Cafeaua preferata si personalitatea

Te-ai gandit vreodata ca tipul tau preferat de cafea poate dezvalui trasaturi esentiale ale personalitatii tale? Ei bine, un recent studiu psihologic, dedicat acestei laborioase, macinatoare si aromate munci de cercetare, a scos la lumina niste rezultate oarecum surprinzatoare...

Ce spune cafeau preferata despre personalitatea ta?

Cafeaua neagra - Esti un lider, si nu un acolit. Stii foarte bine ce lucruri iti doresti de la viata, si te agati cu perseverenta de ele. Iti place sa ii controlezi pe ceilalti, si incerci mereu sa eviti conflictele sau schimbarile majore. Cu o mare capacitate de efort, centrat pe directiile ce iti par esentiale, nu esti materialist si pari a fi, adeseori, calm, senin, onest si direct in relatiile cu cei din preajma ta.

Cafea Espresso - Te asemeni cu cei care prefera cafeau neagra, dar esti mult mai ambitios. Nu stii cum sa te impaci cu esecurile si lipsurile tale. Esti mereu in actiune. Te remarci, de obicei, prin punctualitate, stapanire de sine, si respectarea unui program foarte strict. Toate aceste trasaturi ale personalitatii te recomanda drept o persoana extrem de cinstita si demna de incredere.

Cafea Cappuccino - Detaliile sunt nemaipomenit de importante pentru bautorii de cafea Cappuccino. Le plac lucrurile precise si sunt foarte meticulosi in munca lor. Chiar daca dau dovada de simt artistic si creativitate, nu sunt adeptii modei si noilor trenduri. Cu toate ca sunt orientati spre amanunte, nu sunt in stare ori nu vor sa isi impartaseasca aspectele de detaliu ale vietii lor personale. De cele mai multe ori, sunt introvertiti, imaginativi si poseda un talent special.

Cafea Latte - Daca esti fanul unei astfel de cafele, se pare ca ai tendinta de a te alinia trendurilor si regulilor formale  din societate. Desi poate ca iti este cumva teama sa experimentezi, dai dovada frecvent de o atitudine tinereasca, prietenoasa si agreabila pentru cei din jur. Cu toate ca uneori nu te poti impiedica sa iti sustii pana in panzele albe opiniile, esti stapanit in cea mai mare parte a timpului de dorinta de a le face pe plac celorlalti. Frumusetea (mai ales exterioara) si aparentele sunt orientari prioritare ale bautorilor de cafea latte.

Cafea cu gheata / Frappe / Frappuccino - Te aliniezi in general conventiilor sociale, insa nu te poti impiedica sa te delectezi cu tot felul de deserturi si dulciuri. Nu iti tii in frau cu orice pret viata si nici nu iti supraveghezi cu o exagerata grija imaginea pe care o oferi lumii. Ai probabil tendinta de a trai momentul, de a te bucura de placerile existentei, de a-ti asuma riscuri si a nu fi chiar naiv din punct de vedere material.

Cafea decofeinizata - Persoanele amatoare de cafea decofeinizata sunt, de obicei, relaxate, putin stresate, si optimiste. Nu tin neaparat sa iasa in evidenta, sunt politicoase, evita controversele si disputele, se tem sa isi asume riscuri si evita provocarile existentei. Isi doresc sa profite cat mai mult de viata.

Eu cred ca am o personalitate cam confuza ori, cine stie, chiar multipla... Dimineata prefer o cafea neagra, iar spre dupa amiaza ma multumesc cu un Cappuccino.

Care este cafeau ta preferata? Crezi ca randurile de mai sus iti descriu corect personalitatea?


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu:

Ce dezvaluie corpul tau despre tine ?

Trasaturile fetei si personalitatea in traditia chinezeasca

Ghicitul in cafea - Teorie, practica si simboluri
Cafeaua preferata si personalitatea Cafeaua preferata si personalitatea Reviewed by Diana Popescu on august 16, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.