Alice Munro - Baieti si fete | O traducere in limba romana
M-am incumetat sa incep o traducere din engleza in romana a povestirii "Fete si baieti" a lui Alice Munro, castigatoarea premiului Nobel 2013 pentru literatura. Desi in randurile de mai jos nu am publicat decat un scurt fragment, acesta mi se pare a fi tulburator prin puterea de sugestie a naratiunii, ilustrarea plina de farmec si efect senzorial al unor pregnante, semnificative amintiri din copilarie.
Tatal meu avea o ferma de vulpi. Asta e, chiar crestea vulpi in niste custi, iar catre toamna sau inceputul iernii, atunci cand blana lor era mai fumoasa, le omora si le jupuia pentru a o vinde Companiei Hudson Bay sau Negutatorilor de Blanuri de la Montreal. Aceste societati ne ofereau eroice calendare anuale, pe care le atarnam de o parte si de cealalta a usii de la bucatarie. Pe fundalul unui albastru rece al cerurilor si a verdelui unor paduri de brazi se infoiau indraznetele steaguri ale Angliei si Frantei; magnifice salbaticiuni isi intorceau spatele unor involburate rauri.
Vreme de cateva saptamani inainte de Craciun, tatal meu lucra dupa cina in pivnita casei. Pivnita era varuita in alb si luminata deasupra unei mesei de un bec de sute de watti. Fratele meu Laird si cu mine stateam pe partea de sus a scarilor si urmaream ce se petrecea. Tatal meu scotea blana dinauntru, in afara trupurilor vulpilor, ce pareau a fi surprinzator de mici, prapadite, asemeni unor sobolani, dupa ce erau lipsite de aroganta greutate a blanilor lor. Corpurile dezgolite, lucioase erau adunate in saci si aruncate intr-o groapa. Odata, un angajat de-al nostru, pe nume Henry Bailey, a aruncat in mine cu un astfel de sac, spunandu-mi, "Cadou de Craciun!" Mamei mele nu i-a placut deloc gluma asta. De fapt, nu putea suporta toata aceasta treaba, ce presupunea uciderea, jupuirea si pregatirea blanurilor si isi dorea sa nu se petreaca intre peretii casei noastre. Pe langa asta, mai era si mirosul! Dupa ce o blana era "dezbracata" de pe un animal, tatal meu o curata delicat, indepartand micile pete de vase de sange si stropii de grasime; mirosul de sange si grasime animala, impreuna cu odoarea de salbaticie a vulpilor se raspandea in toate ungherele casei. Cu timpul, mi s-a parut ca acesta este un reper statornic al anului, la fel ca si mirosul portocalelor si al acelor brazilor.
Henry Bailey avea probleme cu bronsita. Era in stare sa tuseasca fara oprire, pana cand fata ii devenea vinetie, iar ochii i se albastreau, umplandu-i-se jalnic cu lacrimi; ridica apoi capacul sobei si, proptindu-se bine in spate, arunca o mare mare flegma - hass - direct in adancul flacarilor. Il admiram pentru aceasta performanta si pentru talentul sau de a-si face stomacul sa chioraiasca la comanda, dar si pentru rasul sau, plin de stridente fluieraturi si bolboroseli, ce ii punea la treaba intreaga masinarie stricata a pieptului. Uneori, era greu sa explici de ce anume ii erau provocate hohotelile, fiind totusi mereu posibil sa ii fie starnite de noi. Desi ne confruntam mereu cu mirosul de vulpe si cu rasul lui Henry, aceste lucruri ne aduceau aminte de lumina calda, sigura, stralucitoare din lumea de dedesupt, pe masura ce acestea se diminuau, plutind vag in aerul ranced si rece de deasupra. In timpul noptilor de iarna eram cuprinsi de teama. Nu ne inspaimantam atat de ceea ce era afara, desi era acea vreme a anului cand palele de zapada se incolaceau in jurul casei noastre asemeni unor balene adormite si vantul nu ne dadea pacea toata noaptea, sosit din campuri ingropate de nea, din mlastini inghetate, cu zvonurile sale de rau augur, de amenintari si necazuri. Ne era frica de ceea ce era inauntru, de locul in care dormeam. In acel timp, partea de sus a locuintei noastre nu era inca terminata. Un semineu din caramizi se inalta pe un perete. In mijlocul podelei se gasea o gaura patrata, cu o balustrada de lemn in juru-i; aceasta dadea de veste despre scarile ce urmau a se cladi acolo. In cealalta parte a putului scarilor se lasau banuite lucruri pe care nu le mai folosea nimeni - un sul soldatesc de linoleum, la unul din capete, un mare cufar de nuiele, un cos din ferigi, vase chinezesti si oale crapate, o pictura a bataliei de la Balaclava, extrem de deprimanta la prima vedere. Aveam totusi reguli ce ne tineau departe de pericole. Atunci cand lumina era aprinsa, eram in siguranta atat vreme cat nu paseam in afara covorului uzat ce ne delimita spatiul dormitorului; daca lumina era inchisa, nu puteam fi aparati de orice risc, decat in paturile noastre. Trebuia sa inchid lumina ingenunchind la marginea patului, si intinzandu-ma cat mai mult pentru a pune mana pe snurul intrerupatorului.
Stateam intinsi in paturile noastre, ingustele barci de salvare ale vietii noastre, cu ochii fixati catre lumina venind de deasupra scarilor, inganand cantece. Laird canta "Jingle Bells", o bucata careia ii dadeam glas tot timpul, indiferent daca era Craciun sau nu, dar ne uneam vocile si pentru cantecul "Danny Boy." Imi placea sunetul glasului meu, plapand si implorator, inaltandu-se in intuneric.
