25 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

In ziua de 25 iunie sunt pomeniti Sfanta Mucenita Fevronia, Cuviosii Dionisie si Dometie, si Sfantul Wilhelm, abate.
Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 25 iunie

Sfanta Mucenita Fevronia

Sfanta Mucenita Fevronia din Nibisis a fost fiica unui important senator roman. In ciuda marii ei frumuseti, a ales sa se retraga din lume la o manastire din Mesopotamia. In acea vreme, imparatul Diocletian l-a trimis pe Selenus, impreuna cu nepotul sau, Lisimah, intr-o misiune de radere de pe fata pamantului a crestinilor de la rasarit. Desi Selenus era un incrancenat persecutor al crestinilor, Lisimah ii simpatiza in secret si incerca sa ii ajute ori de cate ori putea. Selenus si slujitorii sai au ajuns, in cele din urma, la Nisibis, unde virtutea si sfintenia Sfintei Fevronia erau binecunoscute, desi ea implinise abia 20 de ani. Selenus a chemat-o in fata sa si a facut tot ceea ce a putut pentru a o convinge sa il renege pe Iisus. Intrucat Sfanta Fevronia nu a cedat in nici un fel, a trecut prin mari suferinte, trupul ei fiind dezmembrat si apoi taindu-i-se capul. Lisimah i-a adunat moastele si le-a trimis la o manastire pentru a fi ingropate. In acel sfant locas, atat Lisimah cat si ostenii ce il insoteau au fost botezati crestineste. Moastele Sfintei Fevronia au prilejuit numeroase minuni, ea insasi aparand in viziunile calugaritelor cu ocazia fiecarei aniversari a mortii sale. Mai tarziu, in anul 363, moastele ei au fost mutate la Contsantinopole.

Cuviosii Dionisie si Dometie

Cuviosul Dionisie a intemeiat manastirea Sfantului Ioan Inaintemergatorul  de pe muntele Athos. Nascut la Koritza, in Albania, a mers impreuna cu fratele sau mai mare, pe nume Teodosie, la Sfantul Munte, si a devenit, mai apoi, staret al manastirii Filototeu. La un moment dat, a inceput sa ii apara, in fiecare noapte, in acelasi loc, la mica distanta de manastire, o minunata lumina cereasca.  Crezand ca acesta este un semn divin pentru inaltarea unei noi manastiri, Sfantul Cuvios Dionisie a plecat de la Muntele Sfant pentru a cere ajutorul fratelui sau (episcop in Trebizond) si al imparatului Alexios Comnenis. Dupa ce a primit atat bani cat si sprijin imparatesc de la Alexios, Sfantul Dionisie a pus bazele, in anul 1380, manastirii Sfantului Ioan. Mai tarziu, piratii au jefuit aceasta manastire, iar Sfantul Dionisie a mers la Trabezund, unde si-a dat duhul la varsta de 72 de ani.

Cuviosul Dometie a fost prietenul si sihastrul insotitor al Sfantului Dionisie, precum si egumen al manastirii Sfantului Ioan Inaintemergatorul.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 25 iunie

Preacuviosul Onufrie egipteanul; Cuviosul Petru Antonitul; Sfanta Mucenita Antonina.
Vezi Traditii si sarbatori din 12 iunie

Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 25 iunie

Sfantul Wilhelm, abate

Sfantul Wilhelm (1085 – 1142) s-a nascut la Vercelli, Italia. Crescut ca orfan, a ajuns pustnic pe Muntele Vergine, dupa ce , in decursul unui pelerinaj la Compostella, a atras atat de multi sustinatori incat a reusit sa cladesca acolo o manastire. In jurul anului 1119, ucenicii sai s-au adunat in Ordinul Benedectinilor numit “Ermitii de la Monte Vergine”, condus de Sfantul Wilhelm.
Austeritatea acestei congregatii a dat nastere unor disensiuni intre calugari, asa ca Sfantul Wilhelm i-a parasit, fiind luat apoi sub obladuirea lui Roger I de Napoli, care a intemeiat o manastire pentru el la Salerno. Sfantul Wilhelm a pus bazele mai multor manastiri in regiunea Napoli, si a murit la manastirea Guglielmo, in apropierea localitatii italiene Nusco.

Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 25 iunie

Cuvioasa Mucenica Febronia


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu :

Nascut pe 25 iunie – Horoscop general Profil astrologic

23 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

24 iunie - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
25 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 25 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on iunie 25, 2012 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.