Horoscop lunar octombrie 2010 - Zodia Taurului

In luna octombrie , Taurul isi diseca fara mila sufletul si dragostea , dar frigul din sala de autopsie si dificultatile din relatiile de parteneriat il provoaca sa evadeze in mijlocul oamenilor , cautand o afectiune , o stima si o recunoastere care ii pot incetosa individualitatea.

Tranzitul lui Mercur in Balanta initiaza din 3 octombrie o perioada de aplecare asupra detaliilor banale dar necesare ale existentei cotidiene : liste cu lucrurile care nu mai suporta amanare , chitante,facturi , contracte si alte acte. Preocuparea pentru imbogatirea sinelui sau perfectionarea unor abilitati are tendinta de a-ti ocupa o buna parte a timpului.

Luna noua rasarita deasupra Balantei in ziua de 7 octombrie nu face decat sa-ti accentueze tendintele anterioare si sa iti starneasca apetitul pentru analiza si cercetare in orice sfera a vietii. Poti fi animat si de dorinta de a arunca peste bord mai multe lucruri inutile , printre ele putandu-se strecura insa si unele folositoare in viitor .

Incepand cu 8 octombrie incepe sa scartaie ceva in mecanismul subrezit al relatiilor tale de parteneriat. Acesta este efectul parcursului retrograd al lui Venus in Scorpion , un tranzit care iti semnaleaza ca este timpul unei revizii , revederi si reinvigorari a legaturilor tale de asociere. Este posibil sa nu ceri mai mult oamenilor apropiati decat ai facut-o in trecut , dar cerintele tale par a fi acum putin diferite …

Odata cu tranzitul lui Mercur in Scorpion, demarat pe 20 octombrie, esti gata sa pui in balanta , fara partinire, orice aspect al vietii tale din perspectiva nevoilor tale si ale celor apropiati. Dorinta de a fi “fairplay” cu orice pret si de a intelege intru totul punctele de vedere ale celorlalti te face foarte flexibil in viata sociala , dar si lipsit de capacitatea de a lua rapid decizii. Pornirea de a coopera cu cei din jur se impleteste totusi armonios cu necesitatea de a-ti clarifica gandurile prin dialog.

Semnul zodiacal al Scorpionului pare a fi decisiv in luna octombrie. Din 23 octombrie , Soarele il traverseaza si el , aducandu-ti mai multa caldura in sectorul relatiilor cu ceilalti oameni , focalizandu-te asupra vietii personale , obiectivelor sociale sau relatiei afective cu un partener. De fapt, influenta solara converge cu cea mercuriana . stimulandu-ti nevoia de energia , sprijinul si compania celorlalti. Valtoarea vietii sociale te poate acapara intru totul, furnizandu-ti succese pe care le apreciezi cu atat mai mult cu cat pui un mai mare pret pe felul cum esti evaluat si vazut de cei din jur. Empatia care iti guverneaza fiinta in acest interval te poate transforma intr-un bun diplomat sau mediator.

Excesiva socializare si implicare in viata celor din jur trebuia sa se echilibreze cumva cu nevoia de recluziune, de regasire si confruntare a sinelui.Tocmai acest lucru ti-l ofera sau ti-l strecoara in suflet Luna plina luminand semnul Berbecului si a douasprezecea ta casa in ziua de 23 octombrie. Ti se anunta o perioada favorabila intrarii in conexiune cu subconstientul sau eul tau profund , dar ti se poate releva brusc si un secret bine pastrat pana acum.

O framantare interiora legata de bani sau proprietati , dar si conflictul cu parteneri sau asociati in privinta unor posesiuni sunt doar cateva aspecte ale influentei tranzitului lui Marte in Sagetator, initiat pe data de 28 octombrie. Totodata , o barfa sau niste cuvinte rauvoitoare ajunse la urechile tale pot sa te afecteze peste masura. Uneori, acest tranzit poate aduce cu el o criza sau sfarsitul unei etape. Constient mai mult ca niciodata de subtilitatile interactiunii cu oamenii, ai inclinarea de a actiona strategic sau prudent intr-o mai mare masura .



Horoscopul dragostei Taurului in octombrie 2010


Dragostea lasa loc luciditatii , iar sita intelectului cerne aspectele benefice de cele paguboase din relatia ta de cuplu. Planeta Venus , retrograda in a saptea ta casa (casa parteneriatului si relatiilor inteumane ) , iti indreapta privirile catre micile imperfectiuni ale legaturii cu partenerul tau , o perspective care , dusa la extrem, te poate face sa nu mai vezi padurea din cauza copacilor. Atunci cand il privesti prin telescop si soarele are pete !

Din fericire , Mercur isi incepe calatoria prin a saptea ta casa din 20 octombrie , data care marcheaza debutul unui interval dedicat daruirii si echilibrarii raportului cu persoana iubita.

Aceasta tendinta a ta , accentuata de intrarea Soarelui , pe 23 octombrie , in a saptea ta casa , poate deveni chiar sacaitoare atat timp cat ai pornirea de a cere parerea partenerului in orice problema, indiferent cat de banala sau neinsemnata. Nevoia de conjuga orice verb la plural , de a face si trai aproape totul impreuna cu persoana iubita , te poate pune pe de-a intregul la picioarele ei. Dependenta si topirea individualitatii unuia din partenerii cuplului da nastere adeseori pierderii interesului si destramarii vrajii dragostei ! Cu toate acestea , tranzitul mercurian are darul de a reinnoda o relatie fragila gratie sentimentului de intelegere si comuniune simtit de partenerul de cuplu.

Din 28 octombrie, razboinicul Marte paseste in a opta ta casa , facandu-ti sa-ti fiarba sangele in vine si azvarlindu-te plin de pasiune in dulcea bataliei a intimitatii si sexualitatii.


Horoscopul carierei si banilor Taurului in octombrie 2010


Mercur se simte printre ai lui in a sasea ta casa (casa sanatatii si muncii) dupa data de 3 octombrie , astfel incat atitudinea ta fata de munca este una fericita , placuta si logica , cu conditia de a nu te lasa pierdut sau ratacit de o pespectiva globala asupra ceea ce faci. Esti inclinat sa iti perfectionezi pregatirea profesionala , iar cerintele profesionale par a te implica in numeroase activitati , intalniri si colaborari. Tendinta de a-ti reorganiza locul de munca se poate impleti cu necesitatea de a duce la capat niste sarcini marunte dar istovitoare. Atentie ca nu cumva o barfa din jur sau prelungitele discutii personale sa te distraga sau sa iti puna piedici.

Luna noua , poposita in aceeasi casa pe 7 octombrie, iti da sansa reluarii sau pornirii unor proiecte ori planuri. Eficienta ta in munca poate deveni evidenta pentru colegi si superiori.

Aprecierea si popularitatea ta la serviciu evolueaza pe o panta ascendenta gratie tranzitului Soarelui in a saptea ta casa , din ziua de 23 octombrie. Esti gata mereu sa dai o mana de ajutor si sa iti dai cu parerea fara a-ti asuma insa merite , iar locul tau de munca poate deveni unul de pelerinaj al celor nedreptatiti , in cautarea unei concilieri sau unui sfat.


Horoscopul sanatatii Taurului in octombrie 2010


Tranzitul lui Marte in a sasea ta casa nu are cum sa nu iti sugereze sa acorzi o mai mare atentie sanatatii , asa ca poti fi tentat sa iti faci niste controale medicale in plus sau sa te dedici cautarii unor noi metode a-ti ameliora conditia fizica si starea generala a organismului.

Luna noua din 7 octombrie iti vesteste o perioada extrem de favorabila initierii unor noi diete, regimuri sau programe de intretinere fizica.

Nu ti-ai gasit zodia ? Afla totul despre destinul tau in luna octombrie 2010 in functie de ziua ta de nastere in Horoscopul Dianei pentru luna octombrie 2010 - Toate zodiile


Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Horoscop Taur 2011 – Previziuni generale

Zodia taurului .Caracteristici , compatibilitate si numere norocoase

Horoscopul anului 2010 - Zodia Taurului

Zodia Taurului si Dragostea

Zodia Taurului.Citate , maxime , aforisme

Horoscop chinezesc 2010 - Toate zodiile
Horoscop lunar octombrie 2010 - Zodia Taurului Horoscop lunar octombrie 2010 - Zodia Taurului Reviewed by Diana Popescu on septembrie 12, 2010 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.