25 septembrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

In ziua de 25 septembrie sunt comemorati Cuvioasa Eufrosina, Cuviosul Pafnutie Egipteanul, Cuviosul Serghie de la Radonej, si Sfantul Nicolae de Flüe, pustnic.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe pe 25 septembrie

Cuvioasa Eufrosina

Sfanta Cuvioasa Eufrosina a fost fiica unui avut crestin, pe nume Pafnutie, care a crescut-o in pietate, potrivit invataturilor lui Hristos. Nevrand sa se marite, ea a fugit de casa, renuntand la toata averea ei, si s-a imbracat in straie de barbat, intrand intr-o manastire de calugari sub numele de Smaragdus. Aici a trait, in rugaciune, post si veghe, vreme de 38 de ani, dezvaluind cine era abia pe patul de moarte. Parintele ei, Pafnutie a devenit calugar in aceeasi manastire, si si-a dat sufletul Domnului zece ani dupa moartea fiicei sale.

Cuviosul Pafnutie Egipteanul

Sfantul Cuvios Pafnutie a plecat din Egipt si s-a straduit sa isi duca traiul in desert. In timpul prigoanei crestinilor din vremea imparatului Diocletian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfantul Pafnutie sa fie adus in fata sa. Pustnicul nu a asteptat sa ajunga la el cei trimisi sa il aresteze, ci s-a grabit sa vina de unul singur la guvernator. Si-a marturisit cu mandrie credinta si a fost, apoi, supus unor nemiloase schingiuri.
Doi dintre calaii sai, Dionisie si Calimachie, vazand puterea lui Dumnezeu intrupata in Sfantul Pafnutie, au crezut si ei in Hristos, fiind din aceasta pricina decapitati. Aruncat in temnita dupa ce a fost torturat, el a convertit alti 40 de oameni la crestinism, acestia fiind, dupa aceea, arsi de vii cu totii.
Dupa ce a fost eliberat, Sfantul Pafnutie a fost luat in gazda de un crestin numit Nestorie, sfantul om indrumandu-i intreaga familie sa traiasca conform dreptei credinte, cu totii din acel neam sfarsind ulterior prin a primi cununile de mucenic.
Cuviosul Pafnutie a intarit in credinta multi alti crestini, care si-au dat viata pentru Hristos, numarul lor total fiind de 546.
Insusi Sfantul Pafnutie a fost aruncat intr-un rau, cu o piatra legata de gat, dar a ajuns printr-o minune la mal cu tot cu acea piatra. In cele din urma, s-a savarsit rastignit pe un pom de curmal, din porunca imparatului Diocletian.

Cuviosul Serghie de la Radonej

Sfantul Cuvios Serghie s-a nascut la Rostov, in nordul Moscovei, in preajma anului 1314. Numit Bartolomeu la botez, a fost crescut la Radonej, iar dupa moartea parintilor sai, s-a retras in salbaticie pentru a deveni calugar. Dupa ce a indurat cu curaj si credinta privatiunile vietii singuratice, au inceput sa vina la el alti calugari, care l-au ales apoi staret impotriva vointei sale.
La sfatul lui Filoteus, patriarhul Constantinopolului, i-a organizat pe calugari potrivit vietii cenobite, impartind sarcini fiecaruia dintre ei. In vreme ce Antonie si Teodosie din Kiev, precum si alti cuviosi parinti si-au intemeiat manastirile in apropierea oraselor, Sfantul Serghie si-a zidit locasul monahal departe de lume, in salbaticie. Atunci cand marele duce Dimitrie Donskoi era pe cale sa duca o batalie impotriva tatarilor invadatori, el a cerut mai intai binecuvantarea Sfantului Serghie, prin ale carui rugaciuni se spune ca si-a nimicit dusmanii.
Impodobit cu cele mai inalte virtuti ale crestinismului, strabatut de o fierbinte dragoste pentru Hristos si oamenii de langa el, Sfantul Cuvios Serghie a primit darul de a face minuni, a alunga diavolii din semeni si a salva multe suflete de la pieire. Se zice ca atunci cand oficia Sfanta Liturghie, ingerii era alaturi de el, si ca a avut revelatia unei vizite a Sfintei Fecioare Maria, impreuna cu Sfintii Apostoli Petru si Ioan. A fost adunat de Dumnezeu in ziua de 25 septembrie 1392. La regasirea moastelor sale, pe 5 iulie 1422, trupul si vestimentele sale au fost gasite intregi, fara nici o urma de stricaciune. Viata Sfantul Cuvios Serghie a fost scrisa de calugarul Epifanie, care a fost mereu in preajma sa.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin – ortodoxe rit / stil vechi pe 25 septembrie

