Masina din vis | Interpretarea si semnificatia viselor
Visul despre maşini, automobile sau mijloace de transport auto sunt interpretate, în general, ca semnificative despre felul cum te descurci în viaţă. În funcţie de contextul unui vis, maşina poate fi un simbol al al trupului tău, al minţii tale, al sinelui, ego-ul, aşa cum este definit de Sigmund Freud, al conştiinţei sau personalităţii tale, a orientării actuale din existenţa ta.
O maşină poate reprezenta, de asemenea, persoana ta în viața socială, în accepţia lui Carl Jung, cum arăţi în ochii celorlalţi, sau statutul tău social. Particularităţile unor vise despre maşini ne arată cât de multă putere şi influenţă avem ori credem că avem asupra destinului nostru şi de cât de mult succes ne bucurăm în vreme ce avansăm de la un stadiu la altul al vieţii.
Visul în care conduci o maşină semnifică ambiţia ta, ceea ce te mobilizează în cel mai înalt grad, şi capacitatea ta de a evolua în decursul existenţei.
Ia aminte la cât de lin sau nu se mişcă maşina pe drum!
Dacă te vezi conducând un automobil înseamnă că ai un rol activ în modelarea vieţii tale. Dacă nu eşti decât pasager sau ocupi locul din dreapta şoferului, ţi se atrage atenţia că ai o implicare pasivă în traiul tău în general. În cazul în care ocupi un loc din spate, ţi se indică că accepţi să te situezi într-o poziţie inferioară şi că le permiţi celorlalţi să preia controlul asupra ta. Acest fapt poate fi urmarea slabului tău respect faţă de tine însuţi sau scăzutei încrederi în fiinţa ta. În mare, acest simbol din vis denotă independența ta ori gradul în care îţi controlezi viaţa.
Dacă visezi că eşti la volanul unei maşini ce merge prin apă sau peste apă ţi se sugerează că parcurgi, în sinea ta, o călătorie emoţională sau sentimentală. A zări într-un vis o maşină sub apă mărturiseşte despre simţăminte de regret, tristeţe ori legate de abandonarea unui drag ţel.
Un vis în care maşina ta se răstoarnă cu 180 de grade, cu roţile în sus, te avertizează că un important eveniment este pe cale să îţi bareze calea spre obiectivele tale. Simţi nevoia să îţi iei viaţă în propriile mâini.
Visul în care nu poţi porni maşină indică că te simţi lipsit de putere într-o anumită situaţie.
Atunci când vizezi că ai uitat unde ţi-ai lăsat maşina semnifică faptul că nu eşti satisfăcut sau că eşti nefericit cu privire la un aspect din viaţa ta conştientă. Poate că nu ştii cu adevărat ce să faci cu viaţa ta sau încotro să te îndrepţi în existenţă.
O maşină furată în vis sugerează că te simţi derutat faţă de veritabila ta identitate. Acest lucru poate fi asociat cu pierderea unui job, o relaţie de cuplu eşuată sau o altă situaţie în care individualitatea ta joacă un mare rol.
De visezi că maşina ta sau motorul ei s-a supraîncălzit ţi se ilustrează că îţi cheltuieşti prea multă energie. Trebuie să o laşi mai moale în traiul cotidian pentru a nu risca să cazi pradă stresului sau unei oboseli cronice. Poate că îţi propui mai mult decât poţi realiza. Este vremea să îţi iei o pauză de relaxare ori odihnă.
Visul în care nu poţi ridica geamul maşinii tale poate spune că dai dovadă de o oarecare rezervare sau ezitări faţă de direcţia vieţii tale sau drumul destinului ales de tine.
O maşină din vis care merge fără că nimeni să o conducă denotă că trebuie să te reasiguri asupra standardului tău actual de viaţă. Poate că nu vrei să-ţi asumi responsabilitatea acţiunilor tale.
Un vis despre cum cumperi o maşină se referă la marea ta dedicare sau marele angajament faţă de o importantă decizie luată de tine.
Acceleratorul unei maşini reprezintă abilitatea ta de a-ţi controla consumul de energie în muncă, într-o relaţie sau în viaţă, în general. Felul în care apeşi pe accelerator arată câtă voinţă pui în joc în materializarea ţelurilor tale. Dacă acceleratorul nu funcţionează înseamnă că eşti secătuit de energie sau că nu ştii cum să te motivezi. Atunci când apeşi cât mai mult pedala de acceleraţie exprimă marea ta năzuinţă de a atinge un obiectiv, cât mai repede posibil.
Un autovehicul ciocnit ori strivit în vis reprezintă dezamăgirea din viaţa ta lucidă. Poate că duci lipsă de notabile ambiţii sau aspiraţii...
Un accident de maşină din vis poate sugera un sfârşit, o încheiere, cu o amploare asociată cu gradul de distrugere a maşinii. Poate fi vorba despre finalizarea unei orientări a existenţei, a unei relaţii de cuplu sau de afaceri, în funcţie de cine este cu tine în momentul accidentului. Dacă în accident este implicat şi un alt om, visul denotă o relaţie dificilă cu acesta ce îţi poate afecta fericirea sau încrederea în tine însuţi.
O maşină accidentată ori avariată poate reprezenta uneori şi un eşec pe care ţi-l doreşti, poate din imboldul de a evita stresul sau o schimbare.
De asemenea, ciocnirea unei maşini sugerează lipsa de control ori o ratare a unei oportunităţi, "ciocnirea" cu un şef sau un partener.
Dacă te visezi murind în accident înseamnă că ai nevoie de o transformare radicală a existenţei sau individualităţii tale.
Dacă te zăreşti în vis pe punctul de a fi lovit de o maşină sau chiar călcat de un automobil ţi se transmite că stilul tău de viaţă, credinţele ori ţelurile tale sunt în conflict cu cele ale altei persoane. Poate fi, totodată, o reprezentare simbolică a unei experienţe de viaţă zguduitoare sau a mândriei tale călcate în picioare. Pe de altă parte, dacă te visezi lovind sau călcând pe cineva cu maşină ţi se semnifică că ai rănit pe cineva, sufleteşte, sentimental, pentru a înainta în viaţă.
A auzi ori a închide într-un vis alarma unei maşini implică faptul că mergi pe o cărare greşită a existenţei. În acest fel eşti avertizat să renunţi la orientare de-a ta prezentă.
Atunci când te visezi băut sau beat la volanul unei maşini ţi se sugerează că nu îţi controlezi viaţa sau că eşti sub influenţă unor lucruri intutive, imaginare, lipsite de raţiune.
Bateria unei maşini reprezintă simbolic în vis vitalitatea ta. Dacă visezi că bateria este "moartă" poate însemna că eşti copleşit sau epuizat de un aspect al vieţii tale. Este necesar să te relaxezi pentru a preîntâmpina riscul unei colaps datorat supraoboselii.
Visul despre centura de siguranţă a unui autovehicul semnifică faptul că trebui să fii prudent, sugerându-ţi-se felul în care te poţi feri de un accident sau incident din viaţa lucidă. Dacă te visezi fără centură de siguranţă se poate spune că eşti adeseori prea imprudent. Uneori, acest vis ilustrează o limitare la care eşti supus.
Combustibilul maşinii visate este asociat cu voinţa, perseverenţa, motivarea. Poate fi vorba şi despre o resursă ce te ajută să realizezi ceva sau să ajungi undeva. Dacă visezi că un rezervor de combustibil gol ţi se sugerează faptul că eşti lipsit de resurse, de motivaţie sau voinţa de a face ce îţi doreşti. Mai poate semnifica oboseala, epuizarea sau o stare proastă de sănătate.
Un autovehocul demontat în subansamble sau piesă cu piesă descrie un eveniment de viaţă stresant sau neglijenţă în a avea grijă de trupul tău. Poate semnifica şi simţământul că nişte oameni ori circumstanţe îţi impietează libertatea, oportunităţile sau viaţa profesională.
Dacă ai visat un camion ori un tir ce transporta maşini ţi se indică faptul că nu ai un ţel clar în viaţă şi că îi laşi pe alţii să ia deciziile în locul tău.
Farurile unui autovehicul din vis ilustrează capacitatea ta de a vedea ce se petrece cu adevărat în viaţa ta reală, cu precădere în zona subconștientă a minţii tale. Ţi se poate sugera ce te aşteaptă în viitor, dar poate fi şi o indicaţie despre abilitatea intuiţiei sau clarviziunii tale.
O maşină în flăcări ori incendiată subliniază "arderea", distrugerea totală a unui aspect fizic ori sentimental. În funcţie de contextul visului, poate implica sfârşitul unei relaţii, a unei conjuncturi de la serviciu a unei proiectate activităţi.
În cazul că visezi cum frânele maşinii nu funcţionează ţi se sugerează pierderea controlului asupra unui eveniment sau unei situaţii, ce poate indică teama de a fi pus la încercare sau a lua o iniţiativa. Poate fi vorba şi despre dificultatea de a-ţi stăpâni emoţiile, sentimentele dintr-o legătură de dragoste.
O parcare visată reflectă un loc în care te poţi odihni, relaxa, întâlni oameni, a face schimb de idei şi opinii, sau a intra în contact cu un eventual partener de cuplu. O maşină parcată duce cu gândul şi la faptul că te-ai oprit într-un anumit punct al vieţii tale sau că ai ales "să mergi pe jos", adică să depui un plus de efort personal.
Portbagajul unui autovehicul reprezintă amintirile, karma sau influenţele unor trecute evenimente, precum şi experienţele de viaţă care continuă să ne marcheze. Visul despre portbagaj este asociat şi cu lucrurile necesare pe care le luăm sau cumpărăm pentru noi sau familie. Uneori, poate fi la mijloc o chestiune pe care vrem să o ascundem sau de care vrem să scăpăm. Portbagajul poate însemna totodată "bagajul" de gânduri pe care le purtăm tot timpul în minte.
Visul în care probezi o maşină pentru a te hotărî dacă o cumperi sau nu indică că ai nevoie să te decizi ce vrei să faci cu adevărat important în viaţă.
Un showroom sau expoziţie de maşini dintr-un vis poate sugera că te laşi purtat spre un stil de viaţă superficial, dedicat plăcerilor lumeşti, ce nu îţi reprezintă neapărat veritabilă fiinţă. Dacă te visezi prezentând o maşină la un showroom ţi se indică faptul că eşti mândru de realizările şi succesele tale. Îţi doreşti să îţi fie recunoscute eforturile şi împlinirile.
Tabloul de bord al unui autovehicul visat semnifică ce schimbări sunt pe cale să aibă loc în / cu trupul tău. Pot fi ilustrate astfel şi procesele ce se desfăşoară în corpul sau mintea noastră, chiar şi în subconştient.
Uşile unei maşini reprezintă felul în care laşi alţi oameni să îţi împărtăşească viaţa. Uşa unui pasager se referă la persoanele pe care le laşi să se apropie de tine sau pe care le respingi, le alungi din viaţa ta. În raport cu alte elemente ale visului, uşile pot sugera că oferi acces la nişte aspecte interioare ale fiinţei tale. Totodată, uşile pot fi o barieră, o protecţie faţă de oameni ce încearcă să te rănească sau să te influenţeze în rău. Dacă te visezi incapabil să deschizi uşa maşinii înseamnă că nu îţi mai poţi stăpâni simţămintele ori că simţi că ţi-ai pierdut libertatea de mişcare.
Volanul unui autovehicul este conectat oniric cu capacitatea de a controla o situaţie legată de viitorul tău. Dacă te lupţi cu altcineva pentru a prelua controlul volanului ţi se indică faptul că dorinţele , năzuinţele tale sunt în conflict cu cele ale unui om apropiat.
Un vis despre o maşină veche sau hârbuită pune în prim plan simţământul bătrâneţii sau o obsesie legată de moarte.
Copyright © diane.ro
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Sangele din vis | Interpretarea si semnificatia viselor
Culoarea masinii si personalitatea soferilor
Dragostea din vis | Interpretarea si semnificatia viselor
O maşină poate reprezenta, de asemenea, persoana ta în viața socială, în accepţia lui Carl Jung, cum arăţi în ochii celorlalţi, sau statutul tău social. Particularităţile unor vise despre maşini ne arată cât de multă putere şi influenţă avem ori credem că avem asupra destinului nostru şi de cât de mult succes ne bucurăm în vreme ce avansăm de la un stadiu la altul al vieţii.
Visul în care conduci o maşină semnifică ambiţia ta, ceea ce te mobilizează în cel mai înalt grad, şi capacitatea ta de a evolua în decursul existenţei.
Ia aminte la cât de lin sau nu se mişcă maşina pe drum!
Dacă te vezi conducând un automobil înseamnă că ai un rol activ în modelarea vieţii tale. Dacă nu eşti decât pasager sau ocupi locul din dreapta şoferului, ţi se atrage atenţia că ai o implicare pasivă în traiul tău în general. În cazul în care ocupi un loc din spate, ţi se indică că accepţi să te situezi într-o poziţie inferioară şi că le permiţi celorlalţi să preia controlul asupra ta. Acest fapt poate fi urmarea slabului tău respect faţă de tine însuţi sau scăzutei încrederi în fiinţa ta. În mare, acest simbol din vis denotă independența ta ori gradul în care îţi controlezi viaţa.
Dacă visezi că eşti la volanul unei maşini ce merge prin apă sau peste apă ţi se sugerează că parcurgi, în sinea ta, o călătorie emoţională sau sentimentală. A zări într-un vis o maşină sub apă mărturiseşte despre simţăminte de regret, tristeţe ori legate de abandonarea unui drag ţel.
Un vis în care maşina ta se răstoarnă cu 180 de grade, cu roţile în sus, te avertizează că un important eveniment este pe cale să îţi bareze calea spre obiectivele tale. Simţi nevoia să îţi iei viaţă în propriile mâini.
