Simbolurile lunii noiembrie

Numele lunii noiembrie, a unsprezecea lună a anului în calendarul gregorian, provine din latinescul “novem”- “a noua”, întrucât era a noua luna din calendarul iulian.
Noiembrie este o lună a toamnei în emisfera nordică şi una a primăverii, corespunzând lunii mai, în emisfera sudică.

noiembrie simboluri


Numele lunii noiembrie în diferite limbi ale lumii :
albaneză - nëntor; anglo-saxonă - Blod-monath  arabă - tishreen athani; armeană - noyembe'r; bantu - Ivumbi-păţi, Izyumbi păţi; başca - azaroa (luna reciltei /semănatului) ; bengaleză - phagun; bretonă - Du; bulgară - noémvri; catalană - novembre; cehă - listopad; congoleză - sánza ya zómi na mókó (a unsprezecea luna); coreeană - şip-îl-wol; croată - studeni; daneză - November; egipteană - nufimbir; engleză - November; esperanto - Novembro; estonă - november, etiopiană - hadar; filipineză - Nobyémbre; finlandeză - marraskuu; franceză - novembre; georgiană - noemberi; germană - November; germană veche - Wintermond; greacă - noémvrios; hindi - măgh, navambar; iraniană - Azar; irlandeză (galeză) -Samhain; italiană - novembre; japoneză - ju]ichigatsu (a unsprezecea luna); kurdă - nowvêmbur, çiriya evel; latină - Novembris; letonă - novembris; lituaniană - lapkricio menuo; macedoneană - noemvri; mandarină (chineză) - shiyiyue; norvegiană - November; olandeză - November; poloneză - listopad; portugheză - novembro; rusă - nojábr’; spaniolă - noviembre; swahili - mwezi wa kumi na moja (a unsprezecea luna); suedeză - November; tailandeza - hpreut-să-ljih-gah yohn; tibetană - dawa tchugtchipa ( a unsprezecea luna ); ungară - november.


Simboluri şi semnificaţii în luna noiembrie 

Potrivit tradiţiei astrologice, simbolurile specifice oamenilor născuţi în noiembrie ( 1-21 noiembrie, zodia Scorpionului; 22 noiembrie – 30 noiembrie, zodia Săgetătorului) sunt floarea de crizantemă, pietrele topaz şi citrin precum şi arborii castan şi frasin.

Pietrele lunii noiembrie: topazul şi citrinul 

Citrinul, supranumit “piatra bogăţiei”, este faimos ca o gemă ce poate aduce fericirea şi are capacitatea de a apăra contra depresiei. El simbolizează speranţa, tinereţea, sănătatea, bogăţia şi fidelitatea.
Datorită strălucirii sale, citrinul este adesea confundat cu topazul, safirul galben sau diamantul galben.
Numele de “citrin” derivă din cuvântul franţuzesc “citron”, având semnificaţia de “lămâie”.
Un obiect decorativ foarte preţuit încă din perioada elenistică a Greciei antice, această piatră a redevenit populară în anii 1930, datorită mişcării “Art deco” dintre cele două războaie mondiale.
Pe lângă calităţile menţionate mai sus se spune că citrinul ar avea şi alte daruri magice şi de însănătoşire :
- stimulează energiile vindecătoare ale organismului
- ajută în atingerea ţelurilor şi atrage abundenţa
- transformă şi risipeşte atitudinea negativă şi anxietatea
- calmează, relaxează şi clarifica mintea
- stimulează creativitatea
- sprijină conexiunea cu Spiritul şi călăuzirea interioară a existenţei în fiecare individualitate
- combate tendinţele autodistructive

Semnificaţia topazului. Origine, simbol şi legendă. 


