Alice Munro, castigatoarea premiului Nobel pentru literatura 2013

Academia suedeza a celebrat-o pe Alice Munro la inmanarea premiului Nobel pentru literatura 2013 numind-o "un maestru al prozei scurte contemporane". Un premiu bine meritat, incununand o indelungata cariera a scriitoarei canadiene de 84 de ani ce a anuntat curand ca renunta la scrierea de fictiune.

Avand la activ 14 volume de povestiri, Alice Munro si-a pus amprenta asupra a cel putin doua generatii de scriitori cu subtila sa proza psihologica despre oamenii obisnuiti, barbatii si femeile din Huron County, Ontario, locul de nastere si caminul sau. Aflata printre (numai) cele 13 femei care au cucerit premiul Nobel pentru literatura, Munro a castigat anterior premiul Man Booker (2009), Premiul Literar al Guvernatorului General pentru Fictiune din Canada (de trei ori, in 1968, 1978 si 1986), si doua premii O. Henry (2006 si 2008). Apreciata drept unul din cei mai buni asa-zisi "scriitori regionali", Alice Munro s-a remarcat prin captivanta interactiune a personajelor si descrierea locurilor din Ontario si imprejurimile acestuia.

Munro caracteriza astfel regiunea sa natala: "Inseamna pentru mine ceva ce nu-mi poate oferi o alta tara - indiferent cat de importanta ar fi din punct de vedere istoric, este atat de frumoasa, animata si interesanta. Ma simt imbatata de peisajele sale specifice.. vorbesc limba." Este vorba despre limbajul pe care l-a deprins din "casele de caramida, hambarele pe cale de a se prabusi, parcarile de rulote, greoaie si vechile biserici, Wal-Mart si Canadian Tire.” Principalii ei dascali literari sunt Carson McCullers, Flannery O’Conner, si Eudora Welty. I-a numit pe cei trei intr-un interviu acordat in 2001 ziarului The Atlantic, mentionand de asemeni pe Cehov si "o multime de scriitori pe care i-am descoperit in The New Yorker in anii 50, care scriau despre aproape aceleasi lucruri ca si mine - despre emotii si locuri."

Alice Munro nu a fost "un copil minune" al literaturii, nu a facut facut mare valva in tinerete, si nu a ajuns deloc faimoasa dupa publicarea primelor ei 20 de povestiri in The New Yorker. Mama a trei copii, "a invatat sa scrie printre faramele de timp avute la dispozitie." Si-a publicat prima carte, intitulata "Dance of the Happy Shades" (Dansul umbrelor fericite) in anul 1968, la  37 de ani, o varsta destul de inaintata pentru scriitori din zilele noastre. Munro si-a dorit dintotdeuna sa scrie romane, dar "nu am gasit nici o cale de a avea timp pentru asa ceva." Ea preciza: "De ce scriu proza scurta? Ei bine, in mod sigur, nu asta am intentionat. Voiam sa scriu romane. Si inca imi doresc! Inca mai am niste idei pentru romane. Chiar am inceput niste romane. Dar li se intampla ceva. Se destrama. Ma uit la ceea ce doresc cu adevarat de la materialul scris, si nu pare niciodata sa se inchege intr-un roman. Atunci insa cand eram mai tanara, era pur si simplu o chestiune de lipsa de timp. Aveam copii mici, si nu aveam nici un ajutor. O parte din lucrurile astea mi se intamplau inainte de a apare masinile automate de spalat, daca va vine sa credeti. Nu aveam nici o posibilitate de a-mi face mai mult timp (pentru scris). Nu puteam sa ma uit in viitor si sa spun, acest proiect imi va lua un an, pentru ca ma gandeam in fiecare moment ca se va petrece ceva ce imi va acapara tot timpul. Asa ca scriam pe apucate, pe bucatele, cu o perspectiva limitata a timpului. Poate ca m-am obisnuit sa imi gandesc materialele in acest mod. Iar atunci cand am putin mai mult timp, incep sa scriu aceste povestiri mai ciudate, ce se ramifica foarte mult." Daca aplecarea lui Alice Munro pentru forma scurta de proza a fost o chestiune de lipsa de timp sau daca, pur si simplu, asa a fost menit sa fie,  conteaza mai putin pentru cititorii care ii apreciaza cu adevarat opera.

Daca doriti, puteti citi online, in limba engleza, cateva din povestirile lui Alice Munro:

 “A Red Dress —1946” / O rochie rosie - 1946 (2012-13)

“Amundson” (2012, The New Yorker)

“Train” / Trenul (2012, Harper’s)

“To Reach Japan” / Pentru a ajunge in Japonia (2012)

“Gravel” / Pietrisul (2011, The New Yorker)

“Deep Holes” / Gauri adanci (2008, The New Yorker)

“Free Radicals” / Radicali liberi (2008, The New Yorker)

“Face” / Fata (2008, The New Yorker)

“Dimension” / Dimensiune (2006, The New Yorker)

“Passion” / Pasiune (2004, The New Yorker)

“Runaway” / Evadare (2003, The New Yorker)

“Boys and Girls” / Fete si baieti (1968)


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Premiul Nobel pentru pace 2013: Putin sau Facebook?

1001 de carti de citit intr-o viata

Malala Yousafzai – O fata de 16 ani ia premiul Nobel pentru pace in 2013?