişuri şi cununiţe pentru ei, rostogolirea lor pe pământ prevestind că nu mai aveau mult de poposit pe lumea asta.

Înainte de a răsări soarele, fetele şi băieţii aruncau în ocolul vitelor cununi de Sânziene. Atunci când o cunună a unei fete se prindea de o vită cu ani puţini, se proorocea că viitorul ei soţ va fi tânăr, dacă se anina de o vită bătrână, soţul ei urma să fie în vârstă.

În unele regiuni, cununile băieţilor erau împletite în formă de cruce, iar cele ale fetelor, erau rotunde.

Cununile de Sânziene erau agăţate pe la ferestre, uşi sau porţi, în speranţa că, ele vor aduce belşug şi noroc sau vor izgoni ghinionul şi spiritele rele.
În unele ținuturi, coroniţele de Sânziene erau aşezate pe o grindă a casei dinspre răsărit; dacă, a două dimineaţă, în florile de sânziene erau găsite pene sau fire de puf, acestea erau semne mărturisind care orătănii sau animale din ogradă vor fi rodnice în acel an.

Cununile de Sânziene erau păstrate, uneori, de-a lungul întregului an, ele fiind ţinute la capul patului de către fete, ca să fie dorite de flăcăi, să aibă visuri frumoase şi să fie protejate contra zburătorilor din noapte.
Totodată, coroniţele ţinute peste an, erau socotite a fi de folos împotriva impotenţei, sterilitătii sau farmecelor şi vrăjilor de ursită.

Scăldarea în apă cu cu flori galbene de sânziene,în special, vinerea sau cu 2 zile înainte de a fi luna plină, spălatul în ape curgătoare în ziua de Drăgaica sau în roua din dimineaţă aceleiaşi zile, aveau darul de a da luciu ochilor şi pielii fetelor, “făcându-le frumoase şi curate că apa neîncepută”, conferea fertilitate, dar şi ademenirea flăcăilor.
De asemenea, purtatul florilor de sânziene în păr sau la sân, făcea ca atât fecioarele cât şi femeile măritate să fie mai frumoase şi mai atractive. Nevestele îşi puteau încinge mijlocul cu astfel de flori, pentru a nu avea dureri de spate la seceriş.



Jocul sau Mireasa de Drăgaica 

În dimineaţă zilei de 24 iunie, se practica jocul Drăgaicei, la care participau câteva fete îmbrăcate în haine bărbăteşti, numite Drăgaici, Drăghicuțe sau Drăgane.
Ele străbăteau uliţele, dansând şi fluturându-şi năframele, purtând, uneori, un steag sau o prăjină de care se atârnau batice multicolore, spice de grâu, usturoi sau mărgele şi haine ale unor copii ce aveau, astfel, parte de noroc. În unele cazuri, fetele purtau şi coase pe care le agitau, simulând cositul apropiat al lanurilor de grâu.

Într-un alt obicei, flăcăii şi fetele se adunau în cete şi alegeau o Crăiasă, Drăgaică sau Mireasă, dintre cele mai frumoase și tinere femei. Fericita aleasă nu era foarte veselă, totuşi, întrucât tradiţia îi poruncea să nu se mărite vreme de 3 ani după aceea, era împodobită cu spice de grâu și cutreiera, cu întreg alaiul după ea pe câmpuri, pentru a aduce fertilitate pământurilor şi femeilor precum şi pe drumurile din întregul sat, împărţind gospodarilor câte un pai de grâu, ce urma să fie aşezat de aceştia într-un loc cât mai înalt al casei, în speranţa că grânele le vor creşte până la acel norocos reper. Uneori, la sfârşitul acestui ritual, fetele purtând coroniţe pe cap şi haine de sărbătoare, erau aşteptate acasă de către băieţii, care le stropeau ca pe florile grădinii, cu apă din belşug.



