17 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Ziua de 17 februarie este dedicata Sfantului Teodor Tiron, Sfintei Mariamna, Sfintilor Intemeietori ai Ordinului „Slujitorii Sfintei Fecioare Maria”, sfarsitului lunii celtice Rowan si sarbatorii romane Quirinalia.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 17 februarie


Sfantul Mare Mucenic Teodor Tiron

Sfantul Teodor Tiron
Sfantul Teodor Tiron
Sfantul Teodor Tiron, originar din Pontus, a fost un legionar roman din vremea persecutiilor lui Maximilian impotriva crestinilor. Desi era crestin inca din copilarie, el si-a trecut sub tacere credinta in timp ce era in armata. Pe cand cohorta sa era in apropierea orasului Euchaita, Sfantul Teodor Tiron a aflat ca locuitorii de acolo erau terorizati de un balar ce isi avea salasul intr-o padure din apropiere. El a pornit in cautarea balaurului, rugandu-se lui Dumnezeu ca prin lupta ce urma sa aiba loc sa i se dea un semn daca a venit vremea sa isi inceapa mucenicia. Dupa ce a gasit balaurul ce arunca foc pe gura, si-a facut semnul crucii si i-a taiat gatul cu sabia.
Intrucat reusise sa invinga un balaur pamantean, Sfantul Teodor Tiron si-a spus ca este gata de a infrange si balaurul spiritual, adica Diavolul. Atunci cand comandantul sau a poruncit sa se aduca sacrificii zeilor, sfantul a refuzat, spunand, cu indrazneala “Eu sunt crestin”. Mai mult decat atat, el i-a incurajat pe alti crestini din compania lui sa faca la fel. In urmatoarea noapte, a mers la un templu din vecinatate, dedicat zeitei Rhea, mama zeilor, si i-a dat foc. Vazut de ingrijitorul templului, a fost arestat si adus in fata guvernatorului Publius. Aruncat in temnita, Sfantul Teodor Tiron  refuzat apa si painea, spunand ca Iisus Cristos i-a promis hrana cerurilor. Isi petrecea vremea cantand imnuri de slava Domnului impreuna cu ingerii, astfel incat gardienii inchisorii ajunsesera sa creada ca se adunasera si alti crestini in celula sa.
Intrucat sfantul a ramas de neinduplecat fata de ispite si amenintari, a fost supus unor schingiuiri cumplite, insa curajul lui Teodor Tiron l-a facut pe guvernator sa se teama ca aceasta atitudine i-ar putea incuraja pe ceilalti crestini, asa ca a dat porunca ca acesta sa fie ars. Sfantul Teodor Tiron  a mers de unul singur in flacari si, curand, si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Atunci cand trupul sau a fost recuperat din cenusa de catre un pios crestin, el a fost descoperit a fi intreg, neatins de foc. In cinstea sfantului, s-a inaltat la Euchaita o biserica, vizitata de multi pelerini ce isi doreau a se vindeca trupeste si sufleteste.
In anul 361, imparatul Iulian Apostatul i-a ordonat prefectului din Constantinopole ca toate alimentele din piete sa fie stropite cu sangele animalelor sacrificate zeilor pagani in prima saptamana a postului Pastelui, astfel incat crestinii sa fie facuti partasi la idolatrie. Sfantul Teodor Tiron  i-a aparut insa in vis patriarhului Euxodiu, l-a avertizat asupra acelui plan marsav si l-a sfatuit sa ii invete pe credinciosi sa nu cumpere nimic de mancare din piete, si sa manance coliva facuta din grau. De atunci, biserica comemoreaza anual aceasta minune in prima sambata a Postului Pastelui. Din acele timpuri, coliva a inceput sa fie oferita in onoarea sfintilor si a celor plecati de aceasta lume. Coliva reprezinta trupul, semanat in putrezire, si care va invia in neputrezire ( 1 Corinteni 15:42), ea fiind indulcita cu mierea ce semnifica deliciile raiului.

