Semnele despartirii in dragoste | Cum stii ca vrea sa te paraseasca ?

Nimic nu doare mai rau in dragoste decat a fi aruncat deoparte , asemeni unui lucru inutil si invechit. Putine evenimente zguduie mai mult inima unui indragostit decat descoperirea ca persoana iubita hotaraste ca i-ar fi mai bine fara el . O astfel de veste iti poate demola sufletul din temelii atunci cand te surprinde cu totul nepregatit si lipsit de aparare.
Daca ai trecut vreodata prin asa ceva , cu siguranta ca nu iti doresti ca tragedia asta sa se repete. Ei bine , exista cateva semne infailibile , capabile sa iti aduca prevestirea ca inevitabilul este pe cale sa se intample , iar aceste semnale pot sa iti dea timp sa –ti asezi armura peste suflet si sa infrunti dezamagirea cu forta si demnitate . Intr-o astfel de situatie, atunci cand esti prevenit de eventualul deznodamant al iubirii , ai mai putea avea timp sa intorci sortii in favoarea ta sau sa actionezi tu primul , oferindu-ti orgoliul de a pune tu capat relatiei inainte de a o face partenerul tau.

Iata cateva din indiciile cele mai probabile ca despartirea este iminenta ….

Partenerul se distanteaza de tine , atat fizic cat si sentimental

Primul semnal de alarma consta in orice fel de raceala aparuta in felul de a se comporta al iubitului / a iubitei , atat din punct de vedere emotional, cat si fizic.
“Distantarea fizica” are loc atunci cand partenerul tau pare sa isi faca din ce in ce mai putin timp pentru tine. Dintr-o data , el/ea tinde sa evite activitatile de cuplu tipice , are pornirea de a se desprinde de ritualurile iubirii pe care vi le-ati creat de-a lungul timpului .
“Distantarea emotionala” se petrece intr-un mod mult mai subtil , dar este un indicator si mai sigur ca ceva nu este in regula in relatia de dragoste. Ai observat vreo schimbare in felul de comunicare al partenerului cu tine , precum evitarea contactului ochilor sau un ton diferit al vocii ? Ai remarcat cumva ca cele mai multe din conversatiile voastre devin mai plictisitoare sau banale ? Incearca el/ea sa evite discutiile despre planurile voastre de viitor ? Acestea sunt cateva indicii asupra faptului ca partenerul tau incepe sa se indeparteze de tine.

Partenerul tau face mari schimbari in viata de zi cu zi

Unul din cele mai evidente semne ale unei iubiri in pragul colapsului apare atunci cand iubita ta / iubitul tau incepe sa isi reorganizeze intreg programul zilnic , astfel incat sa petreaca cat mai putin timp impreuna cu tine. Uneori , pot apare scuze ca are mai multa treaba la serviciu sau la scoala …
Un alt semnal care ar trebui sa iti atraga atentia ar fi faptul ca el/ea are tendinta sa se intalneasca mai des cu un nou grup de prieteni. Daca este vorba despre o “gasca” de tipi si/sau tipe in relatii solide de prietenie sau cuplu , nu ai avea de ce sa iti faci griji. In caz, insa, ca partenerul este angrenat de noii amici in distractii mai mult sau mai putin lipsite de prejudecati , pompierul de serviciu din inima ta ar trebui sa traga semnalul de alarma.

Inmultirea certurilor dintre voi

Discutiile emotionale in contradictoriu aduc arareori ceva bun . Nu te grabi insa sa fii in culmea fericirii atunci cand ciondanelile zilnice par sa dispara cu desavarsire. O intrerupere brusca a controverselor dintr-o legatura de dragoste poate insemna ca partenerul tau a inceput sa fie mai putin legat sentimental de tine.
Desigur , opusul , adica intetirea bataliilor verbale dintre voi , poate fi , de asemeni, un semn ingrijorator. Intrucat majoritatea oamenilor incearca sa fuga de sentimentul de vinovatie de a fi “personajul negativ” , ei dau nastere intentionat unor discutii sau certuri, in speranta ca partenerul lor va face vreun act necugetat sau va spune un lucru care sa le dea motivul unei despartiri.

Intimitatea fizica pare sa dispara cu totul

Atunci cand iubitul / iubita trece la urmatorul nivel al “distantarii fizice” , ai putea observa ca orice contact fizic are tendinta de a se evapora . Dintr-o data , el/ea pare a-si pierde pasiunea , sarutarile sunt fugare (daca mai exista), mangaierile par a fi facute intr-o doara… Iubirea fizica este una din cele mai puternice cai de conectare cu cineva iubit , iar in clipa cand ea se erodeaza este ca si cum acoperisul de deasupra sufletelor voastre s-ar crapa dintr-o data , iar ploaia rece a indiferentei ar incepe sa cada suvoaie peste voi.
Retragerea sau refuzul dintr-o legatura fizica este o tactica frecventa a femeilor pentru a mentine de partea lor puterea in cadrul unei relatii , dar atunci cand vine din partea unui barbat ,. inseamna ca el si-a pierdut interesul fata de tine sau are pe altcineva.


Copyright © diane.ro


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Dragostea in legendele si miturile lumii (I)

9 motive gresite de a fi impreuna cu cineva
Semnele despartirii in dragoste | Cum stii ca vrea sa te paraseasca ? Semnele despartirii in dragoste  |  Cum stii ca vrea sa te paraseasca ? Reviewed by Diana Popescu on iulie 05, 2010 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.