Voalul de mireasă în superstiții, tradiții și obiceiuri

În zilele noastre, voalul de mireasă pare un accesoriu anacronic ce completează multaşteptata costumaţie a unei mirese.
La origine, voalul de mireasă avea scopul de a ascunde frumuseţea miresei atât faţă de spiritele rele cât şi de "prietenii" mirelui, care s-ar fi putut simţi tentaţi să îi răpească acestuia aleasa. Sub semnul zicalei "Toate miresele sunt frumoase", se credea că simpla arătare a splendorii miresei putea conduce automat la răpirea ei. Aşadar, voalul era modul prin care mireasa se punea la adăpost faţă de privirile doritoare până în momentul când devenea oficial soţie. 
În acelaşi timp, se credea că voalul are capacitatea de a proteja mirele și famila acestuia. precum și pe ceilalţi invitaţi de puterile magice ale miresei, în cazul în care aceasta poseda aşa ceva. 


voal de mireasa traditii


Voalul de mireasă simbolizează tranziţia femeii de la starea pură şi virginală la cea de femeie căsătorită, în multe culturi moderne şi străvechi virginitatea înaintea nunţii reprezentând un ideal, hainele albe ale miresei împreună cu voalul întruchipând, astfel, fecioria aceleia. 

În Roma şi Grecia antică, căsătoriilor erau adeseori aranjate, iar mirele avea ocazia să îşi vadă viitoarea consoartă numai ziua nunţii, chipul ei neputând fi zărit nici măcar cu această ocazie din cauza voalului. Dacă mirele constata că mireasa era urâtă, era în stare să dea bir cu fugiţii! 

Toasturi de nunta | Urari si felicitari de nunta

Având în mod tradiţional culorile focului, voalul purtat de mirese în vremea imperiului roman era atât de important încât "nubere" (cuvânt însemnând voal de mireasă) era termenul consacrat pentru căsătoria unei femei. 

Punerea voalului peste capul miresei apare şi în tradiţia norvegiană, dar şi în alte culturi, unde femeile erau răpite adeseori, urmând a se mărită cu răpitorii lor. 
O pătură aruncată peste capul unei femei răpite poate reprezenta, în acest caz, formă originară a voalului de mireasă. 

În tradiţia de nuntă japoneză, mireasa poartă un alt fel de voal, numit "tsuno kakushi". "Tsuno" înseamnă "coarne", iar "kakushi", "ascundere".
Mireasa are, de fapt, capul înconjurat cu un fel de bandă ornamentată, având rolul de a-i ascunde coarnele egoismului, invidiei şi geloziei, trăsături ce nu trebuie să fie la vedere la nuntă, în prezenţa mirelui şi a familei lui. Așadar, "Tsuno kakushi" simbolizează hotărârea miresei de a deveni o soţie blanda şi supusă. 

Ritualul dăruirii trandafirului - Obiceiuri de nuntă

În creştinism, mai ales în catolicism, voalul a devenit, începând cu secolul XVIII, un simbol al castităţii şi al modestiei miresei. 

În mod paradoxal, o căsătorie evreiască poate include un ceremonial în care mirele aşeza voalul peste faţa miresei.
Acest obicei simbolizează respectul mirelui pentru mireasă indiferent de frumuseţea ei. Poate fi, într-o altă interpretare, şi o formă de luare în posesie, întrucât vederea miresei este dreptul exclusiv al mirelui. 
Odată aşezat peste faţa miresei, voalul nu trebuia să fie dat ridicat sau dat jos decât după oficierea căsătoriei. 

Dacă este semn de ghinion să vezi rochia miresei sau ca aceasta să o poarte înainte de nuntă, în privinţa voalului lucrurile stau într-un mod asemănător, cu excepţia situaţiilor când acesta trebuie retuşat şi probat, voalul de mireasă nu trebuie purtat peste faţă înainte de ziua nunţii.
Chiar şi atunci când este încercat, este recomandabil că mireasa să nu poarte rochia de nuntă.
Dacă mireasa se uită în oglindă atunci când poartă voalul din orice alt motiv decât pentru a şi-l potrivi ori proba, se spune că mariajul va fi nefericit, iar mirele îşi va părăsi aleasa sau chiar va muri înainte de nuntă. 

De ce mireasa plânge în ziua nunții ?

Chiar şi în ziua cea mare, voalul trebuie să fie lăsat deoparte până în ultima clipă. Mireasa trebuie să aibă răbdare şi să nu se privească în oglindă cu voalul pus până în ultimul moment, înainte de a pleca la biserica. Desigur, se recomandă ca mireasă să între în biserica cu voalul peste faţă. În acest fel, ea este protejată faţă de spiritele rele, dar şi faţă de deochi. 

Un voal de mireasă vechi este considerat de multe ori a fi mai norocos decât unul nou, în special dacă este împrumutat de la o femeie care are un mariaj fericit sau dacă este transmis în familia miresei de la o generaţie la alta. 

Căderea voalului miresei este considerată a fi un semn rău, prevestitor de ghinioane. 

Fetele care probează voalul unei mirese sunt sortite să rămână nemăritate. 
Pe de altă parte, se zice că dacă i se pune unei fete pe cap, la nuntă, voalul de mireasă , ea va fi următoarea care se va căsători sau se va mărită în următorul an. 


Copyright © diane.ro

Voalul de mireasă în superstiții, tradiții și obiceiuri Voalul de mireasă în superstiții, tradiții și obiceiuri Reviewed by Diana Popescu on iulie 16, 2011 Rating: 5

10 comentarii:

  1. Interesant, nu stiam mai nimic despre semnificatia voalului de mireasa. Bun articolul! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Si daca cea care primeste voalul mai prinde si buchetul miresei...treaba e aranjata! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ceau diana.azi noapte mam visat mireasa cica am facut starea civila inainte dar atunci nu eram inbracata in rochie de mireasa,dupa ce am facut starea civila am inbracat rochia de mireasa si mam dus la altar dar mirele nu a mai venit cica ma sunat si mia spus ca nu mi vine.ce poate insemna asta?mirele din vis era actualul meu prieten.te rog sami raspuzi daca vrei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pari a fi cuprinsa de nesiguranta fata de iubirea ori afectiunea prietenului tau. Incearca sa iti definesti mai clar sentimentele fata de el.

      Ștergere
    2. Inainte de a-ti defini sentimentele fata de el, citeste manualul de limba romana!

      Ștergere
  4. Auch, va anunt daca m-am maritat intr-un an...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ciao ma numesc Alexandra , eu visez mereu ca am nunta si ba am uitat sa imi fac programare la coafor machiaj si sunt nefericita ca arat ca naiba in ziua nuntii , ba visez ca fac nunta dar sunt imbracata in haine normale si din nou sunt trista .. ce mesaj vrea sa imi transimta visele astea ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Ciao ma numesc Alexandra , eu visez mereu ca am nunta si ba am uitat sa imi fac programare la coafor machiaj si sunt nefericita ca arat ca naiba in ziua nuntii , ba visez ca fac nunta dar sunt imbracata in haine normale si din nou sunt trista .. ce mesaj vrea sa imi transimta visele astea ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Alexandra. Poate ca esti cumva dezamagita de actualul tau prieten sau poate ca simti ca nu ti-ai gasit inca partenerul potrivit.

      Ștergere

Un produs Blogger.