Mitul lui Orfeu si Euridice | Legende antice ale dragostei

Orfeu, în greceşte Orpheus, este cel mai vestit cântăreţ din mitologia grecească.
A avut-o drept mamă pe muza Caliope, tatăl sau fiind Apollo ori Oeagrus, regele Traciei. Oricum, Apollo, cel mai de seama muzician al lumii antice, l-a învăţat să cânte la liră, un instrument preferat atât de zeu cât şi de Orpheus. Caliope şi surorile ei muze l-au instruit în arta vocală. Se spunea despre muzica sa, în care glasul îi era acompaniat de liră, că era atât de încântătoare încât îmblânzea animalele sălbatice şi făcea pietrele şi copacii să-l urmeze.

Orfeu a fost unul din argonauţii care l-a însoţit pe Jason, Iason, în căutarea lânii de aur, cântecele sale alinând oboseala tovarăşilor săi, în lunga lor călătorie. Cel mai important rol al lui în "Argonautica" a fost cel de salvator al camarazilor săi în pericol de a fi vrăjiţi şi duşi spre moarte de către sirene. Acordurile sale muzicale au fost atât de măiestre încât le-au învins pe cele ale sirenelor, argonauţii reuşind astfel să îşi continue incursiunea.

Povestea de dragoste a mitologicului bard a fost extrem de scurtă. Orpheus s-a îndrăgostit de o nimfă pe nume Euridice. Potrivit lui Ovidiu, era o naiadă, o nimfă de apă, dar Vergiliu o descrie drept o driadă, o nimfă a copacilor. Căsătoria lor s-a încheiat atunci când un zeu pastoral, pe nume Aristaeus, cuprins de fierbinţii fiori ai dorinţei, a urmărit-o pe Euridice. Pusă pe fugă, nimfa a călcat pe un şarpe care a muşcat-o de glezna, otrava acestuia provocându-i moartea.

Orfeu şi-a jelit soţia, dar nu s-a împăcat cu trecerea ei în nefiinţă, hotărându-se să o aducă înapoi din Hades. A coborât cu lira sa în lumea subpământeană, iar cântecul său a fermecat auzul tuturor spiritelor de acolo. Chiar şi cei condamnaţi la o pedeapsă eternă, precum Sisyphus / Sisif şi Tantalus / Tantal, au uitat, astfel, de chinurile lor.
Orpheus a traversat Styxul fără a-i plăti nici un sfanţ lui Charon, barcagiul morţii. Cerberul cu trei capete i-a permis să treacă dincolo de porţile infernului fără a încerca în vreun fel să-l rănească.

Muzica lui l-a vrăjit până şi pe Hades, stăpânul morţilor, care l-a ascultat alături de a sa soţie, Persephone / Persefona. Atunci când Hades a auzit de ce venise Orfeu în lumea subpământeană, a fost de acord să-i înapoieze soţia, cu condiţia ca bardul să nu-şi întoarcă privirea înapoi către ea, până când ieşeau amândoi la suprafaţa pământului.
În "Georgicele" lui Vergiliu, Proserpina, zeiţa romană corespunzătoare Persefonei, a fost cea care i-a redat-o lui Orpheus pe Euridice, impunându-i această condiţie.

Orfeu a fost nemaipomenit de dornic de a-şi revedea soţia şi a se convinge că aceasta îl urmează. Această nerăbdare l-a făcut să se uite înapoi prea devreme, când numai el ajunsese la suprafaţă, iar Euridice a fost trimisă iarăşi în infern.

Lui Orpheus i s-a interzis să între în lumea subpământeană a doua oară, aşa că nu a avut încotro şi s-a întors acasă. Potrivit lui Apollodorus, în acea perioadă a întemeiat Orfeu misterele lui Dionysius (Dionis) sau misterele orfice.

Se spune că vestitul cântăreţ şi-a găsit sfârşitul în Tracia. Aşezat pe o stânca din mijlocul unei pajişti, dădea glas unor cântece triste, inspirate de pierderea lui Euridice.
Menadele, femeile ce se închinau zeului vinului Dyonisius, i-au cerut să cânte o muzică veselă, orgiastică. Orfeu nu le-a făcut pe plac şi trupul i-a fost rupt în bucăţi, cu mâinile goale, de furioasele adepte ale lui Dionis.
Într-o altă varianta a mitului, el ar fi fost ucis cu o atât de mare cruzime întrucât ar fi respins dragostea menadelor.

Într-un mit despre Adonis, se zice că Aphrodite (Afrodita) le-ar fi stârnit pe menade împotriva lui Orpheus pentru a se răzbuna pe mama lui, Caliope, nemuțumită de decizia acesteia într-o dispută pe care o avusese cu Persephone. Vezi Mitul lui Adonis | Legende greceşti ale dragostei 

Indiferent cum s-a sfârşit viaţa lui Orfeu, muzele au plâns moartea sa.
Tot ele au adunat bucăţile din trupul lui şi le-au îngropat în Pieria, Macedonia.
Constelaţia "Îngenuncheatului" sau Engonasin, numită în zilele noastre constelaţia lui Hercule, îl reprezenta în mitologia grecească pe Orpheus îngenuncheat în vreme ce femeile trace îl atacau. Se spunea, de asemenea, că muzele i-au aşezat instrumentul preferat pe cer, sub formă constelaţiei Lira.

Există numeroase alte variante privind moartea lui Orfeu, inclusiv în artă plastică.
Astfel, într-o antică pictură grecească, menadele nu l-ar fi ucis ciopârțindu-i trupul cu mâinile goale, ci folosindu-se de suliţe, săbii şi pietre.

Într-o relatare a lui Ovidiu, Orfeu ar fi murit lovit de un fulger olimpian, întrucât ştia prea multe secrete despre infern, pe care le revela în misterele sale.
Într-o altă legendă, pierderea soţiei sale l-ar fi împins spre sinucidere, în Aornos din Thesprotia.
În sfârşit, într-o diferită versiune, Orpheus a fost omorât de femeile din Dion, un oraş aflat pe partea macedoneană a muntelui Pieria.
Atunci când ucigaşele au mers să-şi spele sângele de pe mâini în răul Helikon, acesta a secat, şuvoaiele sale scufundându-se în pământ, pentru că zeul râului nu a dorit ca apele sale să fie folosite pentru purificarea asasinatului.

În religia elenă din perioada clasică târzie, cultul orfic era bazat, se pare, pe poemele şi cântecele lui Orfeu. Spre deosebire de cultul lui Dionis, cel orfic presupunea reţinerea de la carne, vin şi dragostea senzuală, dedicarea către o viaţă credincioasă, ce avea drept scop ajungerea, după moarte, în Elysium.

În "Argonautica", Apollonius a scris că Orpheus interpreta un cântec despre creaţie, cu totul altul decât cel menţionat de Hesiod în "Teogonia" şi "Lucrări şi zile". Într-unul din principalele ritualuri din cultul orfic se mima dezmembrarea unui trup, la fel cum femeile trace procedaseră cu Orfeu. După unele surse istorice, în timpul unor astfel de rituri aveau loc, de fapt, bucăţiri reale ale corpului unui om.

Orfeu, în greceşte Orpheus, este cel mai vestit cântăreţ din mitologia grecească.
A avut-o drept mamă pe muza Caliope, tatăl sau fiind Apollo ori Oeagrus, regele Traciei. Oricum, Apollo, cel mai de seama muzician al lumii antice, l-a învăţat să cânte la liră, un instrument preferat atât de zeu cât şi de Orpheus. Caliope şi surorile ei muze l-au instruit în arta vocală. Se spunea despre muzica sa, în care glasul îi era acompaniat de liră, că era atât de încântătoare încât îmblânzea animalele sălbatice şi făcea pietrele şi copacii să-l urmeze.

Orfeu a fost unul din argonauţii care l-a însoţit pe Jason, Iason, în căutarea lânii de aur, cântecele sale alinând oboseala tovarăşilor săi, în lunga lor călătorie. Cel mai important rol al lui în "Argonautica" a fost cel de salvator al camarazilor săi în pericol de a fi vrăjiţi şi duşi spre moarte de către sirene. Acordurile sale muzicale au fost atât de măiestre încât le-au învins pe cele ale sirenelor, argonauţii reuşind astfel să îşi continue incursiunea.

Povestea de dragoste a mitologicului bard a fost extrem de scurtă. Orpheus s-a îndrăgostit de o nimfă pe nume Euridice. Potrivit lui Ovidiu, era o naiadă, o nimfă de apă, dar Vergiliu o descrie drept o driadă, o nimfă a copacilor. Căsătoria lor s-a încheiat atunci când un zeu pastoral, pe nume Aristaeus, cuprins de fierbinţii fiori ai dorinţei, a urmărit-o pe Euridice. Pusă pe fugă, nimfa a călcat pe un şarpe care a muşcat-o de glezna, otrava acestuia provocându-i moartea.

Orfeu şi-a jelit soţia, dar nu s-a împăcat cu trecerea ei în nefiinţă, hotărându-se să o aducă înapoi din Hades. A coborât cu lira sa în lumea subpământeană, iar cântecul său a fermecat auzul tuturor spiritelor de acolo. Chiar şi cei condamnaţi la o pedeapsă eternă, precum Sisyphus / Sisif şi Tantalus / Tantal, au uitat, astfel, de chinurile lor.
Orpheus a traversat Styxul fără a-i plăti nici un sfanţ lui Charon, barcagiul morţii. Cerberul cu trei capete i-a permis să treacă dincolo de porţile infernului fără a încerca în vreun fel să-l rănească.

Muzica lui l-a vrăjit până şi pe Hades, stăpânul morţilor, care l-a ascultat alături de a sa soţie, Persephone / Persefona. Atunci când Hades a auzit de ce venise Orfeu în lumea subpământeană, a fost de acord să-i înapoieze soţia, cu condiţia ca bardul să nu-şi întoarcă privirea înapoi către ea, până când ieşeau amândoi la suprafaţa pământului.
În "Georgicele" lui Vergiliu, Proserpina, zeiţa romană corespunzătoare Persefonei, a fost cea care i-a redat-o lui Orpheus pe Euridice, impunându-i această condiţie.

Orfeu a fost nemaipomenit de dornic de a-şi revedea soţia şi a se convinge că aceasta îl urmează. Această nerăbdare l-a făcut să se uite înapoi prea devreme, când numai el ajunsese la suprafaţă, iar Euridice a fost trimisă iarăşi în infern.

Lui Orpheus i s-a interzis să între în lumea subpământeană a doua oară, aşa că nu a avut încotro şi s-a întors acasă. Potrivit lui Apollodorus, în acea perioadă a întemeiat Orfeu misterele lui Dionysius (Dionis) sau misterele orfice.

Se spune că vestitul cântăreţ şi-a găsit sfârşitul în Tracia. Aşezat pe o stânca din mijlocul unei pajişti, dădea glas unor cântece triste, inspirate de pierderea lui Euridice.
Menadele, femeile ce se închinau zeului vinului Dyonisius, i-au cerut să cânte o muzică veselă, orgiastică. Orfeu nu le-a făcut pe plac şi trupul i-a fost rupt în bucăţi, cu mâinile goale, de furioasele adepte ale lui Dionis.
Într-o altă varianta a mitului, el ar fi fost ucis cu o atât de mare cruzime întrucât ar fi respins dragostea menadelor.

 Pictura de Nicolas Poussin


Într-un mit despre Adonis, se zice că Aphrodite (Afrodita) le-ar fi stârnit pe menade împotriva lui Orpheus pentru a se răzbuna pe mama lui, Caliope, nemuțumită de decizia acesteia într-o dispută pe care o avusese cu Persephone. Vezi Mitul lui Adonis | Legende greceşti ale dragostei

Indiferent cum s-a sfârşit viaţa lui Orfeu, muzele au plâns moartea sa.
Tot ele au adunat bucăţile din trupul lui şi le-au îngropat în Pieria, Macedonia.
Constelaţia "Îngenuncheatului" sau Engonasin, numită în zilele noastre constelaţia lui Hercule, îl reprezenta în mitologia grecească pe Orpheus îngenuncheat în vreme ce femeile trace îl atacau. Se spunea, de asemenea, că muzele i-au aşezat instrumentul preferat pe cer, sub formă constelaţiei Lira.

Există numeroase alte variante privind moartea lui Orfeu, inclusiv în artă plastică.
Astfel, într-o antică pictură grecească, menadele nu l-ar fi ucis ciopârțindu-i trupul cu mâinile goale, ci folosindu-se de suliţe, săbii şi pietre.

Într-o relatare a lui Ovidiu, Orfeu ar fi murit lovit de un fulger olimpian, întrucât ştia prea multe secrete despre infern, pe care le revela în misterele sale.
Într-o altă legendă, pierderea soţiei sale l-ar fi împins spre sinucidere, în Aornos din Thesprotia.
În sfârşit, într-o diferită versiune, Orpheus a fost omorât de femeile din Dion, un oraş aflat pe partea macedoneană a muntelui Pieria.
Atunci când ucigaşele au mers să-şi spele sângele de pe mâini în răul Helikon, acesta a secat, şuvoaiele sale scufundându-se în pământ, pentru că zeul râului nu a dorit ca apele sale să fie folosite pentru purificarea asasinatului.

În religia elenă din perioada clasică târzie, cultul orfic era bazat, se pare, pe poemele şi cântecele lui Orfeu. Spre deosebire de cultul lui Dionis, cel orfic presupunea reţinerea de la carne, vin şi dragostea senzuală, dedicarea către o viaţă credincioasă, ce avea drept scop ajungerea, după moarte, în Elysium.

În "Argonautica", Apollonius a scris că Orpheus interpreta un cântec despre creaţie, cu totul altul decât cel menţionat de Hesiod în "Teogonia" şi "Lucrări şi zile". Într-unul din principalele ritualuri din cultul orfic se mima dezmembrarea unui trup, la fel cum femeile trace procedaseră cu Orfeu. După unele surse istorice, în timpul unor astfel de rituri aveau loc, de fapt, bucăţiri reale ale corpului unui om.

http://www.diane.ro/2013/06/adonis-mit-legenda.html

Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Triunghiul amoros Hefaistos, Afrodita, Ares | Legende antice ale dragostei

Mitul lui Narcis si Echo | Legende antice ale dragostei