Zodia ta in horoscopul egiptean | Astrologie egipteana


Intre diferitele interpretari ale astrologiei egiptene, bazate pe foarte putine date istorice, sunt luate in consideratie in special trei zodiace : Denderah, zodiacul faraonilor si zodiacul egiptean traditional.

Zodiacul Denderah

Zodiacul Denderah sau Dendera, creat in timpul dinastiei ptolemeice, a fost influentat intr-o mare masura de cultura greceasca. Singura referinta la acest zodiac este un basorelief descoperit de catre soldatii francezi in templu Hathor, din apropiere de Dendera. Se crede insa ca acest basorelief are putin de a face cu felul in care egiptenii antici interpretau bolta cereasca. In zodiacul Dendera exista 12 constelatii, fiecare din ele cuprinzand 3 decani (perioade cate 10 zile), fiecare decan reprezentand o stea majora. Aceeasi metoda era utilizata in stravechiul zodiac egiptean, unde decanii erau bazati pe ciclul lunar.



Zodiile din zodiacul egiptean al faraonilor

Acest sistem astrologic, o interpretare alternativa a anticului zodiac egiptean, este divizat in 12 semne zodiacale, fiecare dintre ele reprezentand, cu aproximatie, cate o luna a anului. Originea acestui zodiac este necunoscuta, dar se crede ca ar proveni din calendarul astrologic Dendera.

Zodia THOTH

(29 august – 27 septembrie)

Thoth este zeul inteleciunii si al invatarii. Cei nascuti sub acest semn zodiacal au o mare capacitate mentala, asociata cu gandirea analitica si rezolvarea de probleme. Adeseori, sunt cam nerabdatori.

Zodia HORUS

(28 septembrie – 27 octombrie)

Horus este zeul cerurilor. Oamenii din aceasta zodie isi asuma riscurile cu curaj, nu ezita sa treca la actiune si sunt extrem de motivati. Sunt incapatanati si, uneori, lipsiti de simt practic.

Zodia WADGET

(28 octombrie – 26 noiembrie)

Wadget este zeita cobrei regale. Nativii din aceasta zodie sunt rationali, prudenti, constinciosi, si au tendinta de a fi pesimisti si suspiciosi.

Zodia SEKHMET

(27 noiembrie – 26 decembrie)

Sekhmet este zeita razboiului. Cei nascuti in acest semn zodiacal sunt optimisti si plini de imaginatie. Sunt interesati de foarte multe lucruri, poseda numeroase talente si sunt extrem de hotarati in tot ceea ce fac. Partea proasta este ca le sare foarte repede mustarul.

Zodia SFINX

(27 decembrie – 25 ianuarie)

Sfinxul este zeul gardian. Oamenii din acest semn zodiacal sunt sensibili, adaptabili si foarte disciplinati. Sub aparenta superficialitatii ascund o minte strabatuta de aspiratii si judecati profunde.

Zodia SHU

(26 ianuarie – 24 februarie)

Shu este zeul aerului. Nativii din zodia Shu sunt creativi si constinciosi. Desi, de obicei, au parte de succese, sunt intotdeuna coplesiti de teama ca vor da chix, lucru care ii face uneori sa fie ezitanti.

Zodia ISIS

(25 februarie – 26 martie)

Isis este o zeita a disciplinei. Daca esti nascut in acest semn zodiacal, ai tendinta de a fi foarte direct, increzator in tine insuti si idealist. Adeseori, te cufunzi adanc in ganduri si uiti de ceea ce se intampla in jurul tau.

Zodia OSIRIS

(27 martie – 25 aprilie)

Osiris este zeul lumii subpamantene. Cei din aceasta zodie sunt victimele unor emotii sau sentimente contradictorii, asa ca, de multe ori, sunt gresit intelesi de catre cei din preajma lor. Ei sunt intreprinzatori, dar dau inapoi in fata responsabilitatilor.

Zodia AMUN

(26 aprilie – 25 mai)

Amun este zeul creatiei. Nativii din acest semn zodiacal au o mare vointa, sunt cutezatori si intelepti. Se remarca ca buni lideri, dar uneori sunt intoleranti.

