Când și cum se face pasca ?
Deși se spune că pasca, tradiționala bunătate de Paște, se poate face în Joia Mare sau Vinerea Mare trebuie să știi ca Sâmbata Mare,de fapt, este consacrată, în tradiția populară, coacerii ei.
Într-o veche legendă, se spunea că în Sâmbăta dinaintea Paștelui a făurit Dumnezeu, din pască, toate florile, semințele grânelor și pâinile ce binecuvânteaza mesele oamenilor.
În unele regiuni românești, pasca sau crucea ce o împodobește simbolic, era numita "nafură" sau "anafură", la fel ca și prescura de la sfânta liturghie.
Potrivit obiceiurilor românesti, pentru a face o pască bună, femeile trebuiau să se îngrijeasca a fi cât mai curate, să se spele pe cap, să- și pieptene cosițele, să se îmbrace cu haine proaspete, dar să își purifice și sufletul, dând glas unor rugăciuni și sfinte cuvinte.
Rețeta traditionala de a face pască sună cam așa: Se rulează o foaie rotundă de aluat de cozonac, împrejurul căreia se așează o cunună de aluat împletită, punându-se în interior brânza de vaci amestecată cu ouă. Partea de deasupra se netezește cu lapte, după care se unge cu ou, cu ajutorul unei pene, ornându-se, apoi, cu stafide, sub forma unor diverse flori.
Înainte de a se pune în cuptor, se pune peste pască, la mijloc, o cruce făcută din aluat.
Pasca se face rotundă, asemenea scutecelor ce L-au învelit pe Iisus copil sau pătrată ori dreptunghiulară, la fel ca, mormântul în care a fost așezat trupul Lui Iisus Cristos, după răstignire.
Cojile de la ouăle folosite pentru a face aluatul de pască nu se aruncau și nu se ardeau, ci erau lăsate să pluteasca pe o apă curgătoare, în așa fel încât, să ajungă la Blajini, dându-le și acestora vestea că vine Paștele sau pentru a avea credința că ulii nu se vor repezi peste vară la pui și gaini.
În încheiere, îți recomand câteva rețete de pască , mai mult sau mai puțin tradiționale, dar care sunt, în mod sigur, tare îmbietoare :
Pasca cu branza
Pasca fara aluat
Pasca cu ciocolata
Pasca traditionala
Copyright © diane.ro. 2012
Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei:
Mesaje de Paste | Felicitari , urari si SMS-uri de Pasti
Cand se vopsesc ouale de Paste ?
Pastele in citate , aforisme, maxime

Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 12, 2012
Rating:
Faina povestea insa nu stiu cat se tine cont de asta in zona in care locuiesc.
RăspundețiȘtergere