Intreaga povestire "Baieti si fete" in limba engleza o poti gasi aici: Alicia Munro - Boys and girls
Copyright traducere © diane.ro
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Masa de Craciun | O poveste de Charles Dickens
Paulo Coehlo in citate, aforisme , maxime
Alice Munro, castigatoarea premiului Nobel pentru literatura 2013
Vreme de cateva saptamani inainte de Craciun, tatal meu lucra dupa cina in pivnita casei. Pivnita era varuita in alb si luminata deasupra unei mesei de un bec de sute de watti. Fratele meu Laird si cu mine stateam pe partea de sus a scarilor si urmaream ce se petrecea. Tatal meu scotea blana dinauntru, in afara trupurilor vulpilor, ce pareau a fi surprinzator de mici, prapadite, asemeni unor sobolani, dupa ce erau lipsite de aroganta greutate a blanilor lor. Corpurile dezgolite, lucioase erau adunate in saci si aruncate intr-o groapa. Odata, un angajat de-al nostru, pe nume Henry Bailey, a aruncat in mine cu un astfel de sac, spunandu-mi, "Cadou de Craciun!" Mamei mele nu i-a placut deloc gluma asta. De fapt, nu putea suporta toata aceasta treaba, ce presupunea uciderea, jupuirea si pregatirea blanurilor si isi dorea sa nu se petreaca intre peretii casei noastre. Pe langa asta, mai era si mirosul! Dupa ce o blana era "dezbracata" de pe un animal, tatal meu o curata delicat, indepartand micile pete de vase de sange si stropii de grasime; mirosul de sange si grasime animala, impreuna cu odoarea de salbaticie a vulpilor se raspandea in toate ungherele casei. Cu timpul, mi s-a parut ca acesta este un reper statornic al anului, la fel ca si mirosul portocalelor si al acelor brazilor.
Henry Bailey avea probleme cu bronsita. Era in stare sa tuseasca fara oprire, pana cand fata ii devenea vinetie, iar ochii i se albastreau, umplandu-i-se jalnic cu lacrimi; ridica apoi capacul sobei si, proptindu-se bine in spate, arunca o mare mare flegma - hass - direct in adancul flacarilor. Il admiram pentru aceasta performanta si pentru talentul sau de a-si face stomacul sa chioraiasca la comanda, dar si pentru rasul sau, plin de stridente fluieraturi si bolboroseli, ce ii punea la treaba intreaga masinarie stricata a pieptului. Uneori, era greu sa explici de ce anume ii erau provocate hohotelile, fiind totusi mereu posibil sa ii fie starnite de noi. Desi ne confruntam mereu cu mirosul de vulpe si cu rasul lui Henry, aceste lucruri ne aduceau aminte de lumina calda, sigura, stralucitoare din lumea de dedesupt, pe masura ce acestea se diminuau, plutind vag in aerul ranced si rece de deasupra. In timpul noptilor de iarna eram cuprinsi de teama. Nu ne inspaimantam atat de ceea ce era afara, desi era acea vreme a anului cand palele de zapada se incolaceau in jurul casei noastre asemeni unor balene adormite si vantul nu ne dadea pacea toata noaptea, sosit din campuri ingropate de nea, din mlastini inghetate, cu zvonurile sale de rau augur, de amenintari si necazuri. Ne era frica de ceea ce era inauntru, de locul in care dormeam. In acel timp, partea de sus a locuintei noastre nu era inca terminata. Un semineu din caramizi se inalta pe un perete. In mijlocul podelei se gasea o gaura patrata, cu o balustrada de lemn in juru-i; aceasta dadea de veste despre scarile ce urmau a se cladi acolo. In cealalta parte a putului scarilor se lasau banuite lucruri pe care nu le mai folosea nimeni - un sul soldatesc de linoleum, la unul din capete, un mare cufar de nuiele, un cos din ferigi, vase chinezesti si oale crapate, o pictura a bataliei de la Balaclava, extrem de deprimanta la prima vedere. Aveam totusi reguli ce ne tineau departe de pericole. Atunci cand lumina era aprinsa, eram in siguranta atat vreme cat nu paseam in afara covorului uzat ce ne delimita spatiul dormitorului; daca lumina era inchisa, nu puteam fi aparati de orice risc, decat in paturile noastre. Trebuia sa inchid lumina ingenunchind la marginea patului, si intinzandu-ma cat mai mult pentru a pune mana pe snurul intrerupatorului.
Stateam intinsi in paturile noastre, ingustele barci de salvare ale vietii noastre, cu ochii fixati catre lumina venind de deasupra scarilor, inganand cantece. Laird canta "Jingle Bells", o bucata careia ii dadeam glas tot timpul, indiferent daca era Craciun sau nu, dar ne uneam vocile si pentru cantecul "Danny Boy." Imi placea sunetul glasului meu, plapand si implorator, inaltandu-se in intuneric.
Intreaga povestire "Baieti si fete" in limba engleza o poti gasi aici: Alicia Munro - Boys and girls
Copyright traducere © diane.ro
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Masa de Craciun | O poveste de Charles Dickens
Paulo Coehlo in citate, aforisme , maxime
Alice Munro, castigatoarea premiului Nobel pentru literatura 2013
Alice Munro - Baieti si fete | O traducere in limba romana
Reviewed by Diana Popescu
on
octombrie 12, 2013
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
octombrie 12, 2013
Rating:
Postări
Niciun comentariu: