Viata Sfintei Ana
Sfanta Ana, mama Sfintei fecioare Maria, a fost sotia Sfantului Ioachim si fiica lui Matham, un preot levit. Ana si Ioachim au fost casatoriti, fara a avea copii, vreme de 50 de ani de viata impreuna. Acest lucru ii intrista peste masura, asa ca au jurat ca, daca Domnul ii va binecuvanta cu un copil, il vor dedica Lui. Sperand ca rugaciunilor lor fi implinite, ei au adus daruri la Templul lui Dumnezeu din Ierusalim cu ocazia sarbatorii anuale a dedicarii (Hanuka) si celei a luminilor. Preotii n-au vrut insa sa accepte darurile, intrucat veneau de la un barbat fara copii, Ioachim fiind, in acest fel, amarnic batjocorit. Aceasta umilinta publica l-a facut sa isi readuca aminte de Moise, caruia Domnul ii daruise un fiu atunci cand era impovarat de ani. Retras in salbaticie, pentru a se ruga, Ioachim a fost vizitat de arhaghelul Gavriil, care i-a vestit ca rugaciunile lui fusesera auzite de Dumnezeu, si ca Ana va da nastere unei fete ce urma a fi numita Maria.
De asemeni, arhanghelul i-a reamintit lui Ioachim ca, potrivit juramantului sau, Maria trebuia sa fie dedicata Domnului din frageda pruncie, ea fiind strabatuta de Sfantul Duh inca din pantecele mamei sale. Maria nu trebuie sa manance sau sa bea nimic necurat, nici sa vorbeasca sau sa se amestece cu multimea, ci sa traiasca in templu, in asa fel incat sa nu se apropie in nici un felul raul de ea. Asa cum se spune intr-unul din imnurile Sfantului Romanos: "Ioachim s-a rugat pe munte sa primeasca roada pantecului Anei; iar rugaciunea sfantului om a fost auzita".
In acest timp, intoarsa acasa, Ana s-a dus in gradina, unde a inceput sa planga, covarsita de durere. Sezand sub ramurile unui laur, ea s-a rugat: "Dumnezeu al parintilor nostri, binecuvanteaza-ma si asculta-mi rugaciunea, asa cum i-ai deschis pantecul Sarei si i-a dat pe fiul ei, Isaac". Ea a continuat sa lacrimeze, intreband: "Vai, cine m-a adus pe mine in lume? Si cine m-a purtat in pantec, ca sa fiu astfel blestemata inaintea copiilor lui Israel, iar ei sa-mi aduca reprosuri si sa ma ia in ras in templul Dumnezeului meu? Vai de mine, cu cine as putea fi eu asemuita? Nu sunt la fel ca pasarile cerurilor, caci pana si ele sunt roditoare inaintea Ta, Doamne. Vai! Cu cine as putea sa ma aseman? Nu sunt nici ca animalele pamantului, pentru ca si ele sunt roditoare in fata Ta, Doamne. Vai de mine! Nu sunt nici pe departe ca valurile marii; caci acestea, fie ca sunt linistite, fie ca se rascolesc, aduc lauda Tie, Doamne, cu pestii din ele. Vai! Cu ce sa ma compar? Nu sunt asemeni pamantului, pentru ca pana si pamantul are roade la vremea sa si te binecuvanteaza pe tine, Doamne!"
Arhanghelul Gavriil i-a aparut apoi si Anei si i-a spus: "Eu sunt ingerul care a adus rugaciunile si pomenile tale in fata lui Dumnezeu; iar acum am fost trimis sa te vestesc ca vei da nastere unei fete, care se va numi Maria, si va fi cea mai binecuvantata dintre toate femeile. Ea va plina de bunavointa Domnului chiar de la nastere. Va ramane in casa tatalui ei pana cand va fi intarcata si, dupa aceea, va fi trimisa in slujba lui Dumnezeu. Va trebui sa il slujeasca pe Domnul, noapte si zi, in postire si rugaciune. Va trebui sa se fereasca de orice lucru necurat si nu va parasi templul pana cand nu se va implini ca varsta. Ea nu va cunoaste vreodata vreun barbat, ci singura si pentru intaia oara in acest fel, va naste si va aduce pe lume pe Domnul, Cel care prin har, nume si lucrare, va fi Mantuitorul lumii". Apoi arhanghelul Gavriil a adaugat: "Ridica-te, asadar, si mergi la Ierusalim; iar cand vei ajunge la poarta care, intrucat este acoperita cu aur, este numita "poarta de aur", acolo, ca un semn de la Domnul, il vei gasi pe barbatul tau, pentru care ai fost atat de ingrijorata. Atunci cand il vei intalni si vei vedea ca lucrurile se intampla asa cum ti-am zis, vei crede fara nici o urma de indoiala ca se vor petrece si celelalte fapte ce ti le-am prezis".
In urmatoarea zi, Ioachim si-a dus darurile la templu si l-a proslavit pe Dumnezeu. O mare bucurie si sarbatoare s-au facut auzite atunci cand, in cele din urma, Ana a nascut.
Dupa ce Maria a implinit trei ani, parintii ei au adus-o la templu si au lasat-o sa cresca acolo, in grija fecioarelor din acel loc. Atunci cand Maria a implinit 14 ani, a fost fagaduita lui Iosif din Nazaret, povestea Sfintei Fecioare continuand cu nasterea fiului ei, Iisus, si viata Sa pe pamant.
Viata Sfintei Ana si calitatea ei de sfanta mama a Fecioarei Maria si bunica a lui Iisus a fost foarte populara in crestinismul timpuriu. In anul 550, la Ierusalim, s-a zidit o biserica in cinstea Sfintei Ana, intr-un loc ce se credea a fi apropiat de casa unde au trait Ana, Ioachim si Maria. Este notabil faptul ca nu exista nici o mentionare a Anei in Noul Testament. Povestea vietii Sfintei Ana provine cu precadere din Protoevanghelia lui Iacob, datata in cel de-al doilea secol de dupa Hristos.
Copyright © diane.ro . 2012
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei
Viata Sfantului Gheorghe, legenda si poveste
Viata Sfintilor Constantin si Elena
Mesaje de Sfanta Ana | Felicitari ,urari si SMS-uri

Reviewed by Diana Popescu
on
septembrie 08, 2012
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu