Solstițiul de vară în tradiții, superstiții și vrăji

Eveniment marcat în fiecare an în jurul datei de 21 iunie, solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice ce îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări din dragoste, prosperitate sau sănătate.
Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o forță ce stârnește pasiune, vitalitate, creativitate şi belşug.
Încă din antichitate, se credea că magia practicată în timpul solstiţiului de vară are darul de a materializa dorinţe sau aspiraţii aparent imposibile.

Tradiţii şi obiceiuri specifice solstiţiului de vară 

Deşi ritualurile legate de miezul verii au fost diversificate pe cuprinsul Europei, anumite teme par să se regăsească în majoritatea culturilor.

Solstiţiul de vară era o vreme a purificării prin apă şi foc , un timp când practicile magice deveneau potente, iar spiritele pământului şi cerului păşeau printre oameni. Puteau fi găsite comori îmbelşugate în aur, semnalate de flăcările vrăjite apărute în ajunul "miezului de vară", iar zânele şi vrăjitoarele erau mai prezente decât în orice altă perioada a anului. Focurile alimentate cu oase sau gunoaie erau aprinse în speranţa alungării dragonilor sau spiritelor care puteau contamina apele fântânilor. Peste câmpuri erau purtate torţe în scopul îndepărtării bolilor din grâne, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni făpturi asemănătoare vampirilor, care îşi făceau culcuş între coarnele lor. Uneori, o roată aprinsă, reprezentând soarele , era rostogolită de pe un deal , focuri mari fiind aprinse la răspântii sau la marginea apelor stătătoare.

Miezul verii -Midsummer a fost o dintotdeuna o perioada de reajustare a calendarelor solare şi selenare, dând prilejul , în consecinţă, unor festivaluri dedicate atât focului cât şi apei.
Dragonul, simbolizând haosul din care apare viaţă şi reîntoarcerea către haos prin moarte, este o creatură specifică atât focului cât şi apei, care a devenit, în unele culturi, o metaforă a anului.

Pentru celţi, anul nou începea atunci când vechiul dragon era ucis şi apărea un alt, nou dragon.
Druizii, preoţii din regiunile celtice, sărbătoreau Alban Heruin- Lumina ţărmului, solstiţiul de vara, situat la jumătatea intervalului de timp dintre echinoxul de primăvară- Albam Eiler,Lumina pământului şi echinoxul de toamna, Alban Elfed,Lumina apei.
Acest festival al miezului de vară celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin încoronarea "Regelui Stejar", zeul creşterii anului.
Numit şi Litha"sau Ziua miezului de vară, solstiţiul de vară era celebrat în mod tradiţional prin ospeţe în păduri, jocuri şi mari focuri de tabără.

În China antică, ceremonialul solstiţiului de vară constă dintr-o sărbătoare dedicată pământului, forţei feminine şi pricipiului Yin. În mod complementa , solstiţiul de iarnă era rezervat sărbătoririi cerurilor, forţei masculine şi principiului Yang.

În vechea Galie, celebrarea solstiţiului de vară era denumită Sărbătoarea lui Epona, după numele unei zeiţe a cailor (portretizată că o femeie călărind o iapă) , personificând fertilitatea, independenţa şi agricultură.

Străvechii păgâni din Europa (triburile celtice, slave sau germanice), sărbătoreau solstiţiul de vară cu focuri de tabără.
Noaptea solstiţiului era specifică festivalurilor focului şi magiei de dragoste, oracolelor iubirii şi divinaţiei.
Se credea că lanurile de cereale se vor înalța la fel de mult ca şi înălţimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiţi.
Prin intermediul puterilor magice ale focului , fetele îşi ghiceau viitorii soţi şi, prin aceleaşi mijloace, erau alungaţi demonii şi spiritele rele.
O altă funcţie a focurilor de tabăra era aceea de a stimula energia soarelui, astfel încât, aceasta să rămână puternică de-a lungul restului verii, garantând obţinerea unor recolte bogate.

În Roma antică, festivalul Vestalia, dintre 7 iunie şi 15 iunie, era dedicat zeiţei române a căminului, Vesta.
În această perioada femeile măritate aveau voie să între în templul zeiţei, în restul anului el putând fi frecventat numai de fecioarele vestale.

În străvechea Suedie, un arbore al miezului de vară era înălţat şi decorat în fiecare aşezare.
Sătenii dansau în jurul lui, iar fetele şi femeile se îmbăiau într-un râu, ritual având menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.
În ţările europene, după convertirea la creştinism, s-a înrădăcinat tradiţia sărbătoririi zilei Sfântului Ioan Botezătorul în ziua de 24 iunie.
Dacă alţi sfinţi sunt celebraţi în ziua morţii lor, Ioan Botezătorul este omagiat în ziua naşterii lui. Această sărbătorire este fixată la câteva zile după solstiţiul de vară, la fel cum Crăciunul a fost stabilit la câteva zile după solstiţiul de iarnă.
Se spune că aşa cum Ioan l-a precedat pe Isus, la fel solstiţiul de vară îl anunţă pe cel de iarnă.

La români, solstiţiul de vară este apropiat şi legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată, la fel ca şi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, de ziua de 24 iunie.

