27 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

In ziua de 27 iunie sunt comemorati Cuviosul Samson, Sfantul Mucenic Anect, Sfanta Ioana Mironosita, si Sfantul Ciril din Alexandria, Episcop Invatator. Pe aceeasi data, mormonii aniverseaza Martiriul lui Joseph si Hyrum Smith.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 27 iunie

Cuviosul Samson

Sfantul Cuvios Samson a fost unul dintre sfintii medici ce nu cereau bani celor pe care ii vindecau. Nascut intr-o familie de vaza din Roma, a studiat cu pasiune toate cartile inteleptilor vremii, dedicandu-se cu precadere studiului medicinii. Sfantul Samson s-a remarcat prin grija de a vindeca atat suferintele trupesti, cat si cele sufletesti, sfatuindu-i pe oamenii bolnavi sa se indrepte spre invataturile lui Hristos.
S-a mutat la Constantinopole, unde a trait intr-o casa saracacioasa, daruind pomeni, alinare, sfaturi, speranta, leacuri si tot ce aveau nevoie cei care i se adresau. Auzind de marile virtuti ale Sfantului Cuvios Sampson, patriarhul l-a hirotonisit. In acel timp, imparatul Iustinian cel Mare s-a imbolnavit grav, medicii sai crezand ca nu mai are scapare. Imparatul s-a rugat cu mare staruinta, iar Domnul i-a dezvaluit in vis ca poate fi vindecat de Sfantul Samson. Iustinian l-a chemat la curte pe Samson, iar deja batranul lecuitor nu a facut decat sa isi puna mana pe locul vatamat, iar imparatul s-a vindecat pe data. Atunci cand Iustinian i-a oferit o mare suma de bani, Cuviosul Samson l-a refuzat, spunand: “Ah, imparate, am avut aur, argint si alte bogatii, dar le-am parasit pentru Hristos, astfel incat sa ma bucur de o avere cereasca si eterna”. Imparatul a insistat sa faca totusi ceva pentru el, iar Sfantul i-a zis ca construiasca o casa pentru oamenii sarmani. In acea casa, Cuviosul Samson a avut grija de cei necajiti la fel ca si un tata fata de copiii sai. Acest sfant om, plin de o divina putere si bunatate, s-a mutat la Domnul in pace pe 27 iunie 530. A fost inmormantat in biserica Sfantului Mucenic Mocie, ruda sa. Dupa moarte, Cuviosul Samson a aparut de multe ori in fata celor ce ii cereau ajutorul.

Sfantul Mucenic Anect

Contemporan cu imparatul Diocletian si guvernatorul Urvan din Cezareaa Capadochiei, Sfantul Mucenic Anect a fost arestat si ucis de pagani pentru ca obisnuia sa ii incurajeze pe oameni sa se increada in Hristos fara a se teme de prigonitori si sa fie gata sa isi dea chiar si viata pentru dreapta credinta crestineasca.

Sfanta Ioana Mironosita

Sfanta Ioana Mironosita a fost sotia lui Huza, un slujitor din casa lui Irod (Evanghelia dupa Luca, 8:3). Atunci cand Irod a poruncit sa fie decapitat Sfantul Ioan Botezatorul, ea a fost aceea care i-a recuperat capul si l-a ingropat pe Muntele Maslinilor. Sfanta Ioana Mironosita si-a dat duhul in pace.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 27 iunie

Sfantul Prooroc Elisei; Sfantul Metodie, Patriarhul Constantinopolului;  Cuvioasa Iulita
Vezi Traditii si sarbatori din 14 iunie

Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 27 iunie

Sfantul Ciril din Alexandria, Episcop Invatator

Sfantul Ciril din Alexandria (378-444), Episcop si Doctor al Bisericii, s-a nascut in Alexandria, in Egipt. Nepot al patriarhului acelui oras, pe nume Teofil, a primit o aleasa educatie clasica si teologica, si a fost hirotonisit de unchiul sau. L-a succedat pe Teofil la patriarhia Alexandriei, atunci cand acesta a murit in anul 412, dupa ce a avut loc o infruntare intre sustinatorii sai si cei ai lui Timotei, rivalul sau.  A inceput de indata o serie de atacuri impotriva novatienilor, ale caror biserici le-a inchis, contra evreilor, pe care i-a alungat din oras, si impotriva guvernatorului Oreste, ce nu era de acord cu unele din actiunile sale.
In anul 430, Sfantul Ciril a fost maniat de Nestorius, patriarhul Constantinopolelui, care pretindea ca Maria nu ar fi fost mama Domnului, intrucat Hristos era divin si nu uman, tragand de aici concluzia ca ea nu ar trebui sa poarte numele de “theotokos” (Purtatoare de Dumnezeu). Ciril i-a sugerat Papei Celestin sa convoace un sinod la Roma, in cadrul caruia a fost condamnat Nestorius, acelasi lucru urand sa il faca si el apoi, la Alexandria.
Papa Celestin i-a cerut Sfantului Ciril sa il denunte pe Nestorius, iar acesta a organizat un Conciliu la Efes, unde i-a condamnat pe Nestorius si toti tovarasii sai inainte de sosirea aici a arhiepiscopului Ioan al Antiohiei si a 44 de insotitori ai acestuia, ce il credeau nevinovat pe Nestorius. Vazand ca a ajuns prea tarziu la Efes, Ioan al Antiohiei a convocat un alt conciliu, in care l-a condamnat pe Ciril. Imparatul Teodosie al II-lea i-a arestat atat pe Nestorius cat si pe Ciril, eliberandu-l insa pe cel de-al doilea atunci cand legatii papali  i-au confirmat vina lui Nestorius si nevinovatia Sfantului Ciril. Doi ani mai tarziu, Arhiepiscopul Ioan, reprezentand episcopii moderati din Antiohia, si Ciril au ajuns la o intelegere, iar Nestorius a fost silit sa plece in exil.
In anii ce au urmat, Sfantul Ciril, cel mai stralucit teolog din traditia alexandriana, a scris tratate avand darul de a clarifica doctrinele Trinitatii si Intruparii, si a impiedica ca Nestorianismul si Pelagianismul sa prinda radacini in comunitatea crestina. Printre operele sale se afla comentarii despre Evangheliile dupa Luca si Ioan, tratate de teologie dogmatica, o apologie contra lui Iulian Apostatul, epistole si predici. A fost declarat doctor al bisericii de catre papa Leon al XIII-lea in anul 1882.

Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 27 iunie

Cuviosul Samson, primitorul de straini

Alte traditii si sarbatori din 27 iunie

Martiriul lui Joseph si Hyrum Smith (?)

Membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfintilor din Zilele din Urma, numiti si mormoni, il comemoreaza in aceasta zi pe fondatorul acestei credinte, Joseph Smith, si pe fratele acestuia, Hyrum, ucisi in inchisoarea din Carthage, Illinois, in anul 1844. Joseph Smith isi anuntase candidatura la Presidentia S.U.A. cu un an inainte si fusese atacat de un grup de dizidenti mormoni din cauza ambitiilor sale politice si a poligamiei sale. Exista dovezi ca a avut 50 de sotii, desi nu a recunoscut-o decat pe cea dintai. Ca primar al localitatii Nauvoo, Joseph Smith a declarat ca unul din ziarele inamice lui trebuie sa fie distrus, fapt ce a dat nastere unui protest violent al localnicilor. In cele din urma, Smith si fratele sau au fost arestati sub acuzatia de tradare. Desi guvernatorul le promisese celor doi ca vor fi protejati, mai multi oameni cu fetele innegrite au patruns in inchisoare pe 27 iunie si i-au ucis pe Joseph si Hyrum Smith.


Copyright ©diane.ro . 2012

Articole din acelasi domeniu :

Nascut pe 27 iunie – Horoscop general Profil astrologic

25 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

26 iunie - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
27 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 27 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on iunie 26, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.