Boul înstruţat de Sânziene 

Un ritual special, cu o simbolistica nupţială, este acela al "boului înstruţat", adică împodobit cu struţuri- buchete de flori sau a "boului de Sânziene",
animal identificat cu Mitra sau Dionysos, o zeitate fertilizatoare a universului şi a pământului din care cresc grânele.
Feciorii din sat alegeau un bou viguros, astfel încât, să poată simboliza forţă principiului fecundației, care era împodobit ca pentru nuntă, cu covoare, feţe de masă, mărgele, panglici  cu o cununa de flori de câmp în jurul gâtului, clopoţei prinşi în coarne şi o cruce de lemn între coarne, şi, apoi, era plimbat pe uliţele satului. Alaiul nunţii simbolice era format din flăcăi mascaţi, zişi “draci”, cu coifuri pe cap, carâmbi pe pulpe, cingători din scoarţă de cireş la mijloc, care se ungeau pe faţă cu leşie şi apoi cu cenuşă. Personajele marcante ale “nuntaşilor” erau “Curva- “un fecior îmbrăcat în haine femeieşti, adesea îmbrăţişat şi sărutat de draci, care se culca pe pământ împreună cu “dracii’ simulând actul sexual, “Pădurea”, un băiat de 10-12 ani, cu o îmbrăcăminte formată din ramuri şi frunze de fag şi stejar şi taraful de lăutari. La finalul ceremonialului, după ce boul era adus ca ritual la gospodăria de unde provenea, flăcăii mascaţi în draci se scăldau în apă unui râu sfinţit mai înainte, de un preot şi porneau un mare chef cu mâncare, băutură şi joc. Oamenii din sat obişnuiau să intre şi ei în râu, având credinţa că apa în care s-au spălat dracii îi poate face voinici, sănătoşi şi plini de noroc.



Descântec de întors inima 

Prilej de adunare a conclavurilor vrăjitoarelor, noaptea de Sânziene este auspicioasa şi dezlegărilor de farmece sau vrăji.

Un astfel de descântec popular sună cam aşa :

"Eu voi întoarce ulcica asta,
Şi ulcica întoarce vatra,
Şi vatra întoarce soba,
Şi soba întoarce grinzile cu horna.
Şi grinzile întorc podelele,
Leaturile şi şindilele,
Şindilele întorc crângurile,
Şi crângurile întorc pe Sfântul Spiridon
Şi pe Sânziene.
Şi Maica Domnului
Să întoarcă inimile celor împricinaţi
Unul asupra altuia.
Cu cugetele
Şi cu dragostea
Să se împăciuiască !”



Focurile de Sânziene 

Focul, simbol al soarelui prielnic roadelor, dar şi instrument de alungare a duhurilor rele, era celebrat atât prin ruguri cât şi prin făclii, de Sânziene.
Focurile de tabără sau rugurile erau ocazii de adunare a fetelor nemăritate şi băieţilor în afara satului, de obicei pe dealuri, prilej de veselie, glume, cimilituri şi cântece. Feciorii se strângeau în cerc pentru a-şi aprinde făcliile din molid uscat, la capătul cărora ardea răşină de brad. Apoi, înşiruiţi unul după altul, învârteau torţele, în sensul mişcării aparente a soarelui pe cer, strigând în gura mare, “Făclia , măăăă…” sau cântând:

„Du-te soare, vino lună,
Sanzăienele îmbună ,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să o adune,
Să le prindă în cunune,
Să le prindă-n pălărie
Struţuri pentru cununie,
Boabele să le răstească,
Până-n toamna să nuntească”.

Mireasma răşinii împrăştiate peste dealuri şi peste participanţii la sărbătoare avea un rol simbolic de purificare. Înainte că făcliile să se stîngă, ele erau aduse la gospodăriile părinţilor, unde erau înfipte în mijlocul straturilor grădinii, astfel încât, să aducă noroc şi belşug.

Într-un alt obicei, torţele aprinse erau purtate în mâini în vremea ce se dădea ocol casei şi acareturilor acesteia, în aşa fel încât, recolta şi animalele din acel an să fie norocoase.



