Parabola imparatului bou | O poveste cu talc

A fost odata un imparat iubit si respectat deopotriva de popor si curteni , caruia i-a sarit intr-o zi o doaga si a inceput sa se creada bou. Pentru a demonstra ca nu era decat o vita si nu o fiinta umana , obisnuia sa umble in patru labe prin salile maretului sau palat , sa alunge mustele din juru-i cu o coada imaginara si sa mugeasca din rasputeri la fiecare om pe care il intalnea in cale.Nebunia lui nu mai avea vreun zagaz, asa ca , printre sonorele-i mugete, imparatul se ruga cu lacrimi in ochi oricui il intalnea : " Te rog din inima, pune mana pe coapsa asta vanjoasa.
! Si aici, pe ceafa asta groasa ! Nu-i asa ca le-ar sade bine intr-o tava de friptura ? Duce-ti-ma degraba la macelar sau la abator sa ma taie , caci rostul meu pe lume este sa le daruiesc oamenilor spre infruptare carnea mea gustoasa".

Dupa o vreme , ideea fixa si-a croit drum in mintea lui atat de adanc, incat imparatul a refuzat sa guste orice fel de bucate i se aduceau , cerand cu insistenta numai fan si ovaz. Zilele se scurgeau una dupa alta , iar bietul suveran slabea vazand cu ochii . Disperati, curtenii au apelat in cele din urma la Avicena , un vindecator recunoscut in toata lumea rasariteana.

Vestitul doctor a cerut sa i se transmita imparatului ca in curand va primi vizita unui macelar , care ii va indeplini apriga dorinta, taindu-i gatlejul si portionandu-i carnea astfel incat sa se bucure de ea cat mai multi oameni. La auzul acestei vesti minunate, imparatul a mugit de bucurie , asurzindu-i pe toti cei din jur si a inceput sa numere cu nerabdare minutele care il mai desparteau de mult asteptata lui moarte.

In ziua si la ora hotarata , Avicena si-a facut o intrare dramatica in palat, imbracat in niste straie imbibate de sange si cu un urias cutit de macelar in maini. Imediat ce a trecut pragul salii imparatesti , el a pornit sa strige cu un glas infiorator : " Unde este boul de jerfit ? De cand astept sa-l pun la protap !" Imparatul a slobozit un "muuu" entuziast si a rupt-o la fuga catre acela pe care il credea cel mai mare binefacator al sau. La vederea zanaticului, vindecatorul a pus cutitul de o parte si a inceput sa isi cerceteze cu atentie pacientul. Si-a asezat mana peste spinarea lui si peste solduri, incercand cu degetele stratul de grasime si fragezimea carnii. Apoi a oftat dezamagit si a spus " Acest bou este prea pricajit ca imi mai murdaresc sculele de macelar cu el. Puneti-l la ingrasat si atunci cand va avea greutatea potrivita , chemati-ma si voi veni fara zabava ".

Asa s-a facut ca suveranul a catadicsit sa se hraneasca din nou cu mancare omeneasca si nu cu nutret , iar odata cu trecerea zilelor a reinvatat sa fie om si imparat.



Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Comoara | O poveste cu talc

Hotul cel sfant | O poveste cu talc

Cine salveaza dragostea ? | O poveste cu talc