Banii nu aduc fericirea ... in dragoste

O prietena de-a mea , casatorita de cativa ani , nu rateaza nici o ocazie de a-si ridica in slavi casnicia , vorbindu-mi mereu , cu vorbe mari , pompoase , despre dragostea perfecta care domneste intre ea si sotul ei. Nu stiu cum se face , dar de fiecare data , elogiul ei adus iubirii se transforma pe nesimtite intr-un monolog despre valoarea banului ( am uitat sa va spun ca are o situatie materiala cu mult peste medie !).De fapt, pana la urma, ea masoara atat dragostea ei fata de sot , cat si pe cea a acestuia pentru ea , in functie de valoarea cadourilor pe care si le fac cat se poate de des.Dincolo de aceasta competitie financiara avand drept pretext iubirea, cei doi traiesc vieti aproape separate , nu numai la serviciu ( un lucru de inteles) , dar si in timpul liber. Ea are prietenele ei , intalnirile ei literare sau programele ei de fitness , iar el are amicii lui exclusivi , partidele lui de tenis de camp si meciurile lui de fotbal .Nu pot sa nu ma intreb , retoric : "Unde este dragostea ?"

Potrivit unui recent studiu stiintific , oamenii sunt mai fericiti atunci cand isi cheltuiesc banii pentru a fi impreuna in ocazii mai mult sau mai putin deosebite , decat in cazurile cand cumpara lucruri, fie le cat de scumpe . Cu alte cuvinte , felul in care sunt "investiti" banii asigura sau nu o relatie de cuplu fericita. Clipele speciale traite impreuna sunt daruri care continua mereu sa daruiasca , gratie amintirilor care ni le aduc mereu in minte. Lucrurile , pe de alta parte , isi pierd luciul noutatii odata cu vremea , cerand mereu a fi inlocuite cu alte si alte lucruri.

Psihologii ne invata ca goana dupa lucruri , "shopmania" , patima de a cumpara mereu pentru a tine pasul cu moda sau trendurile poate deveni o " adaptare hedonista". In traducere , euforia de a face noi cumparaturi se poate transforma intr-o obsesie ; fiecare lucru nou cunparat aduce o placere trecatoare, asa ca ne vedem "obligati" sa dam banii in curand pe un altul si iar un altul , pentru a trece din nou prin placerea achizitionarii. Anticiparea unei noi cumparaturi transmite si ea o stare crescanda de "fericire".

Studiul sus-pomenit , publicat in "Psychological Science" , a ajuns la concluzia ca "bogatia sta in calea capacitatii oamenilor de a savura emotiile si experientele pozitive , intrucat impedimentul bogatiei reduce abilitatea de a te bucura de placerile aduse de fiecare zi , precum cea de a manca un baton de ciocolata". Pe de alta parte , acelasi studiu a scos la iveala ca "risipirea" banilor pe experiente placute , precum mersul la patinoar sau la un film impreuna cu iubitul / iubita , "ii face pe oameni mai putin predispusi sa isi compare experientele cu cele ale altora, facandu-i astfel mai fericiti".

Altfel spus , daca iti inviti iubitul / iubita la un concert sau la o masa in oras cu ocazia zilei sale de nastere , in loc de a-i cumpara un lucru pe care poate ca si-l doreste , poate sa duca la o relatie de cuplu mult mai stransa. Daca stai inca la indoiala , impreuna cu partenerul tau , daca sa dati banii pe un nou televizor cu ecranul plat sau sa plecati intr-o "vacanta de vis" , alege a doua varianta. In acest fel , veti fi mult mai apropiati ca pereche si , aproape sigur , veti fi amandoi fericiti.



Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Barbatii sufera mai mult in dragoste decat femeile ?
Banii nu aduc fericirea ... in dragoste Banii nu aduc fericirea ... in dragoste Reviewed by Diana Popescu on august 24, 2010 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.