9 aprilie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

In ziua de 9 aprilie sunt celebrati Sfantul Mucenic Eupsihie din Cezareea, Sfantul Cuvios Vadim si Sfanta Maria a lui Cleofa. In 2015, pe 9 aprilie este Joia Mare, Joia Neagra sau Joia Patimilor, a patra zi din Saptamana Patimilor.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 9 aprilie


Sfantul Mucenic Eupsihie din Cezareea

Sfantul Mucenic Eupsihie din Cezareea
Sfantul Eupsihie, un barbat casatorit din Cezareea, Capadocia, a distrus, impreuna cu alti cativa crestini, un templu al zeitei Fortuna, in timpul imparatului Iulian Apostatul. Din aceasta cauza, atat el, cat si tovarasii sai, au avut de suferit numeroase si crunte schingiuri, fiind apoi decapitati.
In acel timp, Sfantul Vasile cel Mare guverna peste biserica Capadociei. Atunci cand apostatul imparat a mers sa lupte cu persii si ajuns in orasul unde fusese martirizat Eupsihie, Sfantul Vasile l-a intalnit purtand in maini  trei paini de orz, drept semn de intampinare si onoare. Iulian, neiubitor de crestini, a poruncit sa i se dea episcopului, in schimb, o mana de fan. Sfantul Vasile i-a spus: “ Ne umilesti, imparate; noi ti-am daruit painea cu care ne hranim, iara tu, ne-ai dat aceasta nenorocit fan, pe care, in pofida puterii tale, nu ai cum sa-l transformi in mancare pentru oameni”. Dupa aceea, Iulian si-a gasit pieirea in razboiul cu persii.

Cuviosul Vadim

In timpul omorarii celor 40 de mucenici din Persia, a fost arestat si Sfantul Arhimandrit Vadim, deopotriva cu sapte ucenici ai sai, fiind cu totii intemnitati din porunca imparatului Savorie.

Provenit dintr-o familie bogata, Sfantul Vadim isi impartise averea saracilor inainte de a cladi o manastire de sfanta slujire a Domnului. Se spune ca urcat pana la muntele Domnului, primind binecuvantare de la acesta si vazandu-I fata. Faptele si gandurile Sfantului Vadim erau mereu indepartate de desartaciunea lumii, indreptandu-se numai catre curatenie sufleteasca si rugaciune.

Dupa cateva luni de schingiuri si incarcerare, Sfantul Vadim a fost adus in fata imparatului impreuna cu un om pe nume Nirsan, care, din slabiciune omeneasca si pofta de averi, se lepadase de Dumnezeu, si se invoise cu Savorie sa il ucida pe Vadim, pentru a pune mana pe ceea ce stapanea acesta. Mustrat de sfantul cuvios, Nirsan si-a indeplinit cu stangacie lucrarea cea rea, abia reusind sa il taie cu sabia, Vadim dandu-si sufletul cu greu, intr-o mare suferinta. Nu mult timp dupa aceea, faptuind multe lucruri rele, Nirsan a pierit el insusi de sabie.  Trupul Sfantului Vadim a fost inmormantat cu cuvenita cinstire de catre credinciosii crestini, iar cei sapte ucenici ai sai au fost eliberati din inchisoare patru ani mai tarziu.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 9 aprilie


Pomenirea sfintei mucenite Matroana, cea din Tesalonic; Pomenirea sfintilor mucenici Filet Sincliticul, cu sotia lui Lidia si cu cei patru fii ai lor; Pomenirea preacuviosului parintelui nostru Ioan Egipteanul
Vezi: Traditii si sarbatori din 27 martie

Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 9 aprilie


Sfanta Maria a lui Cleofa

Potrivit Bibliei, aceasta Sfanta Marie, maritata cu Cleofa, a fost sora Sfintei Fecioare Maria si mama  lui Iacob cel Mic (fiul lui Alfeu) si Iosif, acestia  doi din urma fiind identificati ca rude ale lui Iisus. Conform altor surse biblice, Cleofa ar fi fost fratele Sfantului Iosif, Fecioara Maria si Maria lui Cleofa fiind, in acest fel, cumnate.

Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 9 aprilie


Sf. mucenic Eupsihie din Cezareea


Copyright © diane.ro . 2012



Nascut pe 9 aprilie – Horoscop general Profil astrologic

7 aprilie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

8 aprilie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

9 aprilie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 9 aprilie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on aprilie 08, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.