Pantofii, mireasa și nunta în superstitii și obiceiuri

Pantofii, norocul şi căsătoria reprezintă o asociere străveche, datând încă din antichitate.
În tradiţiile de nuntă din Roma antică se spunea că nu este bine că o fată să se mărite desculţă, pentru a nu fi urmărită de-a lungul căsătoriei ei de nenoroc. 

În tradiţiile occidentale de nuntă s-a păstrat obiceiul de a se arunca cu pantofi vechi după proaspătul cuplu căsătorit atunci când acesta pleacă în luna de miere.
Dacă vreun pantof îl atinge pe unul dintre membrii cuplului, se spune că acesta este un semn de noroc.

De asemenea, se obişnuieşte să se atârne şiruri de pantofi vechi în spatele trăsurii sau maşinii cu care tinerii căsătoriţi pleacă în voiajul de nuntă. 
Se spune că aceste ritualuri provin din practica străveche de a se fura mireasa, aruncarea pantofilor semnalând că ea nu va putea fi răpită din casa părintească fără nici un fel luptă. Într-o explicaţie alternativă, pantofii reprezintă transferul autorităţii asupra femeii de la tată către soţ. Chiar şi în Biblie, se arată că schimbarea stăpânirii peste o fată se făcea prin intermediul înmânării unei sandale (Ruth 4:7. 
La nunţile anglo-saxone era obiceiul ca tatăl miresei să dea un pantof de-al acesteia mirelui, care atingea apoi cu el capul alesei sale. 

Se considera că este un semn norocos ca mama mirelui să arunce cu un pantof în mireasă, în momentul în care tinerii căsătoriţi plecau la petrecerea de nuntă, în acest fel garantându-se că soacra mare şi mireasa vor trăi în armonie, ca nişte bune prietene. 

La fel ca şi în cazul buchetului de nuntă, exista obiceiul ca o domnişoară de onoare sau mireasă să arunce un pantof al acesteia din urmă în mijlocul mulţimii de invitaţi, prezicandu-se că cel sau cea care îl va prinde va urma să se căsătorească cât de curând. 
Într-un ritual asemănător, domnişoarele de onoare sau prietenele nemăritate ale miresei îşi aşezau semnăturile pe talpa unui pantof al acesteia, numele rămas întreg după nuntă anunţând următoarea fată ce avea să se căsătorească. 

În mod tradiţional, în vestul Europei miresele purtau jartiere ce semnificau siguranţa sau stabilitatea căsătoriei, o bijuterie de familie, de obicei, o broşă , însemnând inocenţa şi păstrarea legăturii cu familia şi catarame de argint la pantofi, un semn de prosperitate.Toate acestea erau talismane norocoase având darul de a alunga spiritele rele. 

Într-o altă tradiţie, mireasa trebuia să îşi pună un  ban din aur într-unul din pantofi. Superstiţia spune că, dacă o fată îşi începe viaţă de măritiş călcând pe aur, ea se va bucură de prosperitate în familie toată viaţa. În alte variante, mireasă îşi punea în pantofi un trifoi cu patru foi sau chiar bani. 
Nu este de recomandat ca mireasă să poarte pantofi aplicaţi sau sandale, astfel încât, să i se vadă degetele de la picioare, întrucât îşi poate pierde norocul printre degete. 

Dacă o pisica din casă mânca din pantofii miresei în decurs de o săptămâna înainte de nuntă, se considera că acesta este un semn norocos. 

Nu este bine că mireasă să îşi schimbe pantofii în ziua sau în noaptea nunţii, pentru a nu-şi schimbă mai apoi şi bărbatul. 

Dacă mireasa mai poartă vreodată pantofii de la nuntă, se zice că riscă să se mărite a doua oară. 
La fel ca şi în cazul rochiei de mireasă, se spune că este bine că mirii să poarte pantofii vechi ai unui cuplu de mult căsătorit, dar care continuă să fie legat de iubire şi înţelegere. 

Care dintre miri îl calcă primul pe celălat pe pantof sau picior după cununia religioasă, acela este cel care va fi stăpânul casei. 

La nunţile din Franţa medievală, era obiceiul că mirele să îşi aşeze pantoful peste piciorul miresei, în decursul ceremoniei de căsătorie. În secolul XVI, proaspeţii căsătoriţi trebuiau să stea dezbrăcaţi în afara bisericii, mirele sărutând degetul mare de la piciorul stâng al miresei. 

În Finlanda, ginerele nu putea intra în dormitorul miresei până când nu îi dăruia soacrei sale o pereche nouă de pantofi. Având în vedere că în Evul Mediu pantofii erau foarte scumpi, poate că această tradiţie nu este atât de ciudată precum pare. 

Mirii şi miresele din Wales primeau cadou o pereche de încălţări, de obicei, saboţi, legate între ele cu un lanţ şi cioplite dintr-o singură bucată de lemn. Pentru ca tinerii căsătoriţi să nu ducă lipsa de nimic şi să fie uniţi mereu prin dragoste, într-unul din pantofi se punea zahăr, iar în celălalt cărbune. 

În regiunea deluroasă a Scoţiei, se spunea că pantoful stâng al mirelui nu trebuie să aibă nici cataramă nici siret, pentru a le împiedica pe vrăjitoare să îi fure, în noaptea nunţii, bărbăţia necesară. 

La fel ca şi în povestea Cenuşăresei, în Italia, se obişnuia ca pantofii miresei să fie încercaţi de către toate invitatele la nuntă, în vreme ce, în Ungaria, mirele trebuia să facă un toast şi să bea dintrunul din pantofii miresei. 

În cadrul ceremoniilor de nuntă ale indienilor incaşi din Peru, cuplul era considerat căsătorit abia după ce partenerii îşi schimbau între ei încălţămintea. 

În China, pantofii roşii ai miresei erau aruncaţi de pe un acoperiş, astfel încât, să se asigure fericirea nepieritoare a noii familii. 



Copyright © diane.ro. 2011

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Toasturi de nunta | Urari si felicitari de nunta

Voalul de mireasa in superstitii , traditii si obiceiuri

De ce mireasa plange in ziua nuntii ?