Sfantul Mucenic Autonom; Sfantul Mucenic Iulian cel din Galatia; Sfantul Mucenic Teodor; Sfantul Mucenic Curnut, episcopul Iconiei; Cuviosul Simeon; Cuviosul Vasian.
Vezi Traditii si sarbatori din 12 septembrie

Sarbatori, traditii si obiceiuri  romano - catolice pe 25 septembrie

Sfantul Nicolae de Flüe, pustnic

Sfantul Nicolae de Flüe (1417-1487) s-a nascut in Elvetia, intr-o familie de piosi crestini. Intr-o zi, la vederea unei sageti zburand pe un munte din vecinatatea casei sale, a fost cuprins de dorinta de a ajunge in paradis si de dragostea pentru singuratate. Pentru a se supune totusi vointei parintilor sai, s-a casatorit si a avut zece copii. Gratie virtutilor sale, a fost ales in mai multe inalte functii publice.
La varsta de 50 de ani, a auzit o voce din interiorul lui spunandu-i:”Lasa tot ce iubesti si Dumnezeu te va lua in grija Sa”. Dupa ce s-a luptat cu sine insusi, a decis sa paraseasca tot ce avea- copii, sotie, casa, pamanturi- pentru a-l sluji pe Domnul. A plecat de acasa in picioarele goale, imbracat intr-un strai lung din material grosolan, avand in maini un rozariu, fara a purta asupra lui bani sau mancare. Rugaciunea lui obisnuita era:”Domnul si Dumnezeul meu, indeparteaza de la mine tot ce ma poate impiedica sa ajung la Tine. Domnul si Dumnezeul meu, daruieste-mi tot ce ma poate apropia de Tine”.
Intr-o noapte, Dumnezeu a strapuns trupul ermitului cu o raza de lumina stralucitoare, dupa aceea acesta nemaisimtind vreodata foamea, setea si frigul. A trait intr-un loc indepartat de lume, intr-o coliba acoperita de frunze, si apoi intr-una cladita din pietre. Vestea despre sfintenia lui s-a raspandit repede, aducand la el multi vizitatori, inclusiv oameni de vaza si prestigiu. Se stie ca Sfantul Nicolae de Flüe a trait vreme de 19 ani numai cu sfanta euharistie, lucru verificat atunci atat de autoritatile civile, cat si de cele bisericesti.
In anul 1480, in momentul cand Elvetia era in pericol de a fi divizata si era amenintata de un razboi civil, Sfantul Nicolae de Flüe, venerat de toti, a fost ales ca arbitru, pentru a impiedica varsarea de sange. El a vorbit tuturor cu o mare intelepciune, convingandu-i sa se impace si sa conlucreze, salvand astfel natiunea. Cu aceasta ocazie, s-au facut auzite sunetele clopotelor in intreaga Elvetie, din cele mai mari orase pana in cele mai izolate catune.
La varsta de 70 de ani, Sfantul Nicolae de Flüe a cazut la pat, prada unei boli foarte dureroase, care l-a chinuit timp de opt zile si nopti inainte de a muri, fara a-i ingenunchea insa spiritul. A fost beatificat in anul 1669 de Papa Clement al IX-lea, si canonizat in 1947, de Papa Pius al XII-lea.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  greco - catolice pe 25 septembrie

Cuvioasa Eufrosina


Copyright © godessdiana88. 2012

Articole din acelasi domeniu in blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete" :

23 septembrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

24 septembrie - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Nascut pe 25 septembrie – Horoscop general Profil astrologic

25 septembrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 25 septembrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on septembrie 24, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.