Barbatii sufera mai mult in dragoste decat femeile ?

Atunci cand eu si prietenele mele suntem cu nervii in pioneze din cauza ultimei boacane comise de iubiti nostri , bocim cu lacrimi de crocodil , ne indopam cu inghetata sau ciocolata , dupa care ne punem iar pe plans, intr-un cuvant incercam sa ne impacam cu ideea ca am fost ranite sau jignite. Desi obrajii nostri manjiti cu ciocolata sau fantanele arteziene izvorandu-ne din ochi ar putea lasa impresia ca nu poate exista vreo suferinta mai profunda , se pare ca amicii nostri tacuti , puternici , purtandu-si cu mandrie pecetea masculinitatii , sunt mult mai afectati decat noi de necazurile din dragoste.

“The New York Times” descrie un nou studiu stiintific al “Jurnalului de sanatate si comportament social” ( The Journal of Health and Social Behavior) , efectuat la Miami , si incluzand peste 1600 de participanti cu varsta intre 18 si 23 de ani , care a relevat ca “ barbatii tineri beneficiaza mai mult decat femeile de sprijin moral (acordat de prietenele lor) si sunt mult mai afectati decat femeile de tensiunea din relatiile lor romantice”.

Cauza acestei situatii “dramatice” consta , potrivit autorului studiului , in faptul ca baietii se bazeaza mai mult , din punct de vedere emotional si intim , pe partenerele lor de cuplu , in timp ce fetele gasesc sprijin si consolare din partea prietenelor si familiei.

Sunt , oare , femeile cu totul nesimtitoare si reci ? Nu , dar pentru ele conteaza cel mai mult sa fie intr-o relatie de cuplu , indiferent cat de rea este aceasta (?!?!?!).Robin W. Simon , profesor de sociologiei la Universitatea Wake Forest a avut amabilitatea de a da si in acest caz o explicatie :” Este putin patetic.Chiar daca au avut loc atat de multe schimbari sociale in aceasta privinta , sentimentul de autovaloare al femeilor este legat foarte mult de a avea un prieten.Este un lucru nefericit.”

Nu , nu este deloc un lucru nefericit, ci un cliseu deprimant si grotesc ! Suntem noi cu adevarat mai fericite atunci cand suferim in dragoste langa un monstru , decat atunci cand nu suntem cuplate cu nici un mascul din Neandertal ?

Biologia se pare ca ar avea si ea ceva de spus in aceasta privinta… Helen Fisher , autoarea cartii “Anatomia dragostei” , spune ca creierul barbatilor tinde sa fie mult mai compartimentat decat cel al femeilor.Din aceasta cauza , “barbatii ar avea pornirea sa se concentreze profund pe aici si acum “ , in timp ce femeile “au tendinta de a se gandi pe termen lung.” Fisher a furnizat si o interpretare darwiniana a acestui fenomen : “ Intrucat femeile nu se pot reproduce decat de un numar limitat de ocazii in viata , ele traiesc sub constrangerea trecerii timpului, lucru care nu se intampla la barbati. Pentru ele , despartirea de partener inseamna pierderea unui timp valoros pentru reproducere.”


Copyright © diane.ro


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Semnele despartirii in dragoste | Cum stii ca vrea sa te paraseasca ?

Dragostea neimpartasita | Iubirea intre agonie si extaz
Barbatii sufera mai mult in dragoste decat femeile ? Barbatii sufera mai mult in dragoste decat femeile ? Reviewed by Diana Popescu on iulie 25, 2010 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.