Sfanta Mariamna

Sfanta Mariamna, sora a Apostolului Filip, a facut un juramant de feciorie si a devenit tovarasa fratelui ei Filip si a Apostolului Bartolomeu, pe care i-a ajutat in munca lor apostolica.
Dupa ce au predicat in orasul frigian Hieropolis, cei trei au fost arestati. Sfantul Filip a fost condamnat sa moara pe cruce, insa Sfanta Mariamna si Sfantul Bartolomeu au fost eliberati. Dupa ce l-a inmormantat pe Filip, Sfanta Mariamna a facut cunoscute invataturile din Sfanta Scriptura in Licaonia (Asia Mica), loc unde a murit in pace.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 17 februarie


Pomenirea cuviosului parintelui nostru Isidor Pelusiotul; Pomenirea cuviosului parintelui nostru Nicolae Marturisitorul; Pomenirea sfantului sfintitului mucenic Avramie, episcopul Arvilului din Persia; Pomenirea Cuviosului Chiril; Pomenirea Sfantului Mucenic Metodie

Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 17 februarie


Sfintii Intemeietori ai Ordinului „Slujitorii Sfintei Fecioare Maria”

Acesti sapte sfinti intemeietori (Bonfilio Monaldi, Buonagiunta Maneti, Amadio degli Amidei, Ugoccione degli Ugoccioni, Sostegno dei Sostegni, Manetto dell Antella si Alexis Falconieri) s-au nascut la Florenta, in Italia, si si-au dus traiul ca sihastri pe Muntele Senario. Ei se devotau mai ales Sfintei Fecioare Maria.
Intr-o vineri, pe data de 13 aprilie 1240, acesti eremiti au avut o viziune a Fecioarei Maria, imbracata in doliu, tinand in mana un scapular negru,  insotita de un inger purtand un sul de hartie pe care era scris “Slujitorii Sfintei Fecioare Maria”. Maica Domnului le-a spus : “ Veti infiinta un nou ordin si veti fi martorii mei in intreaga lume. Acesta este numele vostru : Slujitorii Sfintei Fecioare Maria. Regula voastra este cea a Sfantului Augustin. Iar acesta este semnul vostru distinctiv: scapularul negru, in amintirea suferintelor mele”.
Ei s-au supus poruncii Fecioarei Maria, au scris un regulament bazat pe cel al calugarilor augustini si dominicani, au adoptat imbracamintea neagra a celor dintai, si au dus o viata de calugari,  traind din pomenile oamenilor credinciosi. Au fondat Ordinul Slujitorii Sfintei Fecioare Maria care , in anul 1304, a primit binecuvantarea Sfantului Scaun.
Acesti sfinti sunt comemorati pe 17 februarie intrucat se spune ca in aceasta zi a murit, in anul 1310, Sfantul Alexis Falconieri.
Toti sapte au fost beatificati pe 1 decembrie 1717, de catre Papa Clement al XI-lea, si canonizati in 1887 de catre Papa Leon al XIII-lea.

Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 17 februarie


Sf. M. Teodor Tiron

Alte traditii si sarbatori din 17 februarie


Sfarsitul lunii Rowan

17 februarie este cea din urma zi a lunii Rowan (luna scorusului) din stravechiul calendar celtic. Semnificatiile si simbolurile celtice ale acestei luni sunt asociate cu puterea, viziunea, echilibrul, vindecarea, misterul, conexiunea, protectia, divinatia si transformarea.

Sarbatoarea Quirinalia

Sarbatoare romana dedicata zeului Quirinus. Originar un zeu sabin al razboiului, Quirinus a avut dedicat un templu pe una din cele sapte coline ale Romei. In religia timpurie a romanilor, Quirinus a devenit curand un zeu important, fiind inclus in divinitatile precursoare ale Triadei Capitoline, impreuna cu Marte si Jupiter.




Nascut pe 17 februarie – Horoscop general | Profil astrologic

15 februarie -Sarbatori,traditii si obiceiuri religioase

16 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
17 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 17 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on februarie 16, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.