Visul în care nu poţi porni maşină indică că te simţi lipsit de putere într-o anumită situaţie.
Atunci când vizezi că ai uitat unde ţi-ai lăsat maşina semnifică faptul că nu eşti satisfăcut sau că eşti nefericit cu privire la un aspect din viaţa ta conştientă. Poate că nu ştii cu adevărat ce să faci cu viaţa ta sau încotro să te îndrepţi în existenţă.
O maşină furată în vis sugerează că te simţi derutat faţă de veritabila ta identitate. Acest lucru poate fi asociat cu pierderea unui job, o relaţie de cuplu eşuată sau o altă situaţie în care individualitatea ta joacă un mare rol.
De visezi că maşina ta sau motorul ei s-a supraîncălzit ţi se ilustrează că îţi cheltuieşti prea multă energie. Trebuie să o laşi mai moale în traiul cotidian pentru a nu risca să cazi pradă stresului sau unei oboseli cronice. Poate că îţi propui mai mult decât poţi realiza. Este vremea să îţi iei o pauză de relaxare ori odihnă.
Visul în care nu poţi ridica geamul maşinii tale poate spune că dai dovadă de o oarecare rezervare sau ezitări faţă de direcţia vieţii tale sau drumul destinului ales de tine.
O maşină din vis care merge fără că nimeni să o conducă denotă că trebuie să te reasiguri asupra standardului tău actual de viaţă. Poate că nu vrei să-ţi asumi responsabilitatea acţiunilor tale.
Un vis despre cum cumperi o maşină se referă la marea ta dedicare sau marele angajament faţă de o importantă decizie luată de tine.
Acceleratorul unei maşini reprezintă abilitatea ta de a-ţi controla consumul de energie în muncă, într-o relaţie sau în viaţă, în general. Felul în care apeşi pe accelerator arată câtă voinţă pui în joc în materializarea ţelurilor tale. Dacă acceleratorul nu funcţionează înseamnă că eşti secătuit de energie sau că nu ştii cum să te motivezi. Atunci când apeşi cât mai mult pedala de acceleraţie exprimă marea ta năzuinţă de a atinge un obiectiv, cât mai repede posibil.
Un autovehicul ciocnit ori strivit în vis reprezintă dezamăgirea din viaţa ta lucidă. Poate că duci lipsă de notabile ambiţii sau aspiraţii...
Un accident de maşină din vis poate sugera un sfârşit, o încheiere, cu o amploare asociată cu gradul de distrugere a maşinii. Poate fi vorba despre finalizarea unei orientări a existenţei, a unei relaţii de cuplu sau de afaceri, în funcţie de cine este cu tine în momentul accidentului. Dacă în accident este implicat şi un alt om, visul denotă o relaţie dificilă cu acesta ce îţi poate afecta fericirea sau încrederea în tine însuţi.
O maşină accidentată ori avariată poate reprezenta uneori şi un eşec pe care ţi-l doreşti, poate din imboldul de a evita stresul sau o schimbare.
De asemenea, ciocnirea unei maşini sugerează lipsa de control ori o ratare a unei oportunităţi, "ciocnirea" cu un şef sau un partener.
Dacă te visezi murind în accident înseamnă că ai nevoie de o transformare radicală a existenţei sau individualităţii tale.
Dacă te zăreşti în vis pe punctul de a fi lovit de o maşină sau chiar călcat de un automobil ţi se transmite că stilul tău de viaţă, credinţele ori ţelurile tale sunt în conflict cu cele ale altei persoane. Poate fi, totodată, o reprezentare simbolică a unei experienţe de viaţă zguduitoare sau a mândriei tale călcate în picioare. Pe de altă parte, dacă te visezi lovind sau călcând pe cineva cu maşină ţi se semnifică că ai rănit pe cineva, sufleteşte, sentimental, pentru a înainta în viaţă.
A auzi ori a închide într-un vis alarma unei maşini implică faptul că mergi pe o cărare greşită a existenţei. În acest fel eşti avertizat să renunţi la orientare de-a ta prezentă.
Atunci când te visezi băut sau beat la volanul unei maşini ţi se sugerează că nu îţi controlezi viaţa sau că eşti sub influenţă unor lucruri intutive, imaginare, lipsite de raţiune.
Bateria unei maşini reprezintă simbolic în vis vitalitatea ta. Dacă visezi că bateria este "moartă" poate însemna că eşti copleşit sau epuizat de un aspect al vieţii tale. Este necesar să te relaxezi pentru a preîntâmpina riscul unei colaps datorat supraoboselii.
Visul despre centura de siguranţă a unui autovehicul semnifică faptul că trebui să fii prudent, sugerându-ţi-se felul în care te poţi feri de un accident sau incident din viaţa lucidă. Dacă te visezi fără centură de siguranţă se poate spune că eşti adeseori prea imprudent. Uneori, acest vis ilustrează o limitare la care eşti supus.
Combustibilul maşinii visate este asociat cu voinţa, perseverenţa, motivarea. Poate fi vorba şi despre o resursă ce te ajută să realizezi ceva sau să ajungi undeva. Dacă visezi că un rezervor de combustibil gol ţi se sugerează faptul că eşti lipsit de resurse, de motivaţie sau voinţa de a face ce îţi doreşti. Mai poate semnifica oboseala, epuizarea sau o stare proastă de sănătate.
Un autovehocul demontat în subansamble sau piesă cu piesă descrie un eveniment de viaţă stresant sau neglijenţă în a avea grijă de trupul tău. Poate semnifica şi simţământul că nişte oameni ori circumstanţe îţi impietează libertatea, oportunităţile sau viaţa profesională.
Dacă ai visat un camion ori un tir ce transporta maşini ţi se indică faptul că nu ai un ţel clar în viaţă şi că îi laşi pe alţii să ia deciziile în locul tău.
Farurile unui autovehicul din vis ilustrează capacitatea ta de a vedea ce se petrece cu adevărat în viaţa ta reală, cu precădere în zona subconștientă a minţii tale. Ţi se poate sugera ce te aşteaptă în viitor, dar poate fi şi o indicaţie despre abilitatea intuiţiei sau clarviziunii tale.
O maşină în flăcări ori incendiată subliniază "arderea", distrugerea totală a unui aspect fizic ori sentimental. În funcţie de contextul visului, poate implica sfârşitul unei relaţii, a unei conjuncturi de la serviciu a unei proiectate activităţi.
În cazul că visezi cum frânele maşinii nu funcţionează ţi se sugerează pierderea controlului asupra unui eveniment sau unei situaţii, ce poate indică teama de a fi pus la încercare sau a lua o iniţiativa. Poate fi vorba şi despre dificultatea de a-ţi stăpâni emoţiile, sentimentele dintr-o legătură de dragoste.
O parcare visată reflectă un loc în care te poţi odihni, relaxa, întâlni oameni, a face schimb de idei şi opinii, sau a intra în contact cu un eventual partener de cuplu. O maşină parcată duce cu gândul şi la faptul că te-ai oprit într-un anumit punct al vieţii tale sau că ai ales "să mergi pe jos", adică să depui un plus de efort personal.
Portbagajul unui autovehicul reprezintă amintirile, karma sau influenţele unor trecute evenimente, precum şi experienţele de viaţă care continuă să ne marcheze. Visul despre portbagaj este asociat şi cu lucrurile necesare pe care le luăm sau cumpărăm pentru noi sau familie. Uneori, poate fi la mijloc o chestiune pe care vrem să o ascundem sau de care vrem să scăpăm. Portbagajul poate însemna totodată "bagajul" de gânduri pe care le purtăm tot timpul în minte.
Visul în care probezi o maşină pentru a te hotărî dacă o cumperi sau nu indică că ai nevoie să te decizi ce vrei să faci cu adevărat important în viaţă.
Un showroom sau expoziţie de maşini dintr-un vis poate sugera că te laşi purtat spre un stil de viaţă superficial, dedicat plăcerilor lumeşti, ce nu îţi reprezintă neapărat veritabilă fiinţă. Dacă te visezi prezentând o maşină la un showroom ţi se indică faptul că eşti mândru de realizările şi succesele tale. Îţi doreşti să îţi fie recunoscute eforturile şi împlinirile.
Tabloul de bord al unui autovehicul visat semnifică ce schimbări sunt pe cale să aibă loc în / cu trupul tău. Pot fi ilustrate astfel şi procesele ce se desfăşoară în corpul sau mintea noastră, chiar şi în subconştient.
Uşile unei maşini reprezintă felul în care laşi alţi oameni să îţi împărtăşească viaţa. Uşa unui pasager se referă la persoanele pe care le laşi să se apropie de tine sau pe care le respingi, le alungi din viaţa ta. În raport cu alte elemente ale visului, uşile pot sugera că oferi acces la nişte aspecte interioare ale fiinţei tale. Totodată, uşile pot fi o barieră, o protecţie faţă de oameni ce încearcă să te rănească sau să te influenţeze în rău. Dacă te visezi incapabil să deschizi uşa maşinii înseamnă că nu îţi mai poţi stăpâni simţămintele ori că simţi că ţi-ai pierdut libertatea de mişcare.
Volanul unui autovehicul este conectat oniric cu capacitatea de a controla o situaţie legată de viitorul tău. Dacă te lupţi cu altcineva pentru a prelua controlul volanului ţi se indică faptul că dorinţele , năzuinţele tale sunt în conflict cu cele ale unui om apropiat.
Un vis despre o maşină veche sau hârbuită pune în prim plan simţământul bătrâneţii sau o obsesie legată de moarte.
Copyright © diane.ro
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Sangele din vis | Interpretarea si semnificatia viselor
Culoarea masinii si personalitatea soferilor
Dragostea din vis | Interpretarea si semnificatia viselor
Masina din vis | Interpretarea si semnificatia viselor
Reviewed by Diana Popescu
on
august 30, 2013
Rating:
Da este foarte adevarat,Sa fiu sincera nu am incredere in vise.dar de data asta,ma pus pe ganduri.
RăspundețiȘtergeredaca visezi ca te afli intrun autobuz fara sofer si de cate ori sari din el un o motocileta alba vine sa te conduca in apoi fara voia ta ca si cum ai fi posedat de un spirit rau
RăspundețiȘtergeredar daca visezi o masina parcand iar apoi rasturnandu-se ?
RăspundețiȘtergerePoate insemna ca o situatie ce se parea clara, stabila in viata ta este pe cale sa iti ia pamantul de sub picioare. Incearca sa iti verifici atasamanetele fata de oameni dragi sau apropiati.
ȘtergereDar daca visezi ca mergi cu masina frumos, pe un drum asfaltat si ca te bucuri de acea plimbare dar la un moment dat iti faci griji ca te va prinde noaptea si ca nu ai faruri (cred ca asa era) si ca va trebui sa parchezi undeva, ce inseamna ?? Dar in ansamlul lui, visul a fost foarte frumos iar somnul foarte odihnitor iar in vis nu eram singur ci cu o persoana apropiata la care parcasem masina in curte ! :)
ȘtergereAcest vis poate reflecta, in ansamblu, o stare ori o perioada fericita din viata ta, dar si teama ca aceasta stare/perioada se va sfarsi sau ca nu va putea sa dureze din cauza vrajmasiilor lumii (noaptea sau intunericul).
ȘtergereBuna ziua.
ȘtergereAm visat ca eram in masina cu iubitu meu, cantam o melodie de la radio impreuna, imi luase mana si mi.o pupa. ...nu si a dat seama dar iesisem de pe strada, cadeam in gol, de pe un pod. ..si ziceam tatal nostro. ..parca ne tineam de mana. ..el radea, nici eu nu eram prea speriata, si parca cazusem intr.un Copa. ..ne oprisem
Ce poate semnifica? ??
Buna, Lacra. Poate insemna ca esti amenintata de un risc in relatia cu iubitul tau, ca va putei afla amandoi in preajma unei incercari care nu va sperie atata timp cat tineti cu adevarat unul la celalalt.
ȘtergereDaca visezi ça esti la volanul uni masini care coboara cu mare viteza o série de scari ?
RăspundețiȘtergereAm visat fosta masina,pe care am vandut-o ,ca era in sufragerie!!! Ce poate insemna? Va rog
ȘtergerePoate insemna ca te simti constrans in propria ta casa sau ca ai renunta la o mare dorinta de a calatori, eventual intr-un anume loc.
ȘtergereIți mulțumesc foarte mult ,Diana,pt. ca mi-ai răspuns! Sunt o mare cititoare a blogului tău,te felicit!!!
ȘtergereDar daca e o duba alba mare si o calca pe o colega pe fata dar ea nu moare doar adoarme ce inseamna
RăspundețiȘtergereAm avut un vis in care se facea ca eram la liceu cu colegii ( eu am terminat mai demult liceul) si toti trebuia sa facem un referat despre anume ceva. Mie mi-a revenit sa fac despre luna. Ne-am adunat toti intr-o clasa sa le prezentam si eu cumva de abea atunci il scriam. Mi s.a sters din minte ce am scris cu toata ca in vis mi-a fost asa de clar ce am scris. Ce ar putea insemna visu asta?
RăspundețiȘtergereAcest vis poate reflecta nostalgia ta pentru vremea din liceu dar si un aspect legat de latura feminina a personalitatii tale care incearca sa-si croiasca drum in afara subconstientului, sa se exprime intr-un fel sau altul (din aceasta cauza scrii in in vis despre luna).
ȘtergereVisez ca am condus o masina de teren inchiriata, si am sesizat ca are volanul pe dreapta si nu eram obisnuita cu el ..am vrut sa i_ au altamasina dar mi_am dat seama ca ii lipseste motorul fiind o masina scumpa si inchiriata am vrut sa o abandonez dar m_am gandit ca tot asa am sa platesc ca mi- a fost furat motorul.... m-am trezit.
RăspundețiȘtergereBuna Diana , am visat ca eram intr-un autobuz pe care il conducea iubitul meu si cu care am căzut in apa după care eram cu părinți mei care i-au dat un lanț si o brățara de aur si bani am plecat de la ai mei tot cu o mașina pe care o conducea tot iubitul meu eram împreuna si cu un verișor de-al lui care îmi spunea ca părinți mei nu il plac pe iubitul meu si eu ma certam cu el
RăspundețiȘtergereFaptul ca iubitul tau conducea un autobuz care cade in apa sugereaza ca mai multa lume din imediata voastra apropiere nu este de acord cu legatura voastra, mai ales daca ea devine intima. Oricum, intrucat iubitul conduce un autobuz, si apoi o alta masina in care te afli si tu poate indica si o anumita dependenta a ta fata de el. Pe de alta parte, poate exista o indoiala subconstienta, nemarturisita a ta fata de iubit. Chiar daca crezi (la nivel constient) intru totul in seriozitatea lui (vezi cadourile pe care i le dau parintii tai), ceva din interiorul tau ("verisorul") pare sa traga un anumit semnal de alarma.
ȘtergereAm visat ca am plecat într-o excursie cu colegii (aveam iubit) si dintr-o data microbuzul nostru a cazut intr-un sanț si s-a răsturnat pe o parte!Toti am iesit repede din el,iar eu strigam la iubitu :"Hai puiu iesi repede!" Dupa ceva timp am plecat iar la drum foarte speriați...Ce înseamnă acest vis?
RăspundețiȘtergerePe de o parte, drumul in viata alaturi de colegii tai poate fi marcat de evenimente neasteptate, capabile sa va dea peste cap si sa va sperie. Pe de alta parte, poate fi vorba despre dorinta ta de a avea un iubit, dar si despre teama ca acesta nu va face fata pretentiilor grupului tau social sau ca vei reusi cu greu sa-l pastrezi alaturi de tine. Nu este exclus ca visul sa se refere la o persoana din preajma ta care te atrage, dar pare sa aiba nevoie de ajutor.
ȘtergereVisul meu este cu mine in masina pe care o am :am parcat si de undeva din spate o basculanta fara sa ma vada a pus pamant peste masina .Am ramas in masina ,parca nu-mi era frica ,dar am inceput sa spun pana am iesit urmatoarele :doamne isuse cristoase fiul lui dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatoasa .Am reusit sa ies pe geam si atat retin ca masina avea era defrmata in partea de sus Aceleasi cuvinte le-am spus si in urma cu cateva saptamani cand am visat-o pe fecioara Maria sus pe cer ,in multe culori ,frumoasa .
RăspundețiȘtergereFaptul ca parchezi in vis masina poate reprezenta un popas pe care ti-l acorzi in cursa adeseori haotica dupa diverse scopuri din lumea de zi cu zi. Pamantul rasturnat de basculanta peste masina ta echivaleaza cu un fel de inmormantare simbolica. In popasul pe care ti l-ai luat, ai trecut / vei trece printr-o moarte a unei parti din tine sau vei depasi o etapa a existentei tale, in care credinta ta constitue ceva esential. Faptul ca reusesti sa iesi din masina semnifica continuarea vietii tale la un alt nivel, un fel de renastere, poate spirituala.
ȘtergereMultumesc! Esti o persoana minunata ,interpretarea visului este realiatea insasi spusa prin cuvintele tale ,inca o data multumesc!
ȘtergereBuna, mie in vis mi s-a furat o masina care tot in vis o aveam de vanzare si mi-a fost adusa in acelasi loc la fel, eu ulterior am vazut ca fusese furata. Cat timp am fost intr-o statie peco sa verific camerele sa vad cine s-a plimbat cu ea si a adus-o inapoi din masina mea buna de zi cu zi niste tigani si tiganci mi-au furat lucruri si au incercat inclusiv sa o dezmebreze dar mai rau au stricat-o si m-am trezit rugandu-ma de tigani sa -mi dea inapoi ce mi-au luat din masina si ei surpinzator acceptau.
RăspundețiȘtergereAi ajuns la o cotitura din viata ta sau vrei sa schimbi ceva important din viata ta dar oscilezi, nu esti hotarat, nu stii ce si cum sa faci. Masina poate simboliza tocmai acesta schimbare majora, potentiala din existenta ta, o schimbare pe care vrei sa o faci tu (obtinand eventual si un anumit beneficiu=vanzarea masinii), dar nu accepti sa fie facuta ori intermediata de altii (furtul masinii si faptul ca ti-a fost adusa inapoi). La fel se intampla si cu "tiganii": ei intruchipeaza transformarea ta potentiala in care se pot implica niste persoane din afara, dar nu accepti asa ceva, iar "tiganii" accepta sa iti inapoieze vechiul tau curs al vietii.
ȘtergereMultumesc pentru raspuns, chiar pot spune ca ai dreptate, nu stiu cum dar te pricepi de minune :))
RăspundețiȘtergerebuna. Aseara am visat ca eram cu sora si tatal meu in masina si ne pregateam sa mergem la o nunta.(e rau daca visezi ca mergi la o nunta?). Drumul era unul drept dar ingust. Tata conducea si la un moment dat nu ma mai aflam in masina si am vazut cum ea a cazut intr-o prapastie. Cu totii eram bine doar ca tata vroia sa se arunce dupa masina.
RăspundețiȘtergereBuna. Nu este de rau sa visezi ca mergi la o nunta. In cazul visului tau, pari sa te indrepti spre o mare transformare sau innoire din viata ta sau din familia ta. Drumul catre aceasta transformare este drept, dar nu iti permite sa te abati de la el (fiind ingust). Tocmai de aceea, la un moment dat, cade intr-o prapastie. Faptul ca nu mai erai in masina semnifica esecul de a ajunge le respectiva trasnformare nu te afecteaza. Nu acelasi lucru se poate spune despre tatal tau, care incearca sa se arunce dupa masina.
Ștergeremultumesc mult pentru raspuns
RăspundețiȘtergereBuna,am o duba galbena care nu functioneaza pentru ca are motoru defect.Am visat ca o conduceam in vis nu avea motoru defect ,o conduceam nu pe drum ci intr-un loc ciudat erau ceva hala nu-mi amintesc bine si erau ceva table cred ,am franat dar nu prindeau franele si m-am bagat in tablele alea sau in ceva dur,am crezut ca am facut masina praf dar nu s-au stricat decat farurile si ma intrebam oare cat or costa sa le cumpar ,era si sotul meu in fata masinii se uita la mine ce am facut,eram foarte speriata dar m-am bucurat ca nu a fost mai grav
RăspundețiȘtergereBuna, Diana! am ajuns aici, cautand ceva semnificatii ale unui vis legat de un auto si de roti...sunt placut surprinsa sa gasesc aici o ampla paleta de explicatii, dar si pentru ca oferi fiecaruia o interpretare, atat de prompt si detaliat.......despre visul meu.......eram la drum, nu stiu daca lung sau scurt, impreuna cu sotul meu, cu masina si , la un moment dat ne-am oprit si sotul meu a schimbat 2 roti la masina, pe cele din spate...sau chiar toate, si..ori era masina rosie , ori rotile schimbate erau rosii...deci, ideea visului: roti schimbate si culoarea rosie....cum s-ar interpreta?....multumesc anticipat si o zi cat mai reusita!
RăspundețiȘtergereBuna. Un astfel de vis poate semnifica o dorinta de-a ta ori un lucru pe cale sa se petreaca. Oricum, schimbarea rotilor reprezinta o schimbare a vietii, a felului cum "calatoresti" prin viata alaturi de sotul tau. Esti sau vrei sa fii la o rascruce de drumuri asociata cu o intensa pasiune ori energie, sau determinata de faptul ca resimti lipsa unei mari pasiuni ori energii. Imi pare rau, dar nu pot fi mai precisa avand in vedere datele visului.
ȘtergereMultumesc frumos pentru interpretare...interesanta viziunea si sunt suficiente informatiile, am prins esenta, asta era cel mai important...n-am retinut prea multe date ale visului, asta-i marea mea frustare referitor la vise :)......oricum,ma bucur ca am descoperit acest blog si pe autoarea lui.....o zi faina!...
ȘtergereBuna ! Am visat ca eram cu prietenul in tir el fiind la volan..si ne apropiam de mare iar eu aveam teama de apa adanca..si prietenul meu ca sa-mi invinga teama am sarit cu tirul in apa si culmea am iesit din tir si am innotat la suprafata si imi disparuse frica..daca ma puteti ajuta ce semnifica visul ! Multumesc frumos !
RăspundețiȘtergereAcest vis semnifica in subconstient temerea dar si speranta ta ca vei reusi sa treci printr-o mare incercare alaturi de prietenul tau. Poate ca voi doi aveti un plan legat de viata in doi sau altceva important, si doresti ca acel lucru sa se implinesca, dar si sa fii sprijinita pentru asta de prietenul tau.
ȘtergereAm visat ca eram intr-o masina pe scaunul pasagerului cand abia mi-am pus centura de siguranta si ne-am ciocnit usor de doua masini care s-au bagat in fata. Dupa care o alta masina ne-a izbit mai tare din spate si s-a desfacut airbagul care m-a lipit de scaun. Moment in care m-am gandit ce bine ca am centura de siguranta pusa si masina airbag. Din senin apare o motocicleta care se izbeste in masina din fata noastra si se dau jos 2 persoane mascate cu pistol in mana. Primul a indreptat pistolul catre noi si ne zicea ceva,dar nu-mi amintesc ce, dupa care s-a indreptat catre pasagerii masinii din fata. Masina in care eram era condusa de o persoana pe care am cunoscuto de curand. M-ai putea ajuta cu descifrarea visului, te rog? Multumesc anticipat.
RăspundețiȘtergereVisul tau poate semnala un simtamant de nesiguranta sau deruta fata de acea persoana pe care ai cunoscut-o de curand. Poate ai impresia (subconstienta) ca acea persoana duce o viata periculoasa sau incearca sa te atraga in niste lucruri riscante, si, tocmai de aceea, in vis iti pui centura de siguranta. Masina pe care o conduce acea persoana pare a reprezenta un aspect al vietii spre care incearca sa te atraga, un aspect poate trepidant, dar care te scoate din zona ta de confort.
ȘtergereBuna Diana.Multumesc pentru interpretare. Intr-adevar, sentimentul de nesiguranta exista, pentru ca persoana se afla la distanta si exista o diferenta de cultura. Interpretarea ta m-a facut sa vad un pic altfel lucrurile.
ȘtergereAm visat ca eram intr-o masina alba mica impreuna cu sotul meu .De-abia am incaput amandoi in masina ,ea fiind prea mica pt noi in timp ce sotul meu era la volan.Spuneti-mi va rog ce considerati dvstra ca semnifica?Eu l-am interpretat ca fiind sfarsitul relatiei noastre de cuplu decizia fiind luata de sotul meu pt ca el se afla la volan.Va Multumesc.
RăspundețiȘtergereBuna. Inclin sa-ti dau dreptate. Poate si vorba si despre o schimbare, un nou inceput initiat de sotul tau (culoarea alba a masinii), in care nu reusiti sa "incapeti," amandoi, in care nu va mai simtiti confortabil impreuna.
ȘtergereIti Multumesc ,Diana.Toate cele bune.
ȘtergereBuna Diana. Visul caruia as vrea sa ii cunosc interpretarea este urmatorul: eu si prietenul meu ne urcam intr-un autobuz. La scurt timp observam 3 sicrie, iar el imi spune ca stie despre ce e vorba, ca oamenii aceia au murit intr-un accident. Cand ma uit langa mine, era un alt sicriu, sar speriata si aflu ca sunt in total 6 sicrie si intre timp ajungem direct intr-o biserica si coboram din autobuz. Urmatoarea scena, noi iesim din biserica si sicriile sunt bagate inauntru. Te rog din suflet, ajuta-ma cu o interpretare. Sun foarte speriata!!! Multumesc.
RăspundețiȘtergeream uitat sa imi dau numele. ma numesc Ana-Maria.
ȘtergereBuna, Ana-Maria. Acest vis poate semnifica temerea ca relatia cu prietenul tau poate fi alterata sau impiedicta de catre oamenii din jurul vostru (aici intervenind simbolul autobuzului). Sicriele pot simboliza asadar frica ca relatia ta ar putea sa "moara" sau necesitatea ca influentele negative ale oamenilor sa dispara, sa "moara" si ele, pentru a nu (mai) da nastere unor potentiale conflicte dintre tine si prietenul tau. In particular, 3 (sicrie) poate reflecta frica ca ar putea "muri" vitalitatea, energia, vigoarea relatiei tale, iar 6 (sicrie) temerea ca ar putea sa se dezintegreze cooperarea, impartasirea afectiva din legatura ta de cuplu. In viata de toate zilele, in biserica se fac slujbe atat pentru cununii, cat si pentru inmormantari. Faptul ca iesiti din biserica in timp ce sicriele sunt bagate inauntrul ei poate reflecta pastrarea legaturii afective cu prietenul tau si moartea temerilor tale descrise mai sus.
ȘtergereBuna. Am visat ca tr sa merg la puscarie si in fata puscariei era multa lume. Necunoscuta. Nu stiam daca asteapta pe cineva sa se elibereze sau asteapta sa intre la pușcărie. Eram f preocupata de întrebarea asta. Sunt f speriata. Puteti sa mi spuneți ce înseamnă visul? Mulțumesc. Ramona.
RăspundețiȘtergereAcest vis poate sugera ca te simti limitata, ingradita, "sufocata" de oamenii din viata personala, cea profesionala ori sociala. Pe de alta parte, visul de acest gen poate oglindi un simtamant de vinovatie.
Ștergeream visat ca mam jucat pe telefon un joc cu masini dar totul parea foarte real parca eu eram la volanul masini era o cursa cu masini si trebuia sa scap de politii dar in timp ce eu aveam viteza sa depasesc au venit foarte multe masini de politi contra mea si numai aveam scapare si mau inconjurat si dupa aceea era GAME OVER.
RăspundețiȘtergerePoate fi vorba despre o greseala, un lucru pentru care te simti vinovat si care te temi ca ar putea fi descoperit. In acelasi timp, un astfel de vis poate semnifica temerea ca nu iti vei implini o dorinta, o nazuinta, din cauza unor oameni din preajma ta care nu sunt de acord cu ea.
ȘtergereBuna Diana. am visat ca am inchiriat o masina verde cu care m-am dus la cumparaturi. am facut cumparaturile, am deschis portbagajul, cand sa pun plasele inauntru, masina a plecat singura. am incercat sa o opresc, dar ea era mai rapida decat mine. am urmarit-o cu privirea si ea a virat la stanga. am alergat pe diagonala ca sa scurtez drumul si m-am intalnit cu 4 pisicuti dintre care unu a sarit si se tinea de mana mea. eu alergam si l-am repezit 'du-te ma in lumea ta si lasa-ma ca am treaba'. am scapat de pisicut dar nu am mai gasit masina. am cautat-o pana am ajuns intr-un loc superb, eu priveam undeva de deasupra niste case mari, noi, frumoase, curate, colorate, inconjurate de poienite de copaci. casele erau situate intr-o zona inconjurata de munti. copacii si iarba era de un verde crud, sanatos. gaba
RăspundețiȘtergereBuna. Acest vis poate semnifica faptul ca incerci sa-ti implinesti dorintele sau nevoile ("cumparaturile" din vis) facand apel la o modalitate sau cale din viata aparent promitatoare (culoarea verde a masinii) dar care, de fapt, nu iti "apartine", nu ti se potriveste (masina din vis este inchiriata) si care iti poate scapa de sub control (masina care a plecat de una singura). Cei 4 pisicuti pot reprezenta necesitatea de a aduce stabilitate in existenta ta, a privi lumea intr-un mod cat mai realist pentru a-ti implini aspiratiile. Cautarea masinii adica cautarea fericirii tale se sfarseste cu bine. Ai posibilitatea de a privi lumea dintr-o larga si frumoasa perspectiva, verdele care domina peisajul fiind asociat cu speranta, seninatatea, dezvotarea si o schimbare pozitiva.
ȘtergereBuna! Am visat masina mea. Era parcata, dar nu mai avea rotile din spate, iar usile erau taiate! Pur si simplu date jos si taiate in patru. In vis credeam ca au fost hotii, si am chemat politia, dar nu i-a prins. Nu stiu ce vrea sa insemne asta. Poate ma ajuti. :)
RăspundețiȘtergereBuna, Livia. Poate insemna ca te simti impiedicata (de tine insati sau de altcineva) sa faci ceva ce iti doresti, masina simbolizand capacitatea ta de a te indrepta spre implinirea nazuintei tale. Pe de alta parte, lipsa usilor poate indica ca te simti amenintata , ca nu te simti in siguranta de-a lungul drumului spre implinirea dorintei tale.
ȘtergereMultumesc Diana. Cata rabdare ai sa raspunzi tuturor! Si le explici si bine! Esti minunata, suflet ales. Gaba.
RăspundețiȘtergereBuna Diana, ma numesc Cristian. Am visat ca conduceam o masina mai mica rosie, si aveam o rulota pe care o tractam. Intro intersectie rulota s-a desprins din carlig pe care nu-l asigurasem si a fost distrusa de alte masini intro coliziune. Am ajuns pana la urma la o curte unde ma asteptau parintii mei ingrijorati. Bineinteles ca venise si Politia care urma sa ma sanctioneze, tatal meu care e mort imi explica ca rulota s-a desprins fiindca nu am asigurat prinderea. Visul a fost destul de clar, te rog frumos sa ma ajuti sa inteleg ce poate insemna. Multumesc
RăspundețiȘtergereBuna, Cristian. Rosul din vise indica, de obicei, vigoare, forta, o mare pasiune. Rulota poate reprezenta un "bagaj" psihic, ceea ce pretind (pretindeau) altii de la tine(poate chiar parintii) sa faci in ori sa nu faci in viata. Pasiunea cu care traiesti (culoarea rosie a masinii) te poate face insa sa nu mai tii cont de acel "bagaj," sa uiti de el (de unde desprinderea si distrugerea rulotei), iar acest lucru te poate face sa simti (subconstient) niste remuscari, sa te simti vinovat (politia care urmeaza sa te sanctioneze).
ȘtergereDiana, te rog sa-mi raspunzi si mie! Multumesc! O zi buna iti doresc
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Diana. Sa-mi spui te rog daca faci si consiliere privata, pe mail sau skype contra cost bineinteles.
RăspundețiȘtergereDa, gasesti adresa de email de contact in stanga blogului, in partea de jos.
ȘtergereBuna Diana. Sotul meu a visat ca mergeam impreuna pe strada tinandu-ne de mana. La un moment dat am vrut sa traversam strada iar cand am ajuns la trecerea de pietoni i-am dat drumul la mana si am traversat singura fiind lovita de o masina gri. Nu am murit in acel accident si nici sange nu se vedea, iar sotul meu striga la sofer sa opreasca masina. Ce poate fi? Multumesc!
RăspundețiȘtergereVisul pare sa reflecte grija sotului tau fata de tine si teama lui de a nu te pierde intr-un fel sau altul. faptul ca mergeati pe strada tinandu-va simbolizeaza drumul pe care il parcurgeti impreuna prin viata. Trecerea de pietoni poate semnifica o incercare la care sunteti supusi amandoi, o incercare prin care vrei sa treci totusi singura, fapt ce il face pe sotul tau sa se teama ca vei fi afectata, "accidentata," ranita sufleteste sau intr-un alt fel. Desigur, sotul tau nu te-a vazut in vis moarta si nu a zarit nici sange intrucat nu putea suporta sa vada asta, si a influentat in acest fel desfasurarea visului.
ȘtergereBuna Diana ,de ceva timp urmaresc blogul tau esti minunata, o adevarata enciclopedie.
RăspundețiȘtergereceva mai devreme am descoperit ca te pricepi si la interpretarea viselor .
acum cateva zile am avut un vis poate putin ciudat ,am visat ca eream undeva parca pe un hol tineam in mana o foaie de hartie scrisa pe calculator care arata ca o cerere si dintr-o data cineva mi-a spus "asta trebuie semnata de Patriarh si e ok" altceva nu-mi mai amintesc.Crezi ca e o chestie buna? sunt f stresata trec prin momente f grele ,poate cruciale in viata mea. multumesc anticipat
Buna, multumesc pentru aprecieri. Adeseori, o cerere din vis semnifica ceva ce iti lipseste in viata, ceva ce vrei neaparat sa obtii. Faptul ca in visul tau cererea era scrisa la calculator si nu de mana indica o chestiune oficiala sau care nu depinde de oamenii apropiati tie. Asadar, visul tau poate reprezenta o mare nevoie, dorinta, aspiratie ce se poate implini numai cu ajutorul sau prin decizia unei persoane importante.
ȘtergereBuna Diana, sunt Daniel.Am visat ca eram cu un Sprinter cu niste oameni in el si am vrut pe un teren moale sa fac o intoarcere in 3 miscari.Din cauza terenului umed, am inceput sa patinez iar masina s-a dat peste cap 360 grade fara sa pateasca cineva ceva.Apoi s-a pus automat pe un loc mai dur, tare si totul a revenit la normal vazandu-ne de drum mai departe.
RăspundețiȘtergereInseamna ca te simti responsabil pentru cineva (sau mai multe persoane) dar ca, in pofida unor probleme, vei reusi sa rezolvi totul, sau ca niste oameni sunt cu ochii pe tine pentru a vedea daca reusesti un lucru pe care ti l-ai propus si le demonstrezi ca nu au de ce sa se indoiasca de tine.
ȘtergereBuna Diana,
RăspundețiȘtergereRecent am avut un vis in care eram la nunta mea cu nevasta pe care nu o mai cunoscusem pana atunci, un fel de aranjament al familiei... undeva la tara. Eu eram atat de nepregatit incat nu aveam nici macar costum de mire dar mai mult de atat eram imbracat in haine foarte saracacioase. Cu toate acestea am plecat spre locul nuntii singur, pe jos, in patru labe aproape... sa ma duc totusi sa vad ce se petrece acolo.
Astept cu mare nerabdare interpretarea. Multumesc anticipat si o zi buna!
Florin
Buna, Florin, este un vis interesant si, de aceea, foarte incitant! Esti marcat de nazuinta (subconstienta) de a-ti gasi perechea potrivita, fara a-i soca totusi pe parintii tai prin alegerea ta. Oricum , ai indoieli vizavi de faptul ca acestia vor fi de acord cu aleasa inimii tale. Nu stiu ce relatii ai cu satul (parinti, bunici, etc) dar aparitia acestuia in visul tau poate reprezenta nazuinta de a fi impreuna cu cineva cu o personalitate autentica, care nu ar putea recurge la inselatorii ori ipocrizie. Te simti cumva nevrednic, incapabil sa atragi un suflet pereche (hainele saracacioase si mersul in patru labe), in acest caz putand fi vorba despre o timiditate ascunsa sau niste complexe de ale tale. Dincolo de toate, esti strabatut deo formidabila aspiratie de a fi impreuna cu o persoana iubita!
Ștergerebuna, ce inseamna cand visezi ca parintii tai nu sunt de acord cu relatia pe care o ai? e o noua relatie si inca nu am reusit sa le fac cunostinta deoarece el e din alt judet. Acum de craciun oiam sa se intample acest eveniment dar parca mi e frica. multumesc frumos
RăspundețiȘtergereVisul tau nu este nici un semn rau, nici unul bun. El reflecta numai starea ta de ingrijorare fata de reactia pe care o vor avea parintii tai atunci cand le vei prezenta iubitul tau. Iti doresc multa bafta.
ȘtergereBuna Diana,
RăspundețiȘtergeream visat ca iubitul meu conducea masina de la serviciu. in dreapta era sora mea, iar eu eram in spate(ciudat, eu mereu stau in dreapta).mergea cu viteza mare si la un moment dat in curba a iesit de pe drum si a intrat in padure, am sarit intr-o mica prapastie si ne am rasturnat de mai multe. masina a ramas cu rotile in sus si a inceput sa ia foc. am reusit sa iesim din masina.eram singura care statea departe de masina sa nu explodeze si ma rugam de ei plangand sa vina langa mine. nu ma bagau in seama si stateau aproape si se uitau la ea cum a ars de tot.
ar trebui sa mi fac griji pentru iubitul meu care pleaca azi prin tara in deplasare?
multumesc frumos,
adelina
Buna, Adelina. Nu cred ca acest vis prevesteste ceva rau. Mai curand, reflecta ingrijorarea ta fata de iubitul tau, grija ca nu cumva sa i se intample ceva rau.
Ștergerebuna Diana.
RăspundețiȘtergerein vis, nu mai stiu exact in ce imprejurare, am cazut ( sau a cazut ) masina ce o am acum in apa ( un lac mai mare ). Ulterior, in vis tot urmaream sa vad daca va aduce apa masina catre zona unde se revarsa lacul, pentru a o scoate cumva din apa (urmaream farurile ). Mergeam cand la zona unde a cazut, cand la zona de revarsare. In zona unde a cazut, o vedeam ca e intreaga, cu farurile aprinse, dar eram ingrijorata daca va mai putea fi folosita... M-am trezit si nu mai stiu daca a ajuns la zona respectiva.
Mi s-a parut foarte ciudat visul. Cred ca aveam si sentimentul ca nu aveam cu cine sa ma ajut, sau nu vroiam sa anunt problema pana nu ajungea masina in zona mai "accesibila" pt a fi scoasa? nu mai retin exact sentimentul din vis..
ma poti ajuta cu o semnificatie?
multumesc mult,
monica
Buna, Monica. Un astfel de vis poate indica faptul neconstientizat ca destinul ori viata ta iti pot scapa de sub control. Desi te straduiesti sa le mentii controlul, sa iti invingi niste sentimente si sa privesti cat mai rational ceea ce ti se intampla (farurile aprinse sub apa ale masinii), esti ingrijorata de perspectiva ca cineva/ceva poate prelua conducerea destinului tau/vietii tale. Nu esti sigura ce se va intampla din acest punct de vedere, dar "zona mai accesibila" pentru a fi scoasa din apa masina ta sugereaza ca intarzii sa rezolvi aceasta problema asteptand sa apara o conjunctura mai favorabila acestui lucru. Si daca nu va apare?
ȘtergereDa...intradevar tebuie sa infrunt / sa clarific unele lucruri...multumesc tare mult pt raspuns. Sarbatori fericite iti doresc!
ȘtergereMonica
Buna Diana....Astazi am avut un vis tare ciudat.. in prima faza am visat un lantisor de aur care il purtam la gat si un inel care il purtam pe degetul inelar. ... despre aur am citit ce semnifica in vis, dar am visat si masina viitorului sot, eram la volanul ei, dar nu o puteam controla .. vroiam sa ma opresc sa parchez dar nu imi raspundea la comenzi... incercam sa pun frana si ea tot aluneca usor in fata, am tras si frana de mana dar tot nu se oprea, apoi la un moment dat a inceput sa alunece cu spatele, dar eu tot nu am reusit sa o opresc, tin sa mentionez ca inca nu am permis, urmeaza sa il fac cat de curand. ... si pana la urma nu stiu cum am oprit masina, nu imi amintesc...
RăspundețiȘtergereBuna, Ionela. Visul tau poate semnifica o anumita neincredere in vitorul tau sot sau credinta (subconstienta) ca nu vei reusi sa il controlezi ori sa il faci sa tina pasul cu tine de-a lungul vietii voastre impreuna.
ȘtergereBuna Diana!
RăspundețiȘtergereAm visat ca intram cu masina pe strada si m-am dus pana in capatul strazii sa intorc sa pot sa parchez mai usor. Strada era acoperita de nameti era cum e acum afara si tin minte ca m-au deranjat niste faruri din spate. Dupa ce am intors masina am observat ca era masina unei vecine trasa la trotuar in spatele meu. Pe strada era un domn tanar si frumusel in jur de vreo 30 ani care statea degeaba si dupa ce am parcat masina foarte usor ( mergeam usor cu ea desi era zapada) ma trezesc cu el in fata langa mine in masina spunandu-mi ca ii este frig si vrea doar sa se incalzeasca putin. Ce poate semnifica visul tinand cont ca eu nu am permis si masina familiei e stricata si nu s-a mai mers cu ea de multicel? Ce inseamna zapada, strainul si faptul ca mi-era usor sa conduc???
Zapada poate semnifica o raceala afectiva a oamenilor din preajma ta, o raceala pe care te-ai obisnuit, poate, sa o suporti (faptul ca iti era usor sa conduci), dar care nu exclude dorinta constienta ori subconstienta de a fi alaturi de cineva frumos/strainul (pe dinauntru si/sau pe dinafara), nazuind sa se implineasca alaturi de tine intr-o "calda" afectiune.
ȘtergereBuna Diana. Visez des in legatura cu masinile. Am visat ca eram la cativa metri de zona unde locuiesc si il asteptam pe tatal meu sa-mi aduca masina personala. Dupa ce a ajuns, a coborat din masina si masina a luat-o singura la vale (drumul fiind putin in panta), iar dupa o scurta distanta rotile acesteia s-au virat si odata cu asta s-au si rupt. Alergand dupa masina aceasta a pornit foarte greu. In scena aparea si o fosta prietena imbracata in negru, care asista bucuroasa la situatie si de care imi era teama.
RăspundețiȘtergereMultumesc . Alex
Buna, Alex. Visul tau poate reflecta un aspect al vietii tale asupra caruia ai pierdut ori esti pe cale sa pierzi controlul, un aspect ce poate fi asociat cumva cu tatal tau. Oricum, iti este greu sa te descurci in aceasta situatie (masina care porneste greu), poate cu atat mai mult cu cat cineva cunoscut ori apropiat contribuie la ea sau este satisfacut de ceea ce ti se intampla (acest cunoscut fiind deghizat in vis in fosta ta prietena).
ȘtergereBuna Diana , aseara am visat ca alergam , ascultam muzica in casti si cand am trecut pe trecerea de pietoni s-a bagat o masina m-am rostogolit pe capota, pe parbriz si apoi am cazut in genunchi. Oare ce poate insemna acest vis? Multumesc
RăspundețiȘtergereBuna, Andreea. Acest vis poate sa traga un semnal de alarma, sa iti atraga atentia ca te bucuri de viata fara a lua seama la rautatea unor oameni sau la un un eveniment ce te poate rani nu atat fizic, cat sufleteste.
ȘtergereBuna Diana , de la inceputul anului am numai cosmaruri . Visele sunt foarte complexe , colorate si in fiecare imi apare masina , o data ca imi este sparta si furate din ea lucruri , o data ca sunt la volan si trec pe langa o persoana apropiata mie , ca mai apoi incercand sa ajung la ea sa fiu prins intr-o bataie , si cand ma intorc cu acea persoana la masina , masina este avariata destul de grav si cu ambele usi dreapta deschise . Alta data masina nu imi raspunde la comenzi si ma duce catre casa aceleasi persoane , ajung acolo , urc la ea in apartament , iar seara cand plec masina este pe alt loc de parcare cu usa pasagerului si a soferului deschise . Ce pot insemna toate astea ? De 12 zile adevarat am avut parte si de foarte putin somn , mai ales ziua ( in intervalul 8-18 ) Oare este o refulare a corpului meu datorita oboselii ? Multumesc.
ȘtergereBuna si scuze pentru intarziere. Astfel de vise reflecta adeseori simtamantul (subconstient) ca ceva nu este in regula cu parcursul actual al vietii tale. Poate fi vorba despre faptul ca cineva incearca sa iti faca rau sau sa iti "fure" realizarile, ca o persoana apropiata tie te poate aduce in pragul unui esec ori a unei nefericiri, ca nu iti poti controla existenta sau ca aceasta iti este cumva controlata de o anume persoana.
ȘtergerePot intreba daca acest control al existentei imi este benefic? Deoarece eu asta vreau sa cred... Si totusi visele imi demonstreaza contrariul. Aseara am visat ca eram la o întrunire de liceu, unde era si o nunta a doi foști colegi, iar masina mea actoala a fost inlocuita cu un cap tractor de tir, avea aceleași culori ca si masina mea, doar ca se impunea altfel, fiind atat de mare, si eram foarte apreciat si felicitat pentru alegerea facuta...
ȘtergereNu este bine ca viata sa-ti fie controlata de altcineva... In visul de mai sus, nazuiesti, de fapt, sa ajungi la o inalta pozitie in viata sau la o mare realizare, in stare sa ii impresioneze pe oamenii din jurul tau.
ȘtergereBuna Diana am avut un vis ciudat fugeam dupa un autovehicul care era cu colegii mei ce plecau in excursie la inceput eram cu ei dar la un moment am ajuns afar si fugeam dupa ei
RăspundețiȘtergereVisul tau poate reflecta ingrijorarea ca poti pierde afectiunea colegilor tai sau ca ei te pot ignora, eliminandu-te din cercul lor.
Ștergeream visat ca pe un drum mi-a aparut in cale sotul meu care a murit in urma cu doi ani,mult mai tanar decat atunci cand a murit si venea zambind catre mine extrem de fericit ca m-a intalnit,eu la randul meu la fel de tanara m-am bucurat f.tare ca este in viata,ne-am imbratisat cu multa bucurie dupa care am pornit sa traversam soseaua asfaltata tinandu-ne de mana.Deodata o masina pe care nu am vazut-o ci doar o percepeam a intrat in noi spulberandu-ne pur si simplu.Insa in acel moment eu de fapt eram si cea lovita alaturi de sotul meu dar in acelasi timp asistand si de pe marginea soselei la toata scena,ceva ca o dedublare a propriei mele fiinte aflata in acelasi moment cu el cand masina a intrat in noi dezintegrandu-ne in spatiu (ca nu am simtit nici o durere)dar si privind scena de una singura.
RăspundețiȘtergereEste un vis care sugereaza ca ti-ai iubit mult sotul. Bucuria regasirii cu el din vis nu dureaza insa mult si sunteti loviti de masina intrucat, chiar si in subconstient, stii ca el a murit de fapt. Dedublarea, faptul ca asisti la propriul tau accident (alaturi de sot) sugereaza fie ca o parte din tine (din sufletul tau) a murit odata cu el atunci cand a plecat in mod real din aceasta viata, fie ca realizezi chiar si in vis ca relatia cu sotul tau decedat este una imposibila.
ȘtergereMultumesc mult pentru acest raspuns deosebit de documentat si de corect.Aveti dreptate,o parte din sufletul meu a murit odata cu el.Desi in viata mea sunt destule aspecte pozitive(imi traiesc inca parintii,cei doi copii ai nostri sunt alaturi de mine si nu fac probleme,profesional este inca bine)eu nu ma pot bucura de nimic.Este o depresie care nu cred ca se va mai termina cat voi trai.Adevarul este ca primul an il visam in fiecare zi.Dupa,mai rar,insa de fiecare data il visez foarte vesel si fericit.Unii spun ca nu este bine.Ca daca visezi pe cineva plecat in lumea de dincolo inseamna ca urmeaza altii sa plece.Eu insa nu cred in asa ceva,deoarece asta e,mai curand sau mai tarziu toti murim,si nu faptul ca visezi un mort vesel poate fi un avertisment mai ales orice am face cand clipa vine nimeni nu o poate ocoli.
ȘtergereMultumesc inca odata pt.faptul ca mi-ati raspuns desi nu ma asteptam mai ales ca am semnat ca anonim si ma bucur ca am gasit acest blog pe care voi reveni mereu cu interes si cu placere si evident cu ingaduinta dvs.am sa mai incerc sa gasesc raspuns la vreun vis pe care nu mi-l pot explica.
Va urez numai bine si frumos in al dvs.destin
Cu drag,Mihaela!
ma numesc constantin, si aseara am avut 3 vise.in primul eram eu cu prietena mea eu la volan ea in dreapta si era sa ajungem intr o prapastie dar dupa cateva manevre am reusit sa readucem masina pe drum. al 2 lea vis la fel.in al 3 lea vis am cazut in prapastie cu tot cu masina si prietena dar era o cadere lina si parca nu se mai termina, si prietena mea ma luasese in brate...multumesc anticipat
RăspundețiȘtergereBuna, Constantin. Visele tale pot marturisi simtamantul subconstient ca o poti aduce impreuna cu tine pe prietena ta (Tu conduci masina) intr-o conjunctura sau situatie periculoasa, riscanta, mai ales ca ai credinta ca ea tine la tine.
Ștergeremultumesc din suflet , o seara buna
ȘtergereBuna ziua! Am visat ca imi parcam masina (o parcare laterala) si cand m-am dat jos, am constatat ca parcasem suindu-ma pe un copac, botul masinii oprindu-se intr-o creanga de copac. Uitandu-ma spre masina am constatat ca era plina de pamant. Mi-a ramas intiparit in memorie faptul ca era un pamant ca proaspat rascolit, negru si fara bulgarasi. Multumesc!
RăspundețiȘtergereBuna. Ceea ce ai visat poate insemna ca simti nevoia (subconstienta sau nu) de a iti ridica viata deasupra monotoniei ori insignifiantei cotidiene, dandu-i o un sens mai mai inalt sau mai spiritual. Nu mai vei sa traiesti la intamplare, cufundat in "pamant."
ȘtergereBuna ziua! Am visat ca un tir m.a lovit si am murit! Ce inseamna asta?
RăspundețiȘtergereTe simti amenintat (subconstient) de o mare, imensa primejdie. Trebuie sa treci, probabil, printr-o mare incercare in curand. Pastreaza-ti curajul!
ȘtergereBuna Diana,
RăspundețiȘtergereNoaptea trecuta am visat ca eram la volanul masinii mele, conduceam, iar pe scaunul din dreapta era o persoana de sex feminin, nu imi amintesc cine era acea persona dar parca era insarcinata.
La un moment dat am intrat intr-o intersectie mare unde erau si tramvaie, brusc circulatia s-a blocal iar eu am ramas perpendicular pe linia de tramvai prinsa cumva intre doua tramvaie. Vedeam cum tramvaiul din dreapta a incepu sa mearga cu spatele iar eu priveam neputincioasa cum se apropie iar eu nu pot face nimic. M-a lovit si a inceput sa mute masina inspre tramvaiul din stinga, ma uitam disperata cum urmeaza sa fim strivite intre cele doua tramvaie dar ne-am oprit exact cind am lovit al doilea tramvai. Eu am simtit o durere puternica in picior in momentul impactului iar persoana din dreapta sustinea ca nu a patit nimic.
Visul a mai continuat foarte putin dar nu imi mai amintesc bucatica respectiva.
Ai putea te rog sa imi interpretezi visul?
Multumesc mult,
Alina
Buna, Alina. Viata ta pare sa fie deviata de ingrijorarea unei sarcini sau de cineva care incerca sa-ti dea o insarcinare prea mare (cineva din viata personala sau profesionala). Ai impresia (subconstienta) ca acest lucru te poate aduce intr-un impas, blocandu-ti aspiratiile sau ingreunandu-ti drumul catre telurile tale. Nu te lasa coplesita de oricine incearca sa iti ingradeasca evolutia!
ȘtergereMultumesc mult Diana.
RăspundețiȘtergereIntr-adevar trec printr-o perioada mai tumultoasa si daca se poate as vrea sa vorbesc cu tine, as putea avea adresa ta de email?
Multumesc mult inca o data,
Alina
Cu placere, Alina. Ma gasesti la adresa de email www.diane.ro@
Ștergeregmail.com
Buna Diana
RăspundețiȘtergereNoaptea trecuta am visat ca am condus o masina pe o autostrada ,doar ca mergeam cu spatele si cu o viteza foarte mare fara ca sa lovesc ceva in schimb . Oricat incercam sa franez nu reuseam sa opresc masina de tot . Se tot deplasa dar cu viteza mica .
Multumesc mult !!
Buna. Acest vis sugereaza un mers inapoi al vietii tale sau dorinta de a te intoarce in trecut, la un eveniment care te-a marcat foarte mult. In primul caz, ar trebui sa constientizezi daca nu cumva bati pasul pe loc sau involuezi inntr-o latura importanta a existentei tale. In cel de-al doilea caz, nu ar fi rau sa constientizezi daca mai poti sau nu actualiza trecutul, un aspect al trecutului.
ȘtergereAm visat că eram ca pieton, împreună cu un prieten şi pe bulevardul pe care ne plimbam, maşini-le mergeau foarte tare şi loveau câinii ce treceau strada. Ţin să precizez că erau o grămadă de câini morţi sau care erau pe moarte, era mult sânge în jurul meu, Doamne.. câinii predominanți erau de talie mică, dar erau şi câțiva mai mari. Şi am încercat să-i ajut, dar ori de câte ori interveneam, câinele respectiv pe care puneam mâna se hotăra să treacă strada şi imediat dădea şi maşina peste el, în faţa mea... Şi nu toţi câinii de treceau strada mureau. Unii se întorceau mutilați pe jumătate pe partea pe care mă aflam si eu.. ce ar putea însemna?!?!
RăspundețiȘtergereValmasagul unor evenimente din jurul tau este pe cale sa iti puna la incercare prieteniile sau sa te faca sa pierzi niste amici ori persoane apropiate care nu vor sa iti accepte ajutorul. Intr-o alta interpretare, acest vis poate reflecta si ranchiuna pe care ti-o provoaca cineva care nu vrea sa iti accepte prietenia.
ȘtergereBuna Diana.noaptea trecuta am visat ca eream intr.o vacanta la mare in franta un fel de croaziera sotul meu si cu toti prietenii. ..am plecat sa luam masinile din parcare sa vizitam franta... in parcare nu mai gaseam masina unde o lasasem. . .am chemat un prieten ce vorbea franceza sa ne ajute...a plecat la politie sa vada ce putem face in cazul in care ne fusese furata masina....noi am plecat sa cautam masina prin parcari. ..in drumul plin de flori si gradinite verzi am vazut numai mirese cu domnisoare de onoare ( domnisoarele ereau fetite de 5.6 ani ) ce faceau sedinte foto. ...am ajuns la un restaurant unde ereau cu totii si ne.am intalnit cu prietenul ce fusese la politie...ne.a comfirmat ca ne fusese furata masina....la intrare in restaurant langa usa ereau numai vaze cu flori din greseala intrand am lovit 2 vaze si le.am spart....ne.am asezat la masa si a venit ospatarul am comandat desi nu ne prea intelegeam ( el vorbea franceza eu italiana )ne.a adus comanda so o sticla de sampon sau gel de dush ( nu eream sigura ce erea ) si a dezlipit eticheta si mia zis ca am castigat 215.00 de dolari. . . .a plecat zicand ca trebuie sa pregateasca sa sarbatoreasca ....am mers cu prietenul ce vorbea franceza sa ii intreb daca e adevarat sau erea doar o gluma. . . . Patronul si ospatarul pregateau 5 saci cu bani ii cantareau sa nii dea. . .prietenul nostru ne sugereaza sa mergem la banca de alatruri sa ii punem in cont sa fim siguri ca nu nii fura cum au facut cu masina....asteptand sa ne inmaneze castigul ...m.am trezit....ce inseamna tot acest vis? Multumesc
RăspundețiȘtergereBuna. Este un vis interesant, mai ales ca ai retinut atatea amanunte. Furtul masinii poate fi interpretat ca o reflectare a temerii ca viata ti-ar putea fi furata sau scapata de sub control din cauza unui eveniment avand de a face cu strainatatea (Franta?). Cu toate acestea, miresele si domnisoarele de onoare vestesc un nou inceput, promitator, dar care poate fi marcat de cateva gafe (vazele sparte). Sticla de sampon ori gel semnifica navoia de a te purifica, o nevoie ce iti asigura o mare oportunitate (banii castigati.)
ȘtergereSalut! Eu de multe ori visez ca conduc un automobil,si parca nu sunt sigura, parca mie frica, in realitate insa nu conduc , nu am nici permis de conducere, ce poate insemna?
RăspundețiȘtergereSalut. Poate fi la mijloc nesiguranta din viata ta reala, sovaiala sau temerile de a-ti urma destinul.
ȘtergereBuna Diana
RăspundețiȘtergereCe inseamna daca vrei sa pleci si nu iti gasesti ochelarii de vedere ( desi nu mai am nevoie) pentru ca ti i-a ascuns o ruda ( vie) si rascolesti casa cautand dupa ei si cheile de masina si mama ta ( vie) si bunica ta ( moarta) sunt acolo dar nu vorbesc cu tine. Dar tu de fapt vrei sa pleci la drum cu masina ( intr-un sat , rosie masina si noua ) si nici macar nu stii daca mai e masina acolo ca ti se pare ca ruda asta a luat-o pe furis.
Buna, Irina. Cineva (o ruda, mama) incearca sa nu te lase sa vezi "cu ochii tai" o situatie din viata reala, sa te impiedice sa faci un lucru nou, sa pornesti pe o noua etapa a existentei tale.
Ștergeremultumesc
ȘtergereBuna. Am avut un vis ca alergam mereu, cineva ma urmarea ca sa îmi faca rau si alergam si m-am uitat in spate sa vad daca ma mai urmareste si nu mai era. Si m-am oprit si ma uit in fata la vreo 10 m venea in viteza o mașină si la volan era acea persoană dar nu am putut sa o vad. Si m-am trezit cand a dat masina peste mine.
RăspundețiȘtergereCe inseamna? Multumesc anticipat.
Buna. Un eveniment nefericit sau de rau augur te-a impresionat probabil in ultima vreme. Gandeste-te daca nu cumva simti o amenintare din partea cuiva sau a unei conjuncturi de viata.
ȘtergereBuna , de la un timp am ceva visuri ciudate... Ieri am visat ca mi-a murit mama in ce circumstanțe nu îmi mai amintesc. Si astăzi am visat ca eram într-o mașină pe locurile din spate. Eram singura in mașină dar cel care condusese masina uitase sa traga frana de mana iar eu rămasă singura in mașină nu știam ce sa fac văzând ca mașina o ia la vale. Dar prin mirarea mea fostul prieten a venit sa ma salveze , iar actualul prieten era si el acaolo dar nu a făcut nimic pentru a ma ajuta... Ce poate înseamna? Știind ca am ceva probleme cu actualul meu iubit...
RăspundețiȘtergereBuna. Visul tau semnifica senzatia ca viata ta este ori poate fi in deriva, incontrolabila. Ai nevoie de cineva care sa te sprijine si, in subconstient, crezi ca o astfel de persoana ar fi mai curand fostul decat actualul tau iubit.
ȘtergereBună, Dacă am visat ca mașină mea peste noapte a fost avariata ? Trebuie sa mă îngrijoreze ? "Am gasit-o mutată de la locul ei din parcare din cauza loviturii și avariata destul de serios".
RăspundețiȘtergereBuna. Poti avea simtamantul subconstient (dar semnalat mintii tale de ceva real) ca viata ta ar putea fi "avariata" de ceva sau cineva. Incearca sa descoperi ce persoana sau conjunctura te poate ameninta.
ȘtergereSi cind visezi un PORSCHE Cayenne..., ce ,mai inseamna ? Sa imi iau gindul de la ea ? Caci oricum nu am bani de asa ceva..., ramine doar un vis dar a fost frumos....
RăspundețiȘtergereIn primul rand, visul tau inseamna ca tii neaparat sa ai o astfel de masina. In al doilea rand, poate insemna ca esti in pragul unei mari fericiri, a oportunitatii de a merge in viata pe "cai mari."
ȘtergereBuna Diana.
RăspundețiȘtergereVisul meu nu are legatura cu masini,dar nu am stiut sa-ti scriu :)
Am visat ca eram lesbiana. eram la un bar cu ea ( o amica cu care nu prea am vorbit ) pe semi intuneric. Mi a adus un buchet mare de hortensii albe. Nu ne am sarutat sau altceva.. ne simteam foarte bine impreuna.alergam de pe o canapea pe alta cu bauturile in mana in locurile mai intunecate.radeam si ne tineam de mana, paream indragostite.Eram amandoua foarte elegante(de fel nu obisnuiesc sa port rochie si pantofi decat la nunti :).
Mi se pare asa de ciudat acest vis.mai am 3 luni si ceva si ma casatoresc :))
Multumesc mult si o zi frumoasa !
Adela
Buna , am visat ca eram intr.o autogara si in ultimul moment am zarit autocarul care mergea spre destinatia dorita de mine. Am ramas sa stau un fata langa sofer si acessta dintrodata s a ridicat si a inceput sa ma sarute. Pe drum era multa gheata , l am impins inapoi pe scaun si m am sters pe buze dezgustata. La urmatoarea curba autocarul s a rasturnat, am iesit afara dar la scurt timp am intrat iar in bus ingrijorata ca nu imi dadese biletul pt banii cu care platisem calatoria. Nu stiu cum autocarul a pornit din nou si iar la putin timp s a rasturnat iar eu nu faceam altceva decat sa caut biletele pe care le am gasit in final luand unul pe xare scria destinatia mea finala. Ce ar tutea insemna? Multumesc frumos!
RăspundețiȘtergereBună ziua, domnişoara Diana
RăspundețiȘtergereAm visat că am mers cu mama să îmi iau maşină, dar nu îmi amintesc dacă din banii ei sau ai mei
Mi-am luat un SUV, Toyota Hillux, culoare neagră, exact pe placul meu pe placul meu în viaţa reală.
Buna, Razvan. Nu pot sa-ti spun daca o sa-ti indeplinesti nazuinta de a avea acea masina, insa acest vis denota atat marea incredere in mama ta, cat si credinta ca ea iti este alaturi in drumul tau catre fericire.
ȘtergereAm visat ca m.am urcat cu cativa prieteni intr.o masina si a inceput sa conduca unul din ei cu viteza (pe niste stradute care pareau a fi pe undeva pe la tara) si eu tipam la el sa mearga mai incet, dar nu ma asculta, iar la un momentdat erau foarte multi caini dormind pe strada in plina zi si nu au apucat sa se dea toti la o parte si mergand cu viteza l.a calcat pe unul din ei (ciudat e ca in vis parea ca a trecut cu masina peste el, dar defapt cand ne.am intors inapoi am vazut acelasi caine pe marginea soselei cu piciorul drept rupt si plin de sange inconjurat de ceilalti caini patati si ei de sange) ce semnifica acest vis?
RăspundețiȘtergereBuna eu am visat ca am 2 fetite si le.am bagat intr.un rucsac si dupa in masina una ffff faina super ...dupa ca am urcat in masina lu unchiul meu si era pusa pe pilot automat si in ea era si verisorul meu mic plus ca am intrat intr.un bloc dar nu am patit nimic ce inseamna?
RăspundețiȘtergereBuna ziua dna Diana Popescu,
RăspundețiȘtergeream visat ca am tranversat strada fara sa ma asigur si o duba(parca era de culoare alba) a intrat in mine sau era cat pe ce sa intre in mine, nu-mi amintesc decat ca am inchis ochii si mi am ridicat mana dreapta sa ma protejez si apoi am tresarit in somn si m-am trezit...a fost un vis de dupa amiaza, tot timpul cand dorm la amiaza sau dupa amiaza am cele mai ciudate vise. Mai vreau sa va intreb de un vis care mi-a ramas in minte de acum un an, eram pe malul unei ape curgatoare si in mijlocul ei era un pod, dar nu un pod de pe un mal pe altul, ci de a lungul apei, si pe pod erau 3 cai, de culoare maro, podul era de lemn si apa l-a rasturnat iar cai au fost luati de apa, urmatoarea imagine care mi-o amintesc e cum inot dupa cai, fara sa ii ajung. In legatura cu ultimul vis, bunica mi-a spus ca cei 3 cai ar reprezenta ursitele mele, si care acum sunt pierdute, ceea ce s-a confirmat intr-un fel, pentru ca atunci tocmai terminasem o relatie, o a 3 relatie... de atunci a trecut un an si n-am mai intalnit pe nimeni.
Va multumesc mult.
Primul vis se refera la o primejdie pe care incerci sa o ignori, la un lucru care iti poate face cu atat mai mult rau cu cat nu vrei sa il constientizezi. Imi pare rau, daca daca vrei sa iti spun mai multe trebuie sa te inscrii pe blogul meu.,,
Ștergeream reusit si m am inscris :)
Ștergereddaca visezi ca mergi cu masina dar nu este pornita dar nu e o vale mare(dar ea merge )nu apasam pe nimic din pedala......la un moment dat am vazut ca nu lucra frina.......am incercat sa iau pe un alt drum si misa primit si am parcat masina....si apoi am coborit.....spunetimi va rog ce semnificatie are visul;)
RăspundețiȘtergerea da cit pe ce sa uit masina era de culoare rosie si micuta
ȘtergereNu mai reusesti sa iti controlezi viata. Daca vrei sa afli mai mult, te rog sa te inscrii pe acest blog (in partea cea mai de jos a blogului meu). In mod normal, nu rapuns la comentarii anonime!
Ștergerescuzeee...nu pot sa ma abonez...... eu ma numesc mihaela si am mare nevoie ca sa imi spui te rog te rog...........eu pe facebook te urmaresc si acum am pus ca imi place blogul tau....alt ceva mai mult nu pot face nimic.........te roooog frumos din toata inima
RăspundețiȘtergereNu inteleg de ce nu poti sa te abonezi, dar o sa trec peste asta... Pentru ca ai postat mai inainte ca si anonim, nu stiu care din anonimi esti, si ce m-ai intrebat. Repeta, te rog, ceea ce ai dori sa stii.
Ștergereddaca visezi ca mergi cu masina dar nu este pornita dar nu e o vale mare(dar ea merge )nu apasam pe nimic din pedala......la un moment dat am vazut ca nu lucra frina.......am incercat sa iau pe un alt drum si misa primit si am parcat masina....si apoi am coborit.....spunetimi va rog ce semnificatie are visul;)
RăspundețiȘtergerePute-ti sa-mi spunet-ti ce inseamna cind visezi flori, parca trebuiam sa sadesc niste flori foarte frumoase, nu mai erau asa fel de flori la nimeni, si ma certam cu mama ca ea dorea in gradina sa le sadeasca iar eu in curtea casei. Totusi pina la urma am convins-o sa le sadim in curtea casei, dar m-am trezit
RăspundețiȘtergereFlorile din vise inseamna fericire, bucurie, placere, dar si talentele sau abilitatile tale ascunse. Pentru a-ti interpreta in intregime visul trebuie sa te inscrii pe blogul meu.
ȘtergereBuna Diana!
ȘtergereM-am inscrii deja pe blogul tau
Poti sa ma ajuti cu continuare visului?
Multumesc frumos!
O zi buna in continuare!
Buna, Pascal. Sadirea florilor semnifica punerea bazelor unui proiect major de-al tau, presupunand eventual punerea in valoarea a unor resurse interioare de ale tale de exceptie. Poate fi vorba si de o initiativa tinand de studii, de un demers lucrativ sau de afaceri. Iti doresti ca aceasta intitiativa ori acest proiect sa fie aprobat sau chiar sprijinit de oamenii apropiati, in particular de mama ta. Desi la inceput nu primesti sau nu ai primit respectiva confirmare, ea va apare, daca nu cumva a aparut deja.
ȘtergereMultumesc mult! Esti minunata!
RăspundețiȘtergereSa stiti ca sunt uimita de raspuns, nu m-am astepat sa ai atit de multa dreptate!
Meriti toate laudele!
Multumesc mult pentru ajutor!
De cateva seri, visez ca sunt la volan intr-o masina mare (camion - nu e mereu acelasi) si nu se opreste, franele nu tin, trag chiar si frana de mana si tot nu vrea sa se opreasca.
RăspundețiȘtergereEste un semn ca nu stiu ce drum sa urmez in viata reala ?
Poate fi si asta, dar si reflectarea senzatiei ca nu iti poti controla viata, ca te indrepti inexorabil intr-o directie a destinului tau care nu iti place dar de la care nu te poti sustrage.
ȘtergereMultumesc foarte mult pentru interpretare.
ȘtergereZilele astea chiar sunt cum ati descris, dar trebuie sa trec, sper cu bine de ele.
Multumesc inca o data.
Am visat ca eram un camion... si ca fugeam de un alt camion pe un acoperis si era zapada apoi coboram niste scari si din nou urcam pe acoperis si acel camion (aveam senzatia ca e o femeie ft rea) fugea in continuu dupa mine, iar pe langa noi mai era o persoana pe care nu o pot vizualiza dar simteam ca e cineva drag mie tot de gen feminin ..
RăspundețiȘtergereC-am ce ar putea fi? Ori doar un vis science-fiction xD
Am visat ca masina mergea cu spatele pe drum. Eu la volan, si fac dintr-o data o manevra , ca o cascadorie, brusc rotesc volanul, si masina se rasuceste la 180 de grade , derapand usor stanga dreapta, dar tinand drumul inainte , si totul fiind sub control, cumva o manevra facuta cu sange rece.
RăspundețiȘtergereDesi viata iti merge de-a indoaselea, crezi in tine si in capacitatea ta de a ti-o relansa. Am facut o exceptie cu tine pentru ca, de obicei, răspund numai la comentariile sau interpretez visele celor care se împrietenesc cu mine înscriindu-se pe site-ul meu (vezi rubrica din subsolul paginii)!
ȘtergereAm visat ca aveam o masina noua si puternica, era un Audi, si mergeam sa discut cu o prietena cu care in realitate m-am certat si nu mai tinem legatura; dar am intrat pe o scurtatura, insa era un drum noroios si masina inainta greu, apoi am intors ca sa merg pe alt drum asfaltat.
RăspundețiȘtergereBuna, Anca. In subconstientul tau, incerci sa te reimpaci cu acea prietena sau iti reiei "prietenia" cu a latura fiintei tale pe care ai negjijat-o in ultimul timp. Crezi ca poti face unul din aceste doua lucruri ajutata fiind de o atitudine mai dinamica, dar ti se atrage atentia ca nu trebuie sa fortezi nota, sa sari peste niste etape necesare, sa o iei pe scurtaturi in care te poti impotmoli. Potoleste-ti graba si incearca sa lasi ca viata sa isi urmeze cursul firesc.
ȘtergereMultumesc foarte mult !
ȘtergereMi-am visat masina pe care o am doua nopti la rand...odata zgariata....iar a doua oara farmata toata in interior si cu rotile zgariate((interiorul facut praf))...poate insemna acest vis cv?deobicei sunt o persoana ce nu viseaza deloc.Datimi va rog un raspuns.va multumesc
RăspundețiȘtergereBuna. Poate insemna ca ai probleme in a-ti impune imaginea personala, in a fi vazut de ceilalti asa cum iti doresti, iar acest lucru te impiedica sa inaintezi cu fermitate pe calea obiectivelor tale esentiale. Am facut o exceptie intrucat, de obicei, raspund numai la comentariile celor care se inscriu pe site-ul meu (vezi rubrica din subsolul paginii).
ȘtergereBuna .am visat ca eram intrun autobuz cu doua etaje si eram numai eu cu soferul in autobuz intro curba sa rasturnat autobuzul soferul a iesit repede pe un geam mic iar eu am spart cu piciorul parbrizul din fata si am iesit afara era zapada . Ms
RăspundețiȘtergereO masina care se scufunda sub apa ce inseamna?
RăspundețiȘtergereBuna, Diana. Este un simbol oniric foarte general. Poate insemna o pierdere totala a directie vietii cuiva, o cufndare (necesara) in meditatie si visare presupunand retragerea totala din lume, cautarea unui sens mai adanc al destinului, si multe altele.
ȘtergereBuna Diana, Am avut un vis in care eram cu mama, ne intorceam de la tara, eu conduceam, iar de pe contrasens a iesit un tir intr-o depasire periculoasa, mi-am dat seama ca nu va avea timp sa intre inapoi. In spatele meu mai era o masina, am dat semnale pentru al atentiona sa se fereasca, iar eu am franat si am tras masina pe un deal in dreapta, mi-am dat repede centura jos, i-am dat-o si pe a mamei, am aruncato pe ea din masina, am sarit si eu, intr-un fel de damb din acela unde se strange apa pentru a nu se inunda soseaua si m-am asezat deasupra ei pentru a protejao. Masina a fost spulberata, dar noi nu am patit nimic. Soferul tirului era bine si m-am dus la el si l-am batut.... Mi se pare un vis cam ciudat, imi poti spune te rog ce semnificatie ar putea avea? Multumesc anticipat.
RăspundețiȘtergereBuna. Esti sau vei ajunge intr-o imprejurare periculoasa pentru mama ta, dar si pentru altii din jurul ei, si esti gata sa o protejezi si sa te lupti pentru ea. raspunsul este scurt, dar nu intepretez de obicei visele celor care nu sunt inscrisi pe site-ul meu.
ȘtergereBuna Diana!
RăspundețiȘtergereAm avut in urma cu 2 nopti un vis extrem ce nu mi-l pot scoate din minte. Eram in biserica, cu fata spre altar, imbracata in rochie alba de mireasa si aveam in mana un buchet de cale. Nu eram inlacrimata sau foarte suparata, eram doar trista, sictirita chiar, aveam o stare de genul "hai sa terminam odata si cu asta daca tot trebuie facuta". In fata altarului era nasul meu de botez care arunca pe jos un maldar de euro (mov)...erau in biserica si parintii mei...acestea erau toate pesoanele prezente...nu exista mire, imi amintesc ca ma uitam in lateral si nu vedeam pe nimeni iar tatal meu, vazand gestul si observand starea mea si auzind cuvintele mele oarecum resemnate "ce facatura mai e si asta? unde s-a mai pomenit nunta fara mire?!" mi-a zis "asta e, trebuia sa o facem, daca ei au facut o nunta separat, nu avem incotro, trebuie sa facem si noi". Tot in vis, intelegeam exact la ce se refera si reuseam sa plasez actiunea in timp - era dupa nunta mea cu respectivul mire (pe care in vis nu l-am vizualizat dar tot in vis stiam exact cine este - in realitate fostul sot, in vis eram inca casatorita cu el, iar aceasta "nunta" era in vis un fel de o obligatie de a mai face o nunta fara mire pentru ca si familia lui, in vis, facuse una fara mireasa). Stiu ca pare ilogic dar asta am visat...si asa s-a terminat si visul...care, desi scurt, m-a marcat profund. Ai cumva idee si ai putea sa imi spui, te rog, fara ocolisuri, ce semnificatie are? Multumesc mult!
Buna, am sa-ti dau un raspuns scurt, pentru ca nu te-ai inscris (inca?) pe site-ul meu. Poateca nu ti-as fi rapuns daca visul tau nu era asa de interesant. Oricum, vad aici doua intepretari. 1- Subconstientul iti transmite, incearca sa iti reconfirme ca fostul tau sot nu era potrivit pentru tine, ca ai fost alaturi de el nu datorita unor simtaminte autentice. 2 - Esti impinsa de catre cineva apropiat )poate chiar de parintii tai) catre un lucru care simti ca nu este in regula, care nu are de a face cu aspiratiile ori idealurile tale.
ȘtergereMultumesc pentru raspuns. Tin sa mentionez ca m-as fi inscris pe site-ul tau daca as fi si stiut cum sa fac asta. Urmaresc constant blogul (in special horoscopul care mi s-a parut mereu foarte precis), dar partea cu inscrisul ma depaseste sincer.
ȘtergereBuna. In partea cea mai de jos a blogului meu, gasesti o rubrica "Inscrie-ti-va pe acest site."
ȘtergereBuna Diana, zilele acestea plec cu familia in concediu si am visat cum conduceam pe drumul spre destinatie si din senin un tir de pe contrasens a pierdut controlul si era de-a latul soselei, ocupand ambele ambele benzi, se indrepta cu viteza spre noi. Cand ne-a izbit am tresarit si m-am trezit. Ce crezi ca semnifica? Multumesc!
RăspundețiȘtergereBuna, Iulia. Acest vis poate fi unul premonitor, te poate avertiza de riscul unui accident. Nu pot fi sigura de asta. Pe de alta parte, poate fi interpretat ca o atentionare fata de un eveniment rau care este pe cale sa apara pe neasteptate in viata ta.
ȘtergereBuna Diana, am visat cum conduceam masina si imi tot aluneca piciorul de pe frana. Ce ar putea sa insemne? Multumesc
RăspundețiȘtergereBuna.Diana,am visat ca eu impreuna cu fratele si parintii mei eram intr o masina.pe o strada unde am locuit in urma cu cativa ani.tatal meu fiind soferul dintr o data ne am izbit de gardul unui magazin in urma impactului parintii cu fratele meu au ricosat in curtea magazinului iau eu am iesit speriata din masina..am mare incredere in vise iar acesta nu stiu ce ar putea insemna??multumesc o zi buna
RăspundețiȘtergereBuna, Cira. Acest vis poate semnifica faptul ca nu esti de acrod cu turnura vietii tale imprimate de familie si/sau ca un eveniment brusc, neasteptat, te poate provoca sa te certi cu ai tai sau sa le impui punctul tau de vedere.
ȘtergereSalut.Am visat ca vad un accident dintre 2 masini,una de culoare alba si una de un albastru deschis.Ciocnirea lor era intentionata,la volan fiind o femeie cu intrega familie in cea alba,si in cealalta un barbat cu familia sa.Priveam de la inaltime si eram singura.Fiica mai mare a femeii a decedat fiind ucisa dupa accident chiar de mama ei.Dupa asta prietenul meu m-a anuntat ca suntem invitati la o zi de nastere.Aveam o rochie rosie care s-a transformat intr-una de mireasa.Imi puteti explica va rog semnificatia acestui vis?
RăspundețiȘtergereBuna, nu stiu daca mai e de actualitate aceasta postare, insa ma framanta un vis pe care l-am avut.
RăspundețiȘtergereMa aflu in situatia in care aleg intre a-mi continua cariera sau a ma muta impreuna cu partenerul meu (o posibila schimbare de planuri pe plan profesional). - iti scriu astea pt ati putea face o idee despre circumstantele in care imi apar aceste vise.(au aparut in aceeasi seara)
1. Visez ca sunt la volanul unui camion, e si partenerul meu in acelasi camion si inca o persoana (un chinez).Imi dau seama in vis ca nu am control foarte bine a camionului, nu ajung bine la pedale si am senzatia ca merge cu o viteza prea mare si mi-e greu sa apas frana, insa nu sunt panicata sau ceva. Sentimentul pe care il am e oarecum de bucurie ca sunt eu la volan insa constientizez si gravitatea situatiei. Ma strecor printre masini, fac depasiri si ma bucura faptul ca pot s-o fac cu toate ca stiu si simt ca nu tine doar de mine felul in care merge camionul.
2.Ma aflu la volanul unei dacii si parterul meu insista sa ia in masina mai multe persoane (necunoscute), le inghesuie cu tot cu bagaje si stau cu totii in spate, nu am pe nimeni in dreapta, cum nici in visul precedent (cel cu camionul), nu am pe nimeni. La fel am aceeasi senzatie ca nu pot apasa frana, masina merge rapid si tot ce pot face e sa ma strecor, sa controlez totul din volan, nu ajung la pedale decat la pedala de viteza. La un moment dat, partenerul imi pune o pilota sau ceva pe pedale, care ma impiedica sa ajung la ele, o arunc enervandu-ma pe el, dar in continuare nu simt ca am un total control asupra masinii.
Pot interpreta ca ma simt in situatia in care as lasa viata(camionul/masina) sa decida pt mine si eu doar sa mentin directia. Ma ingrijoreaza faptul k nu l-am avut pe partenerul meu langa mine, in dreapta, ma gandesc daca asta nu ar insemna ca simt ca nu ma sprijina in cazul in care as alege cariera, si multitudinea de oameni pe care ii inghesuie in masina, ma gandesc c-ar putea reprezenta familia lui pe care simt ca o include in relatia noastra. Totusi stau cu totii in spate, el nu e langa mine, in dreapta. :(
Buna, m-am inscris pe site, imi poti te rog da un rasp pentru cele doua vise (camion, dacie)? Multumesc
ȘtergereBuna, ai dreptate in interpretarea data de tine. Totodata, in visul 1, poate fi vorba despre credinta ta ca ceva din afara ta, poate o fiinta superioara sau destinul, norocul te ajuta/te va ajuta sa iti controlezi viata, sa te descurci in viata. In visul 2, persoanele ingramadite in Dacie pot fi oameni din existenta reala pe care prietenul tau ii aduce in viata ta sau incearca sa te faca responsabila fata de ei.
Ștergerebuna Diana,
RăspundețiȘtergeream visat ca conducea un tir ,nu mai stiu in ce conditii ,dar cred ca am mers pe o strada mai ingusta ,si am luvit o mica bordura si s-a rasturnat ,remorca s-a spart si am vazut marfa din remorca,era cu tot felul de rechizite si marfuri de papetarie,tirul nu era al meu
Buna Diana!Am avut un vis in care eram pe strada in drum spre spital cu o mica problema nu grava!Un drumul meu spre spital am vazut doua accidente cu tractoare si oameni raniti grav!Am ajuns la spital dar doctorul pe care il cautam era ocupat asa ca am mai asteptat!In timp ce eram pe holul de la intrarea in spital aproape de usa de iesire un baiat cu o masina frumoasa, noua un model nemaivazut a intrat cu o viteza mare in spital si m a lovit frontal!Imi aduc aminte ca eram jos si a venit un baiat de la smurd sau pompieri care imi spunea ca nu e nmk grav si sunt bine, sa nu ma sperii!Apoi m am trezit din vis!Ce semnificatie ar avea visul?
RăspundețiȘtergereBuna. Drumul tau spre spital sugereaza ca ai o afectiune, nu fizica, ci sufleteasca. Lumea din jurul tau te dezorienteaza din cauza ca ti se pare a fi plina de pericole (accidentele cu tractoare). Un astfel de pericol de pandeste si pe tine insuti (masin care te loveste in spital). Intr-o alta interpretare, (presupun ca esti fata) accidentul din spital poate reprezenta intrarea brusca, spectaculoasa in viata ta a unui baiat deosebit, cu mult diferit de cei pe care ii cunosti.
RăspundețiȘtergereeu visez ca sunt la volan dar conduc pe bancheta din spate sau in portbagaj si schimbatorul de viteze e pe capota ce mai inseamna asta?
RăspundețiȘtergereEu m-am visat ca mergem cu un om prieten si cu masina lui...dintro data vine o masina dacia logan catre noi si ne loveste din plin! Masina era zob...toti erau morti doar eu eram vie si afara langa ea .nu eram lovita deloc! Ca noua eram da am avut un corp slab si frumos si apunea soarele si cand mam intors in cealalta parte erau doua case si mam dus sa o sun pe mami si in timp ce o sunam miam adus aminte ca mam rugat inainte de accident...mami nu o raspuns de cateva ori si dupa ceva timp a raspuns si mia zis dupa ce iam povestit ca numa Dumnezeu m-a scapat.Ce inseamna Va Rog!
RăspundețiȘtergereAi ajuns catre finalizarea unei etape din viata ta (apusul de soare), si te poti ridica deasupra celorlalti printr-o viziune de viata spirituala, poate chiar religioasa, care te ajuta sa te implinesti, sa supravietuiesti sufleteste, sa ramai mai curata, mai pura decat cei din preajma ta. Mama iti este un sprijin de nadejde in aceasta conjunctura.
ȘtergereRaspuns pentru Unknown 8 noiembrie 2015, 18:54. Inseamna ca ai dificultati in a-ti controla in mod direct viata, ca nu iti poti impune cu o mare eficacitate sau putere de convingere credintele, ideile, destinul dorit. Cineva din preajma ta iti da peste mana in aceasta privinta.
RăspundețiȘtergereBuna Diana, ma poti ajuta cu o idee te rog? Ce semnificatie crezi ca au cele doua vise avute in doua nopti consecutive?
RăspundețiȘtergereIn prima noapte am visat un tramvai alb apropiindu se de mine. eu eram in statie, undeva in apropiere de casa actuala a tatalui meu si de casa in care mi am petrecut adolescenta (e vorba despre doua case distincte dar de multe ori visele mele se desfasoata in casa in care am trait de la 9-10 ani). Tramvaiul era la aprox 20 de metri de mine, venea din partea mea stanga, si, in mers, scotea un fum gros pe partea lui dreapta (fumul avea cam 3-4 m lungime si se indrepta oblic spre dreapta). Dupa ce am vazut imaginea respectiva s a schimbat parca imaginea si l am vazut pe tatal meu pe care il intrebam ceva despre spital, de ce nu a mers la spital si el imi zicea ca era ametit dupa ce a iesit din tramvai din fumul acela si ca toata lumea o lua ametita in toate partile.
A doua zi am aflat ca tatal meu a trecut printr o interventie chirurgicala (eu nu sunt in tara langa el).
In seara urmatoare (cea aferenta zilei interventiei tatalui meu) am visat un cer intunecat cap coada, fara vreo lumina si eu ma uitam spre cer si ma miram ca nu se vede nimic, ma intrebam de ce nu se vede nimic ca n ar fi trebuit sa fie asa intuneric (parca era seara, dar nu noapte) Dupa aceea ca si explicatie parca a dat cineva putin ceva din norii negri/gri opaci la o parte sa mi arate ca uite, cerul e de fapt acoperit de nori. Parca cerul si norii erau la o distanta foarte mica de mine.
Iti multumesc mult pt raspuns,
Oana
Am uitat sa spun ca in urma cu foarte putin timp mi au aparut de 2 ori, ca niste flashuri, doua imagini cu niste morminte (parca erau 3 a doua oara). Acestea au aparut in vreme de trezie, chiar inainte sa adorm (parca eram intre realitate si momentul somnului) Al doilea flash mi a aparut parca in seara in care am avut visul cu tramvaiul. As avea nevoie de un raspuns te rog, fie el si unul sumbru. Mentionez ca am mai avut vise prevestitoare si in urma unui asemenea vis a murit soacra mea si au avut loc dezastre mari in lume. Multumesc mult!
RăspundețiȘtergereBuna Diana, m am inscris pe site (sper ca am facut o corect). Ma poti ajuta te rog cu un raspuns pt visele de mai sus? Multumesc mult!
RăspundețiȘtergereAm visat ca conduceam masina cu un pasager ,iar in fata mea era o alta soferita singura cu care faceam "intrecere" , pe drum spre castig s-a avariat putin masina amandurora ,iar la finalul cursei s-au rostogolit masinile . Eu cu fratele am scapat ,iar ea a murit. Ce semnifica acest vis?
RăspundețiȘtergereeu visez f des (de cativa ani se tot repeta visul) conduc o masina si de fiecare data constat ca nu detin permis de conducere si ma cuprinde firca de a nu fi prinsa de politie. conduc f bine in vis, dar in realitate nu am permis. nu inteleg ce inseamna si de ce se repeta actiunea de a conduce.
RăspundețiȘtergereNu este vorba atat de masna, cat despre viata ta, in general. Nu te simti sigura pe tien sau ai impresia ca trisezi in unele aspecte ale vietii tale, si din aceasta cauza apar aceste vise.
Ștergerenu reusesc sa imi dau seama exact ce este..nici nu simt ca trisez, iar incredere in mine am..in proportie mare.
Ștergerealta intrepretare nu arputea fi?
cele doua senzatii preganante in vis sunt senzatia de bine fiindca sofez bine, sunt f multumita, in siguranta si brusc, apare senzatia de panica atunci cand realizez ca eu conduc de ceva vreme (deja am parcurs o bucata mare de drum:sunt la mijloc sau aproape de destinatie) fara sa am carnet. simt regret pt asta, cum am putut sa comit asa ceva, cum pot repara pt ca nu sunt de acord sa comit o astfel de ilegalitate. deci cele doua sentimente guverneaza fiecare vis:multumirea, starea de bie si apoi panica de cum am putut face asa ceva, ce as putea face sa repar. si visul se termina..nu apuc sa fiu prinsa de nimeni, e doar trezirea constiintei mele in vis.
imi cer scuze ca am mai scris o data, insa m-am gandit ca daca descriu mai bine senzatiile din vis, ati putea gasi o alta interpretare.
va multumesc!
Buna, Iro. Probabil ca dedesuptul starii de bine si armoniei ce ti se pare ca iti guverneaza viata sunt niste fisuri, niste insatisfactii care te rod mai mult sau mai putin subconstient. Poate ca regreti o alegere majora facuta in viata sau ai nevoie sa aduci ceva nou,, semnificativ in viata ta.
Ștergerenu pot sa spun decat ca recunosc perfect situatia mea in cele descrise. da, ma roade ceva de cativa ani si doresc mult sa fac o schimbare in situatia mea. am facut niste algeri pe care nul eregret, in urma carora am castigat fericire, dar sunt fisuri care trebuiesc reparate in urma acestor alegeri. multumesc fumos !
Ștergerebuna diana
RăspundețiȘtergeream visat ca asteptam la zebra culoarea verde cum sa inceput numaratoarea am facut un pas si o masina rosie ma calcat pe piciorul sting si a plecat fara sal vada cineva
Ce inseamna???
buna diana
RăspundețiȘtergeream visat ca asteptam la zebra culoarea verde cum sa inceput numaratoarea am facut un pas si o masina rosie ma calcat pe piciorul sting si a plecat fara sal vada cineva
Ce inseamna???
Chiar si atunci cand esti corecta, oamenii din jurul tau nu sunt intotdeauna corecti cu tine. Pe de alta parte, masina rosie si piciorul stang indica o problema afectiva, o lovitura primta de la cineva la care tii. Sper sa nu fie asa! cele bune!
ȘtergereBuna Diana,
RăspundețiȘtergereDe obicei nu visez (sau, ma rog nu imi aduc aminte ce visez) asa ca visul asta m-a cam pus pe ganduri. Te rog sa ma ajuti cu o interpretare.
Eram pe trotuar cu o persoana draga, incercam sa o conving sa nu plece. Nu am reusit, a traversat s-a urcat la volanul unei masini (nu stiu daca are importanta marca, bmw) si a demarat in tromba. Nu era masina ei si era singura in masina. La scurt timp ma suna sa ma roage sa o ajut, facuse accident. A pierdut controlul masinii si s-a izbit de un chiosc de ziare. Nimeni nu fusese ranit, erau doar pagube materiale, masina si chioscul. Mi-a cerut ajutorul, nu stia ce sa faca in continuare.
Ce poate reprezenta acest vis?
Iti multumesc anticipat.
Cu deosebita stima,
Buna, am visat ca eram in masina sotului meu, in spate cu copilul si treceam o trecere de pieton..masina parca mergea..
RăspundețiȘtergere..da ciudat
Atunci dintro data a venit o doamna cu un caricior si un bebe si sa ciocnit in noi..si nea lasat o indoietura mare ( in realitate chiar e indoita de alta masina stand parcata..dar nu asa mare ca in vis), si eu repede am strans copilul nostru in brate ca mam speriat
..dupa aceea acea fata a zis ca e vina ei si dak suntem bine si am lasato asa...dupa care am parcato undeva sa vina politia....acel loc e und am stat eu inainte cand eram mica..orasul acela...
O zi buna va doresc!
Buna. Ai trecut ori treci printr-o perioada de cumpana in viata, legata de copilul tau si/sau de felul cum trebuie sa ai grija de el, o perioada ce te face sa sa-ti aduci aminte de vremea cand erau tu insati copil.
ȘtergereMultumesc Diana!
RăspundețiȘtergereDiana, am visat cu fostul meu prieten ca mergeam la nunta noastra si ca eu eram imbracata in pijama. Au fost multi oameni necunoscuti iat el ma astepta la altar zambind si mi-a spus ca el ma primeste si asa. O prietena m-a certat ca de ce nu imi luasem rochia de mireasa pe mine si ne-am retras intr-o camera noi doua ca sa ma pieptene si sa ma ajute sa ma imbrac. Poti sami dai o parere te rog?
RăspundețiȘtergereBuna, Jasmine. Pijamaua pe care o porti in vis indica posibilitatea de a nu observa sau constientiza ceva legat de fostul tau prieten sau de altcineva. Acest altcineva poate fi un potential prieten, cineva care este atras de tine fara ca tu sa-ti dai seama. Intr-o alta interpretare, poti tine cont ca pijamaua este asociata cu somnul si, drept urmare, si cu visele. Asadar, subconstientul iti poate atrage atentia astfel ca reluarea legaturii cu fostul prieten este ceva ce se mai poate intampla doar in vis.
ȘtergereHei,am avut un vis in care fratele meu a cazut cu masina in apa dar nu a patit nimic.ce poate insemna asta? Multumesc
RăspundețiȘtergereBuna, Georgi. Poate fi vorba despre o incercare a vietii la care este sau poate fi supus fratele tau (eventual legata de o femeie), dar care, din fericire, nu il afecteaza major in cele din urma.
ȘtergereBuna seara am visat pe fostul prieten imi zicea sa urc in masina la el si pare ca era si sotia lui si el imi zicea ca divorteaza se va casatori cu mine ce inseamna asta ?
RăspundețiȘtergereBuna seara am visat o masina si linga ea statea fostul prieten a zis sa urc era si sotia lui si el imi spune ca divorteza si se casatoreste cu mine oare ce insemna ?
RăspundețiȘtergereBuna! Am visat ca am avut un accident de mașina ușor si ca apoi trebuia sa ne îndreptam către secția de poliție, doar ca nu stiu cum s-a întâmplat ca nu mai aveam loc in mașina si pe mine m-au legat de o sfoara, care era legată de mașina, si alergam in urma ei, pe sosea. Menționez ca mașina era Galbena. Ce poate însemna asta?
RăspundețiȘtergereBuna Diana,
RăspundețiȘtergereAm visat ca aveam in curte o masina de lux un suv bmv, dar care nu imi apartinea ci era asa zisului prieten care dormea. La un moment a trebuit sa plec cu masina si am verificat daca are benzina si cand am deschis capacul la rezervor era plin de pamant umed, am turnat asa niste benzina dar la insistentele tatalui m am oprit gandindu-ma ca nu e bine. Am scos foarte usor rezervorul si am inceput sa-l golesc de pamant si alaturi de pamant mai scoteam si carpe si in vis ma gandeam ca fostii proprietari au bagat in rezervor toate astea pentru a face economie. Cand am golit din rezervor nu a mai iesit benzina care am bagat-o si am zis ca a fost absorbita de pamant si carpe. Cam ce poate insemna asta?