Având, pare-se, la origine un cult al zeiţei Diana, Sânzienele sunt făpturi magice, aeriene şi silvice, care îşi fac apariţia pe pământ în noaptea dintre 23 şi 24 iunie şi au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum şi însuşiri de leac florilor, belşug în câmpii şi fertilitate animalelor.
Considerate, în general, drept nişte zâne bune, ele generează şi efecte adverse, pentru a-i pedepsi pe oamenii păcătoşi.

Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister şi magie, fiind favorabilă vrăjilor şi descântecelor de dragoste.
Coroniţele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vara, în cazul în care erau găsite dimineaţă acoperite de rouă.
Florile culese de Sânziene, aşezate sub pernă în noaptea din 23 spre 24 iunie, le puteau ajuta pe fete să îşi vadă în vis viitorul soţ.

ᐧTalismanul de aur 
Un ritual specific solstiţiului de vară constă în transformarea unei bijuterii de aur într-un talisman norocos.
Se foloseşte orice fel de obiect din aur, indiferent dacă este un inel, o moneda sau pandativ.

Cu o zi înainte de solstiţiu, bijuteria este amplasată într-un vas rezistent la foc, plin cu ierburi uscate, (cimbru, rozmarin, salvie, lavandă, muşeţel, sunătoare). Aceste ierburi, ce pot fi alese în funcţie de inspiraţie , reprezintă elementul pământ.
În zorii zilei solstiţiului de vară, se scoate obiectul de aur dintre ierburi , după care este cufundat rapid într-un vas cu apă curată şi este trecut cu iuţeala prin flacăra unei lumânări galbene sau aurii. În acest fel, bijuteria este purificată cu elementul focului. Cu flacăra de la lumânare, se dă foc ierburilor uscate din vas, lăsându-le să ardă şi să îşi împrăştie aromele .
De la mijlocul zilei şi până la apus, se lasă obiectul de aur într-un loc sigur de afară, astfel încât, să fie sub lumina soarelui.
Seara din ziua solstiţiului este timpul potrivit pentru a infuză norocul şi energiile pozitive în bijuteria de aur.
Ea se ţine strâns într-o mâna, iar practicantul magiei îşi închide ochii şi se concentrează asupra dorinţei cele mai arzătoare, apoi îşi pronunţă dorinţa cu glas tare, de 3 ori.
La final, se recită următoarele cuvinte :
"Fii vrăjit şi legat, cu noroc, dragoste şi lumina; belşugul să se reverse şi energiile să străluce. Aşa să fie!".
Pentru a-şi manifestă eficientă, obiectul de aur trebuie să fie mereu purtat sau ţinut aproape de către posesor.

Farmec de dragoste din perioada solstiţiului 

Acest ritual de dragoste, de sorginte Wicca, necesită următoarele obiecte: petale de trandafir, un cristal de cuarţ roz, un cristal transparent de cuarţ, un cristal albastru de cuarţ, un smarald, o piatră de jad, una de granat, şi un chihlimbar.

Se ia, în mâna stânga, cuarţul transparent şi se rosteşte:
"Fie să primesc şi să dăruiesc dragoste la fel de pură că şi prima zăpadă!".
Se lasă jos cristalul de cuarţ transparent şi se apucă în mâna stânga cuarţul albastru , spunându-se:
"Fie să primesc şi să dăruiesc o dragoste la fel de senină ca şi apele liniştite!"
Se renunţă la cristalul de cuarţ albastru şi se ia în mâna stânga piatră de jad, apoi se spune:
"Fie să primesc şi să dăruiesc o dragoste la fel de caldă că şi lumina soarelui!".
În locul jadului, se cuprinde cu mâna stânga piatră de smarald şi se pronunţă:
"Fie să primesc şi să dăruiesc o dragoste la fel de puternică că şi stejarul!"
Se aşeză jos smaraldul şi se ia în mâna granatul, apoi se rosteşte:
"Fie să primesc şi să dăruiesc o dragoste la fel de strălucitoare că şi focul!"
Se procedează la fel cu chilimbarul, spunându-se:
"Fie să fiu deschisă către dragoste, iar dragostea mea să îmi apere iubitul!"
După aceea, se cuprinde în mâna stânga cuarţul roz, rostindu-se :"Fie să fiu mereu cuprinsă de dragoste, la fel cum îmi înconjor cu dragoste iubitul."
Se sărută de 3 ori cristalul de cuarţ roz şi, după ce se adună la un loc toate pietrele şi petalele de trandafir , se spune :
"Dragostea mea este puternică şi este în preajma a tot ce fac,
Întotdeauna voi avea dragostea de care am nevoie,
Dragostea este prezenţa în tot ce fac!"
Pietrele şi petalele sunt cuprinse apoi cu ambele mâini, în timp ce practicantul ritualului se concentrează asupra identificării cu dragostea. Se scutură în mâini pietrele de 3 ori  şi se aşează, împreună cu câteva petale de trandafir, într-un săculeţ.
Dacă acest ritual a avut loc într-o încăpere, restul de petale trebuie risipite afară, astfel încât să fie purtate de vânt şi să intensifice dragostea.
La fiecare apariţie a Lunii pline, se scot pietrele din săculeţ şi se cuprind în mâini. Dacă ritualul a fost făcut cu un pandativ de cuarţ roz, acesta trebuie să fie purtat de către posesor.

Tot ce trebuia să faci este să crezi!


Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Echinoxul de primavară – Traditii si simbolism

Noaptea Sfantului Andrei - Vraji, farmece si superstitii de maritis

Dictionar de vrajitorie | magie (Wicca) online de la A la Z