Duminica de Florii - superstiții, tradiții și obiceiuri

Duminica Floriilor comemorează intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim (Matei 21; 8-9),
ocazie cu care I-au fost așternute în cale ramuri înfrunzite, înainte ca El să fie prins în Joia Mare și crucificat în Vinerea Mare.
Această sarbatoare marchează începutul Săptămânii Mari și a celei din urmă săptămâni de post, în care creștinii omagiază misterul salvarii lor, prin moartea Lui Cristos și Învierea Sa, din Duminica Paștelui.

Mielul Domnului

Floriile sau Ziua Palmierilor, (nume consacrat mai ales în occident), își are originea în secolul IV, în Ierusalim, când au început a avea loc procesiuni ale credincioșilor, purtând ramuri de palmier, simbolizându-i pe evreii, care au sărbătorit sosirea Lui Iisus în oraș. În acele vremuri, pelerinajul oamenilor începea de pe muntele Măslinilor și se finaliza la biserica Sfintei Cruci.
Pe măsură ce acest ritual s-a răspândit în toată lumea creștină, procesiunea de Florii debuta în fiecare biserică prin binecuvântarea ramurilor de palmier sau ale unui alt copac, urmată de o ieșire din biserică și o revenire în ea, pentru ascultarea cuvintelor despre patimile Lui Cristos, din Evanghelia dupa Matei.
Credincioșii continuă să țină în mâini ramurile și în timpul acestei slujbe, aducându-și astfel aminte, că mulți dintre oamenii care
L-au ovationat pe Cristos in ziua de Florii, au strigat,
cerându-I moartea, în Vinerea Mare,  fapt ce are darul de a ne atrage atenția asupra propriilor noastre slabiciuni si ale pacatelor comise de cei care îl resping pe Iisus.

Mai ales în tradiția catolică, frunzele de palmier sunt folosite în perioada postului Paștelui pentru decorarea caselor sau se împletesc sub forma unor cruci ce sunt, apoi, amplasate în altarele căminelor ori în alte locuri de rugăciune. De vreme ce aceste ramuri au fost binecuvântate, ele nu se aruncă în nici un caz, fiind mai curând dăruite preotului ce urmează să le ardă, pentru a obține cenușa, pentru Vinerea Mare sau Vinerea Cenușii.
De obicei, în aceasta zi, se utilizează cenușa ramurilor de palmier obținute anul anterior cu ocazia Floriilor.
În Vinerea Mare, preotul binecuvântează cenușa și o stropește cu apă sfințită.
Credincioșii ajung pe rând în fața preotului, care își așează degetul mare al mâinii drepte în cenușă și trasează cu el semnul crucii pe frunte, spunând : " Țărână ești și în țărâna te vei întoarce".

Se spune că sărbătoarea Floriilor își trage numele din latinescul "Floraria", desemnând festivalul Florei, zeița florilor si vegetației .
Cu prilejul acestei sărbători, marcând intrarea într-un nou ciclu al vieții , renașterea naturii și revenirea primăverii, romanii își lepădau straiele albe în favoarea unora intens colorate și petreceau încântați de o multitudine de cântece, de nectarul lui Bacchus și variatele flori proaspete care îi înconjurau.



În România, cu ocazia Floriilor, ramurile de pamier lasă locul celor de salcie, ele simbolizând reînvierea ciclica a pământului, dar și crenguțele fluturate de evrei, în ziua intrării lui Iisus în Ierusalim.
De obicei, rămurelele de salcie se adună cu o zi înainte de Florii și, strânse snop, sunt purtate la biserică pentru a fi sfințite. Apoi sunt aduse acasă și folosite pentru împodobirea rituala a ușilor, porților, ferestrelor, icoanelor, streșinelor caselor, fântânilor și intrărilor în grajduri. Uneori, crenguțele de salcie sunt amestecate în hrana animalelor, pentru sănătate și înmulțire sau se așează pe morminte și câmpurile recent semănate.


