Vinerea Mare - Tradiții, superstiții și obiceiuri


Se zice că, în ultima vineri, dinaintea Paștelui, numită Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, se adună toate zilele de vineri din întregul an.
În această zi, a fost străpunsă pe cruce inima lui Iisus Cristos, iar sângele scurs din trupul Mântuitorului a ajuns pâna în iad, îndemnând toate sufletele de acolo să își ceară botezul.

Cine munceste de Vinerea Seacă îi merge tot anul numai a sec. Adică rau!
Daca se așează ouăle sub cloști, acestea nu scot pui, dacă pui vreun răsad, nimica nu rasare.

Vinerea Mare este dedicată scăldatului. Poți face baie in liniște..!
O parte din români spuneau că oricine se îmbaiază într-un râu (ținând în mână un ou, căruia apoi îi dă drumul în apă), este ferit de boli întregul an, în vreme ce, alții recomandau această zi numai celor ce voiau a se lecui de bube.

Vinerea Mare


Unii își scăldau copiii, în această zi, pentru a-i feri de boli, mai ales de friguri, în decursul anului ce stătea înainte.
Cea mai eficientă metodă presupunea o triplă îmbăiere, înainte de răsaritul soarelui.

Casa, livezile si vitele sunt ferite de rele daca se afuma de trei ori (simbolizandu-se astfel Sfanta Treime).

De asemenea, după ce te întorci de la slujba de la biserică, ar trebui să ocolești casa de trei ori, cu lumânarea aprinsă și să faci cu ea cruci de fum pe pereți, astfel încât, locuința să fie protejată împotriva fulgerelor, bolilor și focului.

Ouăle de Paște se colorează în Vinerea Mare, potrivit tradiției, în roșu, întruchipând sângele dăruit de Iisus Cristos oamenilor, pentru care s-a sacrificat în această zi.

Tot acum se face și pasca.

Daca îți dorești să ai multă poamă la toamna, adică o recoltă bogată de struguri, ia un ou vopsit și îngroapă-l în vie, ca să nu vină piatra peste ea.


Este păcat să se mănânce urzici, întrucât cu aceste ramuri usturătoare a fost bătut peste trup Domnul Iisus, în sfânta zi de vineri.

În vinerea dinaintea Paștelui se bate la biserica clopotul, pentru a crește mare și frumoasă cânepa.

De Vinerea Mare nu se coace pâine, și după unii, cu atât mai mult, nu se face cozonac.

Toate dihăniile din lume, șopârlele, șerpii, vârcolacii se îndreaptă către pâinea coaptă în Vinerea Seaca!
Vinerea Mare se respectă pentru a fi ferit de gândaci, de sluțenie, de necazuri în casă, precum și a fi binecuvântat cu noroc si belsug.

În superstițiile, credințele și tradițiile occidentale se spune că :

Un copil, născut în Vinerea Mare și botezat în prima sâmbătă de după Paște, este înzestrat cu darul de vindecător.

Pescarii nu își întind plasele în această sfânta zi.

Pâinile, cozonacii și prăjiturile ce se fac în această vineri nu mucegăiesc niciodată.

Daca te tunzi în Vinerea Mare, nu vei mai suferi de dureri de cap sau de dinți, vreme de un an.

Cine moare în ziua în care Iisus Cristos a fost răstignit pe cruce, merge direct în rai, fără a mai zabovi în purgatoriu.

Ouăle culese din cuibare în Vinerea Mare nu se strică niciodată.

In această zi, nu este recomandat nici să semeni, nici să înfingi vreun fier în pămant, fie el plug, sapă sau hârleț.

De Vinerea Mare este oprit a se face vreo vărsare de sânge, adică a se tăia vreun animal și se interzice a lucra cu ciocanul, cuiele ori lemnul.


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu in blog:
Postul Pastelui in superstitii si credinte romanesti
Frica de vineri 13 , superstitii si legende
Vinerea de dupa Paste
Vinerea in citate , aforisme, maxime

Vinerea Mare - Tradiții, superstiții și obiceiuri Vinerea Mare - Tradiții, superstiții și obiceiuri Reviewed by Diana Popescu on aprilie 12, 2012 Rating: 5

10 comentarii:

  1. anteleg, nu se face paine, nu se tunde nu se taie animale, dar mai jos se scrie ,ca e bine sa te tunzi. se scrie ca painea cozonacii facuti azi nu mucegaiesc? care este realitatea defapt?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce aiureala..Deja am ametit si nu mai stiu ce sa fac!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa faci ce simte sufletul tau nu sa te iei dupa altii,singur in fata lui Dumnezeu dai socoteala de ceea ce ai facut aici pe pamant nu ai cum sa dai vina pe altii in fatra judecatii de apoi. Asa scapi de constiinta care nu te lasa linistita ,daca o ai....

    RăspundețiȘtergere
  4. Cel/cea care ai scris articolul , te contrazici singur/ă :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) asa este prima data zice una dupa care spune alta

      Ștergere
    2. Nu ma contrazic deloc, superstiiile si traditiile pe care le-am consemnat sunt contradictorii.

      Ștergere
  5. Harababura ca la romani.asta este:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu cred in superstitii...sau sa cred si sa ma gandesc ca o sa chelesc? :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Brambura adunate,
    Din vremurile vechi si intunecate,
    Si din nou la lume date.

    Go figure!

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.