Zodia HATHOR

(26 mai – 24 iunie)

Hathor este zeita dragostei. Oamenii din aceasta zodie sunt emotivi, expresivi si plini de farmec. Pe de alta parte, sunt predispusi sa treaca, cu rapiditate, de la extaz la o intunecata melancolie.

Zodia PHOENIX

(25 iunie – 24 iulie)

Phoenix este pasarea vietii si a invierii. Cei nascuti in acest semn zodiacal au la indemana numeroase cai de a parcurge viata, sunt optimisti si flexibili. Uneori, sunt inclinati sa fie visatori si introvertiti.  

Zodia ANUBIS

(25 iulie – 28 august)

Anubis este paznicul lumii subpamantene. Nativii din aceasta zodie au o mare incredere in ei insisi si o uimitoare capacitate de a se controla si a se indrepta, cu ambitie, spre telurile dragi inimii lor.


Zodiile din zodiacul egiptean traditional

Acest sistem astrologic este impartit in 12 zeitati si simboluri, fiecare din ele reprezentand anumite perioade ale anului. Spre deosebire de zodiacul elen sau european, zodiacul egiptean traditional nu este divizat pe luni, ci pe scurte perioade ale anului, corespunzatoare unor zile de nastere.

Zodia Nilului

Zile de nastere : 1 ianuarie – 7 ianuarie, 19 iunie – 28 iunie, 1 septembrie – 7 septembrie, 18 noiembrie – 26 noiembrie

Raul Nil este singurul semn zodiacal care nu este reprezentat de un zeu. Nilul semnifica inceputul tuturor lucrurilor si fiintelor. Oamenii nascuti sub semnul Nilului sunt pasionali si impulsivi. Nu le place sa stea pe scaunele spectatorilor, ci sa fie mereu sub lumina raflectoarelor.
-         Culori specifice : rosu profund (barbati), albastru profund (femei)
-         Zodii compatibile : Amon-Ra, Set

Zodia Amun

Zile de nastere : 8 ianuarie – 21 ianuarie, 1 februarie – 11 februarie

Amun este zeul ascuns, avand abilitatea de a deveni invizibil. Amun este divinitatea soarelui si a creatiei. Nativii din aceasta zodie sunt optimisti, talentati lideri, clarvazatori si foarte intuitivi.
-         Culori specifice : galben (barbati), portocaliu (femei)
-         Zodii compatibile : Nilul, Horus

Zodia Mout

Zile de nastere : 22 ianuarie – 31 ianuarie, 8 septembrie – 22 septembrie

Mout este sotia lui Amun, o zeita mama. Multi oameni care au vazut lumina zilei in acest semn zodiacal sunt obsedati de progres si tehnologie. Sunt disciplinati, hotarati si rareori romantici.
-         Culori specifice : maro (barbati), rosu (femei)
-         Zodii comptatibile : Amon-Ra, Thoth

Zodia Geb

Zile de nastere : 12 februarie – 29 februarie, 20 august – 31 august

Geb este un simbol al pamantului si a tot ceea ce ne ofera pamantul. Cei nascuti in acest semn zodiacal sunt sensibili si plin de tact. Au potentialul de a deveni buni psihologi sau gradinari.
-         Culori specifice : violet (barbati), Roz (femei)
-         Zodii compatibile : Set, Horus

Zodia Osiris

Zile de nastere : 1 martei – 10 martie, 27 noiembrie – 18 decembrie

Osiris a fost ucis de catre fratele sau, Seth, si apoi readus la viata de Isis, sotia lui. Asta inseamna ca a fost in lumea de dincolo si s-a reintors printre oameni. Daca te-ai nascut in aceasta zodie, se spune ca ai putea fi un talentat orator si organizator. Posezi o excelenta intuitie, insa, din cauza stilului tau de viata foarte activ, ai tendinta de a cadea, din cand in cand, prada depresiei.
-         Culori specifice : galben (barbati), verde (femei)
-         Zodii compatibile : Isis, Thoth

Zodia Isis

Zile de nastere : 11 martie – 31 martie, 18 octombrie – 29 octombrie, 19 decembrie – 31 decembrie

Isis este zeita principala din religia antica egipteana. Ea este patroana maternitatii, dragostei, magiei si medicinii. Viata unei persoane nascute in semnul zodiacal al lui Isis este strabatuta de dragoste. De asemeni, ea este foarte norocoasa, ambitioasa, energica, si are predispozitia de a nu sta deloc locului, cautand mereu o schimbare.
-         Culori specifice: alb (barbati), albastru (femei)
-         Zodii compatibile: Osiris, Thoth

Zodia Thoth

Zile de nastere: 1 aprilie – 19 aprilie, 8 noiembrie – 17 noiembrie

Thoth este scribul, patronul invataturii si cunoasterii. Nativii din acest semn zodiacal sunt exact la fel ca si Thoth, insetati de cunoastere. Ei sunt generosi si rabdatori.
-         Culori specifice: roz (barbati), alb (femei)
-         Zodii comptaibile: Bastet, Isis

Zodia Horus

Zile de nastere: 20 aprilie – 7 mai, 12 august – 19 august

Horus este stravechiul zeu egiptean intruchipand un soim, stapan al cerurilor si stelelor. Soimul le permite oamenilor nascuti sub semnul sau sa se ridice in sferele cele mai inalte ale fanteziei. Ei au o imaginatie foarte bogata, sunt iubitori ai naturii, nu se dau inapoi de la eforturi si se remarca printr-o mare responsabilitate.
-         Culori specifice: rosu carmin (barbati), auriu (femei)
-          Zodii compatibile: Bastet, Geb

Zodia Anubis

Zile de nastere: 8 mai – 27 mai, 29 iunie – 13 iulie

Anubis este zeul taramurilor subpamantene. El este zeitatea mortii si ghidul sufletelor. Daca ai venit pe lume in acest semn zodiacal, ai capacitatea de a intrezari lumile paralele ale universului nostru. Preferi umorul negru si tinzi sa te bucuri de singuratate. Esti, probabil foarte sensibil si emotiv.
-         Culori specifice: siena (barbati), purpuriu (femei)
-         Zodii compatibile: Bastet, Isis

Zodia Seth

Zile de nastere: 28 mai – 18 iunie, 28 septembrie – 2 octombrie

Seth este zeul haosului, furtunilor, razboiului si dezordinii. Persoanele din acest semn zodiacal sunt foarte ambitioase si inventive, stiu sa isi stapaneasca sentimentele si emotiile, si au darul de a ghici viitorul. Nu sunt prea interesate de trecut, asa ca au inclinatia sa se bucure din plin de viata. Nu le place sa li se puna stavile si, uneori, se revolta fata de norme si conformisme.
-         Culori specifice: turcoaz (barbati), negru (femei)
-         Zodii compatibile: Geb, Nilul

Zodia Bastet

Zile de nastere: 14 iulie – 28 iulie, 23 septembrie – 27 septembrie, 3 octombrie – 17 octombrie

Bestet este zeita pisica, divinitate a dragostei si muzicii. Acest semn zodiacal egiptean daruieste farmec si sensibilitate. Oamenii din aceasta zodie sunt plini de succes si foarte carismatici.
-         Culori specifice: galben ocru (barbati), gri (femei)
-         Zodii compatibile: Sekhmet, Horus

Zodia Sekhmet

Zile de nastere: 29 iulie – 11 august, 30 octombrie – 7 noiembrie

Sekhmet  este o zeita solara, reprezentand violenta si razboiul. Cei nascuti in acest semn zodiacal sunt foarte pretentiosi fata oamenii din jur si fata de ei insisi. Adeseori, sunt inzestrati cu multe talente. Sunt foarte mandri si gata sa faca sacrificii pentru cei la care tin.
-         Culori specifice: verde (barbati), turcoaz (femei)
-         Zodii compatibile: Bastet, Geb

Copyright © diane.ro. 2012

Zodiacul celtic al arborilor | Astrologia arboricola a druizilor

Zodiacul chinezesc.Origine si semnificatii

Horoscopul / Zodiacul florilor

Astrologia ebraica - Zodiile din horoscopul ebraic
Zodia ta in horoscopul egiptean | Astrologie egipteana Zodia ta in horoscopul egiptean | Astrologie egipteana Reviewed by Diana Popescu on februarie 17, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.