Un altfel de Sisif | O poveste cu talc
O straveche legenda persana povesteste despre un om aflat pe un drum fara sfarsit. Nestiutor de odihna ori zabava, calatorul era impovarat prin groaznice si felurite mijloace... Pe spate purta sac greu incarcat cu nisip, iar de piept ii atarna un burduf mare, plin cu apa. In mana stanga tinea un urias bolovan, iar in cea dreapta o imensa bucata de stanca. La gat era incins cu o funie noduroasa si roasa, de care era agatata o piatra de moara. Fluierele picioarelor ii sangerau, serpuite de lanturi groase si ruginite avand prinse la capete niste greutati din fier. Pe cap purta, intr-un echilibru fragil, un ditamai bostan, pe jumatate putred.
Barbatul ofta si gemea ori de cate ori se misca, fiecare pas ii infingea in carne mii de pumnale ascutite si toti muschii i se infiorau si tresaltau in continuu, chinuiti de aprige dureri. Calatorul isi blestema soarta, zilele trecute si cele viitoare, iar oboseala parea sa il doboare in fiecare clipa, dar trebuia sa mearga mai departe. Nu avea timp de pierdut...
Intr-o buna zi, a intalnit un alt drumet, care i-a spus: " Omule, vad ca osteneala te-a ajuns peste masura! De ce te chinui sa porti in maini bolovanul si coltul acela de stanca?" "Ei, ca bine zici!" a exclamat omul." Cum de nu mi-am dat seama pana acum?" Apoi, a aruncat cu naduf cele doua poveri intr-un sant de la marginea drumului.
Dupa o vreme, calatorul a fost strigat de un taran care il privea de pe camp cu o adanca mirare: "De ce te straduiesti sa tii pe cap bostanul acela putred pe jumatate? Si de ce oare iti aduci singur napasta tragand dupa tine cele doua mari greutati din fie ?" "Uf, ca natang mai sunt!" a raspuns omul." Nu mi-a trecut pana acuma prin cap sa scap de ele!" A azvarlit cat colo bostanul, si-a dezlegat lanturile de la glezne si a mers mai departe, simtindu-se mult mai usor si mai liber in miscari. Cu timpul, chinurile au inceput insa sa ii strabata din nou trupul.
Un pastor cu care si-a incrucisat calea l-a contemplat cu uimire si i-a zis:"Omule, vad ca te cocarjezi sub sacul plin cu nisip din spate, dar in jurul tau este nisip cat vezi cu ochii, cu mult mai mult decat ai putea cara tu vreodata. Iar burduful ala mare cu apa, care ti-ar putea fi de ajutor daca ai traversa cel mai intins desert din locurile astea, ce rost isi are atata vreme cat de-a lungul drumului pe care mergi te insoteste pana hat departe un rau cristalin si preaplin in matca?" Calatorul nu a mai stat mult pe ganduri, a golit apa din burduf si a slobozit nisipul intr-o groapa din apropiere.
Era vremea apusului, iar omul a ramas cu privirea atintita catre ultimele raze de soare de la orizont. Apoi, s-a cercetat pe el insusi si a zarit piatra de moara care-i atarna de gat. Dintr-o data, a priceput ca aceasta era ultima povara care il impiedica sa isi inalte capul spre ceruri. Si-a desprins de pe trup piatra si a aruncat-o cat a putut mai depart , in rau, dupa care, pasind usor ca un fulg pe drumul invaluit de umbrele serii, si-a reinceput calatoria.
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Usurare sufleteasca
Cat iti valoreaza viata ? | O poveste cu talc
Unde este divinitatea omului ? | O poveste cu talc
Barbatul ofta si gemea ori de cate ori se misca, fiecare pas ii infingea in carne mii de pumnale ascutite si toti muschii i se infiorau si tresaltau in continuu, chinuiti de aprige dureri. Calatorul isi blestema soarta, zilele trecute si cele viitoare, iar oboseala parea sa il doboare in fiecare clipa, dar trebuia sa mearga mai departe. Nu avea timp de pierdut...
Intr-o buna zi, a intalnit un alt drumet, care i-a spus: " Omule, vad ca osteneala te-a ajuns peste masura! De ce te chinui sa porti in maini bolovanul si coltul acela de stanca?" "Ei, ca bine zici!" a exclamat omul." Cum de nu mi-am dat seama pana acum?" Apoi, a aruncat cu naduf cele doua poveri intr-un sant de la marginea drumului.
Dupa o vreme, calatorul a fost strigat de un taran care il privea de pe camp cu o adanca mirare: "De ce te straduiesti sa tii pe cap bostanul acela putred pe jumatate? Si de ce oare iti aduci singur napasta tragand dupa tine cele doua mari greutati din fie ?" "Uf, ca natang mai sunt!" a raspuns omul." Nu mi-a trecut pana acuma prin cap sa scap de ele!" A azvarlit cat colo bostanul, si-a dezlegat lanturile de la glezne si a mers mai departe, simtindu-se mult mai usor si mai liber in miscari. Cu timpul, chinurile au inceput insa sa ii strabata din nou trupul.
Un pastor cu care si-a incrucisat calea l-a contemplat cu uimire si i-a zis:"Omule, vad ca te cocarjezi sub sacul plin cu nisip din spate, dar in jurul tau este nisip cat vezi cu ochii, cu mult mai mult decat ai putea cara tu vreodata. Iar burduful ala mare cu apa, care ti-ar putea fi de ajutor daca ai traversa cel mai intins desert din locurile astea, ce rost isi are atata vreme cat de-a lungul drumului pe care mergi te insoteste pana hat departe un rau cristalin si preaplin in matca?" Calatorul nu a mai stat mult pe ganduri, a golit apa din burduf si a slobozit nisipul intr-o groapa din apropiere.
Era vremea apusului, iar omul a ramas cu privirea atintita catre ultimele raze de soare de la orizont. Apoi, s-a cercetat pe el insusi si a zarit piatra de moara care-i atarna de gat. Dintr-o data, a priceput ca aceasta era ultima povara care il impiedica sa isi inalte capul spre ceruri. Si-a desprins de pe trup piatra si a aruncat-o cat a putut mai depart , in rau, dupa care, pasind usor ca un fulg pe drumul invaluit de umbrele serii, si-a reinceput calatoria.
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Usurare sufleteasca
Cat iti valoreaza viata ? | O poveste cu talc
Unde este divinitatea omului ? | O poveste cu talc
Un altfel de Sisif | O poveste cu talc
Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 23, 2010
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu