21 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Ziua de 21 martie este dedicata Sfantului Ierarh Iacob Marturisitorul, Sfantului Ierarh Toma, Cuviosului Serapion, Sfintei Clementa, si sarbatorilor Marzenna, Nawruz, si Sacaea.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 21 martie


Sfantul Ierarh Iacob Marturisitorul

Sfantul Ierarh Iacob Marturisitorul
Locul de nastere si localitatea episcopatului Sfantului Iacob Martusitorul sunt necunoscute. Ce se stie cu certitudine este ca a fost calugar la manastirea Studion din Constantinopole, si ucenic al Sfantului Teodor Studitul. Ca patriarh, a fost persecutat in mai multe randuri de inconoclasti, in vremea imparatului Constantin Copronimus, ajungand sa indure foamea, sa fie batjocorit si incarcerat.

Sfantul Ierarh Toma

Mai intai diacon, Sfantul Toma a fost investit ca sachelar de catre Sfantul Ioan Postitorul, in vremea imparatului Mauriciu. Dupa plecarea de pe aceasta lume a Sfantului Ioan Postitorul, si a lui Chiriac, succesorul sau la scaunul arhieresc, Sfantul Toma a fost inaltat la rangul de patriarh al Constantinopolelui, ducand , in aceasta calitate, timp de trei ani si noua luni, o lupta apriga impotriva ereziilor, dupa care si-a dat in pace duhul Domnului.

Cuviosul Serapion

Tovaras al Sfantului Antonie cel Mare, Sfantul Serafim a trait in desertul nitrian, ca staret al manastirii din Arsina, ce numara 11.000 de calugari. Palladius si Sozomenes l-au supranumit “cel Mare”. Si-a dat sufletul Domnului in anul 366. Sfantul Serapion a scris: “ Nu te gandi ca boala este un lucru grav; numai pacatul este ceva grav… Boala ne duce numai in groapa, in timp ce pacatul ii urmareste pe pacatosi dincolo de mormant”.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 21 martie


Cuviosul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei; Cuviosii Lazar  si Atanasie; Sfantul Apostol Ermia.
Vezi Traditii si sarbatori din 9 martie

Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 21 martie


Sfanta Clementa, calugarita

Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 21 martie


Cuviosul episcop Iacob Marturisitorul

Alte traditii si sarbatori din 21 martie


Ziua Marzenna

O sarbatoare celebrata in sambata sau duminica din apropierea zilei de 21 martie, de-a lungul raului Vistula din Polonia, ziua Marzenna reprezinta un ritual de primavara apreciat mai ales de catre tineri. Marzenna este o papusa din paie inalta de circa 1 metru, imbracata in carpe, cu o camasa rupta, o palarie si impodobita cu o multime de panglici. In aceasta zi, orasenii, investmantati in haine de sarbatoare, o insotesc pe Marzenna pana la rau, dupa care o arunca in ape. Aceasta traditie reprezinta un ritual de ramas bun de la iarna, avand la origine o legenda despre un tanar barbat, a carui credinta in Dumnezeu era atat de puternica, incat a salvat, cu riscul propriei vieti, o fata ce era pe punctul de a fi sacrificata pentru a-i imbuna pe zeii furtunilor si inundatiilor. La finalul sarbatorii, oamenii intampina primavara prin cantece si dansuri populare.

Nawruz

Sarbatoare dedicata primaverii, Nawruz  (insemnand “noua zi”) este celebrat odata cu 21 martie (sau o zi apropiata de 21 martie), timp de 13 zile, de catre grupuri religioase din Iran si Afganistan. In India acest eveniment este sarbatorit de credinciosii parsi sub numele de Jamshed Navaroz. Acest festival, numit si Ras al-Am, are origini preislamice, fiind mostenit de la zoroastrienii din Persia. In Afganistan este celebrat drept Nauruz, in Kasmir, ca Nav Ros, iar in Turkmenistan, drept Novrus Bairam.
Se presupune ca la inceputuri Nawruz a fost o sarbatoare pastorala, marcand trecerea de la iarna la primavara.

Sacaea

Sarbatoare antica, de cinci zile, ce marca Noul An babilonian, asociata cu Anaitis, zeita siriana a razboiului, identificata cu divinitatea greceasca Athena. In cadrul acestui eveniment erau la ordinea zilei betiile si un comportament licentios, inversandu-se  toate obiceiurile si traditiile din restul zilelor anului. Drept urmare, sclavii erau serviti de catre stapanii lor, si era ales un imparat al festivalului  din randul raufacatorilor, care , la sfarsitul festivitatilor, era executat.
Acest festival a fost initiat de Cirius, regele persanilor, cu ocazia infrangerii Sacae, un popor din Scitia.


Copyright © diane.ro. 2012



Nascut pe 21 martie – Horoscop general Profil astrologic

18 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

20 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
21 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 21 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on martie 20, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.