Sfântul Nicolae, poveste și legendă
Întrucât nu se știu multe lucruri concrete despre Sfântul Nicolae, povestea vieții sale reprezintă un amestec între realitate și legendă.
Născut în Patara, din Lycia, o provincie din Asia Mică, în secolul III d.Hr., Sfântul Nicolae a fost singurul fiu al unei bogate familii grecești, părinții săi purtând numele de Epiphanus și Johanna după unele surse, sau Theophanes și Nonna potrivit altora. Se spune că fost foarte credincios de mic copil, ținând încă de atunci zilele de post de miercuri și vineri. Părinții săi au murit timpuriu în timpul unei epidemii, așa că a fost luat în grijă de unchiul său, purtând același nume de Nicolae, episcop în Pătară.
Acesta l-a îndrumat pe Nicolae către postul de cititor al Evangheliei și apoi spre consacrarea lui ca preot. Sfântul Nicolae a petrecut o vreme în mănăstirea Sfântul Sion, fondată de către unchiul său, ajungând apoi episcop de Myra.Datorită numeroaselor minuni ce îi sunt atribuite, el a fost numit și Nicolae Făcătorul de Minuni, în grecește Nikolaos O Thaumaturgos. Sfântul Nicolae a murit și a fost îngropat în orașul său episcopal de la Myra, iar în vremea împăratului român Iustinian s-a construit o bazilica în onoarea sa la Constantinopole.
Simbolurile și semnificațiile Crăciunului
Legenda bradului de Crăciun
Sfântul Nicolae – Tradiții și obiceiuri din Europa
Sfantul Nicolae în superstiții și tradiții romanesti
Arunci când Myra a fost cucerită de către arabi, mai multe orașe italiene au intrat în competiție pentru a intră în posesia moaștelor Sfântului Nicolae. În cele din urmă, moaștele au fost sustrase, pe sub nasul paznicilor greci și al stăpânitorilor lor arabi, ajungând pe 9 mai 1087, la Bari, loc în se află și în zilele noastre.
Legenda spune că Sfântul Nicolae s-a dovedit iubitor de Dumnezeu încă de la naștere, că a început a face minuni când nici nu începuse încă să sugă la țâță și că s-a deprins mai întâi a posti și apoi a se hrăni. Nu sugea lapte decât de la sânul drept al mamei, astfel încât să fie drept credincios și să pășească numai pe drumul celor drepți. După o vreme a început a posti așa cum se cuvine și nu a mai supt lapte miercurea și vinerea decât o singură dată pe zi, după rugăciunea de seara.
Copyright © diane.ro. 2011

Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 03, 2011
Rating:
Niciun comentariu: