Parabola lingurilor | O poveste cu tâlc

Un om sfânt, adâncit într-o discuţie tainică cu Dumnezeu, a îndrăznit să ceară: " Doamne, aş vrea ştiu cum arată raiul şi iadul!" Dumnezeu l-a condus pe un coridor lung până când au ajuns în dreptul a două uşi.

Domnul a deschis una din ele, şi i-a făcut semn omului sfânt să se uite înăuntru. În mijlocul unei camere uriaşe, era aşezată o imensă masă rotundă pe care se odihnea o oală gigantică cu o mâncare atât de delicioasă încât aromele ei i-au lăsat gura apă omului nostru.

Oamenii răspândiţi în jurul mesei era slăbănogi şi suferinzi, părând să fie înfometaţi la culme. Ţineau în mâini nişte linguri având cozi foarte lungi, cu care puteau ajunge la vasul cu mâncare, dar pe care le era imposibil să şi le aducă la gură. Omul cel sfânt s-a cutremurat la vederea suferinţelor şi nenorocirii lor. Dumnezeu i-a zis: "Acum ai văzut iadul."

Apoi, au mers în dreptul celei de-a doua uşi. După ce a deschis-o, omul a văzut o privelişte aproape identică cu cea din prima cameră. Există şi acolo o imensă masă rotundă, având în centru o oală gigantică cu o mâncare care i-a făcut o poftă la fel de mare omului cel sfânt. Oamenii din a doua cameră ţineau în mâini acelaşi fel de linguri cu cozile lungi, dar, spre deosebire de cei dintâi, ei erau grăsuţi, veseli şi vorbăreţi.

Omul cel sfânt a spus: "Doamne, nu înţeleg." "Este simplu," i-a răspuns Dumnezeu, "trebuie doar să te uiţi cu atenţie. Vezi tu, oamenii de aici au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, ducându-şi la gură unii altora lingurile lor lungi, cu care, altminteri, nu se puteau hrăni singuri. Acesta este raiul!"


Articole din acelaşi domeniu în blogul Dianei:

Mantra si duhul din lampa | O poveste cu talc

Fiecare om isi poarta propria-i cruce | O poveste cu talc

Esenta cunoasterii | O poveste cu talc