Floarea lunii noiembrie : crizantema

În limbajul florilor , crizantema semnifică compasiunea, prietenia şi dragostea secretă. Una din cele mai onorate flori din Asia, crizantema este numită “kikus” în Japonia, ea fiind dăruită reciproc de către cei apropiaţi ca un simbol al virtuţii şi al incomparabilei valori a prieteniei.
Mai multe despre acest subiect în articolul : Legendele crizantemei , floarea de aur .


Copacii lunii noiembrie: castanul şi frasinul 

În simbolismul creştin, fructele castanului protejate de un înveliş acoperit de ţepi semnifică castitatea şi sugerează triumful asupra cărnii reprezentate de spini.
Simbol divinatoriu al luxului, justiţiei, siguranţei sau iubirii, castanul întruchipează în zodiacul arborilor onestitatea, o persoană de o frumuseţe extraordinară care nu doreşte să impresioneze, cu un dezvoltat simţ al dreptăţii, vivace, un fin diplomat, care se irită însă repede datorită lipsei de încredere în sine, se simte neînţeleasă în dragoste şi are dificultăţi în găsirea unui partener.

Seminţele de frasin au fost folosite din vremuri străvechi pentru ghicirea norocului în dragoste. Dacă seminţele nu îşi făceau apariţia într-un copac, proprietarul acestuia era sortit, conform superstiţiei, să nu aibă şansă în iubire sau noroc în ceea ce priveşte un eveniment din viitorul apropiat.
Găsirea unei frunze de frasin avea proprietatea de a asigura succesul, cu atât mai mult cu cât era purtată de persoana care o descoperise.
Frunzele proaspete de frasin ţinute sub pernă aveau darul de a atrage vise de premoniţie. În nordul Angliei, se spunea că dacă o femeie purta o frunză de frasin în pantoful stâng îi era sortit să îşi întâlnească în curând viitorul soţ.
Într-o altă credinţă englezească, lipsa seminţelor înaripate ale frasinilor anunţă moartea iminentă a unui monarh.


Evenimente şi tradiţii din luna noiembrie 

- 1 noiembrie – Ziua tuturor sfinţilor în catolicism.
- 1 noiembrie este considerată drept cea dintâi zi a iernii în Irlanda.
- 1 noiembrie este numită “ziua lui noiembrie” în tradiţia celtică (Lá Samhna) şi în calendarul irlandez (Mí na Samhna).
- În cadrul roţii anului din credinţă păgână (Wicca) , luna noiembrie în preajma Samhain-ului în emisfera nordică şi a Beltain-ului în emisfera sudică.
- 2 noiembrie este “ziua tuturor sufletelor” în calendarul româno-catolic , în Mexic fiind numită “Día de los Muertos” (ziua morţilor).
- 8 noiembrie - Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi al tuturor cereştilor şi fără-de-trup Puteri.Ziua onomastică pentru toţi cei ce poartă numele de Gabriel, Gabriela, Gabi, Gavrilă, Mihai, Mihail, Mihaeala, Mihu, Miha .
- 11 noiembrie – Ziua independenţei în Polonia.
- 18 noiembrie – Ziua independenţei în Letonia.
- 19 noiembrie – Ziua internaţională a bărbaţilor.
- În a treia joi a lunii noiembrie se celebrează “ziua internaţională a filozofiei”.
- 20 noiembrie – “Día de la Revolución” , “ziua revoluţiei” în Mexic.
- 22 noiembrie – Ziua independenţei în Liban.
- 25 noiembrie – Ziua independenţei în Surinam.
- În a patra zi de joi a luni noiembrie se celebrează “sărbătoarea recunostiintei” în SUA şi Puerto Rico.
- 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României.Ziua onomastică a tuturor celor ce poartă numele de Andrei, Andreea , Andi.
- 30 noiembrie – Ziua Sfântului Andrews, zi naţională în Irlanda.

Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Simbolurile lunii iunie

Simbolurile lunii iulie

Simbolurile lunii septembrie
Simbolurile lunii noiembrie Simbolurile lunii noiembrie Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 03, 2010 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.