Tradițiile și superstițiile românești asociate cu Floriile sunt numeroase si extrem de variate.

Iată câteva dintre ele:

Cine nu se spală pe cap, în duminica de Florii, cu apă sfințită sau descântată este în pericol de a i se albi părul.

Cu ocazia Floriilor, se împrospătează, prin aerisire, veștmintele și zestrea fetelor.
Ramurile sfintite de salcie se pastreaza de-a lungul intregului an, avand menirea de a lecui diverse boli.

În unele regiuni, oamenii își încing mijlocul cu crenguțe sfințite de salcie, încredințați că alungă boala sau o înving cu o mai mare ușurință. Astfel de brâuri din salcie se zice că îți iau cu mâna durerea de șale și sunt un antidot pentru mușcătura de șarpe.

Altă tradiție spune că, ramurile de salcie sunt așezate înainte de culcare sub pernă, de către fetele mari, ele având credința că, prin acest mijloc, se vor înfrumuseța și se vor mărita în acel an.

Bucovinenii, în ziua de Alexii, cu ocazia scoaterii stupilor de la iernat, obișnuiesc să pună pe ciubeie, buchete de snopuri de ramuri de salcie, în scopul de a le curați.

Viile și livezile sunt împodobite cu ramuri de salcie sfințite pentru a aduce o recoltă bogată.

Crenguțele de salcie așezate la icoane după Florii se aruncau vara pe foc, atunci când începea o furtună pentru a se împraștia norii ori se așterneau în ogradă pentru a alunga grindina. Într-o altă superstiție, ramurile de salcie de la icoană se ațezau de către gospodari în mijlocul casei, când era vremea rea, pentru a o apăra de trăsnete.

Femeile încercau să se pricopsească din biserică cu ramuri de salcie cât mai lungi, convinse că, astfel, le va crește cânepa înaltă.

Potrivit unei legende populare, salcia s-a făcut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să își continue drumul. Drept urmare, Fecioara Maria a dăruit sfințenie salciei.

De Florii este dezlegare la pește, așa că nu păcătuiești dacă te înfrupți din această carne slabă.

Floriile sunt numite și "Nunta urzicilor", întrucât, potrivit tradiției, această zi prilejuiește înflorirea urzicilor și astfel, acestea nu mai sunt bune de mâncat.

În unele zone din țară, Floriile purtau numele Ziua Stâlpărilor ori Ziua Vlăstarilor.

Dacă te împărtașești de Florii, poți să îți îndeplinești o dorință pe care ți-o pui atunci când te îndrepți către preot.

În alte zone, ziua de Florii este ultima în care se poartă marțișorul, el fiind așezat pe un măceș sau pe crengile unui pom înflorit.

În duminica de Florii, se culeg flori ce se adună in ciubare, ele urmând a fi folosite pentru încondeierea de ouă pentru Paști.

În Banat și Transilvania, fetele mari aveau obiceiul de a așeza o cămașă curată și o oglindă sub crengile unui păr altoit. Cele două obiecte erau recuperate după răsăritul soarelui, fiind de mare preț în farmecele de dragoste si sanatate.

O altă rețetă a unei vrăji de dragoste constă în fierberea de busuioc în apă, la miezul nopții de dinaintea Floriilor. În fiertură se adaugă canafii de la steagurile bisericesti utilizate la înmormântarea unei fete mari, iar amestecul rezultat este folosit de fete pentru a-și spăla părul a doua zi diminețta. În acest fel, ele credeau că vor avea cosițele frumoase și strălucitoare. Fecioarele nu uitau să arunce restul preparatului sub un păr, astfel încât flăcăii să nu le scape din ochi, de drag, uitându-se la ele ca la un pom înflorit.


Copyright © diane.ro

Sursa foto Pinterest
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Pastele in Franta - Traditii si obiceiuri

Salcia – Legende, mituri, simboluri

Legendele si miturile florilor