Flori şi plante magice de Sânziene 

Pe lângă florile de Sânziene, având obiceiul şi menirea de a se deschide în preajma sărbătorii ce le poartă numele, Drăgaicele marcau o vreme a anului propice culegerii a diferite alte buruieni, plante şi flori de leac sau farmece.

Cicoarea. Tulpinele de cicoare erau încinse peste şalele oamenilor, pentru a avea sănătate şi spor la muncă, în perioada secerişului grâului.

Feriga. Numită şi iarbă şarpelui sau floarea albăstrie, se credea că înfloreşte la miezul nopţii de Sânziene, floarea  zicându-se că, va dispare a două zi dimineaţa, odată cu cântatul cocoşilor, feriga fiind folosită pentru multe vrăji şi farmece, unele dintre ele de rău augur.
Floarea de ferigă aducea noroc celor care o culegeau, în pofida relelor duhuri care o păzeau, ajutându-i să dea peste comori şi să ghicească gândurile celor din jur.
Cel ce înghiţea o floare de ferigă căpăta darul de a cunoaşte soarta sa, precum şi a oamenilor pe care îi atingea cu mâna.

Siminocul sau vârtejul pământului şi sulfina se descântau şi se preparau pentru leac, doar în ziua de Sânziene, ele fiind bune pentru impotenţă, epilepsie şi somnambulism.

Nebunariţa sau măselariţa era aducătoare de ploaie, alina durerile de dinţi şi constituia un ingredient esenţial al alifiei ce conferea vrăjitoarelor puterea de a zbura.

Vâscul. Orice vraja de dragoste cu vâsc era mult mai puternică, atunci când, era făcută în noaptea de Sânziene.

Urzica. Culeasă în noaptea de Sânziene, urzica trebuia fluturată de o fată în faţă gurii şi ochilor feciorului dorit, odată cu îngânarea unui descântec şi, apoi, aşezată pe pragul uşii de intrare în casa acestuia. Dacă a două zi dimineaţa, flăcăul păşea peste urzică, el devenea îndrăgostit până peste cap de fata cu pricina.

Mărăcinele. Era aşezat sub pernă de către fecioare, asemeni florii de Sânziene, el având capacitatea de a aduce în vis chipul ursitului. Totodată, cules în noaptea de Sânziene şi curăţat de puful lui roz, era aruncat pe acoperişul casei. Dacă, a două zi dimineaţă, un nou puf era ivit pe mărăcine, se prevestea un an norocos.

Verbină. Culeasă numai de Sânziene, Înălţare sau Sfântul Petre, verbina era extrem de eficace în descântecele şi vrăjile de dragoste.

Alte plante cu puteri miraculoase: busuiocul, nalba, rozmarinul, zârna (iarbă de dragoste ), pelinariţa, lavanda, cimbrul, sunătoarea, măghiranul sălbatic, dafinul, sporisul, salvia, muşeţelul.

Sărbătoarea de Sânziene sau Drăgaica a rămas pâna in zilele noastre, prilej pentru care se fac târguri şi bâlciuri tradiţionale in orașele mari, unele dintre ele fiind destinate întâlnirii fetelor şi flăcăilor, pentru a se cunoaşte şi lega prin căsătorie, precum, târgul de Fete de la Muntele Găină, dar şi cele din Ipatesti, Focşani , Buda, Buzău , Cărbuneşti  Giurgeni


Surse de referință :

Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei
Tudor Pamfile – Sarbatorile la romani
Ovidiu Barlea –Foclorul romanesc
Romulus Vulcanesu – Mitologie romaneasca
Ion Ghinoiu – Sarbatori si obiceiuri romanesti


Copyright © diane.ro

Articole din același domeniu în blogul Dianei:

Solstitiul de vara in traditii, superstitii si vraji

Moșii de vară în superstiții si tradiții românești

Noaptea Sfantului Andrei - Vraji, farmece si superstitii de maritis

MAGIA NEAGRA : FARMECE